Sinopsis

Filmul povestește că, printr-o mașină a timpului, un tânăr din zilele noastre, Rudolf, ajunge în vremea Cruciadei copiilor, care se pare că a avut loc în 1212, când șapte mii de copii, conduși de Nicolas din Koln, se îndreptau spre Ierusalim, călătorind spre Genova, unde ar fi trebuit să se despartă apele pentru a înlesni trecerea lor. De fapt, Anselmus, unul dintre însoțitori, a uneltit pentru vinderea copiilor ca slavi.

În toată povestea, Dolf îi ajută mult pe copii, când aceștia sunt bolnavi, când nu au ce mânca, și chiar îi învață fotbal. Tânărul se atașează mult de ei, dar și de Jenne, fata care îi salvase viața în conflictul cu niște tâlhari, și, pe care, în final, o va lua în lumea lui (între timp, mama sa, cercetătoare, face tot posibilul să-și readucă fiul acasă, ceea ce va reuși, cu ajutorul mașinii de călătorit în timp). Tematica nu este nouă, dar filmul îmbină captivant fantasticul, legenda, aventura, adresându-se atât copiilor cât și cinefililor de alte vârste.