Dacii (1967)

Decebal (Amza Pellea) este dispus să facă sacrificiul suprem pentru a păstra integritatea poporului său. Fiul său, Cotyso (Alexandru Herescu), este dăruit zeilor spre disperarea lui Decebal și a fiicei sale, Meda. Septimius Severus (Pierre Brice), un tânăr roman devotat țării sale adoptive, va fi pus să aleagă între originile sale de sânge și cultura în care a fost crescut.

Filmul de debut în lungmetraj al lui Sergiu Nicolaescu.

"1963. Buftea. Cornea, directorul studioului, intelectual și politruc de profesie, mă intreabă: "Ați dori să faceți un film de ficțiune, aveți o preferință?" Am răspuns destul de timid: "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - Camil Petrescu". Era un roman care mă impresionase: război, dragoste, gelozie... "Camil Petrescu? Bună idee, dar de ce nu faci Patul lui Procust?" Înțelegând că îmi pierdeam vremea, i-am răspuns: "Pentru că nu cred că un astfel de film se poate face astăzi în România." "Poate un film istoric....", am îndrâznit eu. "Cam la ce te-ai gândit?" "Să zicem Ștefan cel Mare." "Imposibil! Îl face Mircea Drăgan." "Atunci Mihai Viteazul..." "Imposibil, îl face Mihnea Gheorghiu.", a venit prompt răspunsul. "Traian și Decebal?" Tovarășul consultă o hârtie pe care avea planurile următoarelor patru cincinale. "Imposibil, îl face Mircea Drăgan în 1985." "Atunci Dacii", am încheiat eu. Încurcătură. Dacii nu erau pe lista "cincinalurilor".
1965. Paris. Henry Deutschmeister, unul dintre cei mai importanți producători din Franța, evreu român născut la Brăila, mare și adevărat patriot, mă întreabă: "Vrei să faci un film de ficțiune, domnule Nicolaescu?" "Da. Un film în costume, Dacii." "De acord", a răspuns sec... și am făcut filmul, o coproducție româno-franceză cu actorii Pierre Brice, Georges Marchal, Marie Jose Nat. În curând se vor împlini 40 de ani de la premiera filmului... debutul meu... care a fost totodată și cel mai mare succes de public din România, prima manifestare publică de patriotism românesc, îndrăznesc sa spun. Doi ani mai târziu, în 1967, I. Gh. Maurer îmi mărturisea că succesul de public al filmului l-a convins pe Gheorghiu Dej și pe el că "ceva" se poate schimba în politica României. Sunt foarte mândru că prin debutul meu am redeschis drumul naționalismului românesc" (Sergiu Nicolaescu).

"Violența unor faze de montaj, cu figuri și corpuri însângerate, străpunse de sulițe și săgeți, o dinamică a cadrului remarcabilă, susțin ritmul spectacolului și apără filmul de ilustrativism". Valerian Sava - 1966 (Cinema).