Nimic nou in acest film.Un artist evreu nevrotic cu relatii numeroase .Regasesti actori care au mai jucat in filmele lui Woody Allen.
xerses
pe 09 Iunie 2017 15:15
Cred ca acest film isi are publicul sau.Pentru mine a fost doar un interes pentru actori, dar nu m-a impresionat prin nimic.
alali
pe 13 August 2014 23:44
Un mai putin cunoscut film, in care nici Robin nu are un rol ce sa il scoata in fata, dar oricum, cred ca este filmul care se potriveste cel mai bine acestor zile.
Asa cum spuneam, rolul lui Williams este invizibil in acest proiect al lui Woody Allen si la propriu si la figurat.
Ca filmul se potriveste acestor triste zile de dupa trecerea in nefiinta a indragitului actor? Este cu siguranta datorita temei pe care o abordeaza. Acea senzatie pe care o ai in unele momente de reflectie si in care iti treci in revista realizarile, implinirile, motivele pentru care merita sau nu sa mai lupti, sa mai continui. Vedem un Harry doborat, un Harry care parca nu mai are motiv sa existe, asa cum il intruchipeaza Williams in singura scena pe care o are in acest film. Asta este practic soarta libertinajului, nesupunerii nici unei regului, nici unui precept. Traiesti liber, nelegat de cei din jur, neimplicat profund in nimic atunci iti asumi ca rezultat ca vei muri singur, neinteles si neplans de cei pe care i-ai indepartat.
Aceasta revelatie, in prima faza te darama, urmand ca tu, sa iti aduni fortele si sa incerci sa lupti in continuare. Sau sa nu...
Si acum despre filmul propriu-zis.
Asistam la o lectie de psihanaliza. O confruntare intre doua sfere ale psihicului lui Woody Allen, egoul si libidoul. Privind dincolo de film cred ca asistam la un Deconstructing Allen cel real. Confruntandu-se si in viata reala cu astfel de esecuri ca si in film, nu deunazi fetele lui il caracterizau pe Allen drept "un fraier despre care lumea spune ca face filme", incapabil de a pastra o normalitate familiala din cauza "satiriazisului" de care pare sa sufere, satira pe care o gasim in toate productiile ce ii poarta semnatura si confruntandu-se cu acuzatii de adulter, molestare de minori, parasirea unei sotii pentru fica adoptiva, mariaje nenumarate, etc. senzatia ca Harry e de fapt Allen este frapanta.
Filmul abunda in dialoguri inteligente, trebuie sa recunoastem, si chiar daca este alambicat, el nu plictiseste. Personajele pe care le creaza ca si scriitor Harry (Allen), nu fac decat sa aduca la suprafata din subconstient diferite refulari pe care supra-eul pare sa le constientizeze din ce in ce mai clar, ajungand in final sa recunoasca deschis ca este "un esec total in viata reala."
Avem astfel un proces de "re"constructie mentala al lui Harry, pentru a ni-l putea imagina ca un tot unitar, reconstructie realizata din piese-personaje ce ne sunt insirate pe tot parcursul filmului.
Este o interesanta lectie de viata pana la urma, un model de ASA NU strigat explicit; senzatia lasata e cea a unui strigat disperat al autorului acestui film dupa ce a avut o cariera uriasa in spate, fiind cel mai premiat regizor-scenarist-actor al tuturor timpurilor, cand ajunge sa realizeze ca este gol, neimplinit, nesprijinit si parasit de toti cei ce contau cu adevarat.
Pacat de introducerea in film a remarcilor despre: evrei, religie, despre tot ceea ce ar fi trebuit sa ajute un om moralmente ca sa fie capabil sa ia cele mai bune hotarari in momentele cheie, in conturarea unei vieti familiale normale si care elemente si norme, odata insusite macar ca si notiuni de diferentiere a binelui si a raului daca nu ca si credinte, ar fi trebuit ca la finalul "filmului" propriu, a vietii adevarate sa ii fi conferit omului acele repere cu ajutorul carora sa fi putut identifica cauza acestui mare fiasco obtinut unde ar fi fost ce mai important sa fi reusit. Toate aceste trimiteri sunt sarcastice si cu o vadita tenta defaimatoare. Iar paradoxul e ca tocmai zeflemind aceste lucruri care te-ar fi putut ajuta, ajungi sa te miri ca ai esuat. Ciudata maniera de a te sabota singur si apoi de a te lamenta ca nimic nu iti iese asa cum ar fi trebuit. Adica daca nu iti iei tratamentul, cine e de vina ca boala avanseaza?
Chiar stau si ma intreb de unde vine aceasta nevoie de a-ti transmite aceste credinte proprii, credinte in necredinta sau din contra? De ce aceasta libertate de a fi se confunda de atatea ori cu libertatea de a lovi in cei ce nu sunt ca tine? Sincer, m-as fi multumit cu o simpla deconstructie a lui Harry, o analiza subtila a problemelor acestui personaj cu personalitati multiple si fara aceste incercari deloc necesare de a face prozelitism la un nivel atat de habotnic.
Concluzie: un film plin de paradoxuri, o analiza cu tenta comica dar totusi serioasa, (un alt paradox :) ), un film de si despre autor. Nota 7,00!
Iulidesprefilme
pe 03 Februarie 2013 13:01
Ca în fiecare peliculă de-a sa, Woody Allen adună o pleiadă de actori deosebiţi...
zeno.marin
pe 24 Iulie 2011 23:43
Asa a vrut Woody Allen sa rupa cateva cadre, asemeni unui dirijor glumet care da intrarile altfel decat pe partitura, sa incerce daca auditoriul cunoaste aria. Caci explicatia vine totusi natural "Sunt un tip care nu poate functiona bine in viata, dar o poate face in arta". Aceasta este fraza de incheiere si concluzia pe care o trage Harry Block, cel a carui personalitate o descompune Woody Allen. Filmul nominalizat la oscar pentru scenariu, ne conduce prin lumea acestui scriitor lovit de un blocaj de creatie. Si iata ca rezultatul acestei fantezii este ca avem un film cu atat de multi actori buni, incat impresia mea este ca fiecare si-a dorit sa faca echipa cu celelalt, din mandrie profesionala.
Un pic prea evreiesc, excesiv concentrat pe sex si mult prea nevrotic, filmul nu rupe traditia peliculelor lui Woody Allen, asa ca cine agreeaza particularitaile umorului sau cu totul specific se va bucura de numeroase replici si cugetari care pot face parte cu mandrie din citatele oricarui iubitor de film.
Iar pentru ca am adus vorba de traditie, sa incepem cu "traditia este iluzia permanentei" sau "Toti oamenii stiu acelasi adevar. Vietile noaste constau din felul in care decidem sa-l distorsionam".
Cand scoala pe care a abandonat-o il invita sa fie onorat de catre cititorii care acum il studiaza, evenimentul atat de asteptat de el se sfarseste in dezastru (un mort pe bancheta din spate, o prostituata inchiriata si o acuzatie de rapire). Insa scriitorul mult prea egoist, cinic si sarcastic pentru a mai fi iubit de cineva nu realizeaza ca acuzatia pe care o aduce cumnatului sau Bert este in sine propria-i definitie: "Esti opusul paranoicului. Cred ca traiesti cu aceeasi iluzie nebuna ca lumea te simpatizeaza". Asa ca in final cei ce-i vor ramane fideli si care il vor cinsti, raman doar personajele create de imaginatia lui Harry.
Burt: Iti pasa de holocaust sau crezi ca nu s-a intamplat niciodata?
Harry Block: Nu doar ca stiu ca am pierdut 6 milioane, dar parte infricosatoare este ca recordurile exista pentru a fi doborate.
catze999
pe 11 Mai 2010 20:43
genial......ca daca nu ar fi nu v-as povesti. woody allen din nou remarcabil atat ca actor cat si ca regizor. un fel de dostoievski vesel plin de umor si cinism in secolul nostru. filmul e suberb plin de subiecte tabu. ironic si subtil. il recomand celor care iubesc viata asa cum e in nici un caz celor care se uita la avatar sau acces direct
Asa cum spuneam, rolul lui Williams este invizibil in acest proiect al lui Woody Allen si la propriu si la figurat.
Ca filmul se potriveste acestor triste zile de dupa trecerea in nefiinta a indragitului actor? Este cu siguranta datorita temei pe care o abordeaza. Acea senzatie pe care o ai in unele momente de reflectie si in care iti treci in revista realizarile, implinirile, motivele pentru care merita sau nu sa mai lupti, sa mai continui. Vedem un Harry doborat, un Harry care parca nu mai are motiv sa existe, asa cum il intruchipeaza Williams in singura scena pe care o are in acest film. Asta este practic soarta libertinajului, nesupunerii nici unei regului, nici unui precept. Traiesti liber, nelegat de cei din jur, neimplicat profund in nimic atunci iti asumi ca rezultat ca vei muri singur, neinteles si neplans de cei pe care i-ai indepartat.
Aceasta revelatie, in prima faza te darama, urmand ca tu, sa iti aduni fortele si sa incerci sa lupti in continuare. Sau sa nu...
Si acum despre filmul propriu-zis.
Asistam la o lectie de psihanaliza. O confruntare intre doua sfere ale psihicului lui Woody Allen, egoul si libidoul. Privind dincolo de film cred ca asistam la un Deconstructing Allen cel real. Confruntandu-se si in viata reala cu astfel de esecuri ca si in film, nu deunazi fetele lui il caracterizau pe Allen drept "un fraier despre care lumea spune ca face filme", incapabil de a pastra o normalitate familiala din cauza "satiriazisului" de care pare sa sufere, satira pe care o gasim in toate productiile ce ii poarta semnatura si confruntandu-se cu acuzatii de adulter, molestare de minori, parasirea unei sotii pentru fica adoptiva, mariaje nenumarate, etc. senzatia ca Harry e de fapt Allen este frapanta.
Filmul abunda in dialoguri inteligente, trebuie sa recunoastem, si chiar daca este alambicat, el nu plictiseste. Personajele pe care le creaza ca si scriitor Harry (Allen), nu fac decat sa aduca la suprafata din subconstient diferite refulari pe care supra-eul pare sa le constientizeze din ce in ce mai clar, ajungand in final sa recunoasca deschis ca este "un esec total in viata reala."
Avem astfel un proces de "re"constructie mentala al lui Harry, pentru a ni-l putea imagina ca un tot unitar, reconstructie realizata din piese-personaje ce ne sunt insirate pe tot parcursul filmului.
Este o interesanta lectie de viata pana la urma, un model de ASA NU strigat explicit; senzatia lasata e cea a unui strigat disperat al autorului acestui film dupa ce a avut o cariera uriasa in spate, fiind cel mai premiat regizor-scenarist-actor al tuturor timpurilor, cand ajunge sa realizeze ca este gol, neimplinit, nesprijinit si parasit de toti cei ce contau cu adevarat.
Pacat de introducerea in film a remarcilor despre: evrei, religie, despre tot ceea ce ar fi trebuit sa ajute un om moralmente ca sa fie capabil sa ia cele mai bune hotarari in momentele cheie, in conturarea unei vieti familiale normale si care elemente si norme, odata insusite macar ca si notiuni de diferentiere a binelui si a raului daca nu ca si credinte, ar fi trebuit ca la finalul "filmului" propriu, a vietii adevarate sa ii fi conferit omului acele repere cu ajutorul carora sa fi putut identifica cauza acestui mare fiasco obtinut unde ar fi fost ce mai important sa fi reusit. Toate aceste trimiteri sunt sarcastice si cu o vadita tenta defaimatoare. Iar paradoxul e ca tocmai zeflemind aceste lucruri care te-ar fi putut ajuta, ajungi sa te miri ca ai esuat. Ciudata maniera de a te sabota singur si apoi de a te lamenta ca nimic nu iti iese asa cum ar fi trebuit. Adica daca nu iti iei tratamentul, cine e de vina ca boala avanseaza?
Chiar stau si ma intreb de unde vine aceasta nevoie de a-ti transmite aceste credinte proprii, credinte in necredinta sau din contra? De ce aceasta libertate de a fi se confunda de atatea ori cu libertatea de a lovi in cei ce nu sunt ca tine? Sincer, m-as fi multumit cu o simpla deconstructie a lui Harry, o analiza subtila a problemelor acestui personaj cu personalitati multiple si fara aceste incercari deloc necesare de a face prozelitism la un nivel atat de habotnic.
Concluzie: un film plin de paradoxuri, o analiza cu tenta comica dar totusi serioasa, (un alt paradox :) ), un film de si despre autor. Nota 7,00!
Un pic prea evreiesc, excesiv concentrat pe sex si mult prea nevrotic, filmul nu rupe traditia peliculelor lui Woody Allen, asa ca cine agreeaza particularitaile umorului sau cu totul specific se va bucura de numeroase replici si cugetari care pot face parte cu mandrie din citatele oricarui iubitor de film.
Iar pentru ca am adus vorba de traditie, sa incepem cu "traditia este iluzia permanentei" sau "Toti oamenii stiu acelasi adevar. Vietile noaste constau din felul in care decidem sa-l distorsionam".
Cand scoala pe care a abandonat-o il invita sa fie onorat de catre cititorii care acum il studiaza, evenimentul atat de asteptat de el se sfarseste in dezastru (un mort pe bancheta din spate, o prostituata inchiriata si o acuzatie de rapire). Insa scriitorul mult prea egoist, cinic si sarcastic pentru a mai fi iubit de cineva nu realizeaza ca acuzatia pe care o aduce cumnatului sau Bert este in sine propria-i definitie: "Esti opusul paranoicului. Cred ca traiesti cu aceeasi iluzie nebuna ca lumea te simpatizeaza". Asa ca in final cei ce-i vor ramane fideli si care il vor cinsti, raman doar personajele create de imaginatia lui Harry.
Burt: Iti pasa de holocaust sau crezi ca nu s-a intamplat niciodata?
Harry Block: Nu doar ca stiu ca am pierdut 6 milioane, dar parte infricosatoare este ca recordurile exista pentru a fi doborate.