Se putea mai bine....mult mai bine.....Filmul NU e suficient de interesant încât să te țină atent până la final........ Păcat ! Subiectul e generos............actori și mijloace cinematografice și montaj neconvingătoare .....
Horatiucrisan
pe 14 Martie 2021 21:52
Desi sunt un cinefil pasionat, inclusiv in ceea ce priveste cinematografia romaneasca, recunosc cu rusine ca nu am vizionat pana astazi acest film. Ca si concluzie, nu am pierdut mare lucru. Desi actiunea filmului e plasata intr-o perioada tragica, filmul e unul superficial nereusind sa aduca la lumina cu acuratete acea perioada. Personajele sunt slab conturate iar realismul scenariului scartaie din toate incheieturile. Pot spune ca tot ve a fost interesant la acest film e legat de faptul ca personal cunosc destul de bine Sibiul unde s-au facut o parte din filmari, in ciuda decorurilor reusind sa identific scene din Sibiul anului 2007. Nota 5.
blackmore
pe 23 August 2019 20:25
O mizerie de film nazista .Asa carte asa film........................
Iulidesprefilme
pe 12 Februarie 2017 10:42
E bine de știut....e bine de văzut...e bine că s-a abordat acest subiect...
portofel
pe 11 Februarie 2017 22:56
Un film foarte bine regizat, foarte bine interpretat de tineri actori. Il recomand!
pappilon
pe 02 Decembrie 2016 21:26
Un film excelent transpus pe ecran! Recomand cu placere!
balta67verde
pe 03 Noiembrie 2016 19:31
Un film destul de bun, Ovidiu Schumacher mi-a placut foarte mult. Cartea lui Schlattner e mai buna dar si filmul e OK.
Vegetarian
pe 29 Iunie 2015 00:43
Acest film este reluat periodic si difuzat online la Tvr 2 . A fost in 29 iunie 2015 .
Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
margott
pe 17 Ianuarie 2013 13:18
Si cand te gandesti ca sunt atatea carti frumoase care n-au avut privilegiul de a fi ecranizate... Probabil ca cea dupa care a fost ecranizat filmul asta o fi fost interesanta, insa filmul e plictisitor, actorii neinteresanti, iar bugetul se vede ca-i unul de criza. Spre final, cand erau sub bombardament, te bufneste rasul cand vezi pe acolo 2-3 petarde, pe post de explozii.
cosmin742000
pe 14 Decembrie 2012 01:24
Dupa o porcarie de carte nu putea sa iasa decat o porcarie de film.
domnulk
pe 10 Mai 2011 01:04
Vazut de curand. Un film de exceptie. Din pacate, prea putin promovat, cunoscut. Ca de obicei, tot ce nu intra pe reteaua aranjamentelor de fetivaluri, e prea putin bagat in seama. Cunosc o gramada de cinefili si chiar critici care vorbesc continuu pe la colturi despre 4 luni, 3 saptamani, 2 zile, ca despre un film foarte subtire, ba chiar slab. Insa nimeni nu indrazneste sa-si spuna parerea asta in mod public. Pai cum sa-si puna cineva o lume intreaga in cap pentru o parere onesta?
Pitbull
pe 13 Decembrie 2010 15:42
Salam săsesc... cu soia - Cocoşul decapitat
Cred că nimeni n-ar putea contesta principalele calităţi ale noului film semnat de Radu Gabrea:
Sageata conţinutul istoric, meritoriu prin încercarea de a aduce în prim plan un subiect semnificativ, dar puţin cunoscut: destinul ingrat al saşilor în Al Doilea Război Mondial, aşa cum a fost descris de romanul lui Eginald Schlattner;
Sageata valenţele plastice ale imaginii lui Walter Kindler;
Sageata acurateţea reconstituirii de epocă la nivel scenografic, prin remarcabilele eforturi ale producătorului Florin Paraschiv.
Nici nu e de mirare că avem de-a face cu un film atât de vizual, când Radu Gabrea ne-a obişnuit de aproape patru decenii cu apetenţa sa pentru expresivitatea imagistică, după cum a demonstrat-o remarcabilul Prea mic pentru un război atât de mare (premiat la Locarno, 1969), ba chiar şi Dincolo de nisipuri (1973 - ale cărui valenţe picturale au generat până şi aprecieri elogioase conform cărora ar fi fost "cel mai bun film românesc al anilor şaptezeci"), sau, mai recent, Rosenmil - o tragică iubire (1992).
La fel de puţin surprinzător este faptul că autorul se apleacă din nou asupra unei acolade temporale dragi lui: vremurile celui de-Al Doilea Război Mondial, abordate de pe poziţii partizane făţişe - la fel ca, de pildă, în celebrul serial Urmărirea, din 1971, despre curajoşii ilegalişti şi viteazul lor post de radio dinaintea eroicului 23 August (cu A mare!) 1944, inspirator al celebrei poezioare: "Foaie verde, baraboi / Am ajuns ca vai de noi: / De la Ness, la Ciripoi!", sau într-o aşa-zisă piesă de teatru montată la TVR prin 1994, despre o delirantă noapte de beţie între Eva Braun şi Carla Petacci - că, de, numai două curve dezaxate i-ar fi putut iubi pe Führer şi Il Duce (numit şi acolo, într-o continuă odă a ignoranţei, "Ducele", deşi Mussolini nici vorbă de-a fi avut vreun titlu nobiliar: pentru cine nu ştie, "Il Duce" înseamnă "Conducătorul"; "duce", în italiană, se spune "duca"). Din păcate, prin totala sa lipsă de imparţialitate istorică, Radu Gabrea îşi subminează propriul subiect, întrucât drama saşilor consta tocmai în plasarea lor în punctul nodal al unor conflicte de care erau mai mult sau mai puţin străini. Ca atare, avem de-a face din nou (exact ca la Titus Popovici, Sergiu Nicolaescu, Manole Marcus şi alţi dinozauri din perioada cinematografului cu soia), cu legionari mârşavi şi grobieni, cu evrei angelici, cu germanofili isterici şi cu ţigani pitoresc-inocenţi. În loc ca multiplii poli conflictuali ai contextului să se potenţeze reciproc, propulsând drama reală şi ireductibilă a saşilor (care, cum livresc spune epilogul, "încă n-au găsit capul cocoşului" - aducător de noroc, spre deosebire de fatalul trup), ei se fleşcăie prin tezism, decuplând total spectatorul din orice implicare alături de personaje şi etnia lor.
Aceeaşi moleşeală rezultă şi din construcţia neîngrijită a scenariului, care nu reuşeşte să structureze materialul romanesc într-o povestire cinematografică închegată corect. Acţiunea de desfăşoară liniar şi didactic, pe parcursul unei succesiuni de situaţii schematice în care abundă momentele de instrucţie ale "Hitlerjugend-ului săsesc", filmate musai à la Moş Teacă. Cele câteva tentative de a crea arcuri dramatice între funcţii eşuează fie prin banalitate (relaţia dintre înfrăţirea de cruce, cu jurământul de credinţă, şi trădarea lui Hans Adolf de mai târziu), fie pentru că autorul uită ce voise cu ele (sugestia de homosexualitate dintre cei doi băieţi).
La fel de amorf e şi universul uman al filmului, cu excepţia sclipirilor disparate ale unor actriţe ca Victoria Cociaş şi Alicja Bachleda. Protagonistul, David Zimmerschied, e searbăd şi neconvingător, iar partenerul său, Axel Moustache, nu se distinge decât prin falsităţi stridente - cei drept, la îndrumarea expresă a regizorului, care a propus o cheie interpretativă voit teatrală şi grandilocventă, în tentativa sa de a proiecta asupra comportamentului de epocă perspectiva noastră contemporană privind stilul probabil de a vorbi al oamenilor din acele vremuri. Acelaşi aer "retro" voit, dar cu efect de bumerang, se remarcă în folosirea pleonastică a muzicii; deşi partitura lui Ştefan Zorzor e extrem de inspirată, şi cu atât mai abil potenţată de talentul unui maestru al sunetului ca Titi Fleancu, insistenţa până la saturaţie pe rolul ei ilustrativ, inclusiv prin faptul că întotdeauna muzica repetă ceea ce se vede în imagine, o face de la un moment dat să devină cel puţin obositoare, dacă nu chiar iritantă. Nervozitatea precisă şi creatoare ca de obicei a excelentei monteuze Melania Oproiu mai izbuteşte cât de cât să imprime o sugestie de ritm unei trame construite sălciu şi narate amatoriceşte.
Poate că cel mai grăitor rămâne faptul că, deşi se referă la un context uman sfâşietor, cu destine frânte, principii morale încălcate dureros, trădări multiple şi traume niciodată vindecate, la nivel atât individual cât şi etnic în ansamblu, filmul rămâne impersonal şi rece. Zadarnic am căuta, pe tot parcursul lui, o secvenţă cu adevărat inspirată, o sclipire creatoare, o idee care să clintească un muşchi, o palpitaţie, o lacrimă. Mă gândesc cu îngrijorare la faptul că Radu Gabrea mai promite şi un film despre pogromul de la Iaşi, urmat de un altul, privind repercusiunile în România ale Revoluţiei Maghiare din 1956. Dacă vor fi la fel de teziste şi convenţionale, nu ne va mai rămâne decât să deplângem ratarea, de către cinematograful românesc, a încă două momente istorice semnificative.
28 martie, 2008, h. 23:00-23:40
Bucureşti, România
Johannes
pe 05 Aprilie 2009 11:09
dupa cum am comentat si parerea Gabrielei Sirbu, aici repet din nou rindurile de mai sus: sint plin de admiratie de aceasta realizare cinematografica, am avut nevoie de ea (sper sa devina o trilogie). Atinge puternic sufletele sasilor si celor ce i-au cunoscut si trait cu ei!
97 min. de patimi si suspans, de istorie si dragoste, de nostalgie si durere, de bucurie si visuri, au fost prea putine!
Respect si admiratie tuturor celor ce au contribuit la realizarea lui!
pe 21 Aprilie 2008 13:39
Un film plin de imagini-simbol, cred ca prea multe pentru spectatorul neavizat. Pentru a-l receptiona e nevoie sa recititi o parte din manualul de istorie si sa va aduceti aminte ce v-au povestit ( cu titlul de fapt divers) parintii sau bunicii. Cred ca e un film dureros pentru cei implicati sentimental in evenimentele tratate. Ma bucur de aceasta colaborare intre autorul cartii si regizor si cred ca filmul merita promovat in scoli, poate Centrul Cultural German ( din Cluj si din alte orase) se gandeste sa cumpere sau sa obtina cu titlul de sponsorizare dreptul de a-l difuza in licee, in special in cele in care functioneaza linii de studiu in limba germana.Cei care aveti cunostinte prin institutii de educatie si promovare a culturii, etc., dati-le o idee.
pe 07 Aprilie 2008 17:07
Un film de certa calitate,o surpriza placuta a acestui an cinematografic.Scenariu convingator,bine regizat,bine jucat.Am avut placerea sa-l revad dupa multi ani pe Ovidiu Schumacher in rolul pastorului,foarte departe de ceea ce facea in neuitata comedie "Operatiunea Monstrul" dar si aici reusind sa lumineze ecranul printr-un rol special.Dorel Visan e mai greu de recunoscut in rolul misteriosului profet Mailat dar este la fel de atasant ca in "Occident" desi si de aceasta data vorbim de partituri complet diferite.Mi-au placut si cei patru actori din tanara generatie cu o mentiune speciala pentru Alicja Bachleda Curus,o poloneza rapitor de frumoasa,cu nimic mai prejos decat,sa zicem,Keira Knightley.O pelicula trista,recomandabila celor care nu au in piept piatra in loc de inima.
pe 06 Aprilie 2008 15:18
Un film EXCELENT ! E drept ca pentru a-l aprecia iti trebuie o anumita sensibilitate si, cum zicea cineva pe aici, o inteligenta peste un anumit nivel. Cu actori potriviti, cu joc frumos, fara timpi morti, ca mai, o bijuterie !
pe 29 Martie 2008 15:45
In dorinta de a face un film despre adevaruri istorice dar si unul artistic, a iesit - dupa parerea mea - un film de 97 de minute foarte lung, pe o poveste folosita pina la uzura cind e vorba de cel de al II-lea razboi mondial, in care nici macar actorii nu ies cu nimic in evidenta.
Muzica foarte buna. Sper ca cei cu o inteligenta mult mai avansata decit a mea, sa se bucure de vizionarea filmului.
pe 27 Martie 2008 20:53
In Resita o sa-l vedem?
pe 23 Februarie 2008 01:48
despre sasi... hmmmm
pe 07 Iunie 2007 15:36
o poveste de dragoste si un film mediocru...
pe 05 Iunie 2007 19:16
am o parere foarte bunaaaa
pe 16 Februarie 2007 00:54
sper sa fie un film reusit >...am participat in figuratia acestui film
Putine filme sunt difuzate pe net , si reluate gratis de catre televiziuni ..
Cred că nimeni n-ar putea contesta principalele calităţi ale noului film semnat de Radu Gabrea:
Sageata conţinutul istoric, meritoriu prin încercarea de a aduce în prim plan un subiect semnificativ, dar puţin cunoscut: destinul ingrat al saşilor în Al Doilea Război Mondial, aşa cum a fost descris de romanul lui Eginald Schlattner;
Sageata valenţele plastice ale imaginii lui Walter Kindler;
Sageata acurateţea reconstituirii de epocă la nivel scenografic, prin remarcabilele eforturi ale producătorului Florin Paraschiv.
Nici nu e de mirare că avem de-a face cu un film atât de vizual, când Radu Gabrea ne-a obişnuit de aproape patru decenii cu apetenţa sa pentru expresivitatea imagistică, după cum a demonstrat-o remarcabilul Prea mic pentru un război atât de mare (premiat la Locarno, 1969), ba chiar şi Dincolo de nisipuri (1973 - ale cărui valenţe picturale au generat până şi aprecieri elogioase conform cărora ar fi fost "cel mai bun film românesc al anilor şaptezeci"), sau, mai recent, Rosenmil - o tragică iubire (1992).
La fel de puţin surprinzător este faptul că autorul se apleacă din nou asupra unei acolade temporale dragi lui: vremurile celui de-Al Doilea Război Mondial, abordate de pe poziţii partizane făţişe - la fel ca, de pildă, în celebrul serial Urmărirea, din 1971, despre curajoşii ilegalişti şi viteazul lor post de radio dinaintea eroicului 23 August (cu A mare!) 1944, inspirator al celebrei poezioare: "Foaie verde, baraboi / Am ajuns ca vai de noi: / De la Ness, la Ciripoi!", sau într-o aşa-zisă piesă de teatru montată la TVR prin 1994, despre o delirantă noapte de beţie între Eva Braun şi Carla Petacci - că, de, numai două curve dezaxate i-ar fi putut iubi pe Führer şi Il Duce (numit şi acolo, într-o continuă odă a ignoranţei, "Ducele", deşi Mussolini nici vorbă de-a fi avut vreun titlu nobiliar: pentru cine nu ştie, "Il Duce" înseamnă "Conducătorul"; "duce", în italiană, se spune "duca"). Din păcate, prin totala sa lipsă de imparţialitate istorică, Radu Gabrea îşi subminează propriul subiect, întrucât drama saşilor consta tocmai în plasarea lor în punctul nodal al unor conflicte de care erau mai mult sau mai puţin străini. Ca atare, avem de-a face din nou (exact ca la Titus Popovici, Sergiu Nicolaescu, Manole Marcus şi alţi dinozauri din perioada cinematografului cu soia), cu legionari mârşavi şi grobieni, cu evrei angelici, cu germanofili isterici şi cu ţigani pitoresc-inocenţi. În loc ca multiplii poli conflictuali ai contextului să se potenţeze reciproc, propulsând drama reală şi ireductibilă a saşilor (care, cum livresc spune epilogul, "încă n-au găsit capul cocoşului" - aducător de noroc, spre deosebire de fatalul trup), ei se fleşcăie prin tezism, decuplând total spectatorul din orice implicare alături de personaje şi etnia lor.
Aceeaşi moleşeală rezultă şi din construcţia neîngrijită a scenariului, care nu reuşeşte să structureze materialul romanesc într-o povestire cinematografică închegată corect. Acţiunea de desfăşoară liniar şi didactic, pe parcursul unei succesiuni de situaţii schematice în care abundă momentele de instrucţie ale "Hitlerjugend-ului săsesc", filmate musai à la Moş Teacă. Cele câteva tentative de a crea arcuri dramatice între funcţii eşuează fie prin banalitate (relaţia dintre înfrăţirea de cruce, cu jurământul de credinţă, şi trădarea lui Hans Adolf de mai târziu), fie pentru că autorul uită ce voise cu ele (sugestia de homosexualitate dintre cei doi băieţi).
La fel de amorf e şi universul uman al filmului, cu excepţia sclipirilor disparate ale unor actriţe ca Victoria Cociaş şi Alicja Bachleda. Protagonistul, David Zimmerschied, e searbăd şi neconvingător, iar partenerul său, Axel Moustache, nu se distinge decât prin falsităţi stridente - cei drept, la îndrumarea expresă a regizorului, care a propus o cheie interpretativă voit teatrală şi grandilocventă, în tentativa sa de a proiecta asupra comportamentului de epocă perspectiva noastră contemporană privind stilul probabil de a vorbi al oamenilor din acele vremuri. Acelaşi aer "retro" voit, dar cu efect de bumerang, se remarcă în folosirea pleonastică a muzicii; deşi partitura lui Ştefan Zorzor e extrem de inspirată, şi cu atât mai abil potenţată de talentul unui maestru al sunetului ca Titi Fleancu, insistenţa până la saturaţie pe rolul ei ilustrativ, inclusiv prin faptul că întotdeauna muzica repetă ceea ce se vede în imagine, o face de la un moment dat să devină cel puţin obositoare, dacă nu chiar iritantă. Nervozitatea precisă şi creatoare ca de obicei a excelentei monteuze Melania Oproiu mai izbuteşte cât de cât să imprime o sugestie de ritm unei trame construite sălciu şi narate amatoriceşte.
Poate că cel mai grăitor rămâne faptul că, deşi se referă la un context uman sfâşietor, cu destine frânte, principii morale încălcate dureros, trădări multiple şi traume niciodată vindecate, la nivel atât individual cât şi etnic în ansamblu, filmul rămâne impersonal şi rece. Zadarnic am căuta, pe tot parcursul lui, o secvenţă cu adevărat inspirată, o sclipire creatoare, o idee care să clintească un muşchi, o palpitaţie, o lacrimă. Mă gândesc cu îngrijorare la faptul că Radu Gabrea mai promite şi un film despre pogromul de la Iaşi, urmat de un altul, privind repercusiunile în România ale Revoluţiei Maghiare din 1956. Dacă vor fi la fel de teziste şi convenţionale, nu ne va mai rămâne decât să deplângem ratarea, de către cinematograful românesc, a încă două momente istorice semnificative.
28 martie, 2008, h. 23:00-23:40
Bucureşti, România
97 min. de patimi si suspans, de istorie si dragoste, de nostalgie si durere, de bucurie si visuri, au fost prea putine!
Respect si admiratie tuturor celor ce au contribuit la realizarea lui!
Muzica foarte buna. Sper ca cei cu o inteligenta mult mai avansata decit a mea, sa se bucure de vizionarea filmului.