Să descoperi după 40 de ani că John Lennon ţi-a scris o scrisoare, e ceva! Şi de aici să construieşti un scenariu, e altceva. De urmărit pentru mai puţin de două ore de relaxare.
balta67verde
pe 05 Februarie 2023 14:53
Un film bun care fara Al Pacino si Anette Benning nu merita nici macar 4 stele din 10. Bobby Cannavale si Jennifer Garner aujucat ca niste amatori, Plummer a jucat foarte bine dar intr-un rol mic, copila a fost cu mult peste parintii ei.
Iulidesprefilme
pe 05 Februarie 2023 14:49
Cu o distribuție aleasă (Al Pacino, Christopher Plummer, Annette Bening, Jennifer Garner, Bobby Cannavale), cu un subiect generos din lumea muzicii, filmul nu e de ratat...
nycostea
pe 04 Februarie 2023 23:51
Superb! Este Al Pacino cel care radiază această splendoare și reușește foarte bine să o facă... atât de bine, încât restul nu mai contează.. nici măcar finalul care este urmat de puncte de suspensie și nu de altceva!
...Merită văzut de către cei care știu să aprecieze o interpretare de excepție și o intrigă inspirată din realitate!
MotanBun
pe 23 Februarie 2020 01:08
Al Pacino... o legenda...
C. Plummer, un actor CEL PUTIN la fel de mare ca Pacino...
Anette Benning, una dintre cele mai frumoase si rafinate actrite americane, cu un talent pe masura...
Dar fiul lui a fost interpretat de un actor fara legatura cu acest personaj. Orcat ar incerca si oricate eforturi ar face, saracul de el... nu ar fi in stare sa interpreteze acel personaj... nici pe departe !
Au dat-o in bara...
Pacat de film...
andystarx
pe 02 Februarie 2016 13:07
DIn pacate nu ii pot acorda mai mult de un 6,chiar daca jocul lui AL PAcino a fost foarte bun,ca de obicei ,de altfel !Scenariul slabut,filmul de asemenea ! De vazut,doar in lipsa de altceva !
lili22
pe 02 Ianuarie 2016 06:10
Pacat de Al Pacino accepta asemenea roluri, ce film penibil, bun pentru cei care cred ca la batranete te loveste din senin dragostea fata de un fiu necunoscut cu leucemie, o nora gravida si un copil cu tulburari psihice, asa ceva nu exista.
cilni
pe 01 Ianuarie 2016 23:39
Continua sa isi pastreze acelasi stil chiar si la 74 de ani . Obisnuitul Al Pacino cu inca un film superb care ii reflecta acelasi rol unic , un film cu o lectie de viata foarte frumoasa .
rey
pe 12 Decembrie 2015 22:01
Extraordinar film.Maestrul Al Pacino isi demonstreaza inca o data capacitatea de a juca un rol,fara a lasa varsta sa il tradeze.Merita vazut cu adevarat!
Florina1976
pe 26 Septembrie 2015 21:07
Al Pacino interpreteaza genial rolul unui rock star. Este un film cu umor, muzica buna si il recomand.
AndreBlack
pe 20 August 2015 13:18
Un film foarte bun . Prestatia actorilor este una de exceptie mai ales al lui Al Pacino . Un film foarte relaxant si placut . De vazut !
Utube
pe 14 August 2015 19:58
De la începutul filmului spectatorul este avertizat că subiectul peliculei este inspirat din câteva evenimente reale, cuvântul „câteva” utilizat dezvăluind faptul că ficţiunea este cea care domină dezvoltarea acţiunilor, personajele precum şi a evenimentele ce urmează a se desfăşura pe ecran. Ca şi realizare filmul este o dramă, iar evenimentele sunt construite în jurul unei drame familiale, subiect nelipsit în mai toate producţiile cinematografice a căror subiect se bazează pe relaţiile dintre membrii unei familii.
Este adevărat că subiectul „ruptura relaţiei dintre membrii familie” a fost exploatat la maxim de industria cinematografică, în parte pentru că este generator de sentimente puternice - toată lumea îşi iubeşte într-un fel sau altul familia – şi pe de altă parte pentru că pe „coloana vertebrală” intitulată „relaţii de familie” se poate construi un număr enorm de mare de situaţii şi întâmplări care se regăsesc, mai mult sau mai puţin, şi în viaţa de zi cu zi a spectatorilor, rezonând astfel cu sensibilitatea acestora.
Scenariul filmului este construit pe evenimentele dintr-o perioadă din viaţa unui cântăreţ de muzică rock, foarte popular, îndrăgit şi apreciat, pe numele său Danny Collins, interpretat de Al Pacino, care ajuns la vârsta de plimbat nepoţeii cu căruciorul, mai continuă să cânte, fiind foarte solicitat de publicul, aţi ghicit!, majoritar de vârsta a treia. Dar omul, cum îi stă bine unui interpret de muzică rock, este plin de vicii, specifice carierei şi genului muzical abordat şi mai are şi un fiu pe care se pare că nu l-a întâlnit de zeci de ani. Drama astfel conturată oferă scenaristului posibilităţi vaste de dezvoltare a subiectului şi de încântare a spectatorului, ceea ce s-a şi întâmplat.
Filmul conţine şi un fapt real, de fapt singurul fapt real, care este o scrisoare pe care a trimis-o John Lennon şi care a ajuns la destinatatar cu foarte mare întârziere. Acesta este singurul fapt real din toată realizarea. Realitatea este cu totul şi cu totul alta, pentru că de fapt John Lennon i-a trimis o scrisoare lui Steve Tilston – nu lui Danny Collins – iar destinatarul a primit-o cu o întârziere de 34 de ani – nu de 40 de ani cum se spune în film. În plus, Steve Tilston este un interpret şi compozitor de muzică folk – nu de muzică rock – a compus melodii în mod continuu de-a lungul prolificei cariere – nu s-a plafonat deloc - cântă la chitară – nu la pian - are o fiică – nu un fiu. În rest totul este în regulă.
Realizarea filmului, ca ficţiune, este foarte bună în sensul că povestea reuşeşte într-un mod foarte dibaci să atingă corzile sensibile ale spectatorului. Totuşi ar fi de remarcat că multitudinea de planuri dramatice introduse poate fi, pentru unii spectatorii mai critici, o exagerare. Tot ca un aspect discutabil, pelicula doreşte, într-un mod subtil, să transmită un mesaj cum că şi cântăreţii rock, oricâte vicii ar avea, pot deveni umani şi sensibili şi se pot debarasa de toate „relele” – „just like that” – dacă John Lennon le trimite o scrisoare (?!?!?). Mda!
Un aspect nereuşit al filmului este şi modul cum a fost realizată coloana sonoră, care este majoritar compusă, în mod surprinzător, din piese interpretate de John Lennon şi nu de Danny Collins (Steve Tilston) cum ar fi normal să fie, spectatorul având impresia că pelicula a fost realizată în memoria lui John Lennon. Este anacronic faptul ca întreaga coloană sonoră dintr-un film dedicat vieţii unui cântăreţ să fie construită din piesele altui interpret.
Interpretarea lui Al Pacino poate fi exprimată într-un singur cuvânt: versatilitate. Astfel, actorul reuşeşte foarte bine şi credibil să interpreteze toate situaţiile existenţiale ale personajului interpretat, indiferent că este băut, drogat, obosit sau toate la un loc, credibilitatea şi sentimentele transmise spectatorului fiind la cote maxime.
La fel şi celelalte personaje, Christopher Plummer („Beginners” – 2010) – în rolul de agent al lui Danny – Annette Bening („The Grifters” – 1990) – şefa recepţiei de la hotelul Hilton - Jennifer Garner („Alias” – 2001) – în rolul norei lui Danny - sau fiul lui Collins din film, Bobby Cannavale („Boarwalk Empire” – 2010) au de asemenea prestaţii pe măsura reputaţiei numelor.
Există şi câteva greşeli de continuitate a cadrelor, probabil scăpări la montaj, cele mai multe fiind sesizabile în scena când Collins stă la taclale cu Mary în barul hotelului dar mai sunt şi altele, în special în scenele în care diferite personaje discută între ele şi unghiul de filmare se schimbă. Tot la capitolul greşeli ar fi de menţionat şi melodia de succes a personajului Danny Collins care pare un plagiat al melodiei „Sweet Caroline” a lui Neil Diamond.
Finalul este destul de bine realizat, logic şi interesant şi conţine un moment de suspans care este dezvăluit chiar în ultimele secunde ale filmului iar pentru a conferi veridicitate unicului fapt veridic din peliculă, la final, a fost inserată şi o filmare cu Steve Tilston care confirmă povestea cu scrisoarea primită de la John Lennon.
Vizionare plăcută!
gicutzu
pe 28 Iunie 2015 17:03
Un film foarte bun,foarte reusit!o excelenta interpretare a actorului Al Pacino!
robert879
pe 26 Iunie 2015 23:49
un film exceptional cu Al Pacino. Un actor mare care nu poate scoate filme slabe nici la 74 ani.
Georgys95
pe 24 Iunie 2015 20:35
Un film relaxant,cu o distributie buna si cat de cat cunoscuta mie(jenifer garner,josh peck).
xerses
pe 22 Iunie 2015 19:21
Excelenta interpretare a lui Al Pacino.Filmul merita vazut...
catalin_ionut_23
pe 19 Iunie 2015 12:46
Un film foarte relaxant care a meritat vazut ,si care mi-a placut sa-l urmaresc de la inceput pana la sfarsit.Cu toate ca nu este film de actiune cum imi place mie nu m-a plictisit deloc pe toata durata lui si a fost si amuzant la unele faze.Este un film placut numai bun de relaxare ! il recomand! Merita!
Asil
pe 23 Aprilie 2015 12:44
Am fost aseara la film, sala plina, doar primele 3 randuri erau goale.
Recomand, un film foarte bun, bine jucat., nu o sa va para rau.
DAMME
pe 20 Aprilie 2015 22:25
un film cu Al Pacino n-a umplut sala, dar lumea prezenta radea si se simtea bine la un film relaxant, in ziua de azi se prefera efectele si bubuiturile, oricum e o placere sa-l vezi pe maestru pe micul ecran si la cei 74 de ani ai sai, si chiar se tine bine !
valy_barbu
pe 19 Aprilie 2015 23:22
Un film cu Al Pacino a fost un argument destul de bun pentru a ma duce la cinema si a vedea acest film .Urmati-mi exemplul !
...Merită văzut de către cei care știu să aprecieze o interpretare de excepție și o intrigă inspirată din realitate!
C. Plummer, un actor CEL PUTIN la fel de mare ca Pacino...
Anette Benning, una dintre cele mai frumoase si rafinate actrite americane, cu un talent pe masura...
Dar fiul lui a fost interpretat de un actor fara legatura cu acest personaj. Orcat ar incerca si oricate eforturi ar face, saracul de el... nu ar fi in stare sa interpreteze acel personaj... nici pe departe !
Au dat-o in bara...
Pacat de film...
Este adevărat că subiectul „ruptura relaţiei dintre membrii familie” a fost exploatat la maxim de industria cinematografică, în parte pentru că este generator de sentimente puternice - toată lumea îşi iubeşte într-un fel sau altul familia – şi pe de altă parte pentru că pe „coloana vertebrală” intitulată „relaţii de familie” se poate construi un număr enorm de mare de situaţii şi întâmplări care se regăsesc, mai mult sau mai puţin, şi în viaţa de zi cu zi a spectatorilor, rezonând astfel cu sensibilitatea acestora.
Scenariul filmului este construit pe evenimentele dintr-o perioadă din viaţa unui cântăreţ de muzică rock, foarte popular, îndrăgit şi apreciat, pe numele său Danny Collins, interpretat de Al Pacino, care ajuns la vârsta de plimbat nepoţeii cu căruciorul, mai continuă să cânte, fiind foarte solicitat de publicul, aţi ghicit!, majoritar de vârsta a treia. Dar omul, cum îi stă bine unui interpret de muzică rock, este plin de vicii, specifice carierei şi genului muzical abordat şi mai are şi un fiu pe care se pare că nu l-a întâlnit de zeci de ani. Drama astfel conturată oferă scenaristului posibilităţi vaste de dezvoltare a subiectului şi de încântare a spectatorului, ceea ce s-a şi întâmplat.
Filmul conţine şi un fapt real, de fapt singurul fapt real, care este o scrisoare pe care a trimis-o John Lennon şi care a ajuns la destinatatar cu foarte mare întârziere. Acesta este singurul fapt real din toată realizarea. Realitatea este cu totul şi cu totul alta, pentru că de fapt John Lennon i-a trimis o scrisoare lui Steve Tilston – nu lui Danny Collins – iar destinatarul a primit-o cu o întârziere de 34 de ani – nu de 40 de ani cum se spune în film. În plus, Steve Tilston este un interpret şi compozitor de muzică folk – nu de muzică rock – a compus melodii în mod continuu de-a lungul prolificei cariere – nu s-a plafonat deloc - cântă la chitară – nu la pian - are o fiică – nu un fiu. În rest totul este în regulă.
Realizarea filmului, ca ficţiune, este foarte bună în sensul că povestea reuşeşte într-un mod foarte dibaci să atingă corzile sensibile ale spectatorului. Totuşi ar fi de remarcat că multitudinea de planuri dramatice introduse poate fi, pentru unii spectatorii mai critici, o exagerare. Tot ca un aspect discutabil, pelicula doreşte, într-un mod subtil, să transmită un mesaj cum că şi cântăreţii rock, oricâte vicii ar avea, pot deveni umani şi sensibili şi se pot debarasa de toate „relele” – „just like that” – dacă John Lennon le trimite o scrisoare (?!?!?). Mda!
Un aspect nereuşit al filmului este şi modul cum a fost realizată coloana sonoră, care este majoritar compusă, în mod surprinzător, din piese interpretate de John Lennon şi nu de Danny Collins (Steve Tilston) cum ar fi normal să fie, spectatorul având impresia că pelicula a fost realizată în memoria lui John Lennon. Este anacronic faptul ca întreaga coloană sonoră dintr-un film dedicat vieţii unui cântăreţ să fie construită din piesele altui interpret.
Interpretarea lui Al Pacino poate fi exprimată într-un singur cuvânt: versatilitate. Astfel, actorul reuşeşte foarte bine şi credibil să interpreteze toate situaţiile existenţiale ale personajului interpretat, indiferent că este băut, drogat, obosit sau toate la un loc, credibilitatea şi sentimentele transmise spectatorului fiind la cote maxime.
La fel şi celelalte personaje, Christopher Plummer („Beginners” – 2010) – în rolul de agent al lui Danny – Annette Bening („The Grifters” – 1990) – şefa recepţiei de la hotelul Hilton - Jennifer Garner („Alias” – 2001) – în rolul norei lui Danny - sau fiul lui Collins din film, Bobby Cannavale („Boarwalk Empire” – 2010) au de asemenea prestaţii pe măsura reputaţiei numelor.
Există şi câteva greşeli de continuitate a cadrelor, probabil scăpări la montaj, cele mai multe fiind sesizabile în scena când Collins stă la taclale cu Mary în barul hotelului dar mai sunt şi altele, în special în scenele în care diferite personaje discută între ele şi unghiul de filmare se schimbă. Tot la capitolul greşeli ar fi de menţionat şi melodia de succes a personajului Danny Collins care pare un plagiat al melodiei „Sweet Caroline” a lui Neil Diamond.
Finalul este destul de bine realizat, logic şi interesant şi conţine un moment de suspans care este dezvăluit chiar în ultimele secunde ale filmului iar pentru a conferi veridicitate unicului fapt veridic din peliculă, la final, a fost inserată şi o filmare cu Steve Tilston care confirmă povestea cu scrisoarea primită de la John Lennon.
Vizionare plăcută!
Recomand, un film foarte bun, bine jucat., nu o sa va para rau.