Ecranizare a romanului omonim al scriitorului columbian, Gabriel Garcia Marquez, roman apărut în 1982, filmul prezintă șirul de evenimente ce au dus la un fapt tragic: asasinarea lui Santiago Nasar de către frații Vicario. Motivele crimei sunt înfățișate încă de la început, iar pe parcursul filmului intră în scenă, rând pe rând, toate personajele, majoritatea, deși având cunoștință de intențiile criminalilor, fiind spectatori pasivi ai crimei.
Într-un orășel columbian de la țărmul Mării Caraibilor, Santiago Nasar e singurul fiu al uneia dintre cele mai bogate familii. Deși logodit cu Flora Miguel, Santiago are reputația unui fante, astfel că, atunci când Angela Vicario, proaspăta mireasă a lui Bayardo San Roman, îl indică a fi primul bărbat din viața ei, cei doi frați ai tinerei pornesc imediat pe urmele acestuia pentru a spăla onoarea familiei. Pe măsură ce se apropie clipa nefericitului deznodământ, tot mai mulți oameni află despre intențiile celor doi, majoritatea socotind că Santiago a fost deja avertizat și că asasinatul nu va avea loc. Însă ceea ce este menit să fie, întotdeauna va găsi o cale.