Părerea criticului
Cu o premieră pregătită pentru luna martie, debutul în lungmetraj al regizoarei Anca Miruna Lăzărescu (cunoscută pentru cel mai premiat scurtmetraj românesc, excelentul Apele tac) are toate şansele să captiveze şi să emoţioneze publicul cu aventuri din anul 1968, doar încă foarte relevante în prezent. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la această ataşantă dramă de familie ce discută şi pe seama turbulentei situaţii politice din anul 1968.
La drum cu tata are în centrul atenţiei familia Reinholtz: tatăl William (Ovidiu Schumacher) şi fiii Mihai (Alexandru Mărgineanu) şi Emil (Răzvan Enciu) locuiesc în Arad şi au puncte diferite de vedere despre o situaţie ce afectează pacea în căminul lor. William suferă de o afecţiune ce s-ar putea rezolva cu o operaţie pe creier, dar bătrânul se resemnează în faţa situaţiei. Până la urmă, locuieşte în România comunistă, în fruntea căreia a fost numit recent progresistul Nicolae Ceauşescu, iar unicul neurochirurg care a avut succes în astfel de operaţii se află în Dresda.
Dar Mihai nu este la fel de resemnat ca tatăl său: tânărul medicinist îşi foloseşte influenţa şi devine colaborator al Securităţii, ceea ce îi ameninţă relaţia cu fratele mai mic, tocmai pentru a obţine paşapoarte pentru călătoria ce i-ar putea salva tatălui său viaţa. Aventura începe când cei trei încep imprevizibilul voiaj al cărui itinerariu va fi dat peste cap de invadarea Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică.
Cu o premisă extrem de ofertantă, La drum cu tata este nu doar unul dintre cele mai ambiţioase lungmetraje de debut văzute vreodată în cinema-ul românesc, ci şi una din rarele coproducţii în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, este unul din acele filme în care precizarea că povestea a fost inspirată din evenimente petrecute în realitate chiar înseamnă ceva, pentru că multe dintre aventurile din film i s-au întâmplat chiar tatălui regizoarei, pe atunci un licean de 18 ani, interpretat pe ecran de foarte promiţătorul şi expresivul Răzvan Enciu (foto stânga).
Poate că românii s-au aflat la periferia istoriei în 1968, când întreg blocul comunist s-a cutremurat în faţa consecinţelor Primăverii de la Praga, dar La drum cu tata reuşeşte să ne poarte în mijlocul evenimentelor, când călătoria celor trei eroi este întreruptă de tancurile ruseşti. Imensa tensiune a acestei farse a destinului ameninţă relaţia lor şi aşa volatilă, ceea ce lansează o adevărată provocare scenariului scris de Lăzărescu: îmbinarea aspectului personal cu cel politic. La drum cu tata se achită de această provocare şi reuşeşte în acelaşi timp să-şi implice, emoţioneze şi informeze publicul, cu un melanj atractiv de film politic, poveste de dragoste, dramă de familie, dar şi povestea unei maturizări.
Deşi suferă întrucâtva din cauza unui scenariu inegal şi al unor momente când interpretările actorilor sunt prea teatrale, La drum cu tata compensează din plin cu o inedită perspectivă asupra istoriei, o perspectivă ce face ca filmul să fie interpretat diferit în funcţie de naţionalitatea publicului. Românii vor reacţiona diferit faţă de publicul german, de exemplu, care va descoperi o amuzantă intrigă despre conaţionalii lor din Germania de Vest obsedaţi de un socialism teoretic şi care privesc familia Reinholtz, spre amuzamentul dulce-amar al membrilor ei, ca pe nişte oaspeţi dintr-un tărâm fantastic, unde inechitatea socială a dispărut. Astfel La drum cu tata reuşeşte să ofere o multitudine de perspective, filmate în culori calde, ale unor timpuri de mult apuse, în care visele despre viitor păreau mai tangibile decât viaţa de zi cu zi.
La drum cu tata are în centrul atenţiei familia Reinholtz: tatăl William (Ovidiu Schumacher) şi fiii Mihai (Alexandru Mărgineanu) şi Emil (Răzvan Enciu) locuiesc în Arad şi au puncte diferite de vedere despre o situaţie ce afectează pacea în căminul lor. William suferă de o afecţiune ce s-ar putea rezolva cu o operaţie pe creier, dar bătrânul se resemnează în faţa situaţiei. Până la urmă, locuieşte în România comunistă, în fruntea căreia a fost numit recent progresistul Nicolae Ceauşescu, iar unicul neurochirurg care a avut succes în astfel de operaţii se află în Dresda.
Dar Mihai nu este la fel de resemnat ca tatăl său: tânărul medicinist îşi foloseşte influenţa şi devine colaborator al Securităţii, ceea ce îi ameninţă relaţia cu fratele mai mic, tocmai pentru a obţine paşapoarte pentru călătoria ce i-ar putea salva tatălui său viaţa. Aventura începe când cei trei încep imprevizibilul voiaj al cărui itinerariu va fi dat peste cap de invadarea Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică.
Cu o premisă extrem de ofertantă, La drum cu tata este nu doar unul dintre cele mai ambiţioase lungmetraje de debut văzute vreodată în cinema-ul românesc, ci şi una din rarele coproducţii în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, este unul din acele filme în care precizarea că povestea a fost inspirată din evenimente petrecute în realitate chiar înseamnă ceva, pentru că multe dintre aventurile din film i s-au întâmplat chiar tatălui regizoarei, pe atunci un licean de 18 ani, interpretat pe ecran de foarte promiţătorul şi expresivul Răzvan Enciu (foto stânga).
Poate că românii s-au aflat la periferia istoriei în 1968, când întreg blocul comunist s-a cutremurat în faţa consecinţelor Primăverii de la Praga, dar La drum cu tata reuşeşte să ne poarte în mijlocul evenimentelor, când călătoria celor trei eroi este întreruptă de tancurile ruseşti. Imensa tensiune a acestei farse a destinului ameninţă relaţia lor şi aşa volatilă, ceea ce lansează o adevărată provocare scenariului scris de Lăzărescu: îmbinarea aspectului personal cu cel politic. La drum cu tata se achită de această provocare şi reuşeşte în acelaşi timp să-şi implice, emoţioneze şi informeze publicul, cu un melanj atractiv de film politic, poveste de dragoste, dramă de familie, dar şi povestea unei maturizări.
Deşi suferă întrucâtva din cauza unui scenariu inegal şi al unor momente când interpretările actorilor sunt prea teatrale, La drum cu tata compensează din plin cu o inedită perspectivă asupra istoriei, o perspectivă ce face ca filmul să fie interpretat diferit în funcţie de naţionalitatea publicului. Românii vor reacţiona diferit faţă de publicul german, de exemplu, care va descoperi o amuzantă intrigă despre conaţionalii lor din Germania de Vest obsedaţi de un socialism teoretic şi care privesc familia Reinholtz, spre amuzamentul dulce-amar al membrilor ei, ca pe nişte oaspeţi dintr-un tărâm fantastic, unde inechitatea socială a dispărut. Astfel La drum cu tata reuşeşte să ofere o multitudine de perspective, filmate în culori calde, ale unor timpuri de mult apuse, în care visele despre viitor păreau mai tangibile decât viaţa de zi cu zi.
