Cursa (1975)

La vremea lui a fost un film bun, nu am incercat sa il revad, nu am avut curaj.

O interesantă poveste de viață este prezentată pe fondul epocii anilor 1970. Ca să împace și necesitatea ca filmul să fie militant și mobilizator în spiritul vremii, regizorul la începutul filmului apare în calitate de reporter care prezintă o intreprindere care realizează un mare utilaj, un cazan centrifugal cu autocomandă destinată marilor stații de prelucrări miniere (de 80 tone). O concepție românească cu piese exclusiv construite în țară, înlocuind cazane mai mici din import. El trebuie transportat în 4 zile la 600 km distanță, cu un trailer peste munți la mina Abirinți (nume fictiv). Experimentații șoferi Savu Anghel și Panait Ion sunt selecționați pentru transport. În orașul Ariad (fictiv) se pregătesc să înnopteze. Ei cumpără ceva mâncare rece de la Bufetul gării: „ brânză, salam, alune, covrigi”.Se găseau țigări „Naționale, Bucium, Rarău”. Acolo Ion face rost de niște țigări Snagov de la Maria (24 ani), care mergea să-l întâlnească pe iubitul ei, un miner mutat de 4 luni de la Lupeni la Abirinți. Maria mergea cu două geamantane și o plapumă. I s-a furat însă geanta cu actele, banii, biletul de tren. Ion era bănuit de ceferiști iar Savu este indignat de aceasa. Având aceeași destinație, cei doi șoferi o iau cu ei pe Maria. Inițial Savu nu era de acord să o ia. Zicea „Dă-o dracului de proastă!” Drumul lor se prefigura să treacă prin Orăștie, Sibiu, Sighișoara. Anghel îi pune la început gând rău fetei. Îi spune lui Panait : „Dacă ar fi nevasta ta, altul ar ierta-o?” Dar fata este inocentă, reconfortantă pentru cei doi cu povestea ei. Câte ceva se află și despre cei doi șoferi. Savu este de pe Vadul Bistriței, Vadul Tihuței, un sat aflat aproape de drumul lor. O sfătuiește pe fată să pună mâna pe Ion Panait și să-și întemeieze un cămin. Savu păstra în cabină o fotografie cu fosta soție. Maria spune că ea le „aduce noroc” iar prietenul ei, Marin va plăti cursa. O poveste obscură se petrecuse cu soția lui Savu plecată cu alt bărbat Visarion și care pierise într-un accident rutier. Se opresc la o cabană unde Maria dansează cu alți bărbați. Aceștia cică ar duce-o ei mai repede până la Tg-Mureș. Cei doi șoferi îi pun la punct. În drumul lor sunt filmări cu Munții Făgăraș. Ei înoptează la alt restaurant/hotel. Se spune că e ultima noapte. Savu îi oferă niște flori Mariei iar ea îi spală cămașa. Mai apoi în mașină, Anghel s-a enervat pe fată și a dat-o jos. Panait îi lasă 10 lei iar ea a plecat cu un autobuz. Un moment de suspans apare când remorca cu utilajul este pe cale să scape în afara drumului. Panait se rănește la mâini când ancorează cu cabluri remorca. Ies cu greu din impas. Apoi Anghel are remușcări și se duce după fată . Amândoi mergând cu mașini de ocazie trec prin Vadu și merg la casa părintească a lui Savu. El era un ardelean, mai tăcut iar Maria era de loc din Caransebeș. Când ajung la George, un vecin care primise de la CAP casa lui Savu, Anghel se duce pe la cimitir, la părinții. George zice că a băgat niște bani în acea casă. Savu îl liniștește: „N-am venit să iau casa”. Apoi Anghel și fata merg să întâmpine trailerul. De două zile, condusese Panait. La destinație, Maria constată că prietenul ei Marin Cadariu este căsătorit legal de două luni. Soția lui este chiar însărcinată. Rămâne perplexă. Panait pleacă și îl lasă pe Savu cu fata. Într-un fel au pățit ceva similar. Visarion i-a luat lui soția lui Anghel iar Marin a trădat-o pe Maria. Final deschis cu cei trei...în trailer pe drumul de întoarcere. Plouă... ghemul vieții se derulează... Maria întreabă: „Unde mergem?” Un film de văzut, despre dragoste, prietenie, respect.

Filmul este excelent, unul din filmele care pot fi văzute de multe ori că sa-i descoperi detaliile...
Ce nu am înteles cum a ajuns Adrian Simionescu (ăla Adrian Minune) pe lista actorilor din acest film. Avea 1 an când filmul a fost difuzat ????

Un road-movie proletar, ce reușește să aducă în memorie noroaiele infinite ale epocii, în care parcă e mereu înfățișată o meteorologie post-nucleară.
Un Albulescu tânăr, în rol de brută sensibilă.
Nu știu dacă mi-a plăcut, dar nu din cauza actorilor sau a regiei, nici a cadrelor epocii, pe care le-am savurat, ci a scenariului. În epoca aceea, presupus egalitară, în care muncitorii mutau munții și apele din loc, la propriu, femeia e tot un accesoriu permutat de la logodnic la cei doi prieteni, care și-o cedează reciproc, în mod politicos, cu tot cu plapuma ei (asta ca să nu mai existe dubii asupra rolul ce îi revine femeii). Ce vrea să însemne asta, cumva... romantism? Total neverosimil acest triunghi nedreot pentru o ea lipsită de orice decizie. Suficient că are plapumă.
Filmul mi se pare a fi mai mult despre agresiunea industrialului asupra spațiului tradițional, sătesc, de unde și lunga vizită la neamuri, la care se referă, critic, Tudor Caranfil. Poate, așa, e de înțeles.

Un film romanes foarte bun realizat in vremurile in care in aceasta tara se mai si muncea

Emotionant mai ales pt soferi secventa cu camionul Tatra de 80 tone cand scapa putin de sub control si risca sa cada in prapastie

Unei femei i se fura actele si banii in gara si este suspectat unul din soferii unui camionului care ii tinuse companie intrun local ?
Amuzante replici = in autobuz , lasa domnisoara in pace ca dumneata esti batran ..

Acest film a fost difuzat online la TVR international National tv in 18 aprilie 2014 . Putine filme sunt difuzate gratuit pe net de catre televiziuni si reluate dupa mai multe luni sau ani ..

Regizoru Danieluc sa casatorit la 42 de ani cu actrita Tora Vasilescu la 24 de ani dupa ce au facut filmu asta

Cine-a vazut, postrevolutionar, filme precum "Senatorul melcilor" sau "Sistemul nervos" concepe cu greu ca acesta ar fi filmul de debut al regizorului Mircea Daneliuc. Avea si cenzura comunista avantajele ei, nu aceea ideologica, ci aceea de limbaj, cineastii nostri vor fi grezut ca rup norii dupa Lovilutie si ca-i suficient sa foloseasca o tona de injuraturi in filmele lor pentru a le face atractive... "Cursa" este ceea ce se cheama "film de arta". Povestea transpusa in imagini e simpla, fiecare detaliu conteaza, in context cei trei actori sunf foarte importanti, din fericire debutantul Daneliuc i-a ales la fix: Constantin Diplan si pe atunci foarte tanara Tora Vasilescu isi interpreteaza partiturile cu aplomb dar atuul major e Mircea Albulescu, ireprosabil intr-un rol greu, de comopzitie, poate unul dintre cele mai bune roluri de care a avut parte in bogata-i cariera cinematografica.

Sau cadoul unei duminici incetosate.
Tin sa spun ca rar ma uit la tv, insa in acea duminica, m-am trezit apasand, parca ghidat de-o putere inexplicabila, pe tasta 2, exact unde e tvr 2 pe telecomanda. Intamplare sau nu, am fost invitat sa asist la un spectacol absolut magic oferit de panza alba a ecranului. Un film profund, fantastic de revelator, despre bezmeticele ratacirii pe drumurile...vietii.

Tudor Caranfil: Sunt firimituri dintr-un scenariu, probabil ”corect” al lui Timotei Ursu, ajunse pe mâna debutantului Daneliuc. Așa cum se întâmplă de obicei la el, filmul începe excelent (transmisia TV a plecării transportului), continuă o vreme bine, cu un dialog proaspăt și detalii pertinente care atestă talentul și gustul pentru insolit al debutantului, pentru ca, după circa 40 de minute, să derapeze în convențional (omagierea eroismului clasei muncitoare care mută un râu cu albie cu tot, sau momentul-limită în care se măsoară caractere, când frânele camionului cedează în pantă) și improvizație inconsistentă, mai ales în lunga vizită la neamuri. Apar, de la primul film, simboluri obscure precum ghemul care se învârte, fără noimă, în final, după mașină, ca și vehemența melodramatică a personajului lui Albulescu confundată cu fiorul tragic. Secvență rapel: agenții de circulație urmărind un tractor pentru… exces de viteză sau un cocoș privind derutat la o găină friptă, notații proprii privirii operatorului, Florin Mihăilescu.- Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 214)

un film foarte bun actrita TV,face un rol foarte bun!

Doi şoferi de camion care trebuie să transporte o piesă imensă la o exploatare minieră aflată la o distanţă de circa 600 km iau cu ei o tânără pasageră care merge tot acolo pentru a se reuni cu logodnicul ei, care lucra ca miner. Destinele celor trei personaje (interpretate de Mircea Albulescu, Constantin Diplan şi Tora Vasilescu) se schimbă dramatic pe parcursul călătoriei.

Spre deosebire de filmele epocii înţepenite într-o serie de clişee, cu evenimente convenţionale, "Cursa" se apropie mai mult de viaţă, ilustrând destinele unor oameni obişnuiţi confruntaţi cu evenimente neobişnuite care le modifică raporturile de viaţă. Povestea este narată coerent şi grav, amănuntele sentimentale sunt relatate cu discreţie, iar regizorul sondează profund în sufletele personajelor pentru a le identifica motivaţia comportamentului. Trebuie evidenţiate interpretările excepţionale ale celor trei protagonişti, cu un plus pentru debutanta Tora Vasilescu ce dovedeşte un talent remarcabil de a exprima cu sinceritate şi spontaneitate trăirile sufleteşti ale personajului interpretat.

Finalul este lăsat deschis de către regizor, nu înainte ca personajele să constate că un lucru rău poate deveni un lucru bun dacă schimbi perspectiva din care priveşti viaţa. Sfârşitul unei relaţii poate însemna începutul altei relaţii, în care personajele sunt mai mature din punct de vedere sufletesc.

Bun film! Scenariul si regia excelente! De remarcat lipsa cliseelor comuniste: probabil pentru ca nu incepuse "epoca de aur",era doar epoca de aur a cinematografiei.

Unul dintre cele mai bune filme ale regizorului Mircea Daneliuc, cu Tora Vasilescu.

Cum pot sa descarc si eu filmul acesta???...cu multumiri anticipate pentru sfat!

Imaginea de la sfarsitul filmului cu ghemul de ata care se desira atunci cand cei trei pleaca la drum rivalizeaza cu succes cu alte imagini iconice din marile filme. Un exemplu pentru maiestria lui Danieluc care reuseste sa lase (tele)spectatorul sa gandeasca mai departe dupa sfarsitul filmului. Cred ca a vrut sa faca o paralela cu viata in sine...
Un film de nota 10 pe care l-am vazut intamplator si de care, spre rusinea mea, nu stiam inainte. Aceste filme valoroase trebuie facute cunoscute romanilor. Parca ar spune: "Iata, asa se face un film...".
Tot respectul!

un film de viata,un film bazat pe fapte reale,sa nu uitam asta,de aia nu va fi uitat niciodata,fata de filmele americane,care nu au esenta vietii in ele,un film autentic romanesc,o capodopera a fostei cinematografii romanesti,azi o mare nelenovela,mai mult sau mai putin inventata,un film despre oameni simpli,si cu oameni simpli,un film despre raspundere,dragoste si prietenie,un film cu un puternic iz moral,o puternica legatura cu pamantul stramosesc,munca,viata,iubire,cinste,astea au fost elementele,care ne-au caracterizat pana in 1989.

Un film de nota 10! Un film pe care as dori sa-l am pe DVD ca un omagiu si semn al recunostintei mele adus tatalui meu pe care il regasesc in personajul lui Anghel interpretat de Zeul cinematografiei romanesti Mircea Albulescu alaturi de ceilalti zei ai Olimpului Filmului Romanesc. In anul 1970 m-am nascut eu, si am crescut in colonia muncitoreasca de la Capra Foii langa barajul Vidra pe raul Lotru in jud Valcea, la o distanta de aproximativ 12 km de statiunea Voineasa. Tatal meu, a lucrat pe un astfel de utilaj ca si cel din film, timp de 18 ani si de la el am invatat ca omul sfinteste locul si ca intodeauna sa te mandresti cu ce ai realizat in viata. In anul 1975, eram doar un copil dar tata ma lua cu el cu masina (acel utilaj autovehicul se numea Tatra si era un remorcher cu 5 axe avand un trailer care putea fi incarcat cu o incrcatura de 60 tone)iar din anul 1975 si pana in anul 1992 tatal meu a fost detasat pe santierul hidroenergetic de la barajul Gura Apelor din muntii Retezat, jud Hunedoara. Asadar, filmul Cursa este un film extraordinar, un film cu mari actori ai ecranului romanesc semnat de un regizor si un actor care merita tot respectul.
As dori daca se poate sa imi trimiteti modalitatea de a intra in posesia acestui film pentru a-l face cadou tatalui meu.
Cu multumiri,
Srujan Carla