O drama bazata pe fapte reale dar care raman neelucidate si pana astazi. Descrie o realitate trista si violenta a rasismului care a ingenuncheat si inca mai pune probleme serioase dezvoltarii civilizatiei occidentale. Actorii se descurca bine si rolul dificil de rasist inversunat este interpretat chiar foarte bine de Will Poulter. Regia si scenariul aduc suspans si emotie scenelor tensionate din film.
BogdanP.
pe 03 Aprilie 2018 02:07
Inceputul nu pare promitator, adevarata poveste incepe cam dupa min. 30, dar a meritat filmul fiind lung de 2h:20 min , un film care nu trebuie scapat ! Un true story revoltator.
andystarx
pe 24 Februarie 2018 19:08
Filmul nu a fost rau,mai ales ca am aflat inca o nedreptate facuta unora dintre negri in America,ce poti sa mai zici dupa un astfel de film,unii nu au pic de omenie in ei,oricum actorii au jucat foarte bine,mi s-a parut putin cam lung !
ionion1992
pe 22 Februarie 2018 18:17
Un film reusit ,care mi-a placut .Detroit este un film ce merita vazut .Dureaza putin pana iti dai seama despre ce este vorba ,eu am vrut sa il scot ca ma plictisise dar cu putina rabdare cam incepand cu minutul 50 trecand aproape o ora devine foarte bun ,cu foarte mult suspans ,si apoi nu stii cand trece si cealalta ora ,devine filmul foarte bun si interesant .Trebuie ceva rabdare pana intra in actiune .Eu zic ca merita vazut ,la inceput ie mai plictisitor ,dar cu cat trece timpu devine interesant si captivant .Recomand !,un film care te tine atent si concentrat
woodstar
pe 07 Decembrie 2017 22:51
Noul film al lui Kathryn Bigelow (The Hurt Locker, Zero Dark Thirty) incepe in anul 1967, cu un raid al politiei intr-un bar neautorizat si escaladeaza repede intr-o rascoala ce ajunge sa dureze 4 zile. Aceasta a revendicat 43 de morti, peste 1100 de raniti si peste 7000 de arestari.
Bigelow incearca sa prezinte violenta si jafurile ce au impanzit strazile Detroitului filmata cu un stil de semi-documentar, pana sa se axeze pe incidentul de la motelul Angiers, unde trei tineri de culoare si-au pierdut viata.
Larry Reed (Algee Smith) este solistul unui grup numit The Dramatics, si este devastat cand prestatia acestora a fost anulata datorita rascoalelor ce se intamplau pe strazi. La inceput, acesta refuza sa plece si ajunge sa cante pe scena, dar fara nici un public. Acesta voia doar sa-si indeplineasca visul. Printre cele mai bune momente ale filmului.
El si prietenul sau, Fred (Jacob Latimore) isi fac drum catre motelul Angiers unde se amesteca cu alti locuitori, printre care si doua fete albe ce au venit in vizita din Ohio, Julie Ann (Hannah Murray) si Karen (Kaitlyn Dever). Carl (Jason Mitchell) trage cu un pistol de jucarie pe geam, atragandu-i pe politisti catre motel, fiind condusi de un politist sadic si rasist, Philipp Krauss (Will Poulter).
Dupa ce Carl a fost impuscat de politisti, ceilalti locuitori sunt pusi cu spatele la zid, fiind obligati sa spuna cine a fost persoana care a tras focuri de arma pe geam. Niciunul nu recunoaste, asadar politistii incep sa-i ia pe fiecare in alta camera, la inceput, tragand la cacealma, dar vazand ca niciunul dintre ei nu recunoaste, lucrurile incep sa ia o intorsatura ingrozitoare.
Bigelow incearca sa adauge un aspect cat mai dramatic acestor secvente, dar parca acest lucru face sa lungeasca scenele fara motiv, pierzandu-si fix lucrul pe care trebuia sa-l dobandeasca. O scena ce este catalogata ca fiind "horror" in istoria Americii, este tratata cu mediocritate si nu atinge coardele sensibile pe care trebuia sa le faca.
Chiar daca filmul a vrut sa se concentreze pe mai mult decat incidentul de la Motelul Algiers, dupa cum ne este prezentat la inceput, acesta ajunge sa prezinte evenimentele intr-un mod incomplet, si nu raspunde la intrebarea cea mai importanta "De ce s-a ajuns la acest lucru?" si doar ne arata cum.
alali
pe 21 Septembrie 2017 02:47
Tulburatoare aceasta descriere detaliata a unei istorii recente, o problema ce pare ca inca persista, din pacate, in care un oras de talia Detroit-ului cade victima unor interese meschine sau unor comportamente reprobabile. Chiar in 2013, Detroit a trecut printr-un faliment de rasunet, lucru ce a provocat numeroase miscari atat de strada, sociale, cat si migratorii. Populatia acestei metropole, a 5-a din Statele Unite, intr-o continua scadere inca din anii 50-60, atunci cand atinsese maximul de crestere, ajungand la aproximativ 1.700.000 locuitori, este dupa ultimele estimari, in 2016, la circa 650.000, cu o curba descendenta, vizibil mai abrupta dupa evenimentul din 2013.
Respectand o regula ciudata dupa care in ultimul timp protagonistul isi pierde din pondere in detrimentul antagonistului sau a secunzilor ce-l inconjoara, s-a ajuns la paradoxul intalnit in aceasta productie, unde negativul este de departe cel care conduce intregul proiect. Rolul principal in intelesul clasic al termenului, cred ca nici nu exista aici. Este el John Boyega sau Algee Smith? Greu de spus. Practic, oricare actor ce apare pe toata durata proiectiei isi are perioada sa in care poate fi considerat protagonist. Aceasta contrabalansare a echilibrului dintre pozitiv si negativ, cu evident castig de cauza in favoarea variabilei neplacute, are ca efect o lipsa a descarcarii tensiunii acumulate in timpul vizionarii, lucru ce duce la frustrari in randul publicului. Povestea este extrem de plauzibila si realul nu pare deloc cosmetizat. Problema apare chiar la aceasta imposibilitate a delimitarii filmului de evenimentele ce ne inconjoara si ni se servesc zilnic la stiri de exemplu. Aici viata nu numai ca bate filmul, dar ea e filmul insusi. Si nimeni nu vrea sa faca un drum la unde sa i se nareze o poveste ce a facut sau a vazut azi pe strada sau la tv.
Imagine
Filmat preponderent in gros plan, in special in cea mai importanta jumatate a sa, cea a interogatoriului, in care toata compozitia imaginii se rezuma la chipurile descompuse ale interpretilor, filmul devine si mai apasator. Este ca si cum ai privi in ochi aceste victime ale unor abuzuri nejustificate dar tu nu deti nici o putere prin care sa le ajuti si sa opresti acele acte de violenta. O neputinta dureroasa ce lasa sechele si traume provenite din acel schimb de priviri, atat de direct si care parca nu mai e nemijlocit nici de camera de filmat nici de ecranul de panza. Te uiti pur si simplu in ochii victimelor si simti ceea ce e in sufletul lor.
Finalul dezamageste nu neaparat prin calitatea lui, ci prin disconfortul pe care ti-l creaza. Nimic nu se intrezareste a fi datator de speranta, absolut totul conducad la ideea ca problema e de nerezolvat. Un fel de "asta e si cu asta defilam", atat de des folosit ca solutie in vremea noastra. Nimeni nu ii cerea regizoarei Kathryn Bigelow, sa propuna solutii sau sa retuseze un caz facandu-l astfel mai placut si mai pe gustul unui public generalist si comercial. Singura pretentie era sa te axezi si pe latura celor ce au reusit sa-si regaseasca linistea si sa isi continue viata. Ei sunt mentionati la sfarsit ca si cum nu ar fi fost deloc interesanti pentru speta cazului ce se dezbate. Productia nu promoveaza viata si schimbarea ci se resemneaza si incheie nejustificat in cea mai pesimista nota cu putinta.
Scenariul si acuratetea faptelor sunt discutabile. Relatari si marturii puse cap la cap si din care s-au selectat doar acele parti ce sa corespunda ideii de realizarea a acestei pelicule. Povestea este cu siguranta relatata doar din punctul de vedere al unei singure tabere. Asta ma face putin mai precaut, desi nu ma indoiesc ca lucrurile s-au petrecut intocmai cum se relateaza in imagini. Retinerea apare strict la partea emotionala ce incearca sa ne fie impusa ca necesara pentru intelegerea intregii istorisiri.
Concluzie: Modelul perfect de film care iti prezinta repercursiunile unui cumul de evenimente, fiecare avandu-si motivatia si scopul lui. Interesele meschine cum sunt acelea de a profita material de pe urma unui haos, teribilismul si inconstienta ce se platesc cu viata sau incalcita birocratie care inca permite ca un element nociv sa ramana activ pana la solutionarea si ultimei cai de recurs, reprezinta cateva din piesele unui puzzle complex si greu de analizat. Singura justificare a crearii unui astfel de film este redesteptarea unei constiinte comune ce pare ca in ultimul timp s-a cam saturat sa mai vegheze treaza la pastrarea, asigurarea si garantarea din partea statului si a organelor sale, a drepturilor cetatenesti si democratice. Nota 7,11!
Bigelow incearca sa prezinte violenta si jafurile ce au impanzit strazile Detroitului filmata cu un stil de semi-documentar, pana sa se axeze pe incidentul de la motelul Angiers, unde trei tineri de culoare si-au pierdut viata.
Larry Reed (Algee Smith) este solistul unui grup numit The Dramatics, si este devastat cand prestatia acestora a fost anulata datorita rascoalelor ce se intamplau pe strazi. La inceput, acesta refuza sa plece si ajunge sa cante pe scena, dar fara nici un public. Acesta voia doar sa-si indeplineasca visul. Printre cele mai bune momente ale filmului.
El si prietenul sau, Fred (Jacob Latimore) isi fac drum catre motelul Angiers unde se amesteca cu alti locuitori, printre care si doua fete albe ce au venit in vizita din Ohio, Julie Ann (Hannah Murray) si Karen (Kaitlyn Dever). Carl (Jason Mitchell) trage cu un pistol de jucarie pe geam, atragandu-i pe politisti catre motel, fiind condusi de un politist sadic si rasist, Philipp Krauss (Will Poulter).
Dupa ce Carl a fost impuscat de politisti, ceilalti locuitori sunt pusi cu spatele la zid, fiind obligati sa spuna cine a fost persoana care a tras focuri de arma pe geam. Niciunul nu recunoaste, asadar politistii incep sa-i ia pe fiecare in alta camera, la inceput, tragand la cacealma, dar vazand ca niciunul dintre ei nu recunoaste, lucrurile incep sa ia o intorsatura ingrozitoare.
Bigelow incearca sa adauge un aspect cat mai dramatic acestor secvente, dar parca acest lucru face sa lungeasca scenele fara motiv, pierzandu-si fix lucrul pe care trebuia sa-l dobandeasca. O scena ce este catalogata ca fiind "horror" in istoria Americii, este tratata cu mediocritate si nu atinge coardele sensibile pe care trebuia sa le faca.
Chiar daca filmul a vrut sa se concentreze pe mai mult decat incidentul de la Motelul Algiers, dupa cum ne este prezentat la inceput, acesta ajunge sa prezinte evenimentele intr-un mod incomplet, si nu raspunde la intrebarea cea mai importanta "De ce s-a ajuns la acest lucru?" si doar ne arata cum.
Respectand o regula ciudata dupa care in ultimul timp protagonistul isi pierde din pondere in detrimentul antagonistului sau a secunzilor ce-l inconjoara, s-a ajuns la paradoxul intalnit in aceasta productie, unde negativul este de departe cel care conduce intregul proiect. Rolul principal in intelesul clasic al termenului, cred ca nici nu exista aici. Este el John Boyega sau Algee Smith? Greu de spus. Practic, oricare actor ce apare pe toata durata proiectiei isi are perioada sa in care poate fi considerat protagonist. Aceasta contrabalansare a echilibrului dintre pozitiv si negativ, cu evident castig de cauza in favoarea variabilei neplacute, are ca efect o lipsa a descarcarii tensiunii acumulate in timpul vizionarii, lucru ce duce la frustrari in randul publicului. Povestea este extrem de plauzibila si realul nu pare deloc cosmetizat. Problema apare chiar la aceasta imposibilitate a delimitarii filmului de evenimentele ce ne inconjoara si ni se servesc zilnic la stiri de exemplu. Aici viata nu numai ca bate filmul, dar ea e filmul insusi. Si nimeni nu vrea sa faca un drum la unde sa i se nareze o poveste ce a facut sau a vazut azi pe strada sau la tv.
Imagine
Filmat preponderent in gros plan, in special in cea mai importanta jumatate a sa, cea a interogatoriului, in care toata compozitia imaginii se rezuma la chipurile descompuse ale interpretilor, filmul devine si mai apasator. Este ca si cum ai privi in ochi aceste victime ale unor abuzuri nejustificate dar tu nu deti nici o putere prin care sa le ajuti si sa opresti acele acte de violenta. O neputinta dureroasa ce lasa sechele si traume provenite din acel schimb de priviri, atat de direct si care parca nu mai e nemijlocit nici de camera de filmat nici de ecranul de panza. Te uiti pur si simplu in ochii victimelor si simti ceea ce e in sufletul lor.
Finalul dezamageste nu neaparat prin calitatea lui, ci prin disconfortul pe care ti-l creaza. Nimic nu se intrezareste a fi datator de speranta, absolut totul conducad la ideea ca problema e de nerezolvat. Un fel de "asta e si cu asta defilam", atat de des folosit ca solutie in vremea noastra. Nimeni nu ii cerea regizoarei Kathryn Bigelow, sa propuna solutii sau sa retuseze un caz facandu-l astfel mai placut si mai pe gustul unui public generalist si comercial. Singura pretentie era sa te axezi si pe latura celor ce au reusit sa-si regaseasca linistea si sa isi continue viata. Ei sunt mentionati la sfarsit ca si cum nu ar fi fost deloc interesanti pentru speta cazului ce se dezbate. Productia nu promoveaza viata si schimbarea ci se resemneaza si incheie nejustificat in cea mai pesimista nota cu putinta.
Scenariul si acuratetea faptelor sunt discutabile. Relatari si marturii puse cap la cap si din care s-au selectat doar acele parti ce sa corespunda ideii de realizarea a acestei pelicule. Povestea este cu siguranta relatata doar din punctul de vedere al unei singure tabere. Asta ma face putin mai precaut, desi nu ma indoiesc ca lucrurile s-au petrecut intocmai cum se relateaza in imagini. Retinerea apare strict la partea emotionala ce incearca sa ne fie impusa ca necesara pentru intelegerea intregii istorisiri.
Concluzie: Modelul perfect de film care iti prezinta repercursiunile unui cumul de evenimente, fiecare avandu-si motivatia si scopul lui. Interesele meschine cum sunt acelea de a profita material de pe urma unui haos, teribilismul si inconstienta ce se platesc cu viata sau incalcita birocratie care inca permite ca un element nociv sa ramana activ pana la solutionarea si ultimei cai de recurs, reprezinta cateva din piesele unui puzzle complex si greu de analizat. Singura justificare a crearii unui astfel de film este redesteptarea unei constiinte comune ce pare ca in ultimul timp s-a cam saturat sa mai vegheze treaza la pastrarea, asigurarea si garantarea din partea statului si a organelor sale, a drepturilor cetatenesti si democratice. Nota 7,11!