Fiecare țară post-comunistă are propriul repertoriu de povești despre varii evadări (reale sau doar plănuite) peste graniță. Cele mai savuroase dintre ele, dezvoltate în contextul unei nostalgii crescute pentru trecutul recent, se concentrează adesea pe imaginația celor angajați în trecerea graniței, insistând adesea pe aspectul senzaționalist al recuzitei folosite. Însă filmul lui Stefan Weinert se plasează în afara imaginarului discret nostalgic al ultimilor ani, rămânând concentrat asupra aspectului traumatic. Documentarul Familia examinează moartea câtorva transfugi care au încercat să treacă de zidul Berlinului. Numărul deceselor rămâne incert, fiind în mod constant reconsiderat și amendat după reunificarea Germaniei. Familiile celor decedați se străduiesc să facă dreptate: o mamă încă nu știe ce s-a întâmplat cu cadavrul fiului ei, o femeie n-a înțeles nici acum în ce condiții s-a înecat soțul ei, un barbat descoperă niște fotografii într-un dosar Stasi și este confruntat brutal, pentru prima dată, cu imaginea cadavrului tatălui său. În multe cazuri, sentințele date celor vinovați de morțile respective sunt resimțite ca un afront de cei ale căror vieți au fost afectate iremediabil de moartea celor apropiați. Un film discret dar penetrant, Familia vine să ne dovedească faptul că, pentru țările din fostul Bloc de Est, comunismul nu e încă un capitol închis. Un fapt altminteri cunoscut, nu-i așa?
Urmăreşte-ne pe:
Termeni şi condiţii |
Contact |
Politica de confidentialitate |
A.N.P.C |
