Părerea criticului
Dark Phoenix, cu premiera pe marile noastre ecrane vineri, 7 iunie, poate nu e povestea cu care am fi vrut să se încheie franciza X-Men a studiourilor 20th Century Fox, dar e filmul capabil să facă dureroasă despărțirea de acest univers. Odată cu preluarea de către Disney a portofoliului 20th Century Fox, va exista un reboot complet al seriei, deci o probabil cu totul altă vizune asupra universului, iar rolurile personajelor X-Men vor fi redistribuite odată cu includerea lor în Universul Cinematografic Marvel.
Reușitele filmului Dark Phoenix sunt atât la nivel de conţinut, spunând o poveste semnificativă și sensibilă, cât și ca efecte speciale. Ceea ce susţine în primul rând filmul Dark Phoenix este construcţia subiectului. Arcul personajului Jean Grey/Phoenix e bine construit, cu momente de dramatism ce ajung la cote înalte. Dincolo de a fi un film cu supereroi, Dark Phoenix reușește să urmărească psihologia lui Jean Grey, să facă portretul unei eroine consumate de durere și de neînțelegerea forței interioare care o consumă. Sophie Turner joacă în sfârșit! Își face personajul credibil și cuceritor (în serialul Urzeala tronurilor era insipidă, plictisitoare din cauza platitudinii cu care o juca pe Sansa).
Regizorul Simon Kinberg se ambiţionează (și reușește) să propună tot felul de tablouri spectaculare - misiunea echipei X-Men din deschiderea filmului e poate cea mai spectaculoasă a francizei, ca imagistică și din punctul de vedere al locului în care se desfășoară. Acum Jean Grey va deveni Dark Phoenix.
Filmul are mai multe mize. Pe lângă pariul de a o recâștiga pe Jean Grey cea de dinainte de a deveni incontrolabila Dark Phoenix, Raven/Mystique ajunge să pună la îndoială întreaga filosofie X-Men și generozitatea gesturilor profesorului Charles Xavier (James McAvoy), apoi echilibrul fragil între oameni și mutanți e pe cale să se destrame din nou, după care lumea e amenințată cu extincția de către o rasă extraterestră, al cărei leader - Smith - e jucat de Jessica Chastain. Actrița construiește un personaj lipsit de emoții, cu sânge rece, reptilian.
Scenele de acțiune sunt intense, coregrafiile secvențelor de luptă bine orchestrate, iar efectele speciale ating standardele impuse de filmele Avengers, de exemplu. Pe de altă parte, un mare atu al filmului sunt interpretările. James McAvoy aduce căldură, umanitate Profesorului Charles Xavier, cel mai mare telepat din lume, leaderul echipei X-Men, Michael Fassbender revine ca Magneto, mutantul capabil să manipuleze orice formă și obiect din metal, care își va arăta de data asta latura umană, iar Jennifer Lawrence dă autoritate personajului Raven/Mystique, cea care conduce în misiuni echipa X-Men.
Să ne amintim că la sfârșitul filmului X-Men 2 (2003), Jean Grey (jucată de Famke Janssen) moare, își sacrifica viața pentru a-și salva camarazii. În X-Men: Ultima înfruntare (2006) ea revine sub forma personajului „Dark Phoenix”, cu puteri extreme, pe care nici ea însăși nu le înțelege și nu le poate controla. Astfel, Jean Grey devenea nu doar un pericol pentru ea însăși, ci și o amenințare la adresa camarazilor săi și a întregii umanități. Filmul din 2019 Dark Phoenix reia acest plot iar asta va aduce insatisfacție fanilor împătimiți ai seriei, care au văzut filmul din 2006.
Ceilalți, se vor bucura pe deplin de filmul Dark Phoenix, cu toate amânările și părțile refilmate cu care s-a confruntat producția. Ce veți vedea din 7 iunie, chiar vă va satisface așteptările.