Comentarii Comentează
  • Nirocino
    pe 06 Martie 2018 01:21
    Acest serial este ca și cum te-ai înfășura într-o pătură însorită în plină iarnă și ger!

    Drama BBC "Death în Paradise" este antidotul temporar pentru TAS (tulburare afectivă... sezonieră). Locațiile din Guadelupa arată întotdeauna ca și cum ar fi fost rupte de pe coperta unei broșuri de vacanță iar insula fictivă Saint Marie are parte de scenarii gen Agatha Christie cu un inspector...britanic dar cu un final de episod întotdeauna...à la Hercule Poirot!
    Este o actualizare a vechii idei Columbo - detectivul sclipitor care gândește periferic și vede lucruri pe care alții nu le observă și are legături directe cu caracterul detectivului Porfiry din "Crimă și pedeapsă" a lui Dostoievski, de acum 150 de ani.

    Dacă te concentrezi suficient, sunt șanse să dezlegi misterul înaintea echipei iar dacă ești pe jumătate adormit vei fi condus frumușel de mânuță prin multitudinea de dovezi. Nu e nevoie decât să îți prepari un cocktail colorat frumos, să îți ridici puțin pantalonii și să lași valurile mici și calde să te mângâie. Peisajul e superb, da, mă refer la DS Florence!

    D.I. (Detectiv inspector) este meseria de vis a fiecărui bărbat - șase luni pe o insulă din Caraibe, cu o livrare nesfârșită de rom și o actriță pariziană, pentru companie, care este pe deasupra șarmantă și cântăreață. (Josephine Jobert în rolul ofițerului Florence Cassell, venită în seria a patra.)
    Aceasta este suficient de elegantă și franțuzoaică încât să-l facă pe DI Jack Mooney să arate mai încrezător și mai...britanic.

    Ardal O'Hanlon nu arată ca cineva venit să se relaxeze pe plajă, și-a luat rolul foarte în serios și a rezolvat primul caz înainte să-și deschidă geamantanele, chiar dacă s-a nimerit ca filmările să aibă loc în mijlocul uraganului Irma, care a devastat în septembrie insulele vecine, Barbuda, St Martin și Anguilla.

    Muzica ska blândă, caleidoscopul tricourilor hawaiiene și cabanele de pe plaja imaculată sunt peste tot.
    în loc să se năpustească peste crimele brutale, personajele sunt vesele, setate pentru o insulă tropicală.
    Misterele sunt elucidate sistematic, cu umor și răsturnări de situație iar finalul îi prinde cu o băutură în față, la barul lui Katherine.

    Cine nu și-ar dori, atunci când este sub îngheț la domiciliu, să fie vizitat de sopârla Harry pe plajă sau să participe la viața de noapte din Caraibe?
    Și, cel mai bine, după ce oprești televizorul, te poți bucura de o bătaie cu zăpadă!