Părerea criticului
O rețetă clasică readusă pe marele ecran, Den of Thieves nu diferă mult de un film de acțiune polițist al anilor '50 sau '60: eroi pozitivi care apelează uneori la metode neortodoxe, gangsteri primejdioși dar cu o anumită ținută morală... Formula „binele va învinge răul” cunoaște o reinterpretare iar palma dată așteptărilor noastre vine de la veriga slabă a echipei.
Departe de a surprinde nuanțe psihologice sau personalități complexe în uniforma de polițist american, filmul ar fi putut fi de calibrul unui Training Day, dar oferă eroi destul de schematici.
Personajul lui Gerard Butler ne amintește de stereotipia personajelor lui John Wayne: șeriful corpolent, de partea binelui însă cu unele scăpări, care excelează în scene de acțiune dar care totuși nu are ocazia să își dovedească nici inteligența nici subtilitatea. E de la sine înțeles că echipa lui nu trebuie să strălucească: un agent alb tânăr, un agent de culoare creștin convins, un altul mai în vârstă - niciunul nu reușește să fie cu adevărat important în economia filmului: e vorba de lupta între eroul pozitiv și cel negativ, iar restul sunt personaje secundare - și trebuie, fără îndoială, să rămână așa.
Eroul negativ (Pablo Schreiber) are o profunzime mai mare: nu este genul de personaj pe care îl dorești ca spectator să îl vezi mort, și are o ținută demnă de un gentleman. Uneori pare mai mult profesor de istorie sau raisonneur - te întrebi ce caută în poziția de lider de spărgători de bănci.
Însă eroul negativ cu cel mai mult potențial - Donnie (O'Shea Jackson Jr.), britanic de culoare, ar fi avut șansele să fie surpriza nr.1 a filmului. Într-un The Usual Suspects, el ar fi avut rolul principal. Aici, deși forțat să se dea la o parte în fața personajelor cu mai multă masă musculară, e clar că îi depășește ca viclenie și ca putere de planificare.
Probabil că după filmele de acțiune extrem de axate pe profunzimea personajului și care uită prea ușor de apetitul publicului pentru urmăriri, împușcături și scene violente, Frăția hoților este o reîntoarcere binevenită la esența Hollywood-ului: spectacolul. Un plus pentru zgomotul realist al focurilor de armă.
Filmul a fost văzut de către critici ca un remake la Heat (1995): într-adevăr, personajele sunt un polițist și un delincvent ambii la vârsta a doua, și care - poate cu timpul - au câștigat un anumit respect unul față de celălalt.
Departe de a surprinde nuanțe psihologice sau personalități complexe în uniforma de polițist american, filmul ar fi putut fi de calibrul unui Training Day, dar oferă eroi destul de schematici.
Personajul lui Gerard Butler ne amintește de stereotipia personajelor lui John Wayne: șeriful corpolent, de partea binelui însă cu unele scăpări, care excelează în scene de acțiune dar care totuși nu are ocazia să își dovedească nici inteligența nici subtilitatea. E de la sine înțeles că echipa lui nu trebuie să strălucească: un agent alb tânăr, un agent de culoare creștin convins, un altul mai în vârstă - niciunul nu reușește să fie cu adevărat important în economia filmului: e vorba de lupta între eroul pozitiv și cel negativ, iar restul sunt personaje secundare - și trebuie, fără îndoială, să rămână așa.
Eroul negativ (Pablo Schreiber) are o profunzime mai mare: nu este genul de personaj pe care îl dorești ca spectator să îl vezi mort, și are o ținută demnă de un gentleman. Uneori pare mai mult profesor de istorie sau raisonneur - te întrebi ce caută în poziția de lider de spărgători de bănci.
Însă eroul negativ cu cel mai mult potențial - Donnie (O'Shea Jackson Jr.), britanic de culoare, ar fi avut șansele să fie surpriza nr.1 a filmului. Într-un The Usual Suspects, el ar fi avut rolul principal. Aici, deși forțat să se dea la o parte în fața personajelor cu mai multă masă musculară, e clar că îi depășește ca viclenie și ca putere de planificare.
Probabil că după filmele de acțiune extrem de axate pe profunzimea personajului și care uită prea ușor de apetitul publicului pentru urmăriri, împușcături și scene violente, Frăția hoților este o reîntoarcere binevenită la esența Hollywood-ului: spectacolul. Un plus pentru zgomotul realist al focurilor de armă.
Filmul a fost văzut de către critici ca un remake la Heat (1995): într-adevăr, personajele sunt un polițist și un delincvent ambii la vârsta a doua, și care - poate cu timpul - au câștigat un anumit respect unul față de celălalt.
