Comentarii Comentează
  • blackmore
    pe 17 Mai 2020 22:17
    O mizerie prin care au vrut si englezii sa bage capul in poza cu invingatorii din ww2.Nu au avut nicio contributie.URSS a castigat singura razboiul.Film de propaganda fara nimic real de prostit pe prosti.
  • Theodor2011
    pe 07 Mai 2020 22:35
    Mandatul lui Winston Churchill, ma duce cu gandul la cel al legendarului, Abraham Lincoln (cel de al 16 lea presedinte al statelor unite ale americii) Mandatul lui Winston ca prim ministru, s-a derulat in plin razboi mondial (1940-1945) ca si cel al lui Abraham Lincoln, tot in plin razboi, dar nu mondial, ci national (razboiul civil american 1861-1865) Amadoi si-au dus mandatul cu succes pana la capat, iesind victoriosi (intr-o perioada greu incercata in ambele cazuri)
    Legat de film, fara a fi unul spectaculos, ci unul care pune accentul mai mult pe perioada istorica (evenimentul istoric, un punct de cotitura al sortii omenirii) scenariu si joc actoricesc, pot spune ca prestatia actorului Gary Oldman, a fost din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune 10 prestatii actoricesti din toate timpurile. Acum stau si ma intreb, care a fost rasplata poporului englez si a politicienilor din regatul unit la acea perioada (1945 post war) pt. acest mare om (Winston Churchill) dupa ce, a dat dovada de un caracter, curaj iesit din comun, cu cele mai bune inspiratii, alegeri, actiuni, intr-o perioada cand ii asteptau, o iminenta invazie nazista, intr-o perioada (1940-1941) cand majoritatea statelor europene tremuaru de teama in fata acelor dezaxati mentali (nazisti) care se credeau stapani pe batranul continent? Faptul ca nu a fost reales in functie dupa terminarea mandatului? Cu ce l-au rasplatit, cu ce i-au multumit? ''Cu aceasta ignoranta? CATA NEDREPTATE!!! Winston Churchill un erou, unul dintre cei mai importanti oameni ai secolului 20 (fara a fi un criminal, un dezaxat mental, un tiran aidoma celor doi mari criminali de razboi si criminali impotriva umanitatii: Stalin respectiv Hitler) Winston Churchill ''Buldogul englez'', a condus un cabinet de Război care i-a reunit pe conservatori, laburişti şi liberali, ştiind să mobilizeze toate resursele umane şi materiale ale Imperiului, dar şi ale Aliaţilor, pentru a conduce ţara la victoria finală împotriva nazismului în 1945!
  • lavvw
    pe 21 Martie 2020 15:24
    superb film. f bine realizat, documentat, jucat. un film care te imbogateste cultural si spiritual
  • keery
    pe 29 Ianuarie 2020 15:20
    Daca nu ar fi jucat Gary Oldman rolul lui Winston Churchill presupun ca filmul ar fi fost ceva mediocru insa felul in care si-a jucat rolul si modul in care a transmis starile si emotiile dincolo de ecran a ridicat filmul la una din copodoperele lui 2017.
  • stricted
    pe 29 Ianuarie 2019 16:16
    Un film care va rămâne în istoria cinema pentru interpetarea de excepție a lui Gary Oldman .
  • mihaelatb
    pe 26 Mai 2018 21:38
    Nu este o capodopera, dar chiar daca lucrurile nu s-au intamplat 100% asa, este o perspectiva noua a acelor zile.
    Iar actorul Gary Oldman merita sa ia Oscarul.
    Cineva spunea ca slabesti sau te ingrasi –dupa cum este personajul si gata iei Oscar-ul.
    Nu, nu este asa!
    Caci Matthew McConaughey, sau Jared Leto, in Dallas Buyers Club nu au luat Premiul Oscar fiindca au slbit.
    Acelasi lucru se intampla si aici, Gary Oldman este Winston Churchill in Darkest Hour.
    Conteaza atat de mult actorul care joaca un personaj si cum il prezinta publicului.
    Cat de simpatic mai este George al VI-lea in interpretarea lui Ben Mendelsohn , fata de acelasi personaj jucat de Colin Firth in The King's Speech?
    Sustinerea pe care i-o arata George al VI-lea lui Churchill, nu este decat un act de... egoism.
    Ce fel de rege al Angliei este cel aflat in exil? Hallifax si Chamberlein nu-i ofereau lui George al VI-lea nici un viitor. Churchill ii oferea ori moartea ori existenta sa ca rege al Regatului Unit al Marii Britanii.
    Si „teribila” scena a metroului, mie mi s-a parut prea cautata, prea carlig pentru a atrage simpatia .
    Nu este un film pe care sa vreau sa-l revad, dar ma bucur ca l-am vazut. Asa am privit intrarea Angliei in razboi si din alta perspectiva.
  • Sorin87
    pe 21 Martie 2018 22:07
    Genul de filme istorice ma atrag tot mai mult si ma bucur ca mai apar filme despre primul si al 2-lea razboi mondial
  • Ghemot
    pe 12 Martie 2018 20:41
    Dincolo de frumusețea filmului și interpretarea rolului masculin principal( pentru care își merită oscarul din plin), pot spune că am învățat și o pagină de istorie!
  • ramonacristinamanu_gmail_com
    pe 06 Martie 2018 00:39
    Sunt convinsã cã Gary Oldman și-a fãcut bine treaba(rolul) în limitele dorințelor și indicațiilor regizorale. Deși controversat, W.Churchill rãmâne un mare orator și o mare personalitate politicã(cu bune și rele). Din pãcate, regizorul Joe Wright l-a transformat într-un personaj ușor artificial, un bãtrânel decrepit, egoist, enervant, fonfãnit și cam bețiv. Pentru mine, rolul de referințã în interpretarea personajului Churchill rãmâne Albert Finney ("The Gathering storm"- 2002- R.Loncraine). Dar, pentru imaginea frumoasã, unele replici spumoase(din categoria " umor englezesc"), calitatea sonorizãrii, am dat filmului "Darkest hour" nota 7.(IMdb)
  • alali
    pe 28 Februarie 2018 12:53
    Doua filme aparute in acelasi an dezbat evenimentele petrecute in timpul celui de-al doilea razboi mondial din orasul portuar Dunkerque,nordul Frantei: Dunkirk (2017) si Darkest Hour (2017). Atat Christopher Nolan cat si Joe Wright ecranizeaza operatiunea Dynamo, nume de cod oferit manevrei militare de evacuare a soldatilor englezi ce erau inconjurati de trupele naziste. Primul film, cel ce are ca titlu numele acestei asezari, trateaza situatia de la fata locului prezentand lucrurile direct de pe nisipul plajei ori din valurile Marii Nordului chiar la deschiderea Canalului Englez dar si din aerul sarat al coastei franceze. Cel de al doilea film, posesor al unui nume misterios, Ora Cea Mai Intunecata, (din intregul film nu am inteles de ce e vorba doar de o ora si nu de zile sau saptamani intunecate), nareaza din spatele usilor inchise, unde mai marii decidenti se ascund dupa imensele harti si dau ordine bazate doar pe asezarea strategica a unor ace infipte in respectivele reprezentari topografice. Dupa vizionare, am dedus de unul singur ca ora fatidica trebuie sa fi fost momentul in care Gary Oldman, incredibil transformat in batranul Winston Churchill, se considera invins si este vizitat de Regele George al VI-lea, musafir ce-l surprinde pe prim-ministrul descumpanit, stand pe intuneric, intr-o camera a propriei locuinte. Poate o fi stat in obscuritate fix o ora si de aici referirea din titlu. Puteau macar sa scrie ca sa stim si noi. :)
    Vis-a-vis de interpretare, machiajul mai exact, inca nu pot sa realizez cum Oldman devine acel personaj batran si gras. Ce face ca actor, e mai mult decat ok; dar ce face machiajul din el inseamna arta. Daca mi s-ar fi cerut sa identific cine anume este in piele omului de stat englez, nu as fi avut nici o sansa sa nimeresc.
    Comparatia intre cele doua realizari este imposibila de evitat atunci cand vrei sa deschizi subiectul analizei filmului din urma. Cu Dunkirk a fost mai simplu intrucat timp de 6 luni era singur in peisaj. Timpul scurt ce s-a scurs de la aparita primului pana la a celui de-al doilea, tema principala si faptul ca ambele participa la competitia pentru Oscar, fac misiunea de a analiza Darkest Hour de unul singur, una imposibila. E adevarat ca sunt si diferente intre cele doua. Filmul lui Nolan este realist si plauzibil in ceea ce arata, uneori amplificand detaliile pana dincolo de adevar. In el nu se defineste nici un protagonist ce sa devina centrul evenimentelor, cu gandul expres de a potenta faptele. In contrapartida, filmul lui Wright incearca sa contureze un personaj. Prezenta feminina la care Dunkirk renunta si pentru care a fost urecheat, apare aici desi nu era necesara. Modul in care o dactilografa ajunge sa intre in camera hartilor pare desprin mai degraba din filmele de categoria B decat din viata adevarata. In acele vremuri in care isteria si paranoia spionajului stapanea toata europa, vine acest film si ne arata secvente induiosatoare in care marinimia si grija unui jucator important al acelor timpuri, ofera compasiune si derogari unei angajate oarecare. Aiurea!
    Tot Churchill organizeaza o sondare a opiniei publice ce in imagini e de un ridicol crunt. Copila care tipa "Never!", mineaza tot scenariul sumbru si impovarat ce s-a ecranizat pana la acel moment. Ideea de a se debarasa de stresul si anturajul obisnuit, nu e rea. Se poate accepta. Doar ce se intampla apoi, la nivelul dialogului, a importantei vorbelor, nu face cinste unei productii ce se doreste a fi importanta. Patetic e si discursul din fata camerelor parlamentului. Totul pare a fi gandit in nota sloganurilor de campanie rostite in fata plebei. Ce uita insa domnul regizor e ca acele vorbe se adreseaza unor omologi, politicieni la fel de versati si iscusiti ca si marea personalitate ce a fost Winston Churchill. Lor nu le vinzi propaganda atat de ieftina, cum nici gradinarului nu-i vinzi castravetii mai scumpi. O astfel de retorica ma face sa devin nostalgic si sa-mi lipseasca discursurile motivationale ae lui Mel Gibson din Braveheart (1995), poate tot atat de patetice dar macar aveau umor.
    Mai e o problema ce se poate dezbatea pe marginea a ceea ce ne propune acest film. Discutiile particulare pe care le au oamenii de stat cand raman in grupuri restranse. De la rege pana la emisari trimisi sa reprezeinte partile aflate in coalitie, totul pare ca e dus in derizoriu. Sunt sigur ca aceste lucruri se intampla intre patru ochi, mai ales in politica zilelor noastre. Insa gravitatea situatiei si importanta momentului nu cred ca a putut conduce la genul asta de atitudini glumete si zeflemitoare. Nimeni nu ar fi asteptat sa fie pe drumul de intoarcere in propria tara pentru a-i spune consilierului personal parerea sa despre Churchill cum ca ar fi nebun. I s-ar fi strigat in fata fara nici o retinere. Intrevederea privata cu regele intra si ea in aceeasi categorie de discutii. Pare ca stau de vorba tatal cu fiul sau nepotul cu bunicul. Insasi rolurile parentale se schimba intre personaje. Cand unul dojeneste si imbarbateaza pe calalalt, cand invers. Momente lipsite de importanta si seriozitate, episoade fara anvergura contextului istoric.
    Concluzie: Ziua decisiva nu completeaza cu absolut nimic Dunkirk, filmul lansat cu 6 luni inainte. Ba as spune ca nici macar nu finalizeaza ce incepe. Nu vedem nicaieri consecintele deciziilor luate in acea zi decisiva. Singurul detaliu cu adevarat maret din aceasta pelicula este interpretarea dublata de machiaj. O transformare ce poate sta pe acelasi palier cu cea a lui Christian Bale din The Machinist (2004) sau a lui Jared Leto in Chapter 27 (2007), cu precizarea ca cei doi au depus eforturi uriase pentru a incapea in pielea personajelor pe care trebuiau sa le interpreteze.
    Nota 7,06!
  • Pantaleon
    pe 26 Februarie 2018 13:44
    Un film bun, cu o interpretare de exceptie a lui Gary Oldman. Nicidecum o capodopera sau un reper. Nu va fi de mirare daca va castiga niste oscaruri. Nu cred ca o sa-l mai revad vreodata. Pentru mine e genul de film care nu necesita decat cel mult o vizionare. N-am ramas impresionat, dar nici nu mi-a parut rau de timpul pierdut cu el. De vazut !
  • Andreea7
    pe 24 Februarie 2018 23:11
    Filmul e foarte bun. Rolul lui Gary Oldman face tot filmul.
  • andystarx
    pe 18 Februarie 2018 01:47
    Mai bine filmul se numea : DIscursul lui Churchill,un film ridicat foarte mult de rolul magistral facut de Gary Oldman,in rest nu mi se pare un film de oscar,insa e posibil ca Oldman sa il castige,oricum pentru pasionatii de istorie,merita o vizionare,unii s-ar putea sa nu inteleaga nimic,insa nu este un film rau,dar nici unul de revazut !
  • paulclaudiuzuba
    pe 15 Februarie 2018 17:13
    Eu m-am uitat prima data la darkest hour și imediat după am vizionat Dunkirk. "Parcă am văzut doar un film"
    Referitor la cele doua filme , trebuie văzut aman2 pt ca sunt doua filme istorice bine făcute și adevărate,dacă nu vezi cele doua filme și nu le înțelegi ai trăit degeaba în lumea asta.
  • boghiu_andrei
    pe 15 Februarie 2018 14:07
    Inca un film despre actiunile din al doilea razboi mondial dupa Dunkirk.
    Darkest Hour e povestea lui Winston Churchill, cel care a luat initiativa in cel mai greu moment pentru Marea Britanie dar si pentru Europa.
    Nu voi spune mai multe despre ce se intampla in film, dar trebuie sa remarc tot ce e de remarcat din film.

    Cu siguranta nu e tratat cu exactitate, mai are si momente adaugate pentru a fi un film, dar per total, in proportie de 80%, cred ca e transpus foarte bine si corect, chiar daca nu sunt un cunoscator de istorie si nu sunt un admirator al istoriei, dar momentele importante, momente care au stat la baza lumii de azi.

    Prestatia lui Oldman ajutata si de machiaj, este de OSCAR, si cu siguranta anul asta el este castigatorul. Si asa ar fi normal, chiar daca nu am vazut ce fac Day-Lewis si Denzel care sunt niste actori extraordinari.. Timothee Chalamet a fost exceptional ,Daniel Kaluuya e si el acolo .Dar ce face Oldman e de nota 10. E o prestatie perfecta.
    Lily James stie in continuare sa isi aleaga rolurile si e o actrita tanara foarte talentata si cu o fata speciala.
    Kristin Scott Thomas dupa ce am vazut-o in The Party, o vad si aici si chiar stie meserie.
    #8️⃣.3️⃣#
  • ionion1992
    pe 11 Februarie 2018 15:58
    Nu recomand! nu cred ca este un film bun .............
  • serban_ionescu
    pe 08 Februarie 2018 02:41
    Un film istoric autentic, cu o extrem de profunda dar si extrem de dramatica incarcatura psihologica REALA de tip politic, din fazele inca incipiente de dupa declansarea celui de al-2-lea Razboi Mondial, atunci cand aramata nazista germana impresionase emotional negativ intreaga Europa prin extrem de rapida sa expansiune cuceritoare fantastica pana la Oceanul Atlantic.
    Este o impresionanta realizare scenaristico-regizorala dupa parerea mea si sunt convins ca si a multor altora, care ma determina sa o consider ca se ridica din punctul meu de vedere chiar pana la nivelul de CAPODOPERA perfect indreptatita pentru castigarea premiului Oscar pentru cel mai bun film al anului 2017, iar interpretarea actoriceasca a valorosului actor Gary Oldman in rolul primului ministru britanic Winston Churchill este cu adevarat SUBLIMA, SUPERLATIVA, chiar si din punct de vedere al asemanarii fizice izbitor de mare cu personajul istoric real al acestuia. Practic asistam la un adevarat SUPER RECITAL ACTORICESC DESAVARSIT SI PROFUND IMPRESIONANT al modului in care Gary Oldman reuseste in mod SUBLIM sa transpuna prin mimica chipului, gesturile si vocea sa, deosebit de intensele trairi psihologice ale personajului istoric legendar pe care-l interpreteaza reusind in final printr-un oratoriu DESAVARSIT sa-i cucereasca pe absolut toti politicienii Camerei Comunelor in a fi de acord cu decizia sa politica finala de a continua lupta impotriva Germaniei naziste CU ORICE PRET, respingand initial prefigurata idee care se contura de a cere pacea invadatorilor nazisti ai Europei continentale. Am convingerea personala ca unei astfel de interpretari perfecte a actorului Gary Oldman nu-i poate scapa in mod normal SUB NICIO FORMA premiul OSCAR de anul acesta la sectiunea Cea mai buna interpretare intr-un rol principal masculin ! Voi incadra acest film si in categoria filmelor mele preferate !
  • AdriAdrianna98
    pe 04 Februarie 2018 22:55
    Pur si simplu exceptional, favoritul meu pana acum la "cel mai bun film". Urasc filmele politice, ma plictisesc de moarte, dar Darkest hour datorita imaginii superbe, decorului rafinat, prestatiei impecabile a actorilor, umorului inteligent presarat in cantitatea potrivita m-a facut sa stau linistita in scaun 2 ore si sa ma bucur de o capodopera cinematografica. Sper sa n-aiba destinul trist a lui Bridge of spies de a fi un film exceptional neapreciat la advarata lui valoare.
    De prestatia lui Gary Oldman nu mai zic, isi merita toate nominalizarile si-i tinem pumnii stransi la Oscar sa-i fie recunoscut efortul.
    Inchei prin a spune ca e un film superb si-l recomand tuturor (bine, poate mai putin celor ce asteapta doar bum-bum intr-un film, desi v-a facut si voua pe plac, sunt vreo 3 scene cu bum-bum)
  • FunnyX
    pe 03 Februarie 2018 00:19
    Impresionant rol facut de Gary Oldman! Filmul e cam propagandist; adica tu nu mai ai armata (incercuita la Dunkerque), dar refuzi sa negociezi cu germanii si tii discursuri de propaganda in Parlament, bazate pe ce?? Nu stiu in ce masura a fost acesta adevarul istoric. Cat priveste impartirea Europei de dupa razboi, Rusia a dus greul bataliilor, ea a fost invingatoarea de fapt. Nu avea Churchill ce sa faca, cum sa previna caderea Romaniei in sfera de influenta a rusilor. Un film bun, recomandat indeosebi amatorilor de istorie, care au mai citit cate ceva despre ww 2.
  • sabinalin
    pe 31 Ianuarie 2018 12:06
    Nu se stie sigur daca legenda servetelului e adevarata, ultima descoperire facuta de istorici ar fi ca Roosevelt si Stalin si-ar fi impartit déjà lumea cu trei luni inainte de Ialta. Ceea ce se stie insa cu siguranta este ca, in mai 1940, foarte incomodul Winston Churchill ( inclusiv pentru ai lui!) s-a dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit. Pacifisti precum Hallifax si Chamberlein nu-si aveau locul in acel moment istoric de cotitura, era nevoie de un om de actiune care intelesese pericolul mortal pe care il reprezenta Hitler. “Darkest hour” e o stralucita lectie de istorie romantata cu elemente suprarealiste precum scena din metrou, se invata istorie din acest film precum se invata odihnioara istoria Frantei din minunatele carti ale lui Alexandre Dumas. “Darkest hour” beneficiaza si de un atu major: Gary Oldman, cel pe care il stiam de multa vreme ca fiind un mare actor, a se vedea fie si numai “Leon”, “Dracula” sau “The fifth element”, la aproape 60 de ani mister Oldman beneficiaza in sfarsit de rolul carierei, rol de care se achita ireprosabil, nu i-am vazut inca pe Denzel sau Daniel Day Lewis insa o astfel de prestatie are sanse enorme la Oscarul categoriei “Best actor”.
  • Steve.R
    pe 24 Ianuarie 2018 23:21
    Filmul a fost foarte bun,ba chiar m a emotionat cand Winston Churchill(Gary Oldman care merita Oscarul din plin pentru interpretare) a inceput sa planga in metrou,aratand ca pana si omul care incearca sa para dur si puternic are o latura sensibila... Filmul nu e pentru toate gusturile iar daca va asteptati sa fie mai multe "scene" din Razboi,mai multa actiune,atunci s ar putea sa nu va placa. Il recomand totusi deoarece filmul m a invatat lucruri despre Winston Churchill pe care nu le stiam si cred ca merita sa stim cine a fost el
    si ce a facut.
  • sorina.iftimie
    pe 24 Ianuarie 2018 22:57
    Cred ca daca nu era nominalizat la Oscar la categoria "Cel mai bun film" nu era nicio suparare, si consider ca toate meritele acestei pelicule se datoreaza unei interpretari excepționale ale lui Gary Oldman.
  • borisvultur
    pe 24 Ianuarie 2018 21:48
    Churchill a acceptat funcția, pentru că nava începea să se scufunde...Un scenariu elaborat, credibil, un ritm trepidant, ca un galop al istoriei dezlănțuite...O demitizare necesară, o șansă imensă pentru Gary Oldman , iar prestația actorului e dincolo de orice magie, dedublare. „Ești puternic pentru că ești imperfect” - îi spune soția. Cameleonic, dur, cinic, orator, clovn, inegal în comportament - iată o paletă strunită magistral de Oldman.
  • xerses
    pe 24 Ianuarie 2018 13:15
    Chiar daca nu sunt fan al genului acesta de filme, recunosc ca filmul este bine facut si nu prea e nimic de comentat pe negativ.
  • raluk_ral
    pe 22 Ianuarie 2018 09:44
    Nu m-a dat pe spate.
    Un alt film care se termina ca in tren si care foloseste clisee precum "we will never surrender/we will fight/never give up" si "noua ne pasa de vointa poporului" (in scena cand Churchill merge cu metroul si vorbeste cu cetatenii de rand)
  • Razvan_Gemanaru
    pe 21 Ianuarie 2018 00:53
    Un tur de forta al lui Gary Oldman. El este singurul motiv care ridica acest film la rang de capodopera. De mult nu am mai stat in cinema sau acasa vazand un film in care un om sa acapareze ecranul si sa ma hipnotizeze cum a facut-o Gary Oldman care joaca un caractater mai mare ca viata Winston Churchill. Nu este 100% precis din punct de vedere istoric dar nu acesta a fost scopul filmului. Nu este un documentar este o poveste care ne arata suferintele, luptele si victoriile omului care a salvat Marea Britanie si Europa de tirania fascista care cuprinsese lumea la sfarsitul primei parti a secolului trecut. Il aduce pe Churchill pe marile ecrane in epoca moderna si il introduce in vietile multor tineri care probabil nu il cunosteau, prin aceasta interpretare impecabila. Pot spune ca Gary Oldman este chiar mai bun decat Daniel Day-Lewis ca Lincoln in filmul cu acelasi nume dar asta este doar parerea mea.
    Recomand acest film oricui doar pentru simplu motiv de a vedea actoria la cel mai inalt nivel, un nivel care probabil nu o sa fie atins din nou multa vreme sau poate chiar niciodata.
  • Jollyrogervio76
    pe 20 Ianuarie 2018 16:55
    Deși nu l-am văzut încă, părerea domnului verbalKint pare subiectiva si incompleta in acelaşi timp. Ii reamintesc domnului de mai sus ca in orice război,criminalii sunt liderii ambelor tabere. Churchill nu a fost mai puțin criminal decât Hitler sau Stalin sau împăratul Japoniei. Intr-un război mondial, adevăratul castigator este războiul însuşi
  • woodstar
    pe 19 Ianuarie 2018 18:09
    Darkest Hour, noul film in regia lui Joe Wright aduce pe marile ecrane una dintre cele mai bune performante ale anului trecut. Gary Oldman este Winston Churchill, si cand spun este, adica chiar s-a transformat in el.

    Actorul versatil a jucat roluri de la Dracula in pelicula lui Francis Ford Coppola pana la Sid Vicious in Sid and Nancy, devenind aproape in fiecare film de nerecunoscut. Acest om este pur si simplu un cameleon si printre cei mai subapreciati actori ai generatiei sale. Cand ma gandesc ca a castigat primul sau Glob de Aur abia in 2018, este un lucru ce ma face sa ma indoiesc de cum sta treaba la Hollywood.

    Lucrul ce l-a ajutat pe Oldman sa devina Churchill este machiajul impecabil, realizat de japonezul Kazuhiro Tsuji, un machiaj revolutionar si ce merita toate laudele. Chiar daca chipul este al lui Churchill, ochii sunt cu siguranta ai lui Oldman.

    Scenariul este bazat in mare parte pe dialog, iar acest lucru poate sa li se para unora plictisitor, dar nu este deloc asa daca reusiti sa vedeti filmul cu mintea deschisa. Oldman reuseste sa transmita discursurile memorabile ale lui Churchill intr-un mod ce mi-a dat fiori. Foarte putine performante de anul trecut mi-au facut pielea de gaina, iar una dintre ele este cu siguranta cea a lui Oldman in pielea prim-ministrului Marii Britanii, Winston Churchill, un om ce cu siguranta a schimbat cursul razboiului cu deciziile sale ce la inceput au fost controversate.

    Coloana sonora este foarte buna, realizata de Dario Marianelli dar si cinematografia nu se lasa mai prejos, in mainile lui Bruno Delbonnel. Filmul sufera, totusi, datorita duratei destul de mare, de 2 ore si 5 minute. Sunt sigur ca filmul putea fi scurtat cu 20 de minute si tot reusea sa ne transmita tot ce era necesar intr-un mod mult mai bine inchegat.

    Revenind la discursuri, Oldman transmite faimosul "We shall fight them on the beaches" intr-un mod electrizant, o scena ce mi-a taiat respiratia.

    Darkest Hour ofera una dintre cele mai bune performante ale anului, datorita lui Gary Oldman si cu siguranta este un film ce nu trebuie ratat, chiar si cei ce nu sunt amatori de filme istorice trebuie sa-l vada doar pentru Oldman. Este un joc actoricesc de mare clasa.
  • Dimz
    pe 19 Ianuarie 2018 17:00
    De ce m-ar interesa pe mine ca roman, sa ma uit la un film despre Churchill, cel care, practic i-a dat pe tava Romania lui Stalin sa faca ce vrea cu ea.

    Mai mult ca sigur este un film manipulator, cu o istorie rescrisa de Joe Wright pentru a servi intereselor propri.
  • adyw
    pe 19 Ianuarie 2018 02:40
    Churchill a fost un criminal care nu este expus in lista marilor criminalilor de razboi pe care occidentul il imbratiseaza,pentru ca a adus la moarte milioane de soldat si civili prin modul lui murdar politic si militar el state binemersi in palate si dadea ordine prostimi sa lupte si sa moara in transee,multi nu stiu adevarul pentru care a intrat in razboi cu nemti,Adevarul este ca ANGLIA la acea vreme era cel mai mare imperiu colonial,si stiind ca are cea mai mare flota maritima la aceea data,le-a fost frica sa nu piarda avantajul maritim in fata Germaniei care si ea la acel moment incepuse sa devina o importanta putere coloniala,avand 2 colonii in africa si 2 in asia.Ca Anglia sa ramana ca de obicei prima putere coloniala si militara le blocheaza transporturile nemtilor in Atlantic si marea nordului ca nemti sa nu mai poata lua resurse din colonii, cand treaba sa ingrosat si nemtii au gasit noi metode sa contracareze blocada,adica submarinele si aviatia mult superioara britanicilor au apelat la Americani,rugandu-se de acestia 3 ani sa intre in razboi,acestia ajuta Franta si in special Anglia cu armament,tehnologie militara,resurse logistice si umane si produse alimentare deoarece cum am spus pierduse lupta maritima si nemti ii bombardau anglia non stop,epuizando de resurse,norocul loe ca marina Japonia ataca flota marinei militare Americane,la Pearl Harbour si America declara razboi total Japoniei si clor ce faceau parte din tratatul aliantei Axei asa cum era numit din care faceau parte si Italia si Germania.Mentionez ca pana la aceea data ANGLIA pierduse toate luptele teritoriale in EUROPA,fiind macelariti aproape un miloon de soldati Britanici si tehnica militara pe care soldatii britanici au abandonato fugind din calea nemtilor in nordul Belgiei sa poata fii inbarcati pe nave si repatriati,Deci America intra in razboi si dupa ce castiga marea batalie cu Japoni la Midway ,America participa lupte alaturi de aliati contra Germaniei si Italiei,Germania alaturi de Italia pierde coloniile Africi,italia este ocupata,nemti pierb balcani,dupa aceea pird franta,Rusii intre timp isi recupereaza teritoriul pierdut si incep si pornesc ofensiva impotriva nemtilor care de aici inainte pierd toate bataliile retraganduse sistematic deoarece acum lupta de una singura pe doua fronturi,Ceea ce nu spune nici o putere este faptul ca Romania intoarce armele si se aliaza cu aliatii ajutand Rusia in campania de zdrobire a Germaniei si a influientat decisiv soarta razboiului,am sa numesc 2 batalii in care romani au castigat,Cotropirea Ungariei si castigarea BUDAPESTEI,ce oficial rusii s-au insusito,luptele pentru eliberarea cehoslovaciei unde exista documente scrise si filmate ca soldatii romani au eliberato nu rusii ei luptand la nord sau stand in spatele liniilor inamice privind luptele armatei romane ,pradand locuitorii violind bandsi inpuscand etnici acelor locuri,adica de cum am intrat in alianta armata romana a fost pe post de cobai,carne de tun pentru rusi,Am ajuns de am luptat pana la ocuparea totala a Berlinului,pentru ca ceilalti aliati se miscau mai greu ei erau cu femeile cu bautura ,de fapt cum le este obiceiul ,altii de mana a doua sa munceasca pentru ei,ARABI,AFRICANI SI ALTI FOSTI COLONISTI...Gata sa terminat razboiul in Europa dar Japonia tot nu capitulase.Ce sau vorbit Rusi si Americani ca rusia sa declare razboi Japoniei si impreuna cu CHINA sa forteze capitularea Japoniei,pentru ca acestia nu vroiau sa capituleze,nici dupa genocidul in masa facut de americani prin bomb atomica,HIROSHIMA SI NAGASAKI,SARACI VAZINDUSE IMPRESURATI SI EXTERMINATI AU CAPITULAT,intrebare ce au avut americani cu copii si femeile japoneza de le-a[ masacrat,ca barbati nu prea mai erau ca se decimase in razboiul pe care lau dus 10 ani de la ocuparea Chinei in 34.Pana la urma am povestit si in mare al 2-lea razb mondial sustraganduma de la subiect.prim-ministru britanic, Winston Churchill un criminal notoriu care a dat pe mana altui criminal Iosif Vissarionovici Stalin ,destinul tarilor Europei de est,acesta fiind de o cruzime inimaginabila epurand in masa si deportand bastinasi si chiar executandu-si apropiatii daca nu impartaseau aceleasi comvingeri,imperialiste,comuniste sau pur si simplu ca i se pare ca acestia ii iau locul.Deci in consecinta prim-ministru britanic, Winston Churchill este criminal de razboi si dupa razbousi a fost si in primul razb mondial pe atuncii fiind precum clasa politica de astazi in formare,,,,VA MULTUMESC CA ATI AVUT TIMP SA CITITI CEEA CE EU AM CITIT SI VIZIONAT DIN MAI MULTE SURSE DE FILM DOCUMENTAR.
  • VerbalKint94
    pe 18 Ianuarie 2018 03:47
    Stiu deja de ce filmul acesta a fost nobinalizat la premiul Crochar. Compozitie bla bla bla bla. Nu e prima data cand este folosita aceasta formula. Slabesti-Oscar (The Machinist) te ingrasi-Oscar(American Hustle) Devii urata-Oscar (Monster). Filmele Machinist si American Hustle sunt bune insa Monster...Am o presimtire: oamenii ipocriti o sa spuna ca este un film fenomenal. Ei cunosc formula castigatoare si bang s-a rezolvat.
  • valentin_flamaropol
    pe 14 Ianuarie 2018 18:08
    exceptional, fabulos ,merita vizionat. Si totusi, oare asa sa-ntamplat.