De ce eu? (2015)

O lălăială fără legătură prea clară cu sistemul juridic. Fiecare funcție juridică are partea ei de interpretare judiciară, fără a se ajunge la un rezultat clar. Poate fi luat în considerare doar ca model de lucru pentru studenții Facultății de justiție. Nu poate fi considerat film artistic, doar documentar.

un thriller captivant, destul de asemanator cu modelul american, dar totusi adaptat tarii si culturii noastre.

Atunci când îl ai în film pe Emilian Oprea și într-un rol principal, filmul nu are cum să nu fie unul reușit. "De ce eu?" este un film manifest, o revoltă ecranizată a unei jungle juridice post decembriste în care lucrurile se fac altfel în această țară fără stăpân...

Filmul e prost, dar e ceva normal ținând cont că are 4 nominalizări Gopo. Eu cred că premiile Gopo sunt un fel de Zmeura românească! Dacă Cosmin742 000 a zis că e bun, mă așteptam la o tâmpenie cu pretenții și chiar așa este.

Un film bun, realist,tragic.... Reflecta CORUPTIA care este in tara noastra... si in acelasi timp prezinta conflictul interior al regretatului procuror.
Mi-a placut cum a interpretation actorul principal(Emilian Oprea) nu am nimic de obiectat la adresa acesruia, este un actor talentat! Felicitari intregi echipe!

Îmi poate spune cineva unde pot viziona integral filmul?

Eram procuror la vremea intamplarilor. Vremuri de cosmar pentru slujitorii justitiei in regimul Nastase-Iliescu. Sinuciderea tanarului coleg ne-a demoralizat, dar nu ne-a luat prin surprindere.

Filmul Este dedicat procurorului Panait...se pare ca a fost un tinar procuror exceptional...anticorupt....Dumnezeu SA IL odihneasca in pace!!!

Filmul Este dedicat procurorului Panait...se pare ca a fost un tinar procuror exceptional...anticorupt....Dumnezeu SA IL odihneasca in pace!!!

am observat o problema astia au renault laguna 2 dar din cat imi aduc eu aminte nu aparuse cand turcescu erea la tvr sau astia mai foloseau caramizile alea de telefoane . in rest nui rau>>>

oricum ar fi povestea asta e un film.
noua aici ne place sa credem ca avem actori, avem impresia ca avem foste glorii si viitoare vedete, as vrea si eu sa am impresii de genul. De o consistenta indoielnica si nu vorbesc doar de acting, problema e veche si se trateaza (se trateaza?) greu. Regia e groaznica, montajul..nu inteleg de ce atatea cadre taiate atat de brusc, incepute de nicaieri si terminate..la dracu, neterminate. Secventele astea legate haotic, inestetice, grabite, trase de par, de cap, de picioare..
Intr-un film cu pretentii, chiar daca nu cred ca le proclama nimeni, cel mai bine iese in evidenta..Sore Mihalache. Serios, e singura fiinta, singurul contur de pixeli ce are sens, ce e natural, ce pare ca stie ce face. Sore Mihalache ba..

Un film romanesc bunicel despre un caz real,dar mai trebuia un pic lucrat la cateva aspecte,oricum ne arata inca odata ,o mica parte a coruptiei in care traim in Romania !Il recomand tuturor !Jocul actorilor ,a fost bun !

Filmul este un semnal de alarma pentru tinerii care nu sunt lasati sa profeseze in Romania, si unii dintre ei decid sa se sinucida din nefericire . Este un film dramatic, dar sec . ii dau nota 8 .
P.S : Se putea si mai bine !

O drama a anilor 90 de pe vremea Connex cand urmarirea vietii particulare a persoanelor cheie era in mare voga. Ca si acum dealtfel...

Filmul nu e bazat pe un caz real. E bazat pe un scenariu mai cretin decat actorii si regizorul.

Filmul a spus o poveste adevarata; documentat si cu un final trist, m-a lasat cu un sentiment de amaraciune.

Procurorul umbla cu panarama aia de Dacia 1300 in anul 2002 printre modele de masini din anii 2010? Anacronisme de doi lei....

Eu zic că filmul este foarte bun! Sigur că au existat și critici la adresa sa (poate pe drept întemeiate), însă per total eu cred că reproduce acel caz real despre care este vorba!
Este un film, și mai ales un proiect românesc care cred că merită cel puțin văzut!

Un film romanesc foarte bun care prezinta realitatea din sistemul judiciar actual

[...] (sursa foto) [...]

Mie nu mi-a placut dinamica, ritmul, sonorul, atitudinea... Mi s-a parut sec. Nu poti sa empatizezi cu personajul principal...

4 luni, 3 saptamâni si 2 zile (2007) sau Despre oameni si Melci (2012), acum De ce eu (2015). Filme a caror actiune se intampla cu multi ani in urma, inainte de revolutie, in 1992, respectiv 2002. Pentru criticii si publicul strain, povesti despre Romania. Pentru publicul care nu este din Bucuresti, pot trece fara probleme....
Ochiul meu insa a vazut detalii care nu aveau ce sa caute acolo. Masini care au ca an de fabricatie mult dupa perioada in care este plasata actiunea filmelor, reclame, geamuri cu tamplarie pvc, jaluzele verticale, cladiri noi, panouri, terase, telefoane mobile. Iertat sa-mi fie, astea sunt filme facute doar ca sa fie? Ce regizor e ala care nu da doi bani pe detalii, mai ales cand filmarile se desfasoara pe strada? Vad Dacii Logan (aparute pe piata in 2004), vad tramvaie cu usi glisante, vad si alte masini noi, vad si nu apreciez ca vad.
Regizorii tineri imi pare ca s-au plafnat. Daca nu e ceva despre razboi, comunism, revolutie, se fac filme cu si despre adolescenti, betivi, inculti.

Un film bun, veridic, după un scenariu al acestor vremuri de jaf și manipulare trăite, respirate de noi toți! Merită văzut!

[...] Nota Cinemagia*: 7.8 [...]

prostie de film.n-am rezistat mai mult de 30 de minute,deja era un chin.

Anul 2002. Un procuror mişcă preşul care nu trebuie. Rezultatul? Procurorul se sinucide, iar mutarea preşului aduce în atenţia opiniei publice resturi de adevăr.

Anul 2015. Apare un film inspirat de acest caz. "De ce eu?" ridică preşul pentru tine, ca spectator, dar tu decizi ceea ce vrei să vezi şi să înţelegi. Te poţi raporta la acest caz ca la unul singular sau poţi vedea cum pânza de păianjen are şanse de a se extinde asupra oricărui sistem.

Pe de-o parte, îl avem pe tânărul procuror, prins între o carieră de succes şi o viaţă contrară normelor pe care cariera i le impune. Intră în acest joc în aparenta postură a omului care mută, dar devine el însuşi un pion. Previzibil sau nu, modul său de a trăi devine propriul inamic, iar cele două lumi contrastante în care trăieşte încep să se amestece.

Pe de altă parte, ne este prezentat ce este, cu adevărat, un sistem. Cum funcţionează şi ce implică cunoaşterea sa. Combaterea unui astfel de mecanism pare a deveni, ironic, sinucidere curată, iar rotiţele din interiorul său nu-şi pierd niciodată din proprietăţi, chiar dacă sunt schimbate.

Nota de "obligatoriu de văzut" este aleasă strict pentru publicul român. Mi se pare un film care merită văzut de fiecare dintre noi, film care poate fie să deschidă ochi, fie să aducă dorinţa de a-i închide ori de câte ori vine vorba de România. În schimb, pentru străini, "De ce eu?" e un fel de apă la moară. România înseamnă pentru ei corupţie, iar corupţie li se oferă. Poate că nu este în toate sistemele la fel sau poate că nu doar plaiurile mioritice au dezvoltat astfel de obiceiuri.

Putem lăsa preşul acolo unde e sau putem să-l mai mutăm cu riscurile de rigoare. Cel mai probabil, în final, întrebarea va fi aceeaşi: "de ce eu?".

unde pot vedea filmul?? l-am cautat peste tot si nu am dat de el

Filmul are momente când îți dă impresia că te uiți la „Ochii din umbră”, o telenovelă...încă momente prelungite. Momente proaste sunt și cu sunetul, din cauze sunetului de fundal nu se înțelege deloc dialogul.
Dupa aproximativ 1,5 ore chiar nu am mai avut răbdare. Am dat 8lei pe o bucată de hârtie, atât.

O studenta a asistentului universitar Panait Cristian a carei moarte este prezentata in acest film , Veronica Dondash din Braila , project manager la o firma de IT , intrun orasel de langa Toronto Canada , zicea ca nu este adevarat ca studentii nu au fost lasati sa intre in facultate atunci cand a murit , asa cum este prezentat in acest film .. Defapt au intrat si au gasit pe catedra lumanari si o poza a lui . Ea nu credea ca sar fi sinucis voluntar , mai ales ca Panait avea un duhovnic , era crestin ordox practicant si in religia ortodoxa e un pacat capital sinuciderea .. Nu era trist inainte sa moara si toti studentii banuiesc ca a fost aruncat de la balcon .. In dosar scrie ca i sar fi gasit substante fi fost drogat ..
Datorita acestei sinucederi suspecte nu a vrut sa se faca avocata ca sa nu fie nevoite sa isi apere clientul , iar procuroare nu mai vroia sa se faca ..

Film inspirat din fapte reale... Inspirat? Doar atat? Toata actiunea nu este nici pe departe doar fictiune pe marginea corputiei ce macina Romania de 25 de ani. Perioada in care se presupune ca institutiile statului de drept (D-zeule, cate clisee gaunoase au reusit politicienii astia sa ne bage in cap!) ar fi trebuit sa-si faca treaba...
Cei mai multi dintre spectatori asociaza filmul cu celebrul caz al procurorului Panait pentru ca regizorul foloseste niste ancore de real (asa cum le-a denumit Cristian Tudor Popescu) menite sa induca sentimentul realitatii. De parca aveam nevoie de asa ceva cu toata mediatizata lupta anticorputie din ultimii ani...

Nu cred ca cineva ar putea sa nege meritele filmului: pornind de la timing-ul lansarii pe piata, trecand prin toate etapele creatiei (scenariu, imagine, coloana sonora), totul e realizat respectand pilonii unui thriller autohton ce, daca nu incanta foarte mult, propune o viziune aparte a sistemului judiciar, quasinexistent in filmele romanesti. Criticii arata cu degetul cumintenia regizorului de a nu pune pe ecran indiciile despre adevaratii vinovati din tragedia procurorului Panait! Si ma refer in special la implicarea unor oamenii politici din PSD in cazul petrecut in 2002. Insa imi place ca, dincolo de ideea colturoasa si anatemizanta a partidului - structura de tip mafiot, Tudor Giurgiu a gasit mijloacele de a ne pune pe ganduri: exista in sisteme (alt cliseu otravit) oamenii care se complac, care stau in "sirul indian" pentru a se infrupta, fie si pentru scurt timp, la ospatul puterii!!! Cei care au guri de hranit, care sunt flamanzi de onoruri, de avantaje materiale, cuceriti iremediabil de statutul oferit de varfului piramidei!

Filmul nu este doar despre cei raspunzatori de sinuciderea procurorului ori despre cum se fac presiunile in sistemul judiciar! Pune cineva la indoiala ca o mare parte din metodele dezvaluite in film nu se aplica si azi?!?
Tudor Giurgiu a reusit sa ridice (si el) valul gri asezat ani la rand peste mintile romanilor prin manipulari grosolane, ignoranta sau neputinta! Val care a mai fost ridicat de cateva ori (iarna lui 2012, noeimbrie 2014) de cei care au refuzat sa-si desconsidere propiile principii sau idealuri!

O nota aparte da filmului si reusita actorului Eimilian Oprea de a juca un personaj incomod, cu slabiciuni, dar cu taria de caracter de a nu-si tranzactiona propria constiinta! Care isi cauta raspunsurile chiar si atunci cand tot microuniversul in care isi duce existenta se prabuseste...
" De ce eu?"
" Pentru ca pareai mai destept si mai flamand decat altii!..."

does anyone know if this film comes with English subtitles?

A vazut filmul aseara si mi s-a parut un film bun, insa nu i-as da chiar nota maxima. Cred ca s-au surprins prea putin si prea superficial starile de stres extrem prin care se pare ca a trecut procurorul inainte de moarte. Personajul din film este un tip destul de echilibrat psihic pana in ultima clipa, cea in care se sinucide, poate doar secventa ultimului telefon dat sa fie un pic mai relevanta in ceea ce priveste starea de incordare a lui. Fata de ceea ce am citit aici, mai sus, referitor la starea extrema prin care trecea, cea din film nu este atat de fidel reprodusa. Poate a fost si dorinta regizorului, pentru a nu se adanci atat de tare in cazul real, lasand totul la un nivel, totusi,fictional. In rest, numai de bine, filmul si-a meritat banii,mergeti sa-l vedeti!!

Mi-a placut filmul, a meritat banii si merita oricand revazut. A fost surprinzator de bun pentru un film romanesc.

Am vazut in cinema 'De ce eu?' - filmul lui Tudor Giurgiu. Nota mea este 20+. Un film exceptional, care m-a cutremurat. Un film care merita cu varf fiecare ban din cei 2600 de bani pe care i-am dat.

Un subiect greu si complex, dar care nu a beneficiat de o rgeie si o distributie pe masura. Filmul nu te tine in priza, sunet destul de slab, iar actorul personajului principal parca un pic depasit de miza acestui subiect. Cred ca pentru acest rol trebuia gasit un actor mai experimentat. Remarc totusi prestatia lui Mihai Constantin ! Si inca un detaliu dernajant: desi actiunea se petrece in 2002, strazile abunda de Loganuri, si de magazine cu branduri

Povestea in sine e cutremuraroare, filmul insa e cam lent, nu te tine in priza....slaba regie..Eu am vrut sa il vad doar pentru ca ma interesa cazul, povestea din spate.

Filmul nu are nicio legatura cu faptele reale. Sunetul a fost si el mizerabil.

Un film documentar altfel , asemanator seriei " La piovra " , incearca aflarea adevarului prin prezentarea reala a faptelor care au dus la " sinuciderea " procurorului Cristian Panait . Dar oare vom afla ? Nu am aflat noi care au fost " teroristii " de la revolutie si o sa aflam cine la ucis pe saracul procuror ? Am fost , suntem si vom fi " carne de tun " pentru mafiotii care ne conduc destinele ...

Filmul lui Tudor Giurgiu este o metafora a societatii romanesti si poate chiar a societatii in ansamblul sau, indiferent de granite terestre, fiind caracterizata prin dorinta de a avea (bani, putere, femei, case etc)
.
Cel care are stampila are puterea si cel ce o detine o va si intrebuinta pentru ca lucrurile sa fie facute cum trebuie si cand trebuie pentru cei ce tin haturile ce strunesc gurile laicilor.

"De ce eu?" isi tese raspunsul intr-un mod antagonic fata de rezolvarea oferita de papusarii oranduirilor. Raspunsul este diferit, dar lucrurile sunt asezate in forma in care trebuie. Serviciile romane de informatii sunt nasite de vechiul sistem, nascute din negura torturii si a pumnului in gura. Fiecare isi asteapta randul in prea cunoscutul sir indian. Nu te conformezi? Altul are o gura foarte mare deschisa in care sa se introduca toate scarboseniile sistemului.

Filmul are si cateva imagini siropoase de sex necivilizat ce completeaza tabloul grobian pe care ni-l transmite prin toate imaginile proiectate.
Daca americanii exporta vise prin filmele pe care le produc, noi, romani mioritici, reusim sa exportam cosmaruri, mizeriile noastre cotidiene si balaceala porceasca in care ne infatuam.

"De ce eu" este un film bunicel insa fara nerv si fara prea mari realizari actoricesti.

Trebuiau alesi in rolurile principale doi actori cu ceva experienta, prezenta Andreei din Big Brother strica filmul, ma tot gandeam de ce are procurorul o prietena de patruzeci ani, ca asa arata.Mihai Constantin a facut un rol de nota 10, felicitari.

Am fost la avanpremiera, pot sa spun ca mi-a placut, caz real, foarte bine pus la punct scenariul. Mihai Constantin absolut GENIAL! Mergeti la cinema!

vad ca la Timisoara nu va rula...... e ceva obisnuit ca multe filme bune sa nu vina si aici.

nu l-am si nici nu as incerca sa mai vad un film romanesc (nu mai avem actori de valoare)

Sa speram ca acest film va fi un succes al cinematografiei romanesti.Ne mai lipseste un film horror.

Sper in primul rand ca scena in care apar si eu in acest film sa fi ramas ca sa ma pot bucura ! Felicitari domnului Tudor Giurgiu care a dat dovada de multa rabdare si umor la filmari si sper sa ia premii cu acest film!

Orice asemanare a unui personaj cu Victor Viorel Ponta este pura intamplare, mai are sa spuna ca nici nu l-a cunoscut pe Cristian Panait.
Bravo tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui film!

"Filmul e inspirat de o tragedie petrecută în urmă cu 12 ani şi intens mediatizată: sinuciderea tânărului procuror Cristian Panait, 29 de ani, pusă pe seama presiunilor politice survenite în urma anchetelor pe care le coordona, scrie ebihoreanul.ro. "Este un film de ficţiune, dar se inspiră din fapte reale, e povestea unui procuror tânăr care anchetează un caz de corupţie şi e trimis la Oradea să cerceteze un alt procuror. Da, este vorba despre Alexandru Lele", declara, luna trecută producătorul filmului "Cristian", Oana Giurgiu.

Scenele de interior au fost luate la Bucureşti, însă pentru veridicitatea poveştii, exteriorul a fost filmat, timp de două zile, la Oradea, chiar în zona străzii Postăvarului, unde locuieşte Lele. Firul urmăreşte destinul tânărului procuror, iar realitatea se împleteşte cu ficţiunea. "Regizorul s-a chinuit mult să documenteze şi să înceapă să intre în pielea personajului. A trăit şi el un moment de presiuni şi ingerinţe", spune Oana Giurgiu, misterios.

Filmul începe cu mediatizata percheziţie din 27 martie 2002 făcută de Cristian Panait la casa lui Lele. Procurorul orădean era celebru fiindcă, un an mai devreme, dispusese arestarea lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect PSD Aurel Tărău, acuzat de complicitate la contrabandă cu produse petroliere. "Eu nu cred în arestările de vineri seara", comenta, imediat, prim-ministrul Adrian Năstase. Iar două zile mai târziu, Tărău era eliberat şi fugea în SUA spre nemulţumirea lui Lele, care acuza public: "Năstase a intrat cu bocancii în anchetele penale".

După un an, şi procurorul avea dosar penal. Fusese denunţat de mai mulţi oameni de afaceri că ar fi pretins şpăgi pentru muşamalizarea unor anchete. Percheziţia coordonată de Panait nu a mai avut loc, deoarece "suspectul" convocase la el acasă un grup de prieteni de la TVS, care au filmat descinderea anchetatorilor. Tânărul magistrat le-a cerut ziariştilor să părăsească locuinţa, spunând că prezenţa lor nu se justifică legal, dar Lele a insistat ca ei să rămână.

Înregistrarea discuţiilor, difuzată în aceeaşi seară de televiziunea locală, a arătat cum Panait a devenit irascibil şi l-a acuzat pe Lele că obstrucţionează ancheta şi chiar de ultraj la adresa poliţiştilor prezenţi, deoarece procurorul orădean încuiase uşa şi îi invita repetat să continue percheziţia.

În final, Panait a decis că percheziţia nu se poate desfăşura şi a părăsit locuinţa, împreună cu ofiţerii IGP. A doua zi, echipa de anchetă a părăsit Oradea, audierile lui Lele continuând la Bucureşti. Povestea a căpătat imediat conotaţii politice, căci procurorul orădean a acuzat o răzbunare politică. Interesant e că, la numai o săptămână după percheziţii, pe 1 aprilie, în pripă, Cristian Panait a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a lui Lele. Decizia avea să fie infirmată, însă, în aceeaşi zi de şefii săi, chitiţi să-l înfunde pe magistratul orădean.

Pe 11 aprilie, Panait murea în spital, după ce înainte cu o zi căzuse de la etajul doi al clădirii în care locuia împreună cu mătuşa sa. Ministerul Public a confirmat ipoteza sinuciderii, invocând un "complex de factori psihostresori". Pe româneşte, tânărul ar fi fost răpus de dosarele "grele" pe care le avea de cercetat: cel al deputatului PSD Viorel Gheorghiu, acuzat că şi-ar fi înscenat furtul autoturismului pentru a obţine valoarea asigurării, dar şi al omului de afaceri Ovidiu Tender, suspectat de devalizarea Rafo Oneşti, anchetarea lui Lele fiind doar "cireaşa de pe tort".

"E un film foarte personal, probabil cel mai dificil film la care am lucrat. Mi-e greu să vorbesc încă despre el, sunt încă în perioada de dinainte de montaj, când senzaţiile trăite la filmare sunt foarte puternice. Ştiu doar că publicul va descoperi un actor excepţional, Emilian Oprea, la debut în rol principal în lungmetraj", declara presei, zilele tecute, regizorul Tudor Giurgiu.

DOSARUL CRISTIAN PANAIT este din nou un document de maxim interes, după ce a apărut citat în bătălia dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta. Realitatea TV a avut acces la Rezoluţia prin care Parchetul General a clasat dosarul privind decesul misterios al procurorului Panait, colegul lui Victor Ponta.

Citiţi mai jos fragmente din rezoluţie, în exclusivitate pe REALITATEA.NET:

Dosarul privind moartea învăluită în mister a procurorului Cristian Panait a fost clasat de colegii săi din Parchetul General. Se întâmpla în 2002, la exact patru luni după deces. Anchetatorii au avut, în vedere, printre altele, şi posibilitatea hipnotizării magistratului, în vederea determinării acestuia de a se sinucide. Teza nu a putut fi probată.

S-a dispus, în premieră pentru justiția românească, până și efectuarea unei analize psihopatalogice post-mortem, dat fiind faptul că nu a putut fi găsită nicio explicație plauzibilă vizavi de gestul tânărului procuror. Nici aceasta nu s-a dovedit concludentă.

Toate detaliile despre moartea procurorului Cristian Panait, cel despre care Victor Ponta spunea că i-a fost prieten, se regăsesc în Rezoluţia prin care dosarul a fost clasat. Victor Ponta a fost, până în 2001, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică. Cristian Panait a activat în cadrul Biroului Anchete Speciale din componența aceleiași secții.

De la extaz la agonie

Martie 2002: Cristian Panait avea 29 de ani, era cadru universitar și, deși încă tânăr, fusese promovat în cadrul Biroului de Anchete Speciale al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Avea în lucru cauze de o complexitate deosebită, între care cea a unui deputat și a unui procuror. “Simțul datoriei dezvoltat, seriozitatea, aptitudinea și dorința lui de a se implica în cauze complexe au atras aprecierea colegilor procurori și a conducătorilor ierarhici. Aceasta a făcut, ținându-se cont de rezultatele bune obținute, ca lui Panait Cristian să-i fie repartizate și cauze cu grad ridicat de dificultate în probațiune”, se menționează în arhivele Parchetului General. Îl aștepta, așadar, un viitor strălucit și nimeni nu suspecta ce avea să se întâmple în numai câteva săptămâni.

10 aprilie 2002: “Mâinile, gambele și planta picioarelor lui Cristian Panait aveau culoarea roșu pronunțat și erau foarte reci. Panait Nicolae Cristian a mers în bucătărie și s-a plimbat cu pași, mai întâi rari și apoi repezi, de la un capăt la altul al bucătăriei, uitându-se, din când în când, în sus, la un punct fix. În acest timp era supravegheat discret de mătușa și mama lui. (…) La câteva minute după aceasta, Panait Nicolae Cristian a ieșit din bucătărie cu pași repezi, îndreptându-se pe ușa terasei. Mama și mătușa au încercat să-l oprească prinzându-l de picioare și mijloc, însă Cristian le-a îndepărtat, continuându-și drumul, hotărât, spre terasă. Mama a mai făcut o încercare de a-l opri pe fiul său, însă nici de această dată nu a reușit, din cauza robusteței fiului ei (…). Panait Nicolae Cristian a pășit pe treptele terasei și s-a aruncat în gol, căzând pe partea carosabilă. A fost transportat cu mașina serviciului de ambulanță la Spitalul de Urgență însă nu a mai putut fi salvat” – nu este un fragment dintr-un roman polițist, ci un citat din Rezoluția din 12.08.2002, prin care dosarul 177/P/2002, privind decesul procurorului Cristian Panait, a fost clasat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

17 zile de foc

Realitatea TV vă prezintă o trecere în revistă a evenimentelor care au culminat cu tragica întâmplare. Evenimente derulate în perioada 23 martie – 10 aprilie 2002, care au transformat, “peste noapte”, un tânăr procuror cu viitor luminos într-un sinucigaş.

Adrian Năstase și arestările de vineri seara. Procurorul orădean Alexandru Lele dispune arestarea lui Adrian Tărău, fiul unui fost prefect de Bihor și important sponsor al PSD la alegerile din 2000. Premierul de atunci al României, Adrian Năstase, declară că nu crede în arestările de vineri seara. Tărău este eliberat duminică seara și fuge în SUA. Procurorul Lele acuză public: “Năstase a intrat cu bocancii în anchetele penale”. Un fost partener de afaceri de-al lui Tărău îl denunță, din închisoare, pe anchetatorul Lele. Suspectat de corupție, Lele intră în investigarea Biroului de Anchete Speciale din cadrul Parchetului General. La Oradea este trimis tânărul procuror Cristian Panait, pentru a-l investiga pe Lele.

“S-ar putea, din delegația aceasta, să fiu ori jos ori unde sunt”

Cu o seară înainte de a pleca la Oradea, pe 23 martie, Cristian Panait ajunge târziu acasă, dar și aparent băut, ceea ce nu îi stătea în caracter și îi spune mătușii sale, Eleni Dumitru, pe un ton ridicat: “S-ar putea, din delegația aceasta, să fiu ori jos ori unde sunt”.

Ancheta scapă de sub control pe 27 martie. Percheziția la domiciliul din Oradea al procurorului Alexandru Lele eșuează, căci acesta cheamă mai mulți reporteri. Anchetatorii – polițiștii și procurorii, între care și Cristian Panait – sunt bruscați, eșuarea percheziției este preluată de mass-media, povestea capătă conotații politice. Panait se gândește să-i întocmească lui Lele dosar penal și pentru ultraj și să dispună interdicția de a părăsi țara.

“Era palid, nedormit, vădit marcat…”

28 martie: “Dimineața, Panait Nicolae Cristian a întârziat la micul dejun și când a apărut era palid, nedormit, vădit marcat de ceea ce se întâmplase în ziua precedentă… A explicat că nu dormise pentru că a verificat actele de urmărire penală”, avea să declare, ulterior, procurorilor care au anchetat moartea lui Cristian Panait, unul dintre colegii acestuia. Același magistrat adăuga: “În ziua de 28.03.2002, Panait Nicolae Cristian, în drum spre București, a fost îngândurat, necomunicativ, manifestând semne de insecuritate psihică, afirma că simte că este urmărit, simte că îi este amenințată integritatea psihică, avea vocea schimbată, temătoare”.

“Trist, îngândurat, foarte puțin comunicativ…”

29 martie, ziua de naștere a procurorului Cristian Panait: Acesta a venit la birou, dar s-a învoit, fără să finalize actele din dosarul Alexandru Lele, astfel că șefii l-au repartizat altui magistrat.

Panait și-a sărbătorit, pe 30 martie, ziua de naștere, împreună cu un prieten născut la aceeași dată, în locuința acestuia din urmă. “Potrivit declarațiilor (…), ale procurorului (…) și ale celorlalți participanți la aniversare, Panait Nicolae Cristian a fost trist, îngândurat, foarte puțin comunicativ, deși se afla în prezența prietenilor și era o zi importantă din viața lui. Toți cei prezenți la aniversare au remarcat o schimbare fundamentală în comportamentul lui, față de felul în care ei îl cunoscuseră”, se menționează în Rezoluția Parchetului General.

“Vor să mă scoată nebun”

31 martie: Cristian Panait “a revenit la locuința sa și fără alte explicații a chemat-o pe (Eleni Dumitru, mătușa – n.r.) în baie, a deschis robinetul lăsând apa să curgă, timp în care i-a spus acesteia în șoaptă “Vor să mă scoată nebun, fără să-i precizeze cine anume. A întrebat-o de asemenea De când casa noastră nu a fost supravegheată? În aceleași împrejurări Cristian Panait i-a spus mătușii sale: Deplasarea la Oradea s-a făcut pentru mine și nu pentru (Lele – n.r.)!”, se mai notează în Rezoluția menționată.

L-a declarat nevinovat pe Lele

Cristian Panait s-a prezentat la sediul Parchetului General pe 1 aprilie și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a procurorului Alexandru Lele, “într-o stare de agitație marcată”, se precizează în Rezoluție, care oferă și motivele deciziei: “Cu această ocazie a motivat că a reanalizat dosarul, că toate actele sunt maculatură și că aceasta este părerea lui, iar pentru că a greșit își cerea scuze”. În același timp, Panait i-a înmânat șefului o cerere de concediu de odihnă. Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a lui Lele avea să fie infirmată în aceeași zi de șefii procurorului Panait.

Programat la Clinica de Psihiatrie a Spitalului Militar

Cristian Panait a revenit la serviciu pe 2 aprilie și a predat toate dosarele pe care le avea în lucru, precum și cheile fișetului său, insistând, totodată, să fie primit în audiență de către șeful Secției în cadrul căreia activa. “Tot timpul am fost superficial, ajutați-mă să mă întorc în urmă cu cinci ani, la realitate. Vă rog să opriți acțiunile împotriva mea, toate soluțiile pe care le-am dat sunt greșite” – i-a transmis Cristian Panait șefului său, potrivit arhivelor Parchetului General.

Șefii lui Panait au contactat-o pe mătușa acestuia, încercând să o convingă să-l prezinte la un control psihiatric, la Spitalul Militar Central. Totodată, Parchetul General a luat legătura cu șeful Secției Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Militar.

“Se temea să nu i se șteargă creierul”

“În ziua de 4.04.2002, Panait Nicolae Cristian i-a telefonat prietenului său, procurorul (…) și l-a invitat la el pentru a-i spune ceva foarte important. (…) a dat curs invitației și a mers la Panait Nicolae Cristian acasă, prilej cu care a constatat că acesta avea un comportament ciudat și era foarte agitat. La un moment dat, Cristian Panait l-a intrebat pe (…) Crezi că sunt nebun?! În timpul discuției Panait Nicolae Cristian afirma că este urmărit, însă nu se referea la o persoană anume, repetând obsesiv cuvântul superficial, am fost superficial. Procurorul (…) a declarat: Cristian mi-a spus că a fost foarte superficial și că nu a fost procuror, că a fost un joc, că doar i se pare că a fost procuror. În același context, Panait Nicolae Cristian și-a manifestat încrederea doar în prietenia lui, acceptând să fie consultat de medic, cu toate că se temea să nu i se șteargă creierul. Conform depoziției lui (…), Cristian acuza dureri de cap, îi era frică, tresărea mereu la orice zgomot, refuzând permanent să deschidă televizorul”, au mai notat anchetatorii.

Voia să își dea demisia

Situația l-a determinat pe șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică să-l viziteze la domiciliu, în data de 5 aprilie, pe Cristian Panait. L-a convins să meargă la un control psihiatric, dar sub condiția „să nu i se șteargă memoria“, notează anchetatorii. “La un moment dat, Panait Nicolae Cristian a acuzat o durere de cap, având mâinile și fața roșii și foarte reci. Starea lui a alertat-o pe D.E. (mătușa – n.r.), motiv pentru care aceasta a chemat-o la București pe mama lui. După câteva ore aceasta a venit în București, însă Panait Nicolae Cristian își revenise între timp, stare care i-a permis să le comunice mătușii și mamei sale că a prezentat procurorilor-șefi soluția de neîncepere a urmăririi penale în cauza privind pe L.A. (Lele Alexandru – n.r.) și că le pune la dispoziție demisia, în situația în care nu o acceptă (decizia de a-l declara nevinovat pe procurorul bihorean – n.r.)”, se mai precizează în Rezoluție.

“Să-i dea drumul, că va începe o nouă viață”

Anchetatorii notează că procurorul Cristian Panait a intrat, din nou, în starea de apatie, în data de 6 aprilie, “vorbind incoerent, își cerea mereu iertare și spunea aparținătorilor să aștepte până joi 11.04.2001, când totul va fi ca înainte”. I-a telefonat, din nou, prietenului său procuror, rugându-l să treacă pe la el pe acasă, unde i-a comunicat: “Ei mă urmăresc și nu sunt eu omul pe care-l caută, e o greșeală”.

Pe 7 aprilie a mers la Biserica Icoanei pentru a se spovedi, însă duhovnicul nu a reușit să-l asculte, căci “era incoerent, agitat, confuz și speriat”. Au stabilit, de comun acord, să se întâlnească din nou joi, 11 aprilie. Preotul și-a amintit în fața anchetatorilor: “Avea ochii în lacrimi și se agăța de idea că aveam să-l primesc la o discuție, pentru a se descărca sufletește”.

Cristian Panait a refuzat să se prezinte la controlul programat pentru 8 aprilie la Spitalul Militar, spunându-le apropiaților: “Dacă joi la ora 15 nu vom fi așa cum am fost înainte de Oradea, puteți să mă duceți la orice medic și să faceți ce vreți”.

“În toate aceste zile, conform declarației martorei D.E. (mătușa – n.r.), Cristian afirma că nu mai este magistrat, nici asistent (universitar – n.r.), dar să-i dea drumul, că va începe o nouă viață, că poate să facă altă facultate sau să scrie”.

A aprins o lumânare și a ținut post

Cristian Panait s-a dus, dis de dimineață, la Biserica Icoanei, în ultima zi din viața sa, pe 10 aprilie, pentru a aprinde o lumânare. A hrănit, apoi, porumbeii din parc, a ținut post, bând apă și mâncând doar pâine. Le-a spus, încă o dată, rudelor că totul va fi bine joi, după ora 15. Pe parcursul zilei mama și mătușa procurorului Panait au observant că acesta avea, din nou, mâinile reci și roșii.

Toate acestea pentru ca seara să se arunce de pe terasa apartamentului, chiar în prezența celor două femei.

Ancheta demarată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României a fost finalizată în patru luni, prin Rezoluția din 12.08.2002, parafată de șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică: “Dispun: 1. Clasarea cauzei în ceea ce privește evenimentul din 10 aprilie 2002, referitor la sinuciderea lui Panait Nicolae Cristian”.

Ce sperau rudele:

“Domnul Ponta știe exact cine se ascunde în spatele asasinării procurorului Panait! Nu-l învinuiesc personal pe domnul Ponta, dar sunt convinsă că știe exact cine se ascunde în spatele asasinării. S-a lăudat că i-a fost prieten, aștept cu nerăbdare să ajungă la Putere să văd dacă va redeschide dosarul, căci a fost crimă, nu suicid, așa cum s-a susținut” – declara, acum câţiva ani, mătuşa procurorului Cristian Nicolae Panait, Eleni Dumitru.

sursa:
www.realitatea.net