Părerea criticului
Claudiu Romila este un regizor debutant, care se pare ca a fost mai mult actor pana acum – cand a debutat, in fine, cu „Despre morti numai de bine”, un film avand la baza un „scenariu literar” semnat Stelian Tanase.
Vestea buna este ca scenariul a renuntat sa pretinda ca e literar, devenind un simplu scenariu de film politist, plasat in lumea interlopa si politica (cele doua rimeaza, probabil „literar”), cu traficanti de droguri, trafic de influenta, sefi de partide politice, sotii de sefi de partide politice care traiesc cu bodigarzii, politisti constiinciosi, ziariste ambitioase, o crima - ingrediente din care un regizor ok ar fi putut scoate, e drept, nu o capodopera, ci un film mediocru.
Vestea proasta e ca sunt mai multe vesti proaste: filmul e, pe alocuri, hilar de prost, actorii (cu o exceptie: Victoria Cocias) joaca telefonat, ca-n telenovele, o urmarire cu masini e-atat de lunga ca-ncepi sa batii din picioare, iar povestea e sucita si-nvartita pana cand se duc naibii si miza politista, si cea politica... Una peste alta, despre „Despre morti numai de bine” nu poti zice nimic de bine. Decat daca ar fi un film mort. Si e – nascut mort!
Am mai spus-o si o mai spun: avem nevoie de filme de gen. Politiste, musicaluri sau comedii, e loc pentru toate in cinematograful nostru saracut. Exista o singura conditie: sa fie facute cu profesionalism. In filmul debutantului Romila, profesionista e doar imaginea veteranului Florin Mihailescu (care se incapataneaza sa se prezinte ca „director de fotografie”, desi termenul corect este: „de imagine”).
In rest, nimic nu se leaga, totul se destrama. Impresia e de film de televiziune, care – dintr-un viciu de CNC – a ajuns pe marile ecrane in cautarea unui public pe care nu l-ar fi avut in veci la televiziune. Nu doar ca povestea – la rigoare, plauzibila – e povestita prost. Nu doar ca exista clisee peste clisee, care-ti sar in ochi pentru ca altceva n-are ce sa-ti sara. Nu doar ca actrita pusa sa o joace pe ziarista care investigheaza „cazul” ar fi mai la locul ei aducand tava intr-un sitcom.
Marea problema a acestui film este ca nu reuseste nici macar sa fie mediocru!
Vestea buna este ca scenariul a renuntat sa pretinda ca e literar, devenind un simplu scenariu de film politist, plasat in lumea interlopa si politica (cele doua rimeaza, probabil „literar”), cu traficanti de droguri, trafic de influenta, sefi de partide politice, sotii de sefi de partide politice care traiesc cu bodigarzii, politisti constiinciosi, ziariste ambitioase, o crima - ingrediente din care un regizor ok ar fi putut scoate, e drept, nu o capodopera, ci un film mediocru.
Vestea proasta e ca sunt mai multe vesti proaste: filmul e, pe alocuri, hilar de prost, actorii (cu o exceptie: Victoria Cocias) joaca telefonat, ca-n telenovele, o urmarire cu masini e-atat de lunga ca-ncepi sa batii din picioare, iar povestea e sucita si-nvartita pana cand se duc naibii si miza politista, si cea politica... Una peste alta, despre „Despre morti numai de bine” nu poti zice nimic de bine. Decat daca ar fi un film mort. Si e – nascut mort!
Am mai spus-o si o mai spun: avem nevoie de filme de gen. Politiste, musicaluri sau comedii, e loc pentru toate in cinematograful nostru saracut. Exista o singura conditie: sa fie facute cu profesionalism. In filmul debutantului Romila, profesionista e doar imaginea veteranului Florin Mihailescu (care se incapataneaza sa se prezinte ca „director de fotografie”, desi termenul corect este: „de imagine”).
In rest, nimic nu se leaga, totul se destrama. Impresia e de film de televiziune, care – dintr-un viciu de CNC – a ajuns pe marile ecrane in cautarea unui public pe care nu l-ar fi avut in veci la televiziune. Nu doar ca povestea – la rigoare, plauzibila – e povestita prost. Nu doar ca exista clisee peste clisee, care-ti sar in ochi pentru ca altceva n-are ce sa-ti sara. Nu doar ca actrita pusa sa o joace pe ziarista care investigheaza „cazul” ar fi mai la locul ei aducand tava intr-un sitcom.
Marea problema a acestui film este ca nu reuseste nici macar sa fie mediocru!
