Sinopsis

"David" este un film istoric care ilustrează frământări sociale din perioada în care Saul, regele poporului lui Israel a fost înlocuit de David și lupta acestuia cu puternicul Goliat.

Filmul a fost regizat de Robert Markowitz după un scenariu al lui Larry Gross. Israelienii aveau nevoie de un rege care să-i conducă împotriva Filistenilor și primesc pe Saul, un simplu fermier care cu ajutorul lui Dumnezeu construiește o armată puternica, conduce triburile de evrei și le unește împotriva dușmanilor săi. Saul avea îndoieli însă în ceea ce privește misiunea lui. Nu era suficient pentru el doar să aibă încredere în voia Domnului, păcătuind astfel înaintea lui Dumnezeu. Profetului Samuel isi intoarce fata de la Saul si cauta să găsească și să așeze un nou rege. Voia Domnului era ca acest rege să fie David. Acesta ieșise învingător din lupta sa cu groaznicul Goliat, reprezentantul Filistenilor și devine erou al poporului său. Faima sa stârnește gelozia regelui Saul care simte că acesta era mai puternic ca el în fața poporului său. Saul încearcă să-l omoare pe David, care fuge și-și găsește mulți susținători și însoțitori fideli care să-l apere de mânia acestuia. Pleacă în exil și așteaptă să vină timpul său pentru a deveni rege peste poporul lui Israel.

În cele din urmă David cucerește Ierusalimul pe care vrea să-l facă un oraș al păcii, insa violențele continuau în rândurile israelienilor. David este obsedat de construirea celui mai mare templu. El cere sume imense poporului său deși porunca Domnului era ca acesta să lase grija construirii în mâinile succesorilor săi.