O povestioara draguta si romantica intre doi straini ce ajung datorita intamplarii, sau poate destinului, sa-si impartaseasca sentimente unul fata de celalalt, sfarsind la confluenta celor doua mari...!
Andree.
pe 21 Decembrie 2015 17:41
M-am lipit extrem de mult de acest film, nu stiu de ce. Defapt, stiu, este foarte bun. La o vizionare ignoranta pare simplu si nelucrat, dar tocmai simplitatea si nefinisajul acesta il fac atat de diferit si aromat, fiind realizate printr-un scop artistic, nu dintr-o greseala. Genul 'drama romantica' nu este "my cup of tea", insa acesta m-a marcat total. Are in plus elemente de mister si "aventura", un usor umor ironic apetisant si un alt fel de thriller.
La inceput am dat filmului un 8 - "foarte bun", pentru ca am vrut sa fiu cat mai obiectiva posibil; dar iata, imi este prea drag filmul si mi-am permis sa il notez cu 10, pentru mine fiind o "capodopera". Este filmul meu preferat de acest gen si mereu il voi recomanda oricui :)
Rog pe oricine care cunoaste un film asemanator sa lase un comentariu!
Utube
pe 30 Octombrie 2015 10:26
Este un film de dragoste şi mai puţin de aventuri iar ca primă impresie după vizionare este că pare foarte apropiat, ca tematică şi realizare, de celebra serie de trei filme începută cu „Before sunrise” – 1995, dar în plus i s-a adăugat o temă în jurul căreia să „graviteze” acţiunea filmului, respectiv un tânăr american îşi caută bunicul despre care ştia că trăieşte în Danemarca şi pe care nu l-a văzut niciodată.
Scenariul filmului este foarte simplu, chiar şi dialogurile, care probabil ar fi trebuit să suplinească lipsa acţiunii, sunt comune, neinteresante, cu câteva excepţii. Ritmul filmului este lent, la început chiar monoton, interesul apărând din momentul în care William – Gethin Antony, se întâlneşte cu fratele bunicului pe care-l caută.
Intriga este realizată prin antagonism, inversând comportamentele personajelor principale, astfel personajul mai în vârstă, de la care se aşteaptă o mai bună înţelegere a vieţii şi a situaţiilor existenţiale se comportă ca un adolescent iar adolescenta, Effy - Fredderike Dahl, se comportă ca un adult, afişând o gândire matură, plină de compasiune şi înţelegere. Situaţia astfel creată este de natură a genera o întreagă pleiadă de întâmplări faţă de care, personajele respective, reacţionează oarecum anacronic, cel matur reacţionează imatur iar cel imatur fizic reacţionează matur intelectual şi în plus, tot datorită acestui fapt, apar şi momentele comice.
Datorită faptului că Effy este minoră iar William are 28 de ani şi a faptului că între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste, spre final filmul ridică o gravă problemă de moralitate mai ales că scenariul îi aduce pe cei doi într-o situaţie foarte delicată iar pe spectator într-o dilemă cu o întrebare foarte gravă: „ Se va întâmpla sau nu?”. Dilema este datorată faptului că deşi despre situaţii ca aceasta majoritatea spectatorilor au mai auzit că s-au întâmplat în viaţa reală foarte puţini se aşteaptă ca o astfel de scenă să fie inserată într-o realizare cinematografică.
Scenele sunt îngrijit filmate, cu cadre largi, specifice prezentărilor panoramice a peisajelor sau clădirilor, Copenhaga fiind un oraş cu multe clădiri foarte frumoase şi bine îngrijite. De asemenea, coloana sonoră este foarte reuşită, în special partitura care însoţeşte imaginile cu cei doi mergând cu bicicletele pe străzile oraşului, întreaga scenă părând de o frumuseţe aproape ireală, idilică, transmiţând, dincolo de ecran, un profund sentiment de frumuseţe, iubire şi linişte.
Pelicula are şi câteva greşeli de continuitate şi de amplasare a filmărilor dar sunt nesemnificative şi aproape imposibil de observat. Ca lipsă a detaliilor şi care ar fi avut o oarecare semnificaţie în film ar fi de menţionat lipsa oricărei referiri la mama lui William sau ce trecut are William în USA precum şi lipsa prezentării situaţiei dramatice prin care a trecut Jeremy, prietenul cel mai bun al lui William.
Fredderike Dahl, în rolul puştoaicei Effy, face un rol foarte bun potrivindu-i-se ca o mănuşă, cinefilul având senzaţia, în unele scene, că de fapt ea îşi interpretează propria existenţă şi nu rolul unui personaj de film. Gethin Antony, bărbatul imatur, este destul de bun şi el în rolul lui William, cu câteva scăpări de interpretare şi nu de rol, în unele scene interpretarea fiind exagerată şi prin urmare mai puţin credibilă sau ridicolă. De menţionat, totuşi, că cei doi se potrivesc foarte bine pe ecran, rezultatul interacţiunii lor fiind foarte reuşit.
Unul din mesajele importante ale filmului este despre iubire, văzută în mai multe variante: iubirea dintre bărbat şi femeie, dintre copil şi tată, dintre mamă şi fiică, iubirea imposibilă, interzisă sau iubirea bolnavă. Legat de această temă este şi cea mai frumoasă, inteligentă şi sensibilă scenă din film, atunci când Effy le explică celor doi, William şi Jeremy, cum ar trebui să fie iubirea dintre două persoane.
Finalul filmului este nostalgic fericit şi îi aduce pe William şi Effy „cu picioarele pe pământ”, plasând, pentru fiecare dintre cei doi, întâmplările prin care au trecut în cufărul cu amintiri nostalgice ale unei „vacanţe de o săptămână”.
Vizionare plăcută!
lili22
pe 22 Iunie 2015 15:40
Puteti admira frumusetea unei capitale, dar in rest sa nu va asteptati la un film de valoare.
La inceput am dat filmului un 8 - "foarte bun", pentru ca am vrut sa fiu cat mai obiectiva posibil; dar iata, imi este prea drag filmul si mi-am permis sa il notez cu 10, pentru mine fiind o "capodopera". Este filmul meu preferat de acest gen si mereu il voi recomanda oricui :)
Rog pe oricine care cunoaste un film asemanator sa lase un comentariu!
Scenariul filmului este foarte simplu, chiar şi dialogurile, care probabil ar fi trebuit să suplinească lipsa acţiunii, sunt comune, neinteresante, cu câteva excepţii. Ritmul filmului este lent, la început chiar monoton, interesul apărând din momentul în care William – Gethin Antony, se întâlneşte cu fratele bunicului pe care-l caută.
Intriga este realizată prin antagonism, inversând comportamentele personajelor principale, astfel personajul mai în vârstă, de la care se aşteaptă o mai bună înţelegere a vieţii şi a situaţiilor existenţiale se comportă ca un adolescent iar adolescenta, Effy - Fredderike Dahl, se comportă ca un adult, afişând o gândire matură, plină de compasiune şi înţelegere. Situaţia astfel creată este de natură a genera o întreagă pleiadă de întâmplări faţă de care, personajele respective, reacţionează oarecum anacronic, cel matur reacţionează imatur iar cel imatur fizic reacţionează matur intelectual şi în plus, tot datorită acestui fapt, apar şi momentele comice.
Datorită faptului că Effy este minoră iar William are 28 de ani şi a faptului că între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste, spre final filmul ridică o gravă problemă de moralitate mai ales că scenariul îi aduce pe cei doi într-o situaţie foarte delicată iar pe spectator într-o dilemă cu o întrebare foarte gravă: „ Se va întâmpla sau nu?”. Dilema este datorată faptului că deşi despre situaţii ca aceasta majoritatea spectatorilor au mai auzit că s-au întâmplat în viaţa reală foarte puţini se aşteaptă ca o astfel de scenă să fie inserată într-o realizare cinematografică.
Scenele sunt îngrijit filmate, cu cadre largi, specifice prezentărilor panoramice a peisajelor sau clădirilor, Copenhaga fiind un oraş cu multe clădiri foarte frumoase şi bine îngrijite. De asemenea, coloana sonoră este foarte reuşită, în special partitura care însoţeşte imaginile cu cei doi mergând cu bicicletele pe străzile oraşului, întreaga scenă părând de o frumuseţe aproape ireală, idilică, transmiţând, dincolo de ecran, un profund sentiment de frumuseţe, iubire şi linişte.
Pelicula are şi câteva greşeli de continuitate şi de amplasare a filmărilor dar sunt nesemnificative şi aproape imposibil de observat. Ca lipsă a detaliilor şi care ar fi avut o oarecare semnificaţie în film ar fi de menţionat lipsa oricărei referiri la mama lui William sau ce trecut are William în USA precum şi lipsa prezentării situaţiei dramatice prin care a trecut Jeremy, prietenul cel mai bun al lui William.
Fredderike Dahl, în rolul puştoaicei Effy, face un rol foarte bun potrivindu-i-se ca o mănuşă, cinefilul având senzaţia, în unele scene, că de fapt ea îşi interpretează propria existenţă şi nu rolul unui personaj de film. Gethin Antony, bărbatul imatur, este destul de bun şi el în rolul lui William, cu câteva scăpări de interpretare şi nu de rol, în unele scene interpretarea fiind exagerată şi prin urmare mai puţin credibilă sau ridicolă. De menţionat, totuşi, că cei doi se potrivesc foarte bine pe ecran, rezultatul interacţiunii lor fiind foarte reuşit.
Unul din mesajele importante ale filmului este despre iubire, văzută în mai multe variante: iubirea dintre bărbat şi femeie, dintre copil şi tată, dintre mamă şi fiică, iubirea imposibilă, interzisă sau iubirea bolnavă. Legat de această temă este şi cea mai frumoasă, inteligentă şi sensibilă scenă din film, atunci când Effy le explică celor doi, William şi Jeremy, cum ar trebui să fie iubirea dintre două persoane.
Finalul filmului este nostalgic fericit şi îi aduce pe William şi Effy „cu picioarele pe pământ”, plasând, pentru fiecare dintre cei doi, întâmplările prin care au trecut în cufărul cu amintiri nostalgice ale unei „vacanţe de o săptămână”.
Vizionare plăcută!