Comentarii Comentează
  • Rose
    pe 05 Aprilie 2024 11:41
    Nu este un serial TV, așa cum se anunță în mod eronat în dreptul titlului, ci un film autobiografic, după romanul omonim al scriitorului austriac Alfons Petzhold, în care acesta își descrie copilăria și adolescența. Filmul este emoționant, redând toate dificultățile pe care un tânăr fragil și sensibil a trebuit să le întâmpine. Datorită situației economice precare a familiei, a fost nevoit să renunțe la învățătură și să se angajeze ucenic, fiind supus umilinței și brutalității. De remarcat prestația lui Heinz Weixelbraun, foarte tânăr pe atunci, care îl interpretează pe Alfons Petzhold în perioada adolescenței și tinereții, actor ce dă dovadă de multă expresivitate și talent în comunicarea non-verbală, transmițând emoțiile și stările de spirit ale personajului prin intermediul gesturilor, expresiilor faciale și posturii. Pe perioada maturității rolul lui Petzhold este preluat de Erwin Leder, cel care povestește de altfel pe parcursul filmului, actor deja consacrat, cu experiență. Într-un rol secundar, dar care nu poate să nu fie remarcat, apare Götz Spilmann, care interpretează personajul Löwi.