"Mereu fascinantul film clasic despre profesorul indragostit orbeste de o frivola cantareata care ii ruineaza viata, o propulseaza pe Marlene Dietrich star international." - Leonard Maltin's Movie & Video Guide, 1999.
Filmul debuteaza cu o scena cum nu se poiate mai bine aleasa: o femeie curata un geam in spatele caruia se afla un poster reprezentand-o pe Dietrich in rolul Lolei Lola, ca apoi sa se masoare cu aceasta imagine idealizata. Insa ceea ce il preocupa pe regizorul Josepf von Sternberg in ecuatia propusa este realitatea lipsita de stralucire a strazii (sau, mai tarziu, a scenei) si mai putin idealul iluzoriu - trasand astfel parametrii pentru logica necrutatoare a "Ingerului albastru".
Filmele realizate de Sternberg cu Dietrich la Hollywood sunt extraordinare, baroce si adesea foarte excentrice. "Ingerul Albastru"- filmat simultan in doua versiuni, engleza si germana -dezvaluie un regizor aflat inca in perioada expresionista, folosind un stil sumbru si incarcat, pentru a accentua histrionismul lui Emil Jannings. Acesta interpreteaza rolul profesorului Immanuel Rath, un profesor de scoala respectat, care ste subjugat de Lola dupa ce descinde in acel cuib de imoralitate cunoscut sub numele de "Ingerul Albastru", pentru a investiga obsesiile nesanatoase ale studentilor sai.
Este o poveste a declinului, a "mobilitatii decaderii", inspirata de romanul lui Heinrich Mann. Pe parcursul ei, Rath va fi redus la imaginea unui mascarici de balci, aproape ezumanizat - ecou al celuilalt mascarici care functioneaza ca una dintre replicile ironice ale eroului damnat. Sternberg accentueaza, cu o rigoare exemplara si sistematica, verticalitatea relatiilor spatiale ale filmului: Rath se afla intotdeauna intr-o pozitie inferioara privind in sus inspre imaginea Lolei (ca atunic cand aceasta isi arunca lenjeria in capul lui).
Lola este clasica femme fatale, ademenid barbatii, ca apoi sa-i paraseasca in momentul in care se plictiseste de ei, si tratandu-i ca pe niste sclavi pe parcursul relatiei. Cu toate acestea, exista o farama de afectiune si loialitate in relatia ei cu Rath; cand reia faimosul "Falling in Love Again" aproape putem accepta propria resemnare pasiva a ratacitorului ei destin romantic ("I know I'm not to blame).
