Comentarii Comentează
  • into_the_labyrinth
    pe 20 Ianuarie 2015 01:03
    Deşi nu sunt foarte atras de genul în care poate fi clasificat filmul (l-aş numi un fel de neorealism realizat cu mijloace minime), trebuie să recunosc că "Delta" lui Kornel Mundruczo mi-a captat atenţia şi m-a determinat să urmăresc întreaga peliculă cu interes. Cred că principala cauză este reprezentată de felul aparte în care este filmată, alternând imaginile mirifice din Deltă, atmosfera rustică, cu cadrele fixate pe figurile groteşti şi primitive ale localnicilor sau pe cuplul romantic-incestuos format de cei doi, frate şi soră, ca şi "spunerea" unei poveşti aparte, care nu e menită doar să şocheze privitorul, în ciuda subiectului tabu. De altfel, incestul este doar un pretext al unui film altfel sensibil, pretext pentru diferenţa dintre vechi şi nou, dintre mentalitate riguroasă şi nonconformism. Finalul este unul tragic (cred că nici nu se putea altfel), iar cei care aruncă primii piatra - ne sugerează realizatorii filmului - nu sunt nici pe departe lipsiţi de păcate. Nu e o capodoperă, dar îl consider un film bine făcut, chiar dacă s-ar putea să nu placă unora. Are ceva original în el şi vizionarea produce un real impact.
  • bizonul
    pe 19 Ianuarie 2015 07:15
    Comentarii nu vor fi pe aici , atata timp cat Tv. 2 dar si Tv.1 programeaza filmele la ore cand nici pensionarii nu pot sta , adica f. tarziu. Ora de film este 20.00-20.30 cu reluare a doua zi dimineata.
  • liviuneagu
    pe 07 August 2014 01:04
    Un localnic taciturn se intoarce in satul natal, pentru a-si gasi mama si sora muncind intr-o carciuma, alaturi de noul sot al mamei lor.
    Barbatul hotaraste sa se stabileasca in ultimul adapost care i-a apartinut tatalui sau, si – curand – e urmat de sora lui.
    Se apuca, fara nici un cuvant, de constructia unui dig lung si a unei colibe pe piloni deasupra apei, uniti in sudoare si tacere. Pana la urma cei doi frati devin iubiti. Comunitatea ii condamna, familia rupe legatura cu ei.