Sinopsis

Povești să mori de râs”, are scenariul perfect pentru o distributie formată din comedianți de elită.


Povestea clasica a lui Rapunzel este transformată într-o poveste comică cu detectivi, în care este implicat un prinț. Acesta pornește la drum alături de scutierul sau de încredere, pentru a rezolva misterioasa dispariție a unei tinere din regatul de basm.


Povestea lui Rumpelstiltskin este redată din perspectiva a trei paznici ghinioniști, însărcinați cu păzirea marginilor pădurii, o îndeletnicire în mod normal, inofensivă. Dar, atunci când un gnom ciudat pătrunde în camerele regale și amenință să răpească copilul reginei, trandăveala lor este zdruncinată. Urmărirea micului suspect îi conduce pe aceștia, adânc în pădure, acolo unde descoperă că gnomul, fără nume, este de fapt o persoană importantă în sindicatul afacerilor ilegale cu aur - una peste alta, nefiind cel mai indicat moment pentru punerea acestuia sub supravegherea camerei echipajului Rețelei de Știri a Basmului.

Scufița Roșie se apropie între timp, cu repeziciune, de vârsta de 30 de ani, când întâlnește un dubios producător de muzică, Sebastian J. Wolf, în una dintre multele călătorii către casa bunicii. Înșelătorul Mr. Wolf îi promite Scufiței o carieră promițătoare în industria muzicală, dar în cadrul faimoasei competiții pentru desemnarea idolului de basm, planurile sinistre ale lui Wolf ies la iveală, printr-o demascare care îți taie respirația. Poate acel unic vânător care a admirat-o întotdeauna, în secret, pe Scufiță, poate veni în ajutorul ei.

8 povești faimoase sunt transformate în satire jucăușe și vesele în această serie cu adevărat agreabilă.