Crucea de piatră (1994)

Un film foarte slab, degeaba ai actori ca Dinica sau Ciobanu daca filmul e prost, 3/10

Imediat după Revoluție, în cinematografia românească a apărut un curent pornografic datorat si cererii din acea vreme de a se prezenta tot ce era interzis în perioada comunistă, respectiv, scene cat mai fara de perdea. Pe aceasta panta s-au coborât unele filme românești de la începutul anilor 90 cum ar fi Miss Litoral, A doua cădere a Constantinopolelui, etc si aici se încadrează si aceasta mizerie cinematografică fara cap si coada dar cu scene vulgare si expresii licențioase. Asta s-a cerut, asta s-a dat, producătorii români de film bajbaind într-o societate libera în care adevăratele valori nu puteau fi deosebite de gunoaie. Am vizionat în anii 90 acest film si am avut același sentiment de film prost pe care l-am avut Cand l-am văzut dupa aproape 30 de ani. Păcat de unii actori ca Imagini Ciobanu sau Dinică. Nota 4.

Socoteala de acasa nu se potriveste deloc cu cea din targ, cum ar zice un proverb romanesc. S-a dorit o satira si a iesit un film plin de prost gust pentru care nu merita sa dau mai mult din taste. Pur si simplu m-am chinuit sa-l vad pana la final desi tine doar o ora si jumatate.

Filmu graveaza eronat, dar comic perioada respectiva. Religia si curvele intotdeauna au fost sub acoperisul cald al puterii; indiferent de culoare politica. In acea perioada ca si in prezent; curvele au intrat primele si ne fortate in partid (politica), prevazand bine un viitor mai bun. Chiar daca istoria este modificata total pentru a da "subiect" acestui film, pentru acea perioada post comunista in care filmele cu sex si injuraturi erau cele mai gustate la romanul libertinist. Scenariul si jocul multor actori lasa muult de dorit. Se vrea a fi o copie josnica a clipurilor caragialiste gen Mofturi, Telegrame, etc

Un film destul de slabut. Desfiintarea (din ordinul partidului) caselor de toleranta este un capitol istoric care nu are nimic spectaculos. Femeile "usoare" nu au fost trimise la reeducare si nici demonstratii penibile nu s-au facut. Multe din aceste femei "usoare" s-au inscris imediat in partid si au devenit activiste zeloase, protejate de securitate, activisti de partid si militieni, multi din ei fosti clienti sau proxeneti. Sa faci din asa ceva o comedie, nu prea functioneaza.

Scăpat din chingile cenzurii, bătrânul regizor Andrei Blaier, care intrase la sfârșitul anilor '70 pe o pantă descendentă și realizase în ultimul deceniu de dictatură numai filme proaste, cade în ispita poftelor postrevoluționare și își fericește publicul cu două filme fără perdea: ”Crucea de piatră” și ”Terente - regele bălților”. Ambele filme au picat bine în acei ani, iar spectatorii s-au putut delecta privind cu jind țâțele tinerelor actrițe și ascultând măscările rostite cu mare satisfacție de actorii slobozi la gură.

”Crucea de piatră” era conceput ca o satiră la adresa instaurării comunismului și a transformării tuturor cetățenilor țării în proletari, dar undeva, în cursul procesului de producție, cineva a venit cu ideea că vulgaritatea și ironia de mahala ar fi mai rentabilă din punct de vedere economic decât satira așa că filmul a devenit în final o colecție de momente triviale îngroșate excesiv încât frizează pe alocuri prostul gust (vezi secvența vizitei la bordel a generalului rus interpretat de Fănuș Neagu sau cea a secretarului de partid pederast, care-i aplică o felație lui Gheorghe Dinică).

Intenția scenaristului Titus Popovici pare să fi fost una bună, pentru că filmul conține suficiente momente de satiră anticomunistă ce par a fi creația sus-numitului, iar filmul rămâne destul de comic per ansamblu. Interpretarea lui Gheorghe Dinică este însă una fabuloasă și dezvăluie imensul potențial comic al actorului, exploatat insuficient în filmele românești.

1 - Autoturismele rusesti Pobeda sau Gaz - numele difera in functie de motoarele folosite, au fost fabricate intre anii 1946 - 1955. Ulterior productia a fost transferata in Polonia iar acea masina s-a numit Warszawa. Masina din film, folosita de activistii de partid, este un model fabricat in anii 1955-1962 si deci nu avea cum sa apara in anii 1949.
2 - Rochiile si fustele "fetelor". In anii 1949 nici o femeie, indiferent de statutul social, nu iesea pe strada cu rochii/fuste atat de scurte - trei palme deasupra genunchilor. Nu a existat niciodata asa ceva.
3 - Rochie de mireasa despicata intr-o parte, pana sus la lenjerie?!? Nu exista asa ceva in anul 1949. Hainele fetelor sunt inspirate din moda de acum.
4 - Activisti de partid cu papion la gat? Ăla era semnul imperialismului si al decadenţei anglo-americane. Comunistii si activistii acelei perioade purtau camasa descheiata la ultimul nasture (semnul modestiei) sau purtau cravate negre.
5 - Apare la un moment dat un gard din care se ridica celebra plasa din fier-beton - plasa de Buzau, sudata, folosita in armaturile constructiilor. Doar ca plasa aia am vazut-o prin curtile oamenilor, prima data, dupa anii `90.
Astea sunt scapari minore insa modifica perceptia asupra acelei perioade. In rest filmul este placut de urmarit iar jocul lui Dinica este fabulos. Despre destinul tragic al familiei lui cu şase copii orice comentariu este inutil.

A iesit din el un basm bunicel ,din care oamenii (mai ales tinerimea incepatoare in treburi din acestea ce privesc asa-zisa ”morala crestina”) au si ce sa invete,in afara de curve si curvie. Sa stiti ca nu toti activistii Comunisti au fost si derbedei .Aproape toti activistii comunisti au fost oameni asezati, cumpatati,chibzuiti,cu simtul masurii, vrednici in treburi de Stat si la lucrul obicinuit (in fabrici,uzine,combinate,agricultura,institute de cercetare,facerea de drumuri cu caldarim,dezvoltarea Cailor Ferate, Maritime si Fluviale,intarirea Armatei,alcatuirea unei Flote Maritime si Aeriene,punerea pe picioare si dezvoltarea Scolilor Profesionale de Meserii felurite ,ingrijirea Deltei Dumarii,infiintarea si dezvoltarea unei Culturi de masa promitatoare si a unei Cinematografii puternice ,dar si a Sportului de performanta - lucruri care in zilele de astazi sint PRAF si PULBERE ,iar altele sint...amintiri). In filmul acesta , si in rolul(personajul) jucat aici ,Gheorghe Dinica (unul dintre Actorii DE GALA ai Romaniei ,scoliti pe vremea Comunismului -si nu a Capitalismului de JAF - ,care a pus o caramida temeinica la ZIDIREA Cinematografiei ADEVARATE dintr-o Romanie dezvoltata ) a apasat de citeva ori pa latura de ...derbedeu activist ,care NU l-a prins bine deloc.Tocmai din pricina aceasta,filmul acesta este doar...BUNICEL.Daca filmul era,in intregime, facut serios. era cu siguranta unul Foarte Bun. Actritele Carmen Tanase si Corina Danila sint INCEPATOARE in mestesugul acesta ,dar eu socotesc ca ele au un alt potential ,unul serios ,pragmatic,asezat,chivernisit, cu rost si socoteala.Regizorul filmului,a parut in multe scene (de periferie ),a fi neindeminatec (nu a stiut sa-si struneasca actorii,ori i-a lasat inadins de capul lor),ori l-a luat si pe el valul unei asa-zise Libertati prea slobode. Un astfel de film trebuia facut de regizorul Mircea Moldovan ,dupa reteta lui, si iesea o ...frumusata (vorba lui Nea Marin -Amza Pellea). S-ar putea ca alt Regizor sa-l faca din NOU ,si ar face un lucru foarte bun,daca l-ar face SERIOS,si nu cu destrabalarile acelea din filmul de fata. Dupa RAZVRATIREA din 1989,si Cinematografia a intrat in vremea ...decadentei generale a Tarii. Pacat.

am o parere deosebit de buna , aveam 21 de ani si am trecut prin clipe fericite in perioada filmarilor !

pt lista cu Filme cu case de toleranta , bordeluri etc ..

După Revoluţie s-au apucat ai noştri să scoată din sertare..."marile" scenarii/ filme la care se gândeau în anii de comunism...şi iată ce aveau ei ascuns...Tare!

Ce bine era daca aveam si acum ,,felinare''mai ales pentru partea masculina a Romaniei.

În Crucea de piatră, datorită excesului de sexualitate fără acoperire estetică, intenţia satirică, critică, de parabolă se anulează. Filmul poate fi luat în considerare pentru completarea unei fişe psihanalitice cu obsesiile sexuale ale autorului. Adică, o atitudine, ca aici, nefinalizată estetic, nu numai că este ratată, dar efectul poate deveni invers, nu de demolare, ci de consolidare. Andrei Blaier nu se constituie într-un reper pentru o posibilă şcoală cinematografică românească. Pentru Andrei Blaier, ca şi pentru majoritatea regizorilor noştri, obţinerea deplinei libertăţi de exprimare nu a însemnat decât eşuarea în anarhie, anularea condiţiei de posibil creator, aneantizarea.

Chiar daca nu e o capodopera, filmul are meritul de a reconstitui o perioada destul de opaca din istoria nationala : perioada indobitocirii fortate . Mi-a placut indeosebi scena finala a filmului cu trecerea de la curvele care-l laudau pe tov Stalin la curvele care aveau sa-l proslaveasca peste ani in acelasi mod pe tov Ceausescu. Sigur ca filmul- fiind facut la o perioada destul de scurta dupa revolutie- pacatuieste prin niste asocieri fortate care lezeaza un pic autenticitatea (de ex tov care in adunarea de reeducare a fostelor dame, promite marirea salariilor cu 200 de lei) . Sigur filmul lui Andrei Blaier are si aportul acestui extraordinar actor -actorul preferat al dinsului- care a fost Gheorghe Dinica . Nu e o intimplare ca Dinica a fost distribuit in rolul lui Puzderie-rolul a fost creat special pentru Dinica. In final un film interesant care merita vazut