un film supraapreciat!, tras de par, cu violenta excesiva, care nu isi are rostul si da impresia de falsitate! nu recomand! se doreste a fi un film cult, dar lasa mult de dorit, incearca sa copieze usor filmele americane ieftine de actiune !
zeno.marin
pe 31 Decembrie 2014 02:19
Cronica exhaustiva a lui Klute zadarniceste in mare masura orice efort similar. Scuze daca aveti impresia ca ma sprijin pe textul sau, dar imi voi permite sa nu fiu intru totul de acord cu toate cele exprimate de el si poate tocmai in asta consta farmecul de a citi si raspunde la aceste texte.
Asa ca iata, foarte pe scurt si timida daca nu umila mea parere...
Incep printr-o inteabare: cine a vazut vreodata un bataus de cartel fascinat de eleganta mainilor lui Horowitz? Pana gasiti un exemplu ca sa imi raspundeti, sa ne gandim pentru o clipa ca probabil lumea subterana a afacerilor imobiliare murdare, in care colcaie batausi, sabotori si brute chiar apartine realitatii. Oricat ar fi de fetide resturile de mancare, gandacii si sobolanii vor prospera mereu, ducand un pic cu gandul la cei care ii plantau in locuintele invadate social, dupa principii asemanatoare. Verosimil si realist, brutal, dar posibil. Mai putin verosimila este constructia prin care o familie precum ce a lui Thomas ajunge sa fie implicata la un asemena nivel intr-un asemenea univers al criminalitatii intunecate, animalice.
Posibil? Poate ca da, macar de dragul unui scenariu ceva mai aparte. Totusi probabilitatea ca fiul unei prestigioase pianiste sa ajunga soldat in mafia imobiliara, sa-mi fie cu iertare, e minima. Dar asta nu deranjeaza neaparat si pana la urma nu coneteaza, caci filmul ramane oricum inteligent in proportie covarsitoare si in acelasi timp foarte "european", prin valoare si tinuta, prin joc actoricesc desavrsit si regie exceptionala, chiar daca esafodajul narativ nu e neaparat perfect.
Bun, daca nu perfect pentru carcotasi, atunci in schimb foarte buna este realizarea personajelor, care sunt descrise echilibrat ca pondere, clarisim, elocvent, fiecare personalitate fiind reliefata pana la saturatie uneori.
Bunaoara Thomas este un nevropat, un sociopat insuportabil care in mod normal s-ar fi aflat demult izolat intr-un ospiciu. El are conturul de neconfundat al unuia ce are mai multa nevoie de sedative decat de lectii de pian, un coleric patologic cu tresariri inselatoare de umanitate renascuta in forma artistica. Acestea din urma chiar daca sunt refluxul aspiratiilor unui tanar de talent, nu schimba structura personalitatii sale de calitate indoielnica. Nici nu ne-am dori acest lucru, pentru ca tocmai zbuciumul sau e ceea ce vrem noi, specatatorii, sa vedem. In alte circumstante, o lunecare duioasa si gradata cu blanzime, frizand o pocainta confundabila cu un sablon, ar fi fost de un gust indoielnic care ar fi sabotat toata structura filmului.
Trecutul lui Robert tot atat denebulos pe cat se asorteaza parul cu sacoul si din nou ma intreb cum putea fi fost o pianista de conert jumatatea mai buna a unui asemenea om, chiar si in perioada in care fotografia familiei era intreaga. Sau chiar poti decade in asa fel?... Ne-am astepta ca relatia tata-fiu sa fie distrusa de vaduvie, transformandu-i in antagonisti, ca in majoritatea covarsitoare a filmelor de duzina. Dimpotriva, surpriza din nou, chiar daca ruperea logodnei cu Chris, sacrificate pe altarul relatiei dintre Thomas si Robert, e previzibila.
Regarding Lin - pianista imigranta. Nu e o idioata, nici in sensul etimologic nici in cel acceptat in mod uzual. E nici mai mult nici mai putin decat expresia unui cliseu, care insa se integreaza fara sa deranjeze in context. Ca fapt divers, muzicienii asiatici sunt cunoscuti pentru performanta tehnica, dar mai putin pentru traire, originalitate sau personalitate. Sunt mecanici, precisi, niste masini de interpretat muzica, exact...ceea ce nu este Thomas, adica un individ extrem, impulsiv, exclusiv pasional, a carui ambitie e punctata de mania neajutorarii.
Ceva mai putin reusite sunt intr-adevar, iar aici ii dau dreptate lui Klute, creaturile exploatabile, de suport, mai mult decorative, care ies distinct in evidenta prin simplism si reactii primitive (daca nu primare): Aline si "iubita mafiotului", al carei nume nici macar nu e necesar. Ma gandesc ca singurul lor scop este cel de a complica putin scenariul, pastrand distanta fata de traiectoria principala a filmului. Si venind vorba de Aline, reactia chimica dintre cei doi in scena de pe strada mi se pare din nou destul de putin posibila.
Deznodamantul accelerat, abrupt, aproape comprimat se regaseste dupa doi ani decupati din poveste (rastimp numai bun ca Lin sa invete limbia franceza si sa conteste odata in plus calificativul de "idioata"). Perioada in cauza reabiliteaza sau integreaza doar aparent protagonistul, care ramane consecvent peronalitatii sale, trezite de o coincidenta (oarecum colosala fie-mi ingaduit sa formulez astfel). Aceasta da ocazia regizorului de a incheia apoteotic naratiunea printr-o baie de violenta cu machiaj realist. Intensitatea scenei este suficienta pentru a da senzatia unui final clar, desi teoretic orice continuare ramane deschisa. Lipsa aparenta a unei destinatii clare insa nu este necesara (si nici alta compensatie), caci integritatea acestui film de calitate, imposibil de trecut cu vederea de catre cunoscatori, ramane neatinsa.
Vegetarian
pe 30 Decembrie 2014 05:14
Parisul ameninţător şi periculos cu un tânăr de 28 de ani pe nume Tom ( Romain Duris (Euro mix / L'auberge espagnole) , care pare să calce pe urmele tatălui său , un proprietar nemilos din Paris, ce lucrează într-un mediu nesănătos şi uneori brutal . Tom e prins între o viaţă de criminal şi dragostea pentru muzica clasică la pian dupa o întâlnire întâmplătoare cu agentul muzical al mamei sale care a murit . Dorinţa unei cariere muzicale şi speranţa unei vieţi mai bune il pune in conflict cu partenerii ..
la Berlin în 2005 , filmu a câştigat Ursul de Argint pentru cea mai bună coloană sonoră
Acest film este reluat periodic si difuzat online la Tvr 1 . A fost in 30 dec 2014 .
klute
pe 25 August 2014 15:08
Audiard n-are nici un scrupul (la nivel de premize, cel puțin) în a le face viața imposibilă eroilor săi. În filmele lui, sexul slab e slab la pătrat, și ar putea fi numit, fără exagerare, sexul handicapat. Carla (Citind pe buze) e aproape surdă, Stephanie (Rugină și oase) își pierde ambele picioare, Miao Lin, pianista chinezoaică din filmul de față, fragilă și delicată ca o ceșcuță de porțelan, este, dacă nu structural, atunci conjunctural, o... idioată (în grecește idios înseamnă persoană particulară, om de rînd, opus persoanei publice, omului de stat). Și este așa deoarece condiția ei de străină într-o lume a cărei limbă n-o vorbește deloc o condamnă la o izolare cvasi-autistică, la un prizonierat în carcera propriului eu. Dar, cum era de așteptat, slăbiciunea extremă a personajelor feminine, este compensată de puterea lor interioară, căreia, chiar dacă este imperceptibilă, sau poate tocmai de aceea, nu-i lipsește deloc eficacitatea. În schimb bărbații audiardieni n-au probleme de genul acesta. Stau bine de tot cu fizicul, ba chiar prea bine, fiind sănătoși, voinici, puternici pînă la brutalitate. Handicapurile specifice sexului tare sînt de altă natură, una sufletească, problema masculilor nefiind aici, așa cum se întîmplă de obicei, doar a imposibilității de a-și exprima sentimentele, ci chiar a dificultății de a le avea. Toți (Malik, Alain, Thomas, Paul) sînt/devin bătăuși și trăiesc cînd la limita legii, cînd dincolo de ea.
Acesta ar fi tiparul pe care se țes poveștile lui Audiard, iar filmul de față nu face excepție. Contrariile (bărbatul și femeia, forța și delicatețea, violența și grația, trupul și sufletul etc.) se întîlnesc, se ciocnesc, luptă, cu armele lor specifice, unul cu celălalt și fiecare cu el însuși, pînă cînd ajung să se împace, să facă schimb de atribute, să se completeze și armonizeze. Femeia, printr-o prezență răbdătoare, printr-o subtilă acțiune de cucerire, devine stăpîna puterii bărbatului, necesară pentru a răzbate într-o existență extrem de dură, iar bărbatul, mulțumită acestei influențe discrete, reușește să-și domolească, să-și canalizeze constructiv pornirile agresive și să-și găsească pacea lăuntrică.
De battre... îl are în prim-plan pe Tom, 28 de ani, care într-o viață anterioară (încheiată pe la 18 ani) fusese un pianist promițător, și care acum este un bad boy violent, implicat într-o rețea mafiotă a tranzacțiilor imobiliare. O întîmplare îl face să-și aducă aminte de mama defunctă (pianistă al cărei talent îl moștenește) și de el însuși - cel care a fost cîndva și cel care poate mai este. Acesta e punctul în care conflictul interior al lui Tom/Thomas, trece de la potență la act, cu o virulență care nu o dată îi pune viața în pericol. Lupta se dă între prezentul violent și infracțional, dominat de figura paternă și trecutul care, iată, n-a trecut definitiv și care stă sub semnul artei, al iubirii și al mamei. Deși parcursul frămîntat al lui Thomas, drumul său întortocheat spre sine însuși, va fi catalizat, întreținut și asistat, pe lîngă influența mamei absente, de încă două figuri feminine (Aline, ca o etapă pregătitoare, și Miao Lin), fără de care nimic n-ar fi fost posibil, atenția ne este dirijată în primul rînd spre lupta cu sine a eroului. Camera insistă asupra corpului său, dar mai ales asupra feței și degetelor de la mîini. Agitație psiho-motorie, mimică, gestică, ticuri, tresăriri, reflexe, reacții necontrolate, pianotare maniacală - toate sînt hipervizibile și toate sînt manifestări corporale ale unui psihic torturat, sfîșiat de tendințe contrare.
Și aici stă unul din meritele filmelor lui Audiard: cu toate că povestea lor are o schemă foarte vizibilă, cu elementele îngroșate aproape didactic și opuse unul altuia după o simetrie detectabilă și de pe Lună (deși, trebuie recunoscut, nuanțele nu lipsesc cu desăvîrșire, ele fiind deliberat plasate într-un con de umbră), totuși nu ai senzația de sterilitate, de alegorie sau de film care vehiculează (doar) idei. Dimpotrivă, dramele regizorului francez, grație acțiunii neobișnuit de puternice, căreia nu-i lipsește un subton de thriller, și prin recursul la corporalitate, degajă o impresie de viață reală, autentică. Schema descărnată se cuplează riscant, dar salutar, cu excesul de carne al lumii fizice, totul fiind punctat (parcimonios, dar inspirat) cu revelări (ne)așteptate ale sensibilității personajelor. M-am temut, pe tot parcursul vizionării, și din ce în ce mai mult pe măsură ce se apropia sfîrșitul, că filmul se va termina prost. Că, adică, finalul va fi unul de prost gust. Dar temerile mele s-au dovedit nejustificate căci, printr-o surprinzătoare și tîrzie (însă nu întîrziată) răsturnare de situație, s-a făcut, ca să zic așa, ordine, fiecare lucru a fost pus la locul care i se cuvenea de drept, rezultatul fiind unul rotund și armonios. (Foarte bun Romain Duris în rolul lui Thomas, filmul este al lui în primul rînd, dintre ceilalți actori remarcîndu-se mai ales Niels Arestrup în rolul tatălui, dar și Aure Atika - Aline și Linh Dan Pham - Miao Lin)
wildinthecountry
pe 15 Martie 2014 18:26
Un film exceptional vazut din pura curiozitate.
Vazusem Rust and Bone si fiind impresionat de acesta m-am gandit sa ma aventurez in filmografia acestui f bun regizor si nu mi-a parut rau deloc.
Pelicula este o drama puternica in care se trateaza un subiect mai delicat ,care atinge multe persoane din viata reala si anume lupta launtrica a unei fiinte umane care penduleaza intre 2 lumi:una criminala din prezent /alta de aspiratie ,implinire artistica si spirituala din trecut care inca te poate bantui
Mai degraba este vorba de o tulburare de personalitate de tip borderline in care persoana experimenteaza o senzatie de gol/vid sufletesc pe care incearca sa-l umple ,pentru ca sufletul trebuie hranit cu arta,cu frumos,cu dragoste..si nu cu ura,violenta si distrugere..
In sinele personajului principal magistral interpretat de Romain Duris salasluiesc 2 persoane:Thomas cel violent,impulsiv,distructiv ,mana dreapta a tatalui si Thomas cel bun,iubitor de muzica clasica, talentat in a canta la pian,bantuit de amintirea mamei moarte care l-a invatat despre dragostea de frumos...
Actorul joaca atat de bine incat ne face sa empatizam cu personajul sau pe durata filmului si sa ne dorim ca acesta sa reuseasca in planul sau creativ...Desi stim ca nu e un sfant , ne dorim ca totul sa se termine cu bine pentru el deoarece sesizam ca este un suflet chinuit si generos care vrand nevrand trebuie sa se imparta in 2...
Filmul este plin de metafore si subtilitati,pornind de la insusi tiltul sau pana la secventele de final foarte interesante pe care va las sa le descoperiti si voi...
lili22
pe 08 Octombrie 2013 13:52
Interpretul rolului principal a fost o mare surpriza pentru mine, nu cred ca l-am vazut pina acum.Montajul, imaginea, coloana sonora au fost extraordinare.Te tine cu respiratia la gura actiunea filmului, cred ca nici nu am clipit.
sotha17
pe 19 Martie 2010 22:58
Am vazut filmul dupa ce am vazut Le prophete. Sincer Le prophete a aprut mult mai bine construit poate si pt ca povestea a fost mai daruitoare. Tom are 2 fete, una de borfas imobiliar si alta de artist, aspirant la profesia de pianist de ochestra. Cea de-a doua 'vocatie" invinge pana la urma dar cu accente in comportament si atitudine din prima. Poveste simpla, totusi Profetul mult mai bun
Overall, personajele centrale in filmele lui Audiard imi emana o energie fantastica, par ff vii, vibreaza...bine la asta ajuta si actorii
Asa ca iata, foarte pe scurt si timida daca nu umila mea parere...
Incep printr-o inteabare: cine a vazut vreodata un bataus de cartel fascinat de eleganta mainilor lui Horowitz? Pana gasiti un exemplu ca sa imi raspundeti, sa ne gandim pentru o clipa ca probabil lumea subterana a afacerilor imobiliare murdare, in care colcaie batausi, sabotori si brute chiar apartine realitatii. Oricat ar fi de fetide resturile de mancare, gandacii si sobolanii vor prospera mereu, ducand un pic cu gandul la cei care ii plantau in locuintele invadate social, dupa principii asemanatoare. Verosimil si realist, brutal, dar posibil. Mai putin verosimila este constructia prin care o familie precum ce a lui Thomas ajunge sa fie implicata la un asemena nivel intr-un asemenea univers al criminalitatii intunecate, animalice.
Posibil? Poate ca da, macar de dragul unui scenariu ceva mai aparte. Totusi probabilitatea ca fiul unei prestigioase pianiste sa ajunga soldat in mafia imobiliara, sa-mi fie cu iertare, e minima. Dar asta nu deranjeaza neaparat si pana la urma nu coneteaza, caci filmul ramane oricum inteligent in proportie covarsitoare si in acelasi timp foarte "european", prin valoare si tinuta, prin joc actoricesc desavrsit si regie exceptionala, chiar daca esafodajul narativ nu e neaparat perfect.
Bun, daca nu perfect pentru carcotasi, atunci in schimb foarte buna este realizarea personajelor, care sunt descrise echilibrat ca pondere, clarisim, elocvent, fiecare personalitate fiind reliefata pana la saturatie uneori.
Bunaoara Thomas este un nevropat, un sociopat insuportabil care in mod normal s-ar fi aflat demult izolat intr-un ospiciu. El are conturul de neconfundat al unuia ce are mai multa nevoie de sedative decat de lectii de pian, un coleric patologic cu tresariri inselatoare de umanitate renascuta in forma artistica. Acestea din urma chiar daca sunt refluxul aspiratiilor unui tanar de talent, nu schimba structura personalitatii sale de calitate indoielnica. Nici nu ne-am dori acest lucru, pentru ca tocmai zbuciumul sau e ceea ce vrem noi, specatatorii, sa vedem. In alte circumstante, o lunecare duioasa si gradata cu blanzime, frizand o pocainta confundabila cu un sablon, ar fi fost de un gust indoielnic care ar fi sabotat toata structura filmului.
Trecutul lui Robert tot atat denebulos pe cat se asorteaza parul cu sacoul si din nou ma intreb cum putea fi fost o pianista de conert jumatatea mai buna a unui asemenea om, chiar si in perioada in care fotografia familiei era intreaga. Sau chiar poti decade in asa fel?... Ne-am astepta ca relatia tata-fiu sa fie distrusa de vaduvie, transformandu-i in antagonisti, ca in majoritatea covarsitoare a filmelor de duzina. Dimpotriva, surpriza din nou, chiar daca ruperea logodnei cu Chris, sacrificate pe altarul relatiei dintre Thomas si Robert, e previzibila.
Regarding Lin - pianista imigranta. Nu e o idioata, nici in sensul etimologic nici in cel acceptat in mod uzual. E nici mai mult nici mai putin decat expresia unui cliseu, care insa se integreaza fara sa deranjeze in context. Ca fapt divers, muzicienii asiatici sunt cunoscuti pentru performanta tehnica, dar mai putin pentru traire, originalitate sau personalitate. Sunt mecanici, precisi, niste masini de interpretat muzica, exact...ceea ce nu este Thomas, adica un individ extrem, impulsiv, exclusiv pasional, a carui ambitie e punctata de mania neajutorarii.
Ceva mai putin reusite sunt intr-adevar, iar aici ii dau dreptate lui Klute, creaturile exploatabile, de suport, mai mult decorative, care ies distinct in evidenta prin simplism si reactii primitive (daca nu primare): Aline si "iubita mafiotului", al carei nume nici macar nu e necesar. Ma gandesc ca singurul lor scop este cel de a complica putin scenariul, pastrand distanta fata de traiectoria principala a filmului. Si venind vorba de Aline, reactia chimica dintre cei doi in scena de pe strada mi se pare din nou destul de putin posibila.
Deznodamantul accelerat, abrupt, aproape comprimat se regaseste dupa doi ani decupati din poveste (rastimp numai bun ca Lin sa invete limbia franceza si sa conteste odata in plus calificativul de "idioata"). Perioada in cauza reabiliteaza sau integreaza doar aparent protagonistul, care ramane consecvent peronalitatii sale, trezite de o coincidenta (oarecum colosala fie-mi ingaduit sa formulez astfel). Aceasta da ocazia regizorului de a incheia apoteotic naratiunea printr-o baie de violenta cu machiaj realist. Intensitatea scenei este suficienta pentru a da senzatia unui final clar, desi teoretic orice continuare ramane deschisa. Lipsa aparenta a unei destinatii clare insa nu este necesara (si nici alta compensatie), caci integritatea acestui film de calitate, imposibil de trecut cu vederea de catre cunoscatori, ramane neatinsa.
la Berlin în 2005 , filmu a câştigat Ursul de Argint pentru cea mai bună coloană sonoră
Acest film este reluat periodic si difuzat online la Tvr 1 . A fost in 30 dec 2014 .
Acesta ar fi tiparul pe care se țes poveștile lui Audiard, iar filmul de față nu face excepție. Contrariile (bărbatul și femeia, forța și delicatețea, violența și grația, trupul și sufletul etc.) se întîlnesc, se ciocnesc, luptă, cu armele lor specifice, unul cu celălalt și fiecare cu el însuși, pînă cînd ajung să se împace, să facă schimb de atribute, să se completeze și armonizeze. Femeia, printr-o prezență răbdătoare, printr-o subtilă acțiune de cucerire, devine stăpîna puterii bărbatului, necesară pentru a răzbate într-o existență extrem de dură, iar bărbatul, mulțumită acestei influențe discrete, reușește să-și domolească, să-și canalizeze constructiv pornirile agresive și să-și găsească pacea lăuntrică.
De battre... îl are în prim-plan pe Tom, 28 de ani, care într-o viață anterioară (încheiată pe la 18 ani) fusese un pianist promițător, și care acum este un bad boy violent, implicat într-o rețea mafiotă a tranzacțiilor imobiliare. O întîmplare îl face să-și aducă aminte de mama defunctă (pianistă al cărei talent îl moștenește) și de el însuși - cel care a fost cîndva și cel care poate mai este. Acesta e punctul în care conflictul interior al lui Tom/Thomas, trece de la potență la act, cu o virulență care nu o dată îi pune viața în pericol. Lupta se dă între prezentul violent și infracțional, dominat de figura paternă și trecutul care, iată, n-a trecut definitiv și care stă sub semnul artei, al iubirii și al mamei. Deși parcursul frămîntat al lui Thomas, drumul său întortocheat spre sine însuși, va fi catalizat, întreținut și asistat, pe lîngă influența mamei absente, de încă două figuri feminine (Aline, ca o etapă pregătitoare, și Miao Lin), fără de care nimic n-ar fi fost posibil, atenția ne este dirijată în primul rînd spre lupta cu sine a eroului. Camera insistă asupra corpului său, dar mai ales asupra feței și degetelor de la mîini. Agitație psiho-motorie, mimică, gestică, ticuri, tresăriri, reflexe, reacții necontrolate, pianotare maniacală - toate sînt hipervizibile și toate sînt manifestări corporale ale unui psihic torturat, sfîșiat de tendințe contrare.
Și aici stă unul din meritele filmelor lui Audiard: cu toate că povestea lor are o schemă foarte vizibilă, cu elementele îngroșate aproape didactic și opuse unul altuia după o simetrie detectabilă și de pe Lună (deși, trebuie recunoscut, nuanțele nu lipsesc cu desăvîrșire, ele fiind deliberat plasate într-un con de umbră), totuși nu ai senzația de sterilitate, de alegorie sau de film care vehiculează (doar) idei. Dimpotrivă, dramele regizorului francez, grație acțiunii neobișnuit de puternice, căreia nu-i lipsește un subton de thriller, și prin recursul la corporalitate, degajă o impresie de viață reală, autentică. Schema descărnată se cuplează riscant, dar salutar, cu excesul de carne al lumii fizice, totul fiind punctat (parcimonios, dar inspirat) cu revelări (ne)așteptate ale sensibilității personajelor. M-am temut, pe tot parcursul vizionării, și din ce în ce mai mult pe măsură ce se apropia sfîrșitul, că filmul se va termina prost. Că, adică, finalul va fi unul de prost gust. Dar temerile mele s-au dovedit nejustificate căci, printr-o surprinzătoare și tîrzie (însă nu întîrziată) răsturnare de situație, s-a făcut, ca să zic așa, ordine, fiecare lucru a fost pus la locul care i se cuvenea de drept, rezultatul fiind unul rotund și armonios. (Foarte bun Romain Duris în rolul lui Thomas, filmul este al lui în primul rînd, dintre ceilalți actori remarcîndu-se mai ales Niels Arestrup în rolul tatălui, dar și Aure Atika - Aline și Linh Dan Pham - Miao Lin)
Vazusem Rust and Bone si fiind impresionat de acesta m-am gandit sa ma aventurez in filmografia acestui f bun regizor si nu mi-a parut rau deloc.
Pelicula este o drama puternica in care se trateaza un subiect mai delicat ,care atinge multe persoane din viata reala si anume lupta launtrica a unei fiinte umane care penduleaza intre 2 lumi:una criminala din prezent /alta de aspiratie ,implinire artistica si spirituala din trecut care inca te poate bantui
Mai degraba este vorba de o tulburare de personalitate de tip borderline in care persoana experimenteaza o senzatie de gol/vid sufletesc pe care incearca sa-l umple ,pentru ca sufletul trebuie hranit cu arta,cu frumos,cu dragoste..si nu cu ura,violenta si distrugere..
In sinele personajului principal magistral interpretat de Romain Duris salasluiesc 2 persoane:Thomas cel violent,impulsiv,distructiv ,mana dreapta a tatalui si Thomas cel bun,iubitor de muzica clasica, talentat in a canta la pian,bantuit de amintirea mamei moarte care l-a invatat despre dragostea de frumos...
Actorul joaca atat de bine incat ne face sa empatizam cu personajul sau pe durata filmului si sa ne dorim ca acesta sa reuseasca in planul sau creativ...Desi stim ca nu e un sfant , ne dorim ca totul sa se termine cu bine pentru el deoarece sesizam ca este un suflet chinuit si generos care vrand nevrand trebuie sa se imparta in 2...
Filmul este plin de metafore si subtilitati,pornind de la insusi tiltul sau pana la secventele de final foarte interesante pe care va las sa le descoperiti si voi...
Overall, personajele centrale in filmele lui Audiard imi emana o energie fantastica, par ff vii, vibreaza...bine la asta ajuta si actorii