Sinopsis

„Des” este o dramă în trei părți care prezintă unul dintre cele mai faimoase cazuri din istoria criminalității britanice, acela al criminalului în serie Dennis Nilsen. Povestit din punctul de vedere a trei bărbați – Dennis Nilsen (David Tennant), inspectorul șef Peter Jay (Daniel Mays) și biograful Brian Masters (Jason Watkins) – serialul explorează consecințele personale și profesionale ale întâlnirii cu un bărbat ca Nilsen. Dennis Nilsen a ucis băieți și tineri în apartamentul lui între 1978 și 1983. Nu a fost descoperit vreme de 5 ani, iar doar atunci când inspectorul Peter Jay a fost chemat pe strada Cranley Gardens, nr. 23 pe 9 februarie 1983 pentru a investiga fragmente de țesut și os care înfundau canalizarea, polițiștii și-au dat seama că au de-a face cu un criminal în serie.