Sinopsis

Sofia e fiica plină de temperament a lui Ramón și Loren, care au un mic restaurant într-un sătuc spaniol. Pasionată de gătit, dintotdeauna a visat să devină o bucătăreasă renumită, iar visul pare să i se îndeplinească atunci când îl cunoaște pe Frank, managerul unui restaurant. Frank se îndrăgostește de Sofia, însă fata e logodită cu Toni, cu care e împreună de mulți ani și pentru care se reîntoarce în satul natal pentru a-i fi soție. Și povestea s-ar putea termina cu "și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți"... Numai că Frank revine după câțiva ani în sat pentru a-i propune Sofiei să-și deschidă împreună un restaurant, iar femeia, acum mamă a trei copii, acceptă. Iar viața Sofiei și a familiei sale nu va mai fi niciodată la fel.