Das weiße Band - Eine deutsche Kindergeschichte (2009)

Este într-adevăr un film apăsător, care încearcă să contextualizeze toate păcatele unei comunități mici germane, poate în ideea de a arăta că războiul care a urmat este mai degrabă o pedeapsă divină asemenea altor cetăți biblice de odinioară. Cu toate acestea, în ciuda numeroaselor feed-backuri pozitive, filmul nu m-a impresionat așa tare. Este greu de urmărit, povestea e încâlcită, purtată pe mai multe registre, identificând cu greu scopul urmărit. Nu neg că pentru alții poate fi foarte bun, dar din partea mea astăzi doar nota 7.

Un film greu, apasator, despre o comunitate in care anormalul este ridicat la rang de normal. Neputinta de a duce o viata care sa nu fie legata de bunavointa si toanele baronului si a sotiei acestuia, pedepsele violente aplicate copiilor ( batai, legarea de pat in timpul noptii, infometarea), incestul ca normalitate, toate vor rabufni si vor aduce dupa ele la razbunare si la pedepse duse la extrem, asupra celor vinovati sau a celor mai slabi. Omorarea pasarii nevinovate, este o razbunare asupra unei fiinte nevinovate, dar care este iubita de tatal care-si chinuie copila. Disparitiile din final raman neelucidate, spectatorul ramanand sa hotarasca daca au fost plecari reale sau disparitii punitive. Razboiul vine ca o supapa deschisa pentru exprimarea frustrarii si a urii stranse de-a lungul timpului.

Cum sa spui" Germanie fascista" cand actiunea este inainte de Primul Razboi Mondial?

O drama profunda si de o larga viziune ideologica, care surprinde cu naturalete, existenta destul de precara, atat material cat si spiritual, a locuitorilor unei mici localitati di Germania inceputului de secol XX.

Daca ar fii sa descriu acest film as folosi aceste cuvinte.Este filmul universal in descrierea oricarei forme de extremism din lume.Nu o spun eu ci chiar Haneke,si credeti-ma el stie cel mai bine:)).
Michael Haneke vorbeşte, în filmul său alb-negru Das Weisse Band, despre abuz, despre putere, despre răbufnirea celor asupriţi într-o societate germană a anilor 1913-1914, care acceptă tacit nedreptăţile comise. Coproducţia Das Weisse Band a fost premiată cu Palme d'Or la Cannes, în 2009, şi cu trofeul Globul de Aur în 2010, pentru "cel mai bun film străin".
Regizorul a lucrat la pelicula sa tulburătoare peste zece ani, timp în care s-a documentat cu o minuţiozitate şi cu o răbdare extraordinare pentru a reda cât mai exact toate aspectele legate de viaţă: religie, şcoală, dragoste, prietenie. Şi nu i-a fost uşor. Începând cu alegerea actorilor care să se potrivească tabloului perioadei istorice de dinaintea începerii Primului Război Mondial până la figuranţi, traseul a fost unul anevoios.Într-o primă fază, Haneke a căutat fermieri în zonele cu vorbitori de limbă germană, însă nu a reuşit să găsească feţe care să arate o viaţă grea în aer liber, în arşiţă şi vânt. Cei care s-au apropiat de dorinţa regizorului au fost ţăranii români. Peste 100 de români au apărut în Das Weisse Band. Dificilă a fost şi alegerea copiilor, la casting participând peste 7.000. Munca lui Haneke, născut în 1942 la München şi crescut la Wiener Neustadt în Austria, a fost transformată într-un film alb-negru, extrem de bine făcut, cu multe scene memorabile, în care tragicul este cuvântul-cheie.
Prin gura pastorului, dur cu familia lui, căreia îi aplică pedepse aspre, Haneke explică titlul filmului său: panglica, legată în păr fetelor, sau la braţ băieţilor, de culoare albă, care semnifică inocenţa şi puritatea, are menirea să le aducă aminte celor care au greşit că trebuie să evite păcatul, egoismul, invidia, indecenţa, minciuna şi lenea.
Acest sătuc în care nedreptăţile şi ameninţările îi terorizează pe cei slabi de înger reprezintă, de fapt, societatea germană de la începutul anilor 1900, care avea să-i transforme pe copiii inocenţi, cu părul blond şi ochi albaştri, cu fundurile roşii de la loviturile de bici, în viitorii nazişti.
Am descris filmul la inceputul comentariului prin doua cuvinte:"inceputul sfarsitului".Daca ar fi sa folosesc un singur cuvant l-as descrie drept un film....puternic.Nota mea e 9.2.

Un film de arta nemtesc , care pacatuieste prin faptul ca este prea ermentic

Cred ca l-am vazut de trei ori, desi recunosc , atmosfera apasatoare te marcheaza, te urmareste, iti pierzi linistea...

　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　　

o drama impresionanta,un film diferit fata de cele din zilele noastre,cu un subiect tulburator,insa nu e pentru toata lumea,iti trebuie atat atentie cat si rabdare sa-l urmaresti pana la capat nota 8

o porcarie..................................................................................

Un film in care Haneke face portretul unei lumi.Dincolo de aparenta construita de societate prin norme , descoperim natura umana in esenta ei ,raportul dintre latura conforma si cea imprevizibila,tulburatoare a individului.
Este genul de film care te solicita,cu timpi lungi de secvente aproape criptice,in care tacerea si absenta oricarei dinamici devin apasatoare.
Asteptarea te pregateste insa tocmai pentru momentele in care filmul izbucneste cu “violenta” si te recompenseaza din plin : adancime psihologica,filozofie,si mai ales tandretea cu care regizorul priveste in final viata,in ciuda severitatii cu care o analizeaza.

O dramă apăsătoare, realizată într-un stil clasic, despre păcat, bunătate, dar şi cruzime, nebunie şi cinism, pe alocuri. Filmul lui Haneke te îndeamnă să reflectezi profund asupra laturilor ascunse ale firii umane, ca şi a rolului pe care îl jucăm fiecare, pe Pământ. O peliculă care nu-i va mulţumi pe cei amatori de cinema foarte modern, dar care are o mare valoare prin profunzimea sa.

Un film bun, ce ar merita gradul de tip capodopera, dar in ziua filmele clasice nu isi au locul printre preferintele noastre

cu siguranta nu pentru toata lumea, dar cei care sunt interesaţi de aceste tipuri de filme nu vor fi dezamăgiţi

Panglica albă este puritatea pe cale de dispariție. Ciudat e că apare exact acolo unde te aștepți mai puțin iar teroarea sădită în copii nu poate avea decât consecințe negative. La această vârstă răzbunarea nu mai trece prin sita minții ci izvorăște din instinct. Acesta este contactul cu lumea, așa va fi ea văzută mai departe: scrâșnind printre dinți. Ideea a fost bună dar e nevoie de răbdare pentru a viziona filmul.

Actiunea filmului nu este intamplator plasata inaintea razboiului si in timpul nasterii fascismului in Germania (aici imi aduce aminte foarte mult de Morometii cu celebra "timpul nu mai avea rabdare"). De unde si-a luat Hitler sustinatorii? Nu prin faptul ca sunt supusi terorii, oamenii devin teroristi? Una din erorile istoriei este acea de a scoate "tapul ispasitor" dintr-un conflict, uitand ca un om bolnav nu poate conduce decat o natiune bolnava (aici nu vreau in niciun fel sa-i fac apararea lui Hitler ci doar remarc ca problema a fost si este de o amploare mult mai mare - si parca istoria se repeta din nou acum cu Bin Laden).
In film, cei mai importanti oameni din sat: preotul, baronul si doctorul au cu totii intenii bune (stiti expresia), dar cum ar putea ei sa ajute un sat bolnav daca sunt inconstieni de propria boala? In cele din urma singurul "mantuit" este invatatorul care nu intamplator ajunge sa traga concluziile si, fara sa fie moralist, sa ne spuna povestea. Noi nu avem decat de invatat.

nu stiu daca il pot numi chiar...film...poate nu am avut eu rabdare ,dar nu l-am putut urmari mai mult de 10 minute...unde drac mai vezi filme alb-negru acum???o mare porcarie,o tampenie de film absurd...poate ca povestea ar fi aratat altfel daca nu era asa prost realizat...

Parerea mea?O porcarie , e prima idee care mi-a venit in minte dupa ce l-am vizionat.Nu stiu,poate ca nu l-am inteles prea bine,dar n-am prea gasit nimic interesant la el..........plictisitor..........Asta-i parerea mea!

Filmul ăsta nu are nimic cu fascismul. Ma doare capul când văd comentarii derivate dintr-un fix idiot: Germania=fascism, indiferent de perioada istorică. După gândirea asta "germanul s-a născut fascist", nu-i aşa?

Viaţa şi activităţile dintr-un sat german de dinaintea primului război mondial par a se desfăşura regulat an după an în funcţie de anotimp. Iarna vine cu linişte, primăvara şi vara aduc muncile câmpului iar toamna vine cu recolta şi pregătirile pentru un nou ciclu. Nimic nu îi perturbă pe oameni de la actvităţile zilnice iar evenimentele ce nu se încadrează în tipar sunt considerate total neobişnuite.

Totul se schimbă când într-o vară un accident de călărie îl imobilizează pe doctorul satului. Lumea începe să-şi pună întrebări despre cum a ajuns o sârmă să provoace un asemenea accident şi cum de a dispărut apoi fără ca cineva să o poată vedea. Neliniştea se aşterne şi mai mult peste sat o dată cu moartea, aparent accidentală, a unei neveste de ţăran dar ideea accidetelor încă râmâne în picioare ca o soluţie ce asigură liniştea.

Comunitatea va fi perturbată total în momentul în care fiul baronului este găsit bătut dur la marginea pădurii. Investigaţia internă începe dar nimeni nu pare a fi făptaşul. În tot acest timp copiii satului par a fi nişte victime supuse unor tratamente foarte rele dacă nu chiar inumane de către părinţi.

Preotul satului îşi pedepseşte dur copiii iar obligaţia de a purta panglici albe este menită să-i îndrepte spre calea cea bună, pentru că albul semnifică puritatea. Doctorul satului pare mai breaz până când, într-o seară, acesta are relaţii incestuoase cu propria fiică. Mai ciudat este că aceşti copiii abuzaţi încep să se comporte ciudat, dându-ţi impresia că au format un fel de societate secretă ce are drept scop răzbunarea pentru toate relele la care au fost supuşi.

Inocenţa dispare total din momentul în care Karli, un băiat retardat este găsit cu nişte răni înfiorătoare. Poliţia se implică la cererea baronului dar răufăcătorul este departe de a fi găsit. Între timp profesorul satului îşi dă seama că vinovaţii ar putea fi copiii satului şi se decide să-i confrunte. Adevărul nu iese la iveală din gurile lor iar preotul, tatăl a celor mai mulţi dintre aceştia refuză teoria despre vinovăţia progeniturilor deşi era conştient că ceva era în neregulă cu ei (cu câteva zile înainte îşi găsise papagalul înjunghiat cu o foarfecă).

Filmul lui Michael Haneke, premiat la Cannes 2009 este destul de tulburător pentru că aici, în această comunitate aparent liniştită, confruntările dintre generaţii se fac violent, fiecare parte pedepsind pe celaltă într-un mod sau altul. Tăcerea definitorie ridică misterul şi amplifică atmosfera sumbră.

The White Ribbon este un film noir iar alegerea regizorului pentru acest stil este explicată prin dorinţa de a ilustra lumea cenuşie din acel sat şi totodată contradicţiile dintre generaţii, comportamente normale şi cele deviante. Un film ce merită văzut dar care te poate marca destul de uşor.

In afara de faptul ca au gasit o copie de slaba calitate, filmul ne face sa intelem societatea Germana inainte de inceperea celor doua razboaie mondiale, plina de frustrati, cu reguli impuse de Biserica Catolica unei natii a carei operatie de crestinare nu a reusit niciodata cu adevarat si care a schimbat cu usurinta panglica alba purtata de copii ca simbol al puritatii cu cea nazista.

Filmul prezintă o atmosferă apăsătoare creată de diferenţele de mentalităţi. Lipsa coloanei sonore şi a culorilor amplifică efectul acelui gol. Iar pentru cei care cred că nu are nici cap nici coadă, poate nu au mai citit cărţi cu final deschis. În orice caz, dacă războiul a dat peste ei, cine mai putea fi preocupat de atrocităţile ce s-au petrecut în sat? Fiecare a căutat să reziste războiului. Pentru mine acest film are o logică: oamenii aceia nu puteau fi supăraţi că le-a tăiat RDS abonamentul la internet, au fost necăjiţi de problemele contemporane vremii lor! Sau poate unii s-au obişnuit atât de des să vadă sânge în filme încât un singur act diabolic poate fi iertat în următoarele cinci minunte! Filmul chiar este apropiat de realitate; oamenii sunt (şi vor fi întotdeauna) interesaţi despre cine a atentat la viaţa singurului doctor din sat! Nu sunt prea multe filme în care să se arate că răutatea se mănâncă pe pâine din cauza severităţii religioase. Cel puţin nu atât de reuşite. Raluk.ro confundă maleficul cu horrorul şi cu viclenia. În ceea ce priveşte profunzimea dramei, îl pot pune cu toată încrederea lângă "The Elephant Man". E o nelinişte continuă în film, uneori nerezolvată. Se observă cum oamenii aşteaptă ca Dumnezeu să rezolve misterul. Doar un om mai luminat, învăţătorul, a luat ancheta în propriile mâini. Şi ca să vedeţi mai clar la ce mă refer, vă rog să faceţi o diferenţă: cum am făcut noi filmul "Ion" despre viaţa satului şi cum au făcut nemţii acest film? Mâine aud că Beethoven nu a ştiut compune muzică! Dacă voi consideraţi că Michael Haneke nu ştie face dintr-un film o capodoperă, atunci cine?! Raluka.ro o citează pe Claudia Puig, dar o cam răstălmăceşte.

l-am gasit destul de obisnuit, ba chiar am si citit careva opinii experte poate imi dau seama de ceva ce nu am putut vedea in pelicula....in special pentru ca toti acum se pretind cineasti si opteaza pentru "a privi in profunzime" chiar si in absenta acesteia....da, filmul abordeaza o serie de probleme: problema educatiei si a valorilor, problema relatiilor dintre sexe etc., insa acestea sunt destul de vehiculate, iar regizorul nu a putut gasi, cel putin in opinia mea, acel punct forte ce ar face remarcabila turnarea, in fond impresia imediata a fost ca este un film despre nimic...

Unul din cele mai bune filme europene pe care le-am vazut vreodata ... mi se pare incredibil cum Michael Haneke reuseste sa creeze atmosfera anilor trecuti, astfel incat totul pare atat de real. Cred ca proverbul care descrie cel mai bine acest film e "Semeni vant, culegi furtuna". Daca stai si te gandesti, nebanuite sunt cauzele care au dus la aparitia curentului nazist... dupa ce vezi filmul parca incepi sa mai intelegi cate ceva. Nu recomand filmul admiratorilor de filme americane, pentru ca nu vor intelege nimic. Departe de mine gandul cum ca n-ar fi filme americane doar ca e o diferenta de la cer la pamant intre ele.

fara coloana sonora, nu e un film tocmai atractiv si usor de vizionat, insa mesajul pe care-l transmite e foarte puternic.

filmul confera o imagine pregnanta a vietii copiilor si parintilor din Germania inceputului de secol. Tensiunea dintre locuitorii acelui sat si accidentele macabre petrecute reflecta conditia politica a vremurilor. Filmul are o structura atipica, insa reuseste sa incante prin detalii si prin puterea mesajului.

Alb-negru, fara coloana sonora, nu e un film tocmai atractiv si usor de vizionat, insa mesajul pe care-l transmite e foarte puternic. Filmul ne prezinta viata de la sat intr-o Germanie fascista si consecintele pe care le poate avea o educatie severa asupra copiilor.

un film artistic reusit dar neinteles de multa lume.....dar cine la inteles poate sa zica filmul are un sens.....un film desfasurat in Germania intre anii 1913-1914...

Iata un film mai mult artistic in adevaratul sens al cuvantului, cu un Palm d'Or castigat la Cannes in 2009, un Glob de Aur 2010 pt. cel mai bun film strain si 2 nominalizari la Oscar 2010, unul pt. cel mai bun film strain (castigat cam pe nedrept de argentinianul "The Secret in Their Eyes" (2009)) si altul pt. imaginea subtila alb-negru.

In "The White Ribbon", regizorul este atent mai mult la detaliile vietii din anii de dinainte de Primul Razboi Mondial, premergatori dominatiei ideologice a nazistilor si mai putin pe drama reala a copiilor dintr-o zona de provincie a Germaniei care hotarasc sa isi ia soarta in propriile maini.

Filmul de fata il recomand celor care vor sa vada si alta fata a istoriei, fiind filmat aproape in stilul dramelor in alb-negru din anii '50-'60 ale marelui regizor Ingmar Bergman.

Pe Michael Haneke il stiam de la remarcabilul film in limba franceza "Cache", film pe care il vazusem la cinematograful "Europa", fusesem numai 2(doi) spectatori in sala si pelicula imi placuse foarte mult, consider ca fusese mult mai bine lucrata decat "L'enfant", filmul fratilor Dardenne care castiga in 2005 cursa cap la cap pentru "Palme d'or". Haneke a revenit patru ani mai tarziu in cursa pentru una dintre cele mai importante distinctii din cinematografia mondiala si de asta data a reusit sa-si adjudece acelasi premiu precum Cristian Mungiu doi ani mai devreme cu un alt film foarte solid in care foloseste din nou cu maiestrie un filon scenaristic cu iz "politist". Ne aflam in Germania anilor 1913-1914 intr-un sat in care societatea pare sa se conduca dupa principii foarte sanatoase in care conteaza in primul rand ordinea si disciplina. Accidentul de calarie al doctorului comunitatii declanseaza insa o serie de evenimente care demonstreaza ca aparentele inseala si ca de fapt societatea care parea aproape perfecta se confrunta cu probleme foarte grave din punct de vedere moral, probleme care duc in cele din urma la atrocitati care, la scara mica, aveau sa vesteasca izbucnirea primului razboi mondial si aparitia ulterioara a nazismului. Haneke se dovedeste a fi un excelent psiholog care transmite un mesaj destul de transparent: nici un exces nu duce la nimic bun, nici macar acela de severitate. Scena-cheie: pastorul ii indeamna pe copii sa spuna "Tatal nostru" in vreme ce fiica sa este umilita in spatele clasei si lesina in urma extraordinarei presiuni psihice la care este supusa. Desi in aparenta problema "cu iz politist" nu e rezolvata in mod decisiv in final, regizorul conduce filmul de asa maniera incat ne lasa sa intelegem cam cum s-au petrecut de fapt lucrurile. Actorii sunt minunati cu totii, singurul pe care l-am recunoscut este Ulrich Tukur , aici in rolul baronului iar in urma cu niste ani in rolul principal al unui film subestimat din motive politice, intitulat "Amen" si regizat de Costa Gavras. In concluzie un film absolut remarcabil pe care il recomand cu caldura amatorilor de drame psihologice scrise si regizate la cel mai inalt nivel!

[...] 3 intamplari. Urmatoarele 100 nu fac decat sa lungeasca inutil desfasurarea actiunii. Si apropo, Panglica alba e fara cap, fara coada. Nu exista un punct culminat. Tocmai cand crezi ca a ajuns la evenimentul [...]

un film ce trebuie vazut pentru a intelege ideologia educationala a copiilor germani

Merita vazut mai ales de cei carora le place istoria si incearca sa o inteleaga. Acea supozitie din film conform careia problemele de educatie prezentate si extrapolate ar fi putut sta la baza evenimentelor groaznice ce au urmat e verosimila. Sunt de parere ca educatia preluata din scoala, familie, societate poate determina nasterea unor demoni. Filmul cu siguranta nu va prinde la publicul larg... Pacat! Ar trebui sa ne pese si de asemenea filme. Istoria are obiceiul sa se repete. (desi multi spun ca istoricii se repeta de fapt). Oricum, recomand filmul!

Un film alb negru,cu un sfarsit care te pune pe ganduri, fara muzica , e clar ca nu va avea succes in Statele Unite. Merita vazut, macar pentru faptul ca e diferit de standardul,,made in Hollywood,,.Sunt multe filme europene valoroase, care din pacate nu au parte de o campanie de promovare agresiva ca si cele americane.

Normal ca aici in Romania manelelor si a fanilor twilight , miley cyrus etc nu poate avea o nota prea mare...