Cateva replici interesante si o oarecare stare de claustrofobie transmisa pentru o propaganda anticapitalista intinsa pe aproape 2 ore e prea mult pentru mine. Vizual au fost mai multe chestii care mi-au placut, dar nu-l salveaza.
cezarika21
pe 17 Iunie 2017 17:43
Realizat într-o perioadă de redefinire a paradigmei economice, ”Cosmopolis” pare un lung monolog despre neajunsurile capitalismului, despre o economie clădită pe iluzii care se sparg ca bulele de săpun și despre o generație de lideri economici, izolați în propriul turn de fildeș de unde-i privesc cu aroganță sau în cel mai bun caz cu indiferență pe ceilalți. Turnul de fildeș este aici o limuzină, blindată, antifonată și dotată pentru a face față chiar și unei explozii nucleare, cu care tânărul miliardar Eric Parker se deplasează complet nepăsător pentru a-și face un tabiet inutil. Este o călătorie autodistructivă a personajului, cu o finalitate necunoscută.
Procesul de dezumanizare și de disoluție psihică a personajului se petrece pe parcursul unei zile, în care averea și căsnicia sa se evaporă ca și cum n-ar fi existat, iar spectrul morții pare să se apropie tot mai mult. Nu cunoaștem finalul călătoriei, dar nici nu prezintă un prea mare interes, deoarece filmului pare să îi lipsească tocmai scopul.
Din păcate, cea mai mare greșeală pe care a putut-o face cineastul David Cronenberg o constituie folosirea mijloacelor de exprimare literare într-o operă artistică. Literatura se exprimă prin cuvinte, dar filmul se exprimă prin imagini. Avem prin urmare un film care abuzează (acesta este cuvântul corect) de monolog și dialog, iar imaginea are un rol mult prea redus. Asupra publicului spectator sunt revărsate cantități mari de truisme, clișee seci și filozofii de tarabă, învățate pe de rost de actori și recitate cu patos, dar robotic. Astfel, ”Cosmopolis” poate fi caracterizat printr-un singur cuvânt: ”obositor”.
Laudele exagerate primite de film la momentul lansării, mult diluate ulterior de criticii care au avut bunul simț să se abțină pentru a nu cădea în ridicol, este o dovadă a unui snobism intelectual întâlnit mai ales atunci când o operă artistică nu este înțeleasă. Din punctul meu de vedere, David Cronenberg trebuia să se limiteze la ceea ce se pricepe mai bine și să lase filozofia anticapitalistă postmodernistă în seama altora.
elmedico
pe 15 Februarie 2016 23:34
Pierdere de vreme !
empedocle
pe 24 Iulie 2013 13:14
Reputatul regizor canadian David Paul Cronenberg, atât de admirat de critică şi de spectatori pentru „A History of Violence” ori „A Dangerous Method”, a realizat în anul 2012 filmul „Cosmopolis”, inspirat de romanul omonim al scriitorului new-yorkez Don DeLillo. Ajutat de actori încărcaţi cu expresivitate şi degajați de gesture rutiniere – Robert Pattinson (în rolul tânărului multimiliardar Eric Packer), Paul Giamatti (Benno Levin, analistul valutar ce exhibă ineficienţe în activitatea curentă şi, pe cale de consecinţă, este îndepărtat din „tehnostructură” fără vreo undă de remuşcare), Samantha Morton (Vija Kinski, femeia de carieră cu stofă de teoretician învederat, de profesionist nederanjat de sentimente), Juliette Binoche (Didi Fancher, consilierul financiar experimentat care, în beneficiul lui Eric Packer, alternează analizele economice temeinice cu descărcările erotice), Sarah Gordon (Elise Shifrin, soţia provenită dintr-o familie foarte bogată, dar de modă veche, preocupată de poezie şi voit tulburată în prezenţa soţului), Mathieu Almaric (André Petrescu, aşa-numitul asasin cofetar, în fapt un ins incapabil să se adapteze în societatea contemporană şi care, în semn de protest faţă de ierarhiile şi comandamentele momentului, se străduieşte să ajungă în preajma marilor oameni de afaceri şi/sau a marilor oameni de stat şi să-i ridiculizeze cu ajutorul unor … preparate cu frişcă aruncate pe costumele lor de zeci de mii de dolari) etc. – Cronenberg a dimensionat economic, social, cultural şi, mai cu seamă, existenţial severa critică pe care Don DeLillo a construit-o asupra noului sistem capitalist, sistem care se exprimă plenar prin intermediul raporturilor de putere din secolul al XXI-lea.
Economia înregistrează transformări colosale, reliefate prin retorica exersată de Vija Kinski în compania lui Eric Packer [Don DeLillo a mantelat în romanul său un formidabil ascendent al teoreticianului riguros asupra omului de acţiune, cel puţin în această privinţă]. Arta tradiţională de a face bani, Chrimatistikos-ul grecilor de odinioară, în profundă îndatorare faţă de virtutea-instituţie din „Etica Nicomahică”, este substituită brutal, pe fondul deprecierii „calităţii narative” a monedei, de speculaţiile executate de marii deţinători de capitaluri, în fapt de victorioşii care ştiu să interpreteze în cca. 10 minute semnificaţiile şabloanelor, rapoartelor, indicilor şi hărţilor doldora de informaţii. Conceptul de proprietate suferă importante revizuiri, iar schema atributelor sale, notificată cândva de Hegel, este împinsă către caducitate. Proprietatea nu mai este putere şi stăpânire; în plus, e pe cale de a desface logodna cu dreptul personalităţii. Proprietatea are capacitatea de a evita orice confuzie cu etalarea vulgară şi fără gust, specifică parveniţilor. De aceea reprezintă viaţă, libertate, patrimoniu şi, mai presus de toate teoretizările lui John Locke, preţul plătit de titularul ei. Iar destrucţia creatoare, în care Schumpeter a văzut măreţia capitalismului, ajunge să fie batjocorită atât de anarhişti, cât şi de cei care plămădesc deciziile strategice. Primii o interpretează ca pe o finalitate, nicidecum precum un mijloc de înlesnire a progresului, cei din urmă o înscriu în registrul „ordinii imperiale”, determinând eliminarea vechilor industrii, impunerea forţată a noilor pieţe, inclusiv a fluxurilor financiare şi informaţionale corespunzătoare, dar şi reexploatarea unor vechi debuşeuri odată cu resurecţia climatului colonial, pe care unii istorici, deloc curtenitori cu o anumită frază a lui Marx, s-au grăbit să-l claseze.
Societatea găzduieşte uneori proteste scurte, chiar dacă intense ale militanţilor anti-globalizare. Mai bine spus ale celor care socotesc că „alianţa competitivă” dintre tehnologie şi bogăţie va fractura lumea, deci va propune cel mai năprasnic capitol din istoria stratificărilor sociale: de o parte deţinătorii de Idei, vizionarii, gardaţi de sisteme de protecţie infailibile, de cealaltă parte Umbrele, copiile care în timp vor înregistra deficite însemnate de conştienţă şi vor aspira cel mult la statutul de copie lipsită de original, aşa cum ameninţă Baudrillard ( şi nu Platon!).
Cultura rezistă, dar numai într-o deplină admiraţie a civilizaţiei. Care, la rându-i, este remodelată de orice detentă tehnologică şi mult lăudată în poemele liber-cugetătorilor capabili să aprecieze că, în noile condiţii, Omul (adică deţinătorul de Idei) îşi poate croi singur soarta. Fără Dumnezeu, fără miracole, „fără zborul bondarului”.
Existenţa (multimiliardarului Eric Packer) developează dezideratul libertăţii absolute, nu în maniera lui Sartre, desigur. Întâi de toate, veselă şi dezinvoltă, converteşte timpul din Număr în lucru supus numărărilor, iar vieţile celor care nu deţin Idei şi, de aceea, nu se gândesc la eternitate, sunt optim organizate pe ore, minute, secunde, poate chiar pe intervale infinitezimale. Apoi, aparent încrâncenată, însă superioară, înregistrează admiraţiile şi temerile pe care Elise Shifrin le exprimă, poate, în numele celor care nu creează, nu stochează şi nu prelucrează informaţii fundamentale, de fapt „dorm şi mănâncă” în vreme ce merituoşii schimbă lumea. În sfârşit, poate că şi în cele din urmă, maliţioasă şi nedisimulată, ia act de lipsa unor adversităţi de anvergură (planetară, universală) şi decide să se auto-anihileze. Îl determină aşadar pe Eric Packer să îşi elibereze necondiţionat eul infantil, să dea frâu unui capriciu adolescentin (Eric vrea să se tundă în frizeria pe care o frecventa în copilărie, la un bun prieten al tatălui său, iar pentru asta limuzina sa trebuie să străbată întreg New-York-ul într-o zi în care „traseul” se interferează cu vizita preşedintelui american, cu o manifestaţie antiglobalizare de proporţii şi cu funeraliile bogătoase ale unui rapper faimos), să comande plasamente financiare dezastruoase (miza pe yenul în creştere fără să ţină seama de o iminentă şi drastică scădere a cursului în perioada imediat următoare), să îşi asasineze bodyguardul şi să ajungă, în miez de noapte, în locuinţa sărăcăcioasă a fostului său angajat Benno Levin, analistul valutar care a sucombat în lupta cu timpul-valoare, în varianta axiologică pe care am expus-o mai sus. Packer şi Levin, care îl urăşte la modul absolut, discută aprins şi … cu pistoalele pe masă, iar fostul employat admite două lucruri: (a) că îi datorează lui Packen înţelegerea profundă a mecanismelor economice, a faptului că ciclurile economice sunt interşanjabile cu ciclicităţile din natură; (b) că şi în faza de auto-distrugere fostul său patron caută cu obstinaţie excelenţa („tu vrei să eşuezi şi mai mult, să pierzi şi mai mult, să mori mai mult decât alţii, să puţi mai mult decât alţii. În vechile triburi, şeful care distrugea cel mai mult din proprietatea lui, faţă de ceilalţi şefi, era cel mai puternic.”); apoi, conchide într-un rechizitoriu (pur profesional) împotriva lui Eric: „Ai uitat ceva pe parcurs. Importanţa diformităţii, a lucrului un pic câş. Erai în căutarea echilibrului, a frumosului echilibru, părţi egale, laturi egale. Ştiu asta. Te ştiu pe tine. Dar ar fi trebuit să urmăreşti ticurile şi capriciile yenului. Micul capriciu. Cusurul. Acolo era răspunsul. În corpul tău, în prostata ta (de câteva ori, medicii care îl examinau i-au spus lui Eric că avea prostata asimetrică)”.
Dincolo de finalul filmului (cărţii) rămâne meritul incontestabil al … ECONOMISTULUI Don De Lillo care a ştiut să sublinieze, înaintea multor laureaţi Nobel în specialitate! (romanul a apărut în Statele Unite cu zece ani în urmă), că nu echilibrul, ci dezechilibrul este starea de graţie a economiei şi că efervescenţa pieţelor, derivată, nu-i aşa, din capitalismul american autoflatoriu, dar şi din încurajările „fundamentaliştilor”, generează negreşit crize de proporţii.
georgel1976
pe 20 Aprilie 2013 12:09
un film neinteles de cei mai multi. dar daca il judeci la rece iti va placea. filmul are "ceva care te face sa il vezi pana la sfarsit".
Pantaleon
pe 12 Ianuarie 2013 22:54
Nu-mi vine sa cred ca David Cronenberg a fost capabil sa comita o asemenea "Porcarie". Aveam un mare respect pentru acest regizor. Filme precum A History of Violence, Spider sau Eastern Promises sunt ca niste "bijuterii" pentru mine. Pur si simplu sunt dezamagit profund. Unul dintre cel mai proaste filme pe care le-am vazut vreodata. Daca exista cineva caruia sa-i placa... acela e, cu siguranta, un om aparte, cu gusturi extra-ciudate. Mai mult nici nu se impune a se spune despre aceasta bazaconie de film. .
cosmin_kedii
pe 30 Decembrie 2012 08:58
Mi-a plăcut într-adevăr aceasta calatorie ciudata și amuzanta. Robert Pattinson a fost mare, iar scenele cu el și Paul Giamatti au fost geniale
Bibi_TM
pe 30 Decembrie 2012 07:26
Dupa premiera filmului care a avut loc la Festivalul de la Cannes, Cosmopolis a avut o gramada de aprecieri pozitive in mari publicatii ca: Variety, Indiewire, Le Monde, Les Inrockuptibles, Le Figaro, Premiere, Corriere della Serra sau La Repubblica. Chiar si asa, dupa ce am vazut filmul al carui scenariu a fost scris in numai 6 zile, am impresia ca pur si simplu acesti jurnalisti au intrat in vrie si li s-a pus o pata ''pozitiva''.
Fara sa ma stiu a fi un Gica Contra, eu zic ca acest film nu are nici o valoare.
kdo_cristi
pe 28 Decembrie 2012 16:29
un film slab cu un actor slab. alura aroganta ii reuseste, alura inteligenta nu prea. incearca el asa sa aduca cu james dean sau luke perry, totusi parca incearca prea mult.
dar (!) nici nu ma prea asteptam la un joc inteligent de la "buffy" :) poate daca juca keanu reeves, ala mai are din cand in cand un foc in ochi. Pacino ar fi fost si mai potrivit.
tragand linie: un film cu o poveste interesanta dar cu replici execrabil de insipide. timp de 105 minute... :(
recomand sa urmariti doar de la minutul 34 la 43. Singurele replici inteligente din tot periplul pe care personajul principal il face intr-un mod initiatic, dar f slab in noi trairi si descoperiri.
Sorin87
pe 25 Noiembrie 2012 13:10
Cosmopolis este o drama reusita si este incadrata foarte bine la capitolul filme de drama, mi-a fost mai greu sa inteleg unele lucruri dar pe parcurs mi-am dat seama
pe 18 Noiembrie 2012 11:57
[...] Fără să ofere privitorului vreo satisfacție imediată riscă să devină inutil pretențioase. Cosmopolis dă impresia unui om care, consumat de propria importantă, folosește cuvinte mari fără să se [...]
eko
pe 31 Octombrie 2012 06:09
o foarte mare porcarie , nu stiu cum critici astia tot ce e ciudat , straniu lor li se pare a fi o capodopera. nu are nici un sens , cel mai prost film care l-am vazut in 2012.
pe 27 Octombrie 2012 13:14
[...] Cosmopolis este, citez, “un thriller despre odiseea de 24 de ore a unui multimilionar prin Manhattan, timp in care acesta isi pierde intreaga avere.” N-as putea sa confirm sau sa infirm acest lucru dintr-un motiv foarte simplu: am adormit dupa 45 de minute, si acelea chinuite. [...]
marinsilvia
pe 25 Octombrie 2012 14:37
Momente bune, excelent realizate, interpretari remarcabile, dar final deschis, fara o concluzie de retinut, nu are o finalizare semnificativa.
the_andreea
pe 23 Octombrie 2012 08:33
Filmul este excelent, foarte inteligent, clinic, rece, absurd. Nu este insa pentru publicul larg. Va fi gustat in primul rand de cei familiarizati cu discursul postmodernist- deconstructie, defragmentare, dizolvarea naratiunilor. O delicatesa intelectuala!
mtraianc
pe 21 Octombrie 2012 11:50
nu comentez , NU RECOMAND ........................................................
sabinalin
pe 18 Octombrie 2012 15:43
Fiecare sistem social are neajunsurile sale, nu e nici unul perfect, mai devreme sau mai tarziu se intra in criza, daca nu chiar in colaps. Capitalismul se bazeaza pe consum, religia lui e banul, cei mai respectati sunt cei care il poseda indiferent de mijloace. Miliardarii lumii isi fondeaza fericirea pe nenorocirea multor altora. Dar sunt ei oare niste oameni fericiti, chiar daca teoretic au la dispozitie tot ce le trebuie? Nu, in nici un caz "Cosmopolis" nu e un thriller. Si aceasta a treia experienta marca David Cronenberg este pentru subemnatul una memorabila asa cum s-a intamplat cu "A history of violence" si "A dangerous method". Probabil ca regizorul a facut totusi o concesie distribuindu-l pe Robert Pattinson in incercarea de a atrage si ceva public. Filmul nu e insa in nici un caz unul pentru publicul larg, nu e deloc comercial.
elena.roteanu
pe 06 Octombrie 2012 18:00
Dar n-ati observat ca cel care ii da cu frisca-n freza, atunci cand iese din limuzina vandalizata, este roman? Andrei Petrescu. Inca un film in care romanii sunt personaje negative.
Ok, filmul nu e senzational. Dar parca tot e mai bun ca trailer-ul.
dracusoru_cret
pe 05 Octombrie 2012 19:57
Nu inteleg criticile stupide la adresa lui Robert Pattinson. Intr-adevar filmul este slab, de neinteles (poate doar pentru cei care lucreaza in domeniul economic), insa are totusi ceva aparte, ceva teatral se vede mana lui Cronenberg. Revenind la actorul Robert Pattinson mi s-a parut ca a interpretat rolul exceptional.
cezzar89
pe 02 Octombrie 2012 22:28
NU imi place deloc, nimic la film... ideea mi-ar fi placut dar nu ce au reusit ei sa creeze :) Nu recomand
scumpikka
pe 01 Octombrie 2012 22:42
desi sunt fana robert pattinson, filmul asta nu m-a impresionat..cu parere de rau, ii dau 6... cu indulcenta...sorry Robert :(
rayker
pe 01 Octombrie 2012 16:28
nu va uitati ca e un dezastru .......... ma asteptam la ceva bun
tikitumba
pe 30 Septembrie 2012 19:43
ca sa intelegi filmul trebuie sa fi economist... deci daca nu esti economist sau nu ai idee de economie contabilitare si toare lucrurile legate de acest criteriu ... mai bine nu ...
carolinys93
pe 29 Iulie 2012 14:36
cel mai aiurea film pe care l-am vazut vreodata, timp de 105 minute am reusit sa trag un puis de somn pe cinste....e foarte plictisitor, fara sens
kozmacsilla
pe 28 Iunie 2012 00:07
abia astept sa vad filmul in cinematografie, cred ca o sa fie buna
georgenicas
pe 16 Iunie 2012 18:13
abia astept sa vad filmul...sper sa fie minunat filmul
ingerashutau
pe 11 Iunie 2012 18:11
am vazut aseara filmul in cinema in Belgia. e groaznic.. nu am putut sta decat la jumatate! plictisitor, oribil!!!! nota -10 din partea mea ... nu recomand nimanui :))
Apache95
pe 30 Mai 2012 17:29
Nu il suport sub nici o culoare pe robert pattinson ....nu dupa seria twilight !
Dar filmul a fost facut dupa o carte buna...chiar foarte buna !
Sper doar ca au reusit sa surprinda macar 10 % din splendoarea cartii si sa iasa un film bun..sau macar decent
dmenshop
pe 18 Mai 2012 06:34
Pare interesant sa il vedem pe Robert Pattison in ceva care .... nu va avea tenta de SF.
Just_Anna
pe 05 Mai 2012 12:26
Din trailer filmul pare destul de captivant ... vom vedea
coco_mafya
pe 23 Aprilie 2012 22:59
foarte tare combinatia``Jay Baruchel,Robert Pattinson``mii de nultumiri celor ce i-au pus pe ambi intr-un film:*
mym
pe 20 Aprilie 2012 11:42
o prietena care a citit cartea mi-a spus ca ia placut foarte mult, eu abia astept sa o primesc sper sa o citesc inaite sa vad filmul
Andrutza100
pe 19 Noiembrie 2011 08:47
Astept cu nerabdare sa apara filmul.Pun pariu ca o sa fie super misto.
Procesul de dezumanizare și de disoluție psihică a personajului se petrece pe parcursul unei zile, în care averea și căsnicia sa se evaporă ca și cum n-ar fi existat, iar spectrul morții pare să se apropie tot mai mult. Nu cunoaștem finalul călătoriei, dar nici nu prezintă un prea mare interes, deoarece filmului pare să îi lipsească tocmai scopul.
Din păcate, cea mai mare greșeală pe care a putut-o face cineastul David Cronenberg o constituie folosirea mijloacelor de exprimare literare într-o operă artistică. Literatura se exprimă prin cuvinte, dar filmul se exprimă prin imagini. Avem prin urmare un film care abuzează (acesta este cuvântul corect) de monolog și dialog, iar imaginea are un rol mult prea redus. Asupra publicului spectator sunt revărsate cantități mari de truisme, clișee seci și filozofii de tarabă, învățate pe de rost de actori și recitate cu patos, dar robotic. Astfel, ”Cosmopolis” poate fi caracterizat printr-un singur cuvânt: ”obositor”.
Laudele exagerate primite de film la momentul lansării, mult diluate ulterior de criticii care au avut bunul simț să se abțină pentru a nu cădea în ridicol, este o dovadă a unui snobism intelectual întâlnit mai ales atunci când o operă artistică nu este înțeleasă. Din punctul meu de vedere, David Cronenberg trebuia să se limiteze la ceea ce se pricepe mai bine și să lase filozofia anticapitalistă postmodernistă în seama altora.
Economia înregistrează transformări colosale, reliefate prin retorica exersată de Vija Kinski în compania lui Eric Packer [Don DeLillo a mantelat în romanul său un formidabil ascendent al teoreticianului riguros asupra omului de acţiune, cel puţin în această privinţă]. Arta tradiţională de a face bani, Chrimatistikos-ul grecilor de odinioară, în profundă îndatorare faţă de virtutea-instituţie din „Etica Nicomahică”, este substituită brutal, pe fondul deprecierii „calităţii narative” a monedei, de speculaţiile executate de marii deţinători de capitaluri, în fapt de victorioşii care ştiu să interpreteze în cca. 10 minute semnificaţiile şabloanelor, rapoartelor, indicilor şi hărţilor doldora de informaţii. Conceptul de proprietate suferă importante revizuiri, iar schema atributelor sale, notificată cândva de Hegel, este împinsă către caducitate. Proprietatea nu mai este putere şi stăpânire; în plus, e pe cale de a desface logodna cu dreptul personalităţii. Proprietatea are capacitatea de a evita orice confuzie cu etalarea vulgară şi fără gust, specifică parveniţilor. De aceea reprezintă viaţă, libertate, patrimoniu şi, mai presus de toate teoretizările lui John Locke, preţul plătit de titularul ei. Iar destrucţia creatoare, în care Schumpeter a văzut măreţia capitalismului, ajunge să fie batjocorită atât de anarhişti, cât şi de cei care plămădesc deciziile strategice. Primii o interpretează ca pe o finalitate, nicidecum precum un mijloc de înlesnire a progresului, cei din urmă o înscriu în registrul „ordinii imperiale”, determinând eliminarea vechilor industrii, impunerea forţată a noilor pieţe, inclusiv a fluxurilor financiare şi informaţionale corespunzătoare, dar şi reexploatarea unor vechi debuşeuri odată cu resurecţia climatului colonial, pe care unii istorici, deloc curtenitori cu o anumită frază a lui Marx, s-au grăbit să-l claseze.
Societatea găzduieşte uneori proteste scurte, chiar dacă intense ale militanţilor anti-globalizare. Mai bine spus ale celor care socotesc că „alianţa competitivă” dintre tehnologie şi bogăţie va fractura lumea, deci va propune cel mai năprasnic capitol din istoria stratificărilor sociale: de o parte deţinătorii de Idei, vizionarii, gardaţi de sisteme de protecţie infailibile, de cealaltă parte Umbrele, copiile care în timp vor înregistra deficite însemnate de conştienţă şi vor aspira cel mult la statutul de copie lipsită de original, aşa cum ameninţă Baudrillard ( şi nu Platon!).
Cultura rezistă, dar numai într-o deplină admiraţie a civilizaţiei. Care, la rându-i, este remodelată de orice detentă tehnologică şi mult lăudată în poemele liber-cugetătorilor capabili să aprecieze că, în noile condiţii, Omul (adică deţinătorul de Idei) îşi poate croi singur soarta. Fără Dumnezeu, fără miracole, „fără zborul bondarului”.
Existenţa (multimiliardarului Eric Packer) developează dezideratul libertăţii absolute, nu în maniera lui Sartre, desigur. Întâi de toate, veselă şi dezinvoltă, converteşte timpul din Număr în lucru supus numărărilor, iar vieţile celor care nu deţin Idei şi, de aceea, nu se gândesc la eternitate, sunt optim organizate pe ore, minute, secunde, poate chiar pe intervale infinitezimale. Apoi, aparent încrâncenată, însă superioară, înregistrează admiraţiile şi temerile pe care Elise Shifrin le exprimă, poate, în numele celor care nu creează, nu stochează şi nu prelucrează informaţii fundamentale, de fapt „dorm şi mănâncă” în vreme ce merituoşii schimbă lumea. În sfârşit, poate că şi în cele din urmă, maliţioasă şi nedisimulată, ia act de lipsa unor adversităţi de anvergură (planetară, universală) şi decide să se auto-anihileze. Îl determină aşadar pe Eric Packer să îşi elibereze necondiţionat eul infantil, să dea frâu unui capriciu adolescentin (Eric vrea să se tundă în frizeria pe care o frecventa în copilărie, la un bun prieten al tatălui său, iar pentru asta limuzina sa trebuie să străbată întreg New-York-ul într-o zi în care „traseul” se interferează cu vizita preşedintelui american, cu o manifestaţie antiglobalizare de proporţii şi cu funeraliile bogătoase ale unui rapper faimos), să comande plasamente financiare dezastruoase (miza pe yenul în creştere fără să ţină seama de o iminentă şi drastică scădere a cursului în perioada imediat următoare), să îşi asasineze bodyguardul şi să ajungă, în miez de noapte, în locuinţa sărăcăcioasă a fostului său angajat Benno Levin, analistul valutar care a sucombat în lupta cu timpul-valoare, în varianta axiologică pe care am expus-o mai sus. Packer şi Levin, care îl urăşte la modul absolut, discută aprins şi … cu pistoalele pe masă, iar fostul employat admite două lucruri: (a) că îi datorează lui Packen înţelegerea profundă a mecanismelor economice, a faptului că ciclurile economice sunt interşanjabile cu ciclicităţile din natură; (b) că şi în faza de auto-distrugere fostul său patron caută cu obstinaţie excelenţa („tu vrei să eşuezi şi mai mult, să pierzi şi mai mult, să mori mai mult decât alţii, să puţi mai mult decât alţii. În vechile triburi, şeful care distrugea cel mai mult din proprietatea lui, faţă de ceilalţi şefi, era cel mai puternic.”); apoi, conchide într-un rechizitoriu (pur profesional) împotriva lui Eric: „Ai uitat ceva pe parcurs. Importanţa diformităţii, a lucrului un pic câş. Erai în căutarea echilibrului, a frumosului echilibru, părţi egale, laturi egale. Ştiu asta. Te ştiu pe tine. Dar ar fi trebuit să urmăreşti ticurile şi capriciile yenului. Micul capriciu. Cusurul. Acolo era răspunsul. În corpul tău, în prostata ta (de câteva ori, medicii care îl examinau i-au spus lui Eric că avea prostata asimetrică)”.
Dincolo de finalul filmului (cărţii) rămâne meritul incontestabil al … ECONOMISTULUI Don De Lillo care a ştiut să sublinieze, înaintea multor laureaţi Nobel în specialitate! (romanul a apărut în Statele Unite cu zece ani în urmă), că nu echilibrul, ci dezechilibrul este starea de graţie a economiei şi că efervescenţa pieţelor, derivată, nu-i aşa, din capitalismul american autoflatoriu, dar şi din încurajările „fundamentaliştilor”, generează negreşit crize de proporţii.
Fara sa ma stiu a fi un Gica Contra, eu zic ca acest film nu are nici o valoare.
dar (!) nici nu ma prea asteptam la un joc inteligent de la "buffy" :) poate daca juca keanu reeves, ala mai are din cand in cand un foc in ochi. Pacino ar fi fost si mai potrivit.
tragand linie: un film cu o poveste interesanta dar cu replici execrabil de insipide. timp de 105 minute... :(
recomand sa urmariti doar de la minutul 34 la 43. Singurele replici inteligente din tot periplul pe care personajul principal il face intr-un mod initiatic, dar f slab in noi trairi si descoperiri.
Ok, filmul nu e senzational. Dar parca tot e mai bun ca trailer-ul.
Dar filmul a fost facut dupa o carte buna...chiar foarte buna !
Sper doar ca au reusit sa surprinda macar 10 % din splendoarea cartii si sa iasa un film bun..sau macar decent