Este de doamne ferește! Am văzut că este după un caz real!?! M- am uitat siderata până la final. Biata fetiță....
Cretzulynne
pe 13 Iulie 2019 08:46
A 13-a propunere pentru Academia de Film Americană, la categoria de cel mai bun film străin, din partea Austriei.
Nu a fost nominalizat.
lili22
pe 27 Februarie 2018 19:23
Filmul este bun , departe de celelalte filme ale lui Haneke, totusi.Vazut in 1989 ar fi avut alt efect.
eduard_stratan
pe 17 Ianuarie 2018 19:29
Multumesc tuturor celor care mi-au dat dislike!( comentariu editat)
bitter_moon
pe 26 Aprilie 2013 21:11
“Moare cate putin cine evita pasiunea,/ cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i"/ in locul unui vartej de emotii, acele emotii/ care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada/ si care elibereaza sentimentele inimii.” Vizionand filmul, mi-au venit in minte versurile celebrului poem al lui Pablo Neruda...
Michael Haneke ne convinge ca exista si alternativa la aceasta moarte lenta – si anume cea la care au recurs personajele din film: sinuciderea ! Am putea spune ca este chiar convenabila, daca ar fi sa privim viata din perspectiva pe care ne-o ofera regizorul prin fiecare cadru ce alcatuieste trista poveste. Parca niciodata negrul si albul combinate nu au rezultat un gri mai sumbru; cat despre pasiune, emotii, zambete si tot ceea ce inseamna sentimente ale inimii am gasit doar in final, cand nefericitul cuplu a luat decizia de a se elibera de povara anostei existente.
La urma urmei, modul in care alegem sa ne traim viata sau daca decidem sa luptam pentru prelungirea ei ori sa o curmam brusc, reprezinta alegeri individuale. Regizorul nu a facut decat sa ne prezinte una dintre optiuni, fara a pune prea mare accent pe intelepciunea, sanatatea sau moralitatea ei.
stalex
pe 15 Ianuarie 2013 22:03
As fi fost foarte sceptic daca mi-ar fi spus cineva ca o sa-mi placa mult un film cu asemenea subiect si desfasurare, cu cadre taiate brusc si in care trei sferturi din timp sunt filmate imagini de rutina zilnica - sotul legandu-si sireturile, copilul mancand cereale, casierii din supermarket marcand produsele cumparate etc. Cum reuseste Haneke sa te tina aproape doua ore cu sufletul la gura pe un asa scenariu ... ce mai pot zice decat Jos palaria!
AnalyticVision
pe 24 Decembrie 2012 16:08
Am plasat Der siebente Kontinent pe locul 6 in topul filmelor lui Michael Haneke http://discerne.wordpress.com/2012/12/20/top-michael-haneke/ . Michael Haneke e unul din regizorii mei preferati: http://discerne.wordpress.com/2012/12/17/michael-haneke/ .
zeno.marin
pe 12 Noiembrie 2012 23:21
Sa fac si eu un comentariu inteligent: "Nu poa' si Haineken asta sa faca un film cap coada sa priceapa omu ceva?..."
Probabil ca ar putea, dar atunci mai mult ca sigur si-ar renega propria creatie, pentru ca filmele sale au ceva in comun pestele in a carui coada se si termina.
Daca exista un inceput, atunci sfarsitul are loc undeva mult in afara filmului si mult in afara intelegerii oricui incearca sa desluseasca ceva ce nu a fost menit sa fie inteles. Senzatia anticipabila, si cam singura la Haneke, e ca oricat de mult vei manca, tot vei pleca flamand de la masa. Caci totul frizeaza abstractul, prin fragmente si detalii, cioburi si franturi intelectual solicitante, transpuse in cadre care se opresc cu sacadare enervanta. Si nu oricum, ci intr-o anarhie morbida si matematic pe cat de riguroasa pe atat de implacabila. Totul poarta amprenta unei recurente metodice, de la simplitatea chinuitor de detaliata a imaginilor cotidiene, la analogiile cu desertaciunea vietii.
Nu a fost nominalizat.
Michael Haneke ne convinge ca exista si alternativa la aceasta moarte lenta – si anume cea la care au recurs personajele din film: sinuciderea ! Am putea spune ca este chiar convenabila, daca ar fi sa privim viata din perspectiva pe care ne-o ofera regizorul prin fiecare cadru ce alcatuieste trista poveste. Parca niciodata negrul si albul combinate nu au rezultat un gri mai sumbru; cat despre pasiune, emotii, zambete si tot ceea ce inseamna sentimente ale inimii am gasit doar in final, cand nefericitul cuplu a luat decizia de a se elibera de povara anostei existente.
La urma urmei, modul in care alegem sa ne traim viata sau daca decidem sa luptam pentru prelungirea ei ori sa o curmam brusc, reprezinta alegeri individuale. Regizorul nu a facut decat sa ne prezinte una dintre optiuni, fara a pune prea mare accent pe intelepciunea, sanatatea sau moralitatea ei.
Probabil ca ar putea, dar atunci mai mult ca sigur si-ar renega propria creatie, pentru ca filmele sale au ceva in comun pestele in a carui coada se si termina.
Daca exista un inceput, atunci sfarsitul are loc undeva mult in afara filmului si mult in afara intelegerii oricui incearca sa desluseasca ceva ce nu a fost menit sa fie inteles. Senzatia anticipabila, si cam singura la Haneke, e ca oricat de mult vei manca, tot vei pleca flamand de la masa. Caci totul frizeaza abstractul, prin fragmente si detalii, cioburi si franturi intelectual solicitante, transpuse in cadre care se opresc cu sacadare enervanta. Si nu oricum, ci intr-o anarhie morbida si matematic pe cat de riguroasa pe atat de implacabila. Totul poarta amprenta unei recurente metodice, de la simplitatea chinuitor de detaliata a imaginilor cotidiene, la analogiile cu desertaciunea vietii.