În 1945, Salvador Dali și Walt Disney au inițiat un proiect extraordinar – Destino -, încercând să creeze o nou tehnică de animație. O tehnică inspirată de lucrările lui Freud despre subconștient și modul în care este influențat acesta prin intermediul imaginilor cu dublu sens.
Descris de către Dali drept “o expunere magică a problematicii vieții în labirintul timpului” și de către Disney ca “o poveste de dragoste simplă despre o fată aflată în căutarea iubirii adevărate”, Destino, spune tragica poveste de dragoste a lui Chronos – personificare a timpului – și a dragostei pe care o nutrește față de o muritoare, pe fundalul peisajelor suprarealiste ale picturii lui Dalí. O animație plină de o nerostită poezie care se bucura de o coloană sonoră semnată de compozitorul mexican Armando Dominguez și interpretată de către Dora Luz.
Destino a rămas uitat vreme de aproape 50 de ani: în 1999 avea să fie descoperit accidental de către Roy E. Disney, nepotul lui Walt Disney. Iar în 2003 avea să fie nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animație.
