Părerea criticului
Pentru publicul larg este fără îndoială cea mai atractivă premieră a lunii iulie şi puţine şanse sunt ca spectatorii să iasă din sala de cinema dezamăgiţi de confruntarea pe viaţă şi pe moarte dintre oameni şi maimuţe pusă în scenă de Matt Reeves (Cloverfield). Planeta maimuţelor: Revoluţie ni-l arată din nou pe Caesar (interpretat prin tehnologia motion capture de Andy Serkis) la zece ani de la evenimentele din reboot-ul Rise of the Planet of the Apes, iar noi nu avem decât de bine de zis despre această reîntâlnire cu unul dintre cei mai interesanţi eroi ai ultimului deceniu de cinema.
Recunoaştem de la început că am intrat la film aşteptând o confruntare pe viaţă şi pe moarte între oameni şi maimuţe, adică un adevărat măcel. Fără să-i lipsească scenele de acţiune şi secvenţele sângeroase, Revoluţie este mult mai mult decât un război. L-am aşeza fără să stăm prea mult pe gânduri într-un top al celor mai bune filme politice recente, pentru că discută captivant despre leadership, încredere şi convieţuire, viziune şi pasul înapoi făcut acum pentru un viitor mai bun. Salutăm traducerea în română a titlului filmului, mult mai inspirată decât "răsăritul" din original, pentru că premiera de vineri discută, printre lupte, suspans şi violenţă, despre distrugerea viziunii pe care o comunitate o poate avea despre viitorul ei.
A trecut un deceniu de la răspândirea virusului ALZ-113, iar comunitatea primatelor condusă de Caesar trăieşte în pace în pădurea Muir. Sunt doi ani de când nu au mai văzut picior de om, dar convingerea că o confruntare cu rasa umană nu va mai avea loc se năruie într-o zi când în pădure apare un grup de oameni conduşi de Malcolm (Jason Clarke). Aflăm că resursele oamenilor retraşi în centrul oraşului San Francisco sunt pe terminate şi că unica lor şansă la un viitor tehnologic este barajul din pădurea Muir, care le-ar putea da acces la energie electrică. Spre nemulţumirea lui Koba, aghiotantul său care nu a uitat dureroasele experimente făcute de oameni pe el, Caesar tolerează iniţiativa lui Malcolm, dovedindu-se un excelent strateg şi pacifist.
Fără a intra în prea multe amănunte despre ce se întâmplă apoi, trebuie să lăudăm scenariul lui Mark Bomback, Rick Jaffa şi Amanda Silver, care face o poveste cu final cunoscut (ştim deja că un al treilea film e aşteptat în 2016) să devină captivantă până şi pentru cel mai exigent dintre spectori. Fără a fi complet imprevizibile, aventurile lui Caesar şi ale lui Malcolm sugerează cât de asemănătoare sunt cele două comunităţi şi cât de posibilă ar fi convieţuirea dacă oamenii şi primatele s-ar tolera reciproc. Dar când a dat rasa umană dovadă de îngăduinţă faţă de o altă specie? Şi de ce ar fi primatele altfel?
Matt Reeves stăpâneşte perfect elementele filmului, care beneficiază de câteva schimbări de ritm foarte bruşte numai bune pentru a-şi ţine spectatorii în tensiune. O anumită secvenţă prezentă şi într-unul din trailere este grăitoare pentru acest tip de scurtcircuit cinematografic: dând peste depozitul de armament al oamenilor, Kuba se preface a fi o maimuţă lipsită de inteligenţă pentru a... dar să nu anticipăm. Această secvenţă nu doar că şi-ar face uşor loc într-un top al celor mai surprinzătoare şi şocante momente experimentate la cinema în 2014, dar reuşeşte să prezinte, în doar câteva zeci de secunde, un portret complet al unui antagonist redutabil: şiret, determinat şi obsedat de supremaţia primatelor pe Terra, Kuba nu se va da în lături de la nimic pentru a avea ultimul cuvânt de spus în războiul cu oamenii.
Cu efecte 3D bine realizate şi contribuţii tehnice care garantează câteva nominalizări la Oscarurile de la anul, Revoluţie are toate şansele să-i captiveze şi amatorii de spectacol cinematografic, dar şi pe spectatorii care îşi doresc mai mult de atât de la un blockbuster hollywoodian.
Recunoaştem de la început că am intrat la film aşteptând o confruntare pe viaţă şi pe moarte între oameni şi maimuţe, adică un adevărat măcel. Fără să-i lipsească scenele de acţiune şi secvenţele sângeroase, Revoluţie este mult mai mult decât un război. L-am aşeza fără să stăm prea mult pe gânduri într-un top al celor mai bune filme politice recente, pentru că discută captivant despre leadership, încredere şi convieţuire, viziune şi pasul înapoi făcut acum pentru un viitor mai bun. Salutăm traducerea în română a titlului filmului, mult mai inspirată decât "răsăritul" din original, pentru că premiera de vineri discută, printre lupte, suspans şi violenţă, despre distrugerea viziunii pe care o comunitate o poate avea despre viitorul ei.
A trecut un deceniu de la răspândirea virusului ALZ-113, iar comunitatea primatelor condusă de Caesar trăieşte în pace în pădurea Muir. Sunt doi ani de când nu au mai văzut picior de om, dar convingerea că o confruntare cu rasa umană nu va mai avea loc se năruie într-o zi când în pădure apare un grup de oameni conduşi de Malcolm (Jason Clarke). Aflăm că resursele oamenilor retraşi în centrul oraşului San Francisco sunt pe terminate şi că unica lor şansă la un viitor tehnologic este barajul din pădurea Muir, care le-ar putea da acces la energie electrică. Spre nemulţumirea lui Koba, aghiotantul său care nu a uitat dureroasele experimente făcute de oameni pe el, Caesar tolerează iniţiativa lui Malcolm, dovedindu-se un excelent strateg şi pacifist.
Fără a intra în prea multe amănunte despre ce se întâmplă apoi, trebuie să lăudăm scenariul lui Mark Bomback, Rick Jaffa şi Amanda Silver, care face o poveste cu final cunoscut (ştim deja că un al treilea film e aşteptat în 2016) să devină captivantă până şi pentru cel mai exigent dintre spectori. Fără a fi complet imprevizibile, aventurile lui Caesar şi ale lui Malcolm sugerează cât de asemănătoare sunt cele două comunităţi şi cât de posibilă ar fi convieţuirea dacă oamenii şi primatele s-ar tolera reciproc. Dar când a dat rasa umană dovadă de îngăduinţă faţă de o altă specie? Şi de ce ar fi primatele altfel?
Matt Reeves stăpâneşte perfect elementele filmului, care beneficiază de câteva schimbări de ritm foarte bruşte numai bune pentru a-şi ţine spectatorii în tensiune. O anumită secvenţă prezentă şi într-unul din trailere este grăitoare pentru acest tip de scurtcircuit cinematografic: dând peste depozitul de armament al oamenilor, Kuba se preface a fi o maimuţă lipsită de inteligenţă pentru a... dar să nu anticipăm. Această secvenţă nu doar că şi-ar face uşor loc într-un top al celor mai surprinzătoare şi şocante momente experimentate la cinema în 2014, dar reuşeşte să prezinte, în doar câteva zeci de secunde, un portret complet al unui antagonist redutabil: şiret, determinat şi obsedat de supremaţia primatelor pe Terra, Kuba nu se va da în lături de la nimic pentru a avea ultimul cuvânt de spus în războiul cu oamenii.
Cu efecte 3D bine realizate şi contribuţii tehnice care garantează câteva nominalizări la Oscarurile de la anul, Revoluţie are toate şansele să-i captiveze şi amatorii de spectacol cinematografic, dar şi pe spectatorii care îşi doresc mai mult de atât de la un blockbuster hollywoodian.
