Filmul este o capodopera expresionista din cinematrografia germana si chiar mondiala, unul dintre cele mai bune filme din ani '20.
alali
pe 15 August 2016 03:46
Nicio alta creatie cinematografica nu cred ca surprinde mai bine deviza curentului artistic sub auspiciul caruia este gandita si creata ca aceasta de fata. Expresionismul in acest caz, caci aceasta este miscarea artistica ce defineste acest film, curent care proclama libertatea absoluta si intaietatea expresiei asupra formei are prin decorurile folosite la turnarea acestei productii, realizari demne de a sta, fiecare, luat individual, scena cu scena, intr-o galerie de arta. Transmiterea impresiilor produse de tot acest cadru scenic, pictat sau desenat, in care se desfasoara piesa cinematografica, cu acele senzatii de anxietate si de teama, creeaza climatul propice de povestire a intamplarilor bizare pe care le vom urmari.
Se vorbeste de aceasta pelicula ca fiind primul film horror. Personal nu gasesc incadrarea in acest gen ca avand fundament prin continut. E un film lugubru, sumbru si sinistru, dar nu are nimic din ... Nosferatu (1922) de exemplu.
Pe langa importanta curentului pe care il ilustreaza cu atata fidelitate, la fel de importanta gasesc ca e si povestea pe care o devoaleaza in materie de continut aceasta proiectie. Un gen de story-line care ulterior avea sa aiba in fiecare decada cate 1-2 reprezentati de seaman, ajungand pana in zilele noastre prin, mult galonatul, A Beautiful Mind (2001) sau Shutter Island (2010). Modul in care scenariul reuseste sa rastoarne un plan narativ si sa incheie mutandu-se intr-altul, e pentru acele vremuri un element vizionar pe care l-as compara, pastrand proportiile, cu elementele futuristice din scrierile lui Jules Verne.
Pana si imaginea isi schimba coloritul pentru a putea astfel sa se separe cele doua lumi atat de diferite, una reala si alta a dementei ca stare clinica, certificata. Astfel nu avem clasicul alb-negru ci avem un negru-albastru, pentru realitate si un negru-galben pentru delir.
Personajele sunt ceea ce trebuiau sa fie intr-un film mut. Expresive, cu gesturi si miscari ample, sugestive, cu o mimica elocventa situatiei si cam atat. Nu avem cum sa punem sablonul interpretarilor timpului prezent peste ceea ce se intampla acum aproape un secol cu atat mai mult intr-un film mut.
Concluzie: Cel mai important reprezentant al unei tendinte artistice ce si-a propus sa sfideze rigorile si autoritarismul unui regim german din ce in ce mai restrictiv si care pune si putina logica in dadaism, curent cu o mare influenta in miscarea expresionista, dar pe care cea din urma l-a regandit din temelii, asezandu-l pe un fundament emotiv, dar rational. Filmul lui Robert Wiene marcheaza inceputul unei noi ere in cinematografie, cea a filmelor artistice, cea in care ceea ce spui conteaza, daca nu in mai mare masura, atunci macar in egala masura cu felul in care o spui. Pioner, acest Das Cabinet des Dr. Caligari (1920) nu poate fi notat prin sistemul clasic de evaluare. Importanta lui este data de mostenirea pe care a lasat-o. Si astazi exista productii, aclamate si ovationate, care folosesc aceeasi metoda de a realiza un decor expresiv si sugestiv, mergandu-se pana la preluarea cu totul chiar, a personajelor acestui film. (vezi Tim Burton cu al sau Batman (1989) sau Edward Scissorhands (1990))
marius93
pe 26 Iulie 2016 21:30
Doar ce l-am vazut si mi se pare foarte reusit. Desi nu sunt mare fan al remake-urilor, as sustine (daca vreodata se va aduce in discutie) ideea de a se face unul dupa filmul de fata. Insa cu un buget mic (2-3 mil. $), cu Anthony Hopkins in rolul doctorului Caligari si cu David Lynch ca regizor / scenarist.
Stephen2D
pe 16 Februarie 2016 00:29
ZetaReticuli
pe 10 August 2013 23:29
Foarte bun filmul, acţiunea e dozată foarte bine, actorii joacă deosebit de asemenea.
psihologu
pe 09 Aprilie 2013 05:46
Destul de dificil sa comentezi, dar si sa vizionezi un film produs acum aproape 100 de ani. Cabinetul doctorului Caligari a fost realizat in anul 1920 , a rezistat timpului, fiind inclus in cele 1001 filme de vazut intr-o viata ca o capodopera a inceputurilor cinematografiei. Cu toate acestea, patina timpului si-a pus definitiv amprenta asupra lui. Camera sta nemiscata pe tot parcursul filmului, singurii care se misca sunt oamenii, chiar daca in fundal mai vedem cateva crengi de copaci sau invartelile unor jocuri de la balciul din localitate.
Decorurile sunt desenate si de un simplism care acum ni s-ar parea complet desuet, dar care probabil faceau senzatie in epoca in care apareau primele filme horror, filmul de fata fiind initiatorul unei adevarate infuzii de filme ciudate, aplecate spre mister, din Germania anilor ’20. Dealuri desenate pe care se poate totusi urca, copaci saditi din carton, usi aplecate pentru a sustine fundalul, putine elemente de recuzita autentica (cateva scaune, o masa, carti stravechi, un cosciug). Personajele sunt putin conturate, uneori sunt destul de asemanatoare (dau vina aici tot pe tehnica de filmare a acelor timpuri, dar si pe atentia mea mai putin concentrata din timpul filmului), se succed intr-o actiune care este antrenanta si plina de mistere, filmul de fata putand sa aiba o frumoasa continuare intr-o actiune moderna, daca s-ar dori acest lucru.
cosmin_kedii
pe 09 Martie 2013 12:38
Filmul care marcheaza oficial inceputul cinematografiei expresioniste germane.
alex_il_fenomeno
pe 13 Februarie 2012 20:52
o productie uimitoare pentru anul in care a fost realizat , un film vintage unic , cu un subiect extrem de interesant , daca ai rabdare sa il urmaresti de la un capat la celalalt ! actorii reuseau sa faca uitata absenta vocii prin gesturile lor atat de vii , dar firul narativ a fost cel care a avut un suspans atat de puternic , incat de abia asteptai sa vezi cum se va termina povestea , la cat de incalcita era in naratiunea acesteia ... merita urmarit de catre fiecare macar o data in viata .
geese1
pe 13 Septembrie 2011 13:48
film de refereință al cinematografiei, Das Cabinet del doctor Caligari este poate cel mai reprezentativ pentru epoca expresionistă germană. față de Nosferatu, posibil și fiindcă la Nosferatu povestea ne este mult mai cunoscută astăzi datorită remakeurilor, acest film încă te pune să ghicești.
laetitzia
pe 16 Ianuarie 2011 16:44
foarte bun ca si film noir ...
dupa parerea mea producatorii lui "Shutter Island" s-au inspirat masiv din el
Se vorbeste de aceasta pelicula ca fiind primul film horror. Personal nu gasesc incadrarea in acest gen ca avand fundament prin continut. E un film lugubru, sumbru si sinistru, dar nu are nimic din ... Nosferatu (1922) de exemplu.
Pe langa importanta curentului pe care il ilustreaza cu atata fidelitate, la fel de importanta gasesc ca e si povestea pe care o devoaleaza in materie de continut aceasta proiectie. Un gen de story-line care ulterior avea sa aiba in fiecare decada cate 1-2 reprezentati de seaman, ajungand pana in zilele noastre prin, mult galonatul, A Beautiful Mind (2001) sau Shutter Island (2010). Modul in care scenariul reuseste sa rastoarne un plan narativ si sa incheie mutandu-se intr-altul, e pentru acele vremuri un element vizionar pe care l-as compara, pastrand proportiile, cu elementele futuristice din scrierile lui Jules Verne.
Pana si imaginea isi schimba coloritul pentru a putea astfel sa se separe cele doua lumi atat de diferite, una reala si alta a dementei ca stare clinica, certificata. Astfel nu avem clasicul alb-negru ci avem un negru-albastru, pentru realitate si un negru-galben pentru delir.
Personajele sunt ceea ce trebuiau sa fie intr-un film mut. Expresive, cu gesturi si miscari ample, sugestive, cu o mimica elocventa situatiei si cam atat. Nu avem cum sa punem sablonul interpretarilor timpului prezent peste ceea ce se intampla acum aproape un secol cu atat mai mult intr-un film mut.
Concluzie: Cel mai important reprezentant al unei tendinte artistice ce si-a propus sa sfideze rigorile si autoritarismul unui regim german din ce in ce mai restrictiv si care pune si putina logica in dadaism, curent cu o mare influenta in miscarea expresionista, dar pe care cea din urma l-a regandit din temelii, asezandu-l pe un fundament emotiv, dar rational. Filmul lui Robert Wiene marcheaza inceputul unei noi ere in cinematografie, cea a filmelor artistice, cea in care ceea ce spui conteaza, daca nu in mai mare masura, atunci macar in egala masura cu felul in care o spui. Pioner, acest Das Cabinet des Dr. Caligari (1920) nu poate fi notat prin sistemul clasic de evaluare. Importanta lui este data de mostenirea pe care a lasat-o. Si astazi exista productii, aclamate si ovationate, care folosesc aceeasi metoda de a realiza un decor expresiv si sugestiv, mergandu-se pana la preluarea cu totul chiar, a personajelor acestui film. (vezi Tim Burton cu al sau Batman (1989) sau Edward Scissorhands (1990))
Decorurile sunt desenate si de un simplism care acum ni s-ar parea complet desuet, dar care probabil faceau senzatie in epoca in care apareau primele filme horror, filmul de fata fiind initiatorul unei adevarate infuzii de filme ciudate, aplecate spre mister, din Germania anilor ’20. Dealuri desenate pe care se poate totusi urca, copaci saditi din carton, usi aplecate pentru a sustine fundalul, putine elemente de recuzita autentica (cateva scaune, o masa, carti stravechi, un cosciug). Personajele sunt putin conturate, uneori sunt destul de asemanatoare (dau vina aici tot pe tehnica de filmare a acelor timpuri, dar si pe atentia mea mai putin concentrata din timpul filmului), se succed intr-o actiune care este antrenanta si plina de mistere, filmul de fata putand sa aiba o frumoasa continuare intr-o actiune moderna, daca s-ar dori acest lucru.
dupa parerea mea producatorii lui "Shutter Island" s-au inspirat masiv din el