Sinopsis

Robert, personajul principal al peliculei, este un individ insipid, incolor, inodor, speriat de lumea din jur, aflat în divorț, și a cărui plăcere sublimă este să urmarească o fată în propria casa. Fără să existe implicații erotice, sexuale, bărbatul pur și simplu își petrece serile ascuns după un copac, din apropierea casei, studiind-o pe blonda Jenny în timp ce spală vasele sau gătește.
Totul pare "minunat" până când bărbatul este observat de liniștita tânără. Ce se întâmplă mai departe? În loc să se sperie, aceasta îl invită în casă, simțindu-se flatată și atrasă în mod neînțeles de străinul voyeurist. Evenimentele care derivă din întâlnirea celor doi vă vor depăși așteptările. Întâi de toate, fata își părăsește iubitul fiind convinsă că sorții i l-au adus pe Robert. Acesta însă pare mai speriat de o eventuală relație decât ar trebui să se simtă ea.
Fostul prieten al blondei, Greg, îl atacă într-o criză de gelozie, cei doi ajungând la o luptă aparent inofensivă. Numai că, după întâlnirea cu Robert, Greg dispare de pe fața pământului, eroul filmului fiind principalul suspect în ceea ce pare a fi o crimă. Atmosfera încărcată este susținută și de blonda noastră, tot mai insistentă, deși bărbatul o evită. Iată cum urmărita devine urmăritor!