Părerea criticului
O dramă ce ne poartă de la ieșirea la Marea Neagră a Georgiei până în Istanbul, Crossing se poate vedea la cinema din 20 septembrie.
Regizorul suedez Levan Akin s-a remarcat în 2019 la Cannes, în cadrul secțiunii Quinzaine des Cinéastes, cu filmul And Then We Danced, care explorează maturizarea unui protagonist homosexual într-o trupă de dans foarte conservatoare din Tbilisi. Crossing este o altă poveste queer și examinează cu multă căldură identitatea persoanelor trans, reunind două personaje neobișnuite într-o călătorie către înțelegere și acceptare. Deși în prima parte este mai degrabă un slow burn (film care se mișcă într-un ritm nu foarte rapid) ce se concentrează pe dezvoltarea personajelor și crearea atmosferei, odată ce toți cei trei protagoniști se reunesc, pelicula crește în intensitate și se îndreaptă către un punct culminant captivant și un final emoționant.
Având premiera la Berlinale în cadrul secțiunii Panorama, Crossing a câștigat premiul juriului Teddy, ce evaluează filmele cu tematici LGBTQ. Narațiunea o prezintă pe Lia (Mzia Arabuli), o profesoară de istorie pensionată, care i-a promis surorii sale că o va găsi și o va aduce înapoi pe fiica ei (deci nepoata Liei), numită Tekla. Întâlnind un tânăr impertinent, Achi (Lucas Kankava), ce locuiește într-o cocioabă cu ieșire la mare, Lia decide să pornească la drum cu el atunci când Achi îi promite că știe unde se află Tekla. Călătoria îi duce până în Istanbul și nu trece mult timp până când căutarea Teklei devine o cufundare în restrânsa comunitate trans de lucrători sexuali din metropola Turciei. Simultan, o întâlnim pe Evrim (Deniz Dumanli), o avocată ce luptă pentru drepturile persoanelor trans, care încearcă să îi ajute pe cei doi să ajungă la Tekla.
Locația joacă un rol esențial în cadrul filmului. Încă de la început ni se spune că în georgiană și turcă cuvintele nu au gen, sugerând natura non-binară a limbii, ce poate fi asociată cu identitatea trans. Dacă pelicula începe într-o coșmelie de pe coasta Mării Negre, aproape de portul Batumi din Georgia (în care normele conservatoare sunt evidente prin fratele vitreg sexist al lui Achi), Istanbulul este ilustrat drept un oraș cu străzi înguste și aglomerate, alcătuind cartiere sărace cu clădiri ce stau să se prăbușească. Desigur, din acest peisaj dezolant nu lipsesc nici pisicile, acestea completând deseori cadrul sumbru. În acest mediu locuiesc personajele trans din film, găsindu-și locul în zonele marginale și nu în Istanbulul mainstream, o realitate sumbră având în vedere agenda anti-LGBTQ a guvernului lui Erdogan ce se afla în funcție în momentul turnării și lansării filmului. De asemenea, cineastul suedez are origini în Georgia, iar părinții lui s-au născut în Turcia, Crossing reprezentând o peliculă pe cât de personală, pe atât de universală, având în vedere că transcende granițele geografice pentru a ilustra perspective diferite despre comunitatea LGBTQ.
Mzia Arabuli creează un rol extrem de complex, Lia fiind o femeie matură, ce intimidează prin forța privirii sale. Pentru aceasta, căutarea Teklei se transformă pe parcurs într-o călătorie interioară în care este pusă față în față cu propriile prejudecăți, pornind de la Achi, tânărul mai degrabă bădăran, dar cu suflet bun, și până la comunitatea queer din Istanbul. Evoluția Liei prin întâlnirea cu Achi și mai apoi cu Evrim, o fostă lucrătoare sexuală și membru al organizației "Viața Roz" din Istanbul, este profundă și duce inevitabil către înțelegere și acceptare, un mesaj pe care Levan Akin dorește fără doar și poate să-l împărtășească cu publicul larg. Lucas Kankava are o interpretare credibilă drept the lovable fool (blegul pe care nu-l poți detesta), iar relația lui cu Lia se dezvoltă într-un mod simpatic și original. Deniz Dumanli completează acest trio improbabil, Evrim emanând simultan duritate și vulnerabilitate.
Regizorul este clar interesat de persoanele ce ocupă spații liminale, observându-le cu o mare compasiune. Pe lângă comunitatea trans ce trăiește în cartiere modeste, camera lui Akin se fixează adesea pe doi copii săraci, ce bântuie străzile Istanbulului cu un instrument muzical tradițional "împrumutat" și care devin și ei companioni ai Liei și lui Achi pentru un timp în încercarea de a mai câștiga niște bani.
Imaginea semnată de Lisabi Fridell evidențiază prin lumina naturală și textură locațiile dărăpănate pe care protagoniștii le parcurg în căutarea Teklei, creând niște cadre care centrează narațiunea într-un spațiu pe cât de decadent, pe atât de animat de oameni, ce mi-a amintit într-o anumită măsură de neorealismul italian din filme precum Ladri di biciclette de Vittorio De Sica. Muzica folclorică georgiană, iar apoi cea turcească conturează cu atât mai exact cadrul cultural în care se desfășoară povestea.
Crossing este un film cum rar întâlnești despre înțelegere și acceptare, persoanele queer fiind privite din mai multe perspective divergente care se întâlnesc într-un punct comun. Este o peliculă ce surprinde prin compasiunea cu care Akin înfățișează toate aceste personaje marginalizate. Undeva în a doua parte a filmului, Achi o întreabă pe Lia ce i-ar spune lui Tekla dacă ar găsi-o. Pensionara face o pauză și răspunde cu candoare, sugerând că și-ar cere scuze pentru că ea și sora ei au lăsat părerile homofobe ale sătenilor să depășească dragostea lor pentru Tekla.
Regizorul suedez Levan Akin s-a remarcat în 2019 la Cannes, în cadrul secțiunii Quinzaine des Cinéastes, cu filmul And Then We Danced, care explorează maturizarea unui protagonist homosexual într-o trupă de dans foarte conservatoare din Tbilisi. Crossing este o altă poveste queer și examinează cu multă căldură identitatea persoanelor trans, reunind două personaje neobișnuite într-o călătorie către înțelegere și acceptare. Deși în prima parte este mai degrabă un slow burn (film care se mișcă într-un ritm nu foarte rapid) ce se concentrează pe dezvoltarea personajelor și crearea atmosferei, odată ce toți cei trei protagoniști se reunesc, pelicula crește în intensitate și se îndreaptă către un punct culminant captivant și un final emoționant.
Având premiera la Berlinale în cadrul secțiunii Panorama, Crossing a câștigat premiul juriului Teddy, ce evaluează filmele cu tematici LGBTQ. Narațiunea o prezintă pe Lia (Mzia Arabuli), o profesoară de istorie pensionată, care i-a promis surorii sale că o va găsi și o va aduce înapoi pe fiica ei (deci nepoata Liei), numită Tekla. Întâlnind un tânăr impertinent, Achi (Lucas Kankava), ce locuiește într-o cocioabă cu ieșire la mare, Lia decide să pornească la drum cu el atunci când Achi îi promite că știe unde se află Tekla. Călătoria îi duce până în Istanbul și nu trece mult timp până când căutarea Teklei devine o cufundare în restrânsa comunitate trans de lucrători sexuali din metropola Turciei. Simultan, o întâlnim pe Evrim (Deniz Dumanli), o avocată ce luptă pentru drepturile persoanelor trans, care încearcă să îi ajute pe cei doi să ajungă la Tekla.
Locația joacă un rol esențial în cadrul filmului. Încă de la început ni se spune că în georgiană și turcă cuvintele nu au gen, sugerând natura non-binară a limbii, ce poate fi asociată cu identitatea trans. Dacă pelicula începe într-o coșmelie de pe coasta Mării Negre, aproape de portul Batumi din Georgia (în care normele conservatoare sunt evidente prin fratele vitreg sexist al lui Achi), Istanbulul este ilustrat drept un oraș cu străzi înguste și aglomerate, alcătuind cartiere sărace cu clădiri ce stau să se prăbușească. Desigur, din acest peisaj dezolant nu lipsesc nici pisicile, acestea completând deseori cadrul sumbru. În acest mediu locuiesc personajele trans din film, găsindu-și locul în zonele marginale și nu în Istanbulul mainstream, o realitate sumbră având în vedere agenda anti-LGBTQ a guvernului lui Erdogan ce se afla în funcție în momentul turnării și lansării filmului. De asemenea, cineastul suedez are origini în Georgia, iar părinții lui s-au născut în Turcia, Crossing reprezentând o peliculă pe cât de personală, pe atât de universală, având în vedere că transcende granițele geografice pentru a ilustra perspective diferite despre comunitatea LGBTQ.
Mzia Arabuli creează un rol extrem de complex, Lia fiind o femeie matură, ce intimidează prin forța privirii sale. Pentru aceasta, căutarea Teklei se transformă pe parcurs într-o călătorie interioară în care este pusă față în față cu propriile prejudecăți, pornind de la Achi, tânărul mai degrabă bădăran, dar cu suflet bun, și până la comunitatea queer din Istanbul. Evoluția Liei prin întâlnirea cu Achi și mai apoi cu Evrim, o fostă lucrătoare sexuală și membru al organizației "Viața Roz" din Istanbul, este profundă și duce inevitabil către înțelegere și acceptare, un mesaj pe care Levan Akin dorește fără doar și poate să-l împărtășească cu publicul larg. Lucas Kankava are o interpretare credibilă drept the lovable fool (blegul pe care nu-l poți detesta), iar relația lui cu Lia se dezvoltă într-un mod simpatic și original. Deniz Dumanli completează acest trio improbabil, Evrim emanând simultan duritate și vulnerabilitate.
Regizorul este clar interesat de persoanele ce ocupă spații liminale, observându-le cu o mare compasiune. Pe lângă comunitatea trans ce trăiește în cartiere modeste, camera lui Akin se fixează adesea pe doi copii săraci, ce bântuie străzile Istanbulului cu un instrument muzical tradițional "împrumutat" și care devin și ei companioni ai Liei și lui Achi pentru un timp în încercarea de a mai câștiga niște bani.
Imaginea semnată de Lisabi Fridell evidențiază prin lumina naturală și textură locațiile dărăpănate pe care protagoniștii le parcurg în căutarea Teklei, creând niște cadre care centrează narațiunea într-un spațiu pe cât de decadent, pe atât de animat de oameni, ce mi-a amintit într-o anumită măsură de neorealismul italian din filme precum Ladri di biciclette de Vittorio De Sica. Muzica folclorică georgiană, iar apoi cea turcească conturează cu atât mai exact cadrul cultural în care se desfășoară povestea.
Crossing este un film cum rar întâlnești despre înțelegere și acceptare, persoanele queer fiind privite din mai multe perspective divergente care se întâlnesc într-un punct comun. Este o peliculă ce surprinde prin compasiunea cu care Akin înfățișează toate aceste personaje marginalizate. Undeva în a doua parte a filmului, Achi o întreabă pe Lia ce i-ar spune lui Tekla dacă ar găsi-o. Pensionara face o pauză și răspunde cu candoare, sugerând că și-ar cere scuze pentru că ea și sora ei au lăsat părerile homofobe ale sătenilor să depășească dragostea lor pentru Tekla.
