Părerea criticului
Destroyer/Capcana, film cu premiera pe marile noastre ecrane, va rămâne în memoria cinefililor pentru rolul pe care îl face Nicole Kidman, diferit de tot ce a construit până acum.
Nicole Kidman, nominalizată la Globurile de Aur 2019 pentru acest rol, este o femeie detectiv din Poliția Los Angeles, care poartă cu sine traumele unui eveniment din trecut ce o bântuie și astăzi. Victimă a luptei dintre lege și fărădelege, Erin Bell este acum un cadavru viu, o fantomă care își caută împăcarea cu ce i s-a întâmplat în trecut iar eliberarea nu poate să vină decât dacă îl prinde pe Silas (Toby Kebbell), capul unui grup de spărgători de bănci, grup în care ea s-a infiltrat cu 15 ani în urmă pentru a-l da pe mâna legii. Dar când pornești pe drumul răzbunării, trebuie să sapi două gropi...
Filmul Destroyer/Capcana e reușit prin analiza profilului unei victime a războiului dintre lege și delincvență, făcând portretul unui personaj consumat de durere, iar iubitorii unor categorii de thrillere ce pun accentul pe dramele personajelor, precum filme gen Vanilla Sky, vor ieși satisfăcuți de la această producție.
Destroyer/Capcana face parte din categoria acelor producții care - deși au ingredientele filmelor de acțiune (cadavre, spargeri de bănci, delincvenți, bătăi, împușcături) - e un film foarte contemplativ, centrul de greutate fiind nu pe scenele de luptă, ori pe urmăririle de mașini, care apar numai în flashback-uri, ci pe scenele lungi care îi surprind protagonistei suferința și starea catatonică.
Spectatorii care caută să vadă un caper, vor descoperi un film ce face portretul traumei. Scenele de violență sunt inerte comparativ cu drama protagnistei, care a pierdut aproape totul în respectivul jaf armat.
Deși rețeta e a unui film polițist, Destroyer/Capcana este un film psihologic, nu atât despre lupta dintre polițiști, fie ei sub acoperire și delincvenți ci despre drama unei persoane care a fost o victimă în lupta dintre bine și rău. Insuficient pregătită pentru misiunea de infiltrare în grupul de delincvenți conduși de periculosul Silas, Erin nu a avut prezență de spirit într-un moment crucial. Ce face acum Erin e acel „to be brooding”, se adâncește în gânduri negre analizând evenimente trecute, trage concluzii și rămâne neclintită în dorința de a-l prinde pe cel care i-a distrus viața. Scenele de luptă ale protagonistei cu propria conștiință preleveaza în raport cu scenele de acțiune. Cele mai dramatice evenimente din film sunt cele care au loc în flash back-uri: când pune la cale misiunea, când se îndrăgostește, când participă la jaf.
Partener în misiunea sub acoperire îi este Chris (Sebastian Stan). Actorul cu origini românești e în film un polițist foarte bun la ce face, iar gestul din timpul jafului arată un om care crede în misiunea lui, un polițist antrenat, care știe că datoria lui este să intervină indiferent de consecințe. Erin (Kidman), pe de altă parte, în calitate de ajutor de șerif, nu era cel mai potrivit om pentru misiune și nu a avut prezență de spirit sub presiune, de aceea nici nu a fost acuzată de superiori când misiunea eșuează dramatic.
Personajul lui Erin are complexitate - nu e polițistul clasic, e tentată de a lua bani pentru sine în timpul jafului armat, pentru un viitor fără griji, dar tentația aceasta de a fura banii nu e cea care a provocat drama, ci faptul că a reacționat neadecvat într-o situație limită.
Un flashback dinspre final, cu Erin în zăpada, cu fetiță ei în spate, arată purificarea personajului, eliberarea lui.
Nicole Kidman, nominalizată la Globurile de Aur 2019 pentru acest rol, este o femeie detectiv din Poliția Los Angeles, care poartă cu sine traumele unui eveniment din trecut ce o bântuie și astăzi. Victimă a luptei dintre lege și fărădelege, Erin Bell este acum un cadavru viu, o fantomă care își caută împăcarea cu ce i s-a întâmplat în trecut iar eliberarea nu poate să vină decât dacă îl prinde pe Silas (Toby Kebbell), capul unui grup de spărgători de bănci, grup în care ea s-a infiltrat cu 15 ani în urmă pentru a-l da pe mâna legii. Dar când pornești pe drumul răzbunării, trebuie să sapi două gropi...
Filmul Destroyer/Capcana e reușit prin analiza profilului unei victime a războiului dintre lege și delincvență, făcând portretul unui personaj consumat de durere, iar iubitorii unor categorii de thrillere ce pun accentul pe dramele personajelor, precum filme gen Vanilla Sky, vor ieși satisfăcuți de la această producție.
Destroyer/Capcana face parte din categoria acelor producții care - deși au ingredientele filmelor de acțiune (cadavre, spargeri de bănci, delincvenți, bătăi, împușcături) - e un film foarte contemplativ, centrul de greutate fiind nu pe scenele de luptă, ori pe urmăririle de mașini, care apar numai în flashback-uri, ci pe scenele lungi care îi surprind protagonistei suferința și starea catatonică.
Spectatorii care caută să vadă un caper, vor descoperi un film ce face portretul traumei. Scenele de violență sunt inerte comparativ cu drama protagnistei, care a pierdut aproape totul în respectivul jaf armat.
Deși rețeta e a unui film polițist, Destroyer/Capcana este un film psihologic, nu atât despre lupta dintre polițiști, fie ei sub acoperire și delincvenți ci despre drama unei persoane care a fost o victimă în lupta dintre bine și rău. Insuficient pregătită pentru misiunea de infiltrare în grupul de delincvenți conduși de periculosul Silas, Erin nu a avut prezență de spirit într-un moment crucial. Ce face acum Erin e acel „to be brooding”, se adâncește în gânduri negre analizând evenimente trecute, trage concluzii și rămâne neclintită în dorința de a-l prinde pe cel care i-a distrus viața. Scenele de luptă ale protagonistei cu propria conștiință preleveaza în raport cu scenele de acțiune. Cele mai dramatice evenimente din film sunt cele care au loc în flash back-uri: când pune la cale misiunea, când se îndrăgostește, când participă la jaf.
Partener în misiunea sub acoperire îi este Chris (Sebastian Stan). Actorul cu origini românești e în film un polițist foarte bun la ce face, iar gestul din timpul jafului arată un om care crede în misiunea lui, un polițist antrenat, care știe că datoria lui este să intervină indiferent de consecințe. Erin (Kidman), pe de altă parte, în calitate de ajutor de șerif, nu era cel mai potrivit om pentru misiune și nu a avut prezență de spirit sub presiune, de aceea nici nu a fost acuzată de superiori când misiunea eșuează dramatic.
Personajul lui Erin are complexitate - nu e polițistul clasic, e tentată de a lua bani pentru sine în timpul jafului armat, pentru un viitor fără griji, dar tentația aceasta de a fura banii nu e cea care a provocat drama, ci faptul că a reacționat neadecvat într-o situație limită.
Un flashback dinspre final, cu Erin în zăpada, cu fetiță ei în spate, arată purificarea personajului, eliberarea lui.
