Speram ca poate aflam cu totii adevarul spus cu subiect si predicat in consens cu ceea ce se intuieste sau se observa.
dany6960
pe 19 Iunie 2026 10:38
Intra un extraterestru intr-un bar. Chelenerul il intreaba ce doreste.
- O apa distilata cu hidrogen molecular si fara impuritati.
- Aha, deci o vodka sa fie.
user-5c8bfba2e40a4
pe 16 Iunie 2026 18:56
Fiind un impătimit al SF-ului, fie el literar sau cinematografic, a fost musai sa vin și la acest film. Și cred ca pot afirma fără tagada ca e musai sa îl vedeți și voi. Căci se înscrie în galeria filmelor SF ce rămân. Nu, nu e genul "Interstelar" (care vad ca e un film de referință pentru generația Facebook). E mai degrabă frate bun cu Întâlnire de gradul trei și Contact. Da, mi-a plăcut mult, o insulă în marea filmelor ce se bazează exclusiv pe efecte speciale.
Mihai_Moise
pe 16 Iunie 2026 08:52
Am citit un pic comentariile...
Huh! Uite c-am evoluat si aici: ne dam cu parerea cu ajutorul AI-ului, ca nu reusim sa incropim o opinie. :))) Pacat!
Spielberg a revenit la subiectul lui preferat! Din nefericire, da chix in cel mai magistral mod! Filmul e doar o pastișă dupa multe creatii SF, un amalgam care dă apă la moară acelor teorii care acuza guvernul SUA ca ascunde adevarul despre ET ...
Hihihi
Cine a citit un pic de cosmologie, astrofizică si ceva caŕti de popularizare a științei, intelege fără niciun ajutor ca Universul e prea mare sa existăm doar noi in el!
"Ziua adevărului" nu propune nimic nou, original si care să te țintuiasca in scaun.
Doar ultimele 20 de minute produc un pic de emoție. Prea putin pentru hype-ul enervant din online!
Foarte proasta alegerea personajului masculin! Mi s-a parut lipsit total de talent, in ciuda partenerei Emily Blunt, care a parut intrata mult mai bine in cerințele rolului.
Sfatul meu?
Revedeti E.T. si A.I.! Sunt cu mult peste Ziua Adevarului ...
Mihai_Moise
pe 16 Iunie 2026 08:52
Am citit un pic comentariile...
Huh! Uite c-am evoluat si aici: ne dam cu parerea cu ajutorul AI-ului, ca nu reusim sa incropim o opinie. :))) Pacat!
Spielberg a revenit la subiectul lui preferat! Din nefericire, da chix in cel mai magistral mod! Filmul e doar o pastișă dupa multe creatii SF, un amalgam care dă apă la moară acelor teorii care acuza guvernul SUA ca ascunde adevarul despre ET ...
Hihihi
Cine a citit un pic de cosmologie, astrofizică si ceva caŕti de popularizare a științei, intelege fără niciun ajutor ca Universul e prea mare sa existăm doar noi in el!
"Ziua adevărului" nu propune nimic nou, original si care să te țintuiasca in scaun.
Doar ultimele 20 de minute produc un pic de emoție. Prea putin pentru hype-ul enervant din online!
Foarte proasta alegerea personajului masculin! Mi s-a parut lipsit total de talent, in ciuda partenerei Emily Blunt, care a parut intrata mult mai bine in cerințele rolului.
Sfatul meu?
Revedeti E.T. si A.I.! Sunt cu mult peste Ziua Adevarului ...
bebelusul
pe 14 Iunie 2026 12:08
Există doar două certitudini în Univers.
Prima: undeva, printre stele, o civilizație extraterestră ne observă cu interes antropologic și o ușoară îngrijorare.
A doua: de fiecare dată când Steven Spielberg face un film cu extratereștri, John Williams apare din ceața cosmică călare pe o orchestră simfonică de dimensiunea unui mic stat european.
Din motive care scapă atât fizicii cuantice, cât și bunului-simț, Disclosure Day reușește să confirme ambele teorii.
La 79 de ani, Spielberg se întoarce la jucăriile lui preferate. Nu ca un regizor care caută teritorii noi, ci ca un colecționar care urcă în pod și descoperă cutia cu obiectele copilăriei sale. Problema este că podul are dimensiunile Pentagonului, iar unele dintre jucării au început să miroasă discret a naftalină și glorie trecută.
După primele zece minute devine clar că Disclosure Day nu este un film nou. Este mai degrabă o reuniune de familie organizată de Steven Spielberg pentru Steven Spielberg și dedicată operei lui Steven Spielberg.
La capul mesei stă Close Encounters of the Third Kind.
E.T. intră și iese din sufragerie fără să bată la ușă.
Iar extratereștrii interdimensionali din Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull au primit și ei invitație, deși nimeni nu recunoaște public că îi cunoaște.
Rezultatul seamănă uneori cu un remake al unui remake al unui film Spielberg realizat de Spielberg după un scenariu inspirat din filmele lui Spielberg.
Imaginați-vă o trupă tribut Beatles în care solistul este și John Lennon, și Paul McCartney, și managerul formației, și singurul spectator din sală.
Cam asta este Disclosure Day.
Povestea îl urmărește pe Daniel, expert în securitate cibernetică, urmărit de o organizație guvernamentală secretă. Pentru că în anul 2026, aparent, agențiile obscure ale guvernului american sunt la fel de nemuritoare precum Dracula și de trei ori mai greu de ucis.
În rucsacul lui se află dovada definitivă a existenței vieții extraterestre.
Nu o parte din adevăr.
Nu o bucată din adevăr.
Nu un PDF cu adevărul.
Întregul adevăr despre locul omenirii în Univers încape confortabil într-un rucsac.
NASA ar trebui să ia notițe.
Între timp, Margaret, prezentatoare meteo, capătă puteri extraordinare după întâlnirea cu un cardinal roșu ( Cardinalis cardinalis).
Este exact genul de idee care, dacă ar veni de la aproape orice alt regizor, ar provoca râsete în sala de ședințe și probabil intervenția unui producător îngrijorat.
Dar acesta este Spielberg.
Iar în cazul lui Spielberg, publicul reacționează cu un oftat resemnat:
„Sigur, Steven. Dacă tu spui că pasărea aceea este cheia destinului cosmic al umanității, cine suntem noi să te contrazicem?”
Emily Blunt înțelege perfect natura misiunii.
Joacă cu o convingere atât de mare încât reușește să facă plauzibil emoțional un concept care pare rezultatul unui accident între X-Men, o poveste New Age despre iluminare spirituală și o reclamă Swarovski de șapte milioane de dolari.
Apoi filmul accelerează.
Nu accelerează.
Decolează.
Nu decolează.
Intră în hiperspațiu.
Spielberg regizează ca și cum cineva tocmai l-ar fi anunțat că internetul va dispărea pentru totdeauna în următoarele cinci minute.
Totul se mișcă.
Totul aleargă.
Totul se rotește.
Totul pare filmat cu sentimentul unei urgențe cosmice.
Camera lui Janusz Kaminski pare să fi consumat trei espresso duble, două băuturi energizante, să fi participat la un masterclass ținut de Michael Bay și să fi decis ulterior că nemișcarea este o insultă personală.
Personajele nu intră în cadre.
Sunt catapultate.
Dialogurile nu au loc.
Sunt urmărite.
Până și moleculele aerului par să participe la acțiune.
Și totuși...
După ce trece euforia mișcării perpetue, începe să apară o altă revelație.
Filmul spune, în esență, exact aceleași lucruri pe care Spielberg le spune de aproape cincizeci de ani.
Oamenii privesc cerul.
Apar lumini misterioase.
Guvernul ascunde ceva.
Universul este minunat.
Extratereștrii sunt probabil mai înțelepți decât noi.
Cineva plânge privind un fenomen luminos.
John Williams ridică orchestra cu încă două octave.
La acest punct nu mai vorbim despre teme recurente.
Vorbim despre liturghie.
Partea fascinantă este că filmul pare perfect conștient de propriul reciclaj.
Spielberg nu-și mai citează filmele.
Le cântă la karaoke.
Fiecare scenă pare o amintire pe care regizorul o vizitează pentru a doua, a treia sau a zecea oară.
Privirea spectatorului se transformă într-un tur ghidat prin Muzeul Steven Spielberg.
„Ah, da”, pare să spună autorul.
„Momentul ăsta a funcționat extraordinar în 1977.”
„Hai să-l facem din nou.”
Și partea enervantă este că funcționează.
Funcționează mult mai des decât ar avea dreptul.
Pentru că nimeni nu regizează uimirea ca Spielberg.
Nimeni.
Când transformă o revelație cosmică într-o operă emoțională de proporții wagneriene, spectatorii aplaudă chiar dacă o parte din creierul lor știe foarte bine că au mai văzut exact aceeași magie acum douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani.
Ultimul act împinge această contradicție până la limita dintre sublim și absurd.
Spielberg deschide un cufăr gigantic cu amintiri cinematografice și începe să scoată din el toate obiectele pe care le-a colecționat în ultimele cinci decenii.
Mister.
Lumini cerești.
Câmpii americane infinite.
Revelații metafizice.
Priviri pline de uimire.
Chipuri luminate de surse imposibile.
Muzică atât de emoțională încât amenință să ridice spectatorii din scaune prin simpla forță a nostalgiei.
Este grandios.
Este excesiv.
Este superb.
Este complet demodat.
Este ridicol din când în când.
Și este surprinzător de emoționant.
Acesta este paradoxul lui Disclosure Day.
Filmul seamănă mai puțin cu un blockbuster SF din 2026 și mai mult cu un mesaj transmis dintr-o realitate alternativă în care anii '90 nu s-au terminat niciodată, iar Spielberg a fost încoronat pe viață împărat al culturii populare.
Avem în față opera unui maestru care refuză categoric să devină modern.
Sau, poate, și aceasta este ipoteza mai amuzantă, Spielberg consideră că problema nu este el.
Problema este că lumea modernă nu este suficient de spielbergiană.
În esență, Disclosure Day este un exercițiu de manierism aproape pur.
Spielberg nu mai inventează mituri.
Le restaurează.
Ca un pictor renascentist care se întoarce după cincizeci de ani să retușeze aceeași frescă, el lustruiește imaginile, emoțiile și obsesiile care l-au făcut celebru.
Uneori pare o repetiție.
Uneori pare o autoparodie.
Uneori pare o demonstrație de vanitate.
Uneori pare un concert „Best Of”.
Iar alteori pare exact ceea ce este:
Unul dintre cei mai mari povestitori din istoria cinematografului care își reface propriile vise pentru că nimeni altcineva nu știe să le viseze la fel de bine.
Iar lucrul cel mai surprinzător este că îl urmăm în continuare.
Pentru că atunci când extratereștrii vor să contacteze omenirea, nu sună la NASA.
Nu sună la Pentagon.
Nu sună nici măcar la Casa Albă.
Îl sună pe Spielberg.
Iar Spielberg, inexplicabil, răspunde întotdeauna.
bulld08
pe 14 Iunie 2026 03:19
Ma asteptam ceva la nivelul lui Interstellar, insa e la mii de ani lumina in spate. Un film de nota 6. Nimic stiintific in el. Doar niste filmari indoielnice pe care rolul principal le imprastie populatiei.
Rasputin2025
pe 14 Iunie 2026 02:08
Un monument de prostie, o mizerie mai mare nu mi aduc aminte sa fi vazut. O comedie, parodie. La un moment dat radeau oamenii in sala de cat de prost a fost. Dzeule! Ce a fost ma nene asta?
P.S. Mare fan Interstelar, Alien, Prometeus ssmd. Efectiv regizorul ne a luat de prost. Un scenariu atat de prost, atat de pueril executat. Atat de prost au jucat aia, bine, cu asa scenariu nici nu puteai altfel. Probabil raportat la asteptari, cea mai mare mizerie cinematografica din ultimii 20 ani.
user-679cb9d602ebe
pe 14 Iunie 2026 01:00
Îl puteți vedea pe meoo.ro în 2 dimensiuni la tiviu varianta CAM, în poziția crăcănat - pe fotoliu sau tolănit - pe canapea (ca mine). Dacă vreți să-l vizionați în 5,3 dimensiuni cum l-a făcut alienul de Spielberg, scoateți lozul de la chimir și vă teleportați la cinematograf. Cum vreți voi. A fost lăudat și ridicat dincolo de Saturn - planeta, nu stațiunea. Sunt mare amator de s.f. din copilărie. Și au trecut foarte mulți ani de atunci. Am citit o căruță de cărți, am văzut 2 camioane de filme. Cică ăsta-i cel mai tare film a lui Spielberg. Vax (sau vacs) Albina, are filme și mai bune. Prea multă laudă. Se numește lingușeală, slugărnicie sau pupincurism, cum credeți voi că-i mai nimerit. Însă cred 100% treaba cu extratereștrii. Sunt o multitudine de dovezi care arată clar că ceilalți au fost printre noi. Trepădușii care conduc lumea, lua-i-ar Sarsai în custodie, n-au putut băga chiar totul la secret. Cam asta-i tot ce am avut pe suflet.
user-59cde99bd5d1f
pe 13 Iunie 2026 19:15
Sunt un mare fan al filmului SF și sunt destul de greu de impresionat. Însă acest film mi se pare nu bun ci foarte bun. Se simte din plin geniul lui Spilberg, acțiunea este structurată foarte bine, personajele sunt credibile, jocul actoricesc este perfect. Pentru iubitorii de SF este un must, nu trebuie ratat.
minnelly
pe 13 Iunie 2026 14:31
Un film foarte reusit, e altceva ca si stil de abordare, mod de declansare a emotiilor. Demult nu am vazut un film atat de complex si original. Nota 8.
mitza2003ro
pe 13 Iunie 2026 12:22
După cum am scris și în titlu, de la "Întalnire de gradul trei" și "E.T" la " Ziua adevărului" Spielberg ne atrage cu filmele lui pe cei care rezonăm cu acest subiect sf.În afară de a fi regizor Spielberg parcă este într-o strânsă legătură cu "păpușarii" acestei lumi care ascund adevărul la vedere tocmai pentru a nu fi crezut ca informație atunci când adevărați cunoscători ai fenomenului OZN și extratereștrii să nu prezinte credibilitate în momentul în care expun aceste adevăruri revelate despre existența altor specii din afara pământului și contactul care a fost luat accidental sau nu dar care a fost ascuns majoriității.Organizatiile secrete ,unii conducători din armata sau guvern din diferitele tari care mușamalizeză acest adevăr o fac pentru ascunderea dezvoltării diferitelor tehnologii avansate ce pot fi folosite pentru apărare sau atac și de ce nu pentru manipularea in continuare a a majorității cu religia care a fost greșit interpretată și înțeleasă.Revenind la tema noastră, "Ziua adevărului" este un film prin care Spielberg incearcă o încununare a muncii sale.Dacă a reușit sau nu asta depinde de fiecare dintre voi.Gusturile nu se discută și fiecare apreciază și pricepe după capacitate lui.Pasionații de sf nu trebuie să-l rateze.
Nelio
pe 10 Iunie 2026 22:55
Un film interesant, bun și plin de suspans, care răspunde la obsesiva întrebare: " Suntem singuri în univers?" :)))
- O apa distilata cu hidrogen molecular si fara impuritati.
- Aha, deci o vodka sa fie.
Huh! Uite c-am evoluat si aici: ne dam cu parerea cu ajutorul AI-ului, ca nu reusim sa incropim o opinie. :))) Pacat!
Spielberg a revenit la subiectul lui preferat! Din nefericire, da chix in cel mai magistral mod! Filmul e doar o pastișă dupa multe creatii SF, un amalgam care dă apă la moară acelor teorii care acuza guvernul SUA ca ascunde adevarul despre ET ...
Hihihi
Cine a citit un pic de cosmologie, astrofizică si ceva caŕti de popularizare a științei, intelege fără niciun ajutor ca Universul e prea mare sa existăm doar noi in el!
"Ziua adevărului" nu propune nimic nou, original si care să te țintuiasca in scaun.
Doar ultimele 20 de minute produc un pic de emoție. Prea putin pentru hype-ul enervant din online!
Foarte proasta alegerea personajului masculin! Mi s-a parut lipsit total de talent, in ciuda partenerei Emily Blunt, care a parut intrata mult mai bine in cerințele rolului.
Sfatul meu?
Revedeti E.T. si A.I.! Sunt cu mult peste Ziua Adevarului ...
Huh! Uite c-am evoluat si aici: ne dam cu parerea cu ajutorul AI-ului, ca nu reusim sa incropim o opinie. :))) Pacat!
Spielberg a revenit la subiectul lui preferat! Din nefericire, da chix in cel mai magistral mod! Filmul e doar o pastișă dupa multe creatii SF, un amalgam care dă apă la moară acelor teorii care acuza guvernul SUA ca ascunde adevarul despre ET ...
Hihihi
Cine a citit un pic de cosmologie, astrofizică si ceva caŕti de popularizare a științei, intelege fără niciun ajutor ca Universul e prea mare sa existăm doar noi in el!
"Ziua adevărului" nu propune nimic nou, original si care să te țintuiasca in scaun.
Doar ultimele 20 de minute produc un pic de emoție. Prea putin pentru hype-ul enervant din online!
Foarte proasta alegerea personajului masculin! Mi s-a parut lipsit total de talent, in ciuda partenerei Emily Blunt, care a parut intrata mult mai bine in cerințele rolului.
Sfatul meu?
Revedeti E.T. si A.I.! Sunt cu mult peste Ziua Adevarului ...
Prima: undeva, printre stele, o civilizație extraterestră ne observă cu interes antropologic și o ușoară îngrijorare.
A doua: de fiecare dată când Steven Spielberg face un film cu extratereștri, John Williams apare din ceața cosmică călare pe o orchestră simfonică de dimensiunea unui mic stat european.
Din motive care scapă atât fizicii cuantice, cât și bunului-simț, Disclosure Day reușește să confirme ambele teorii.
La 79 de ani, Spielberg se întoarce la jucăriile lui preferate. Nu ca un regizor care caută teritorii noi, ci ca un colecționar care urcă în pod și descoperă cutia cu obiectele copilăriei sale. Problema este că podul are dimensiunile Pentagonului, iar unele dintre jucării au început să miroasă discret a naftalină și glorie trecută.
După primele zece minute devine clar că Disclosure Day nu este un film nou. Este mai degrabă o reuniune de familie organizată de Steven Spielberg pentru Steven Spielberg și dedicată operei lui Steven Spielberg.
La capul mesei stă Close Encounters of the Third Kind.
E.T. intră și iese din sufragerie fără să bată la ușă.
Iar extratereștrii interdimensionali din Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull au primit și ei invitație, deși nimeni nu recunoaște public că îi cunoaște.
Rezultatul seamănă uneori cu un remake al unui remake al unui film Spielberg realizat de Spielberg după un scenariu inspirat din filmele lui Spielberg.
Imaginați-vă o trupă tribut Beatles în care solistul este și John Lennon, și Paul McCartney, și managerul formației, și singurul spectator din sală.
Cam asta este Disclosure Day.
Povestea îl urmărește pe Daniel, expert în securitate cibernetică, urmărit de o organizație guvernamentală secretă. Pentru că în anul 2026, aparent, agențiile obscure ale guvernului american sunt la fel de nemuritoare precum Dracula și de trei ori mai greu de ucis.
În rucsacul lui se află dovada definitivă a existenței vieții extraterestre.
Nu o parte din adevăr.
Nu o bucată din adevăr.
Nu un PDF cu adevărul.
Întregul adevăr despre locul omenirii în Univers încape confortabil într-un rucsac.
NASA ar trebui să ia notițe.
Între timp, Margaret, prezentatoare meteo, capătă puteri extraordinare după întâlnirea cu un cardinal roșu ( Cardinalis cardinalis).
Este exact genul de idee care, dacă ar veni de la aproape orice alt regizor, ar provoca râsete în sala de ședințe și probabil intervenția unui producător îngrijorat.
Dar acesta este Spielberg.
Iar în cazul lui Spielberg, publicul reacționează cu un oftat resemnat:
„Sigur, Steven. Dacă tu spui că pasărea aceea este cheia destinului cosmic al umanității, cine suntem noi să te contrazicem?”
Emily Blunt înțelege perfect natura misiunii.
Joacă cu o convingere atât de mare încât reușește să facă plauzibil emoțional un concept care pare rezultatul unui accident între X-Men, o poveste New Age despre iluminare spirituală și o reclamă Swarovski de șapte milioane de dolari.
Apoi filmul accelerează.
Nu accelerează.
Decolează.
Nu decolează.
Intră în hiperspațiu.
Spielberg regizează ca și cum cineva tocmai l-ar fi anunțat că internetul va dispărea pentru totdeauna în următoarele cinci minute.
Totul se mișcă.
Totul aleargă.
Totul se rotește.
Totul pare filmat cu sentimentul unei urgențe cosmice.
Camera lui Janusz Kaminski pare să fi consumat trei espresso duble, două băuturi energizante, să fi participat la un masterclass ținut de Michael Bay și să fi decis ulterior că nemișcarea este o insultă personală.
Personajele nu intră în cadre.
Sunt catapultate.
Dialogurile nu au loc.
Sunt urmărite.
Până și moleculele aerului par să participe la acțiune.
Și totuși...
După ce trece euforia mișcării perpetue, începe să apară o altă revelație.
Filmul spune, în esență, exact aceleași lucruri pe care Spielberg le spune de aproape cincizeci de ani.
Oamenii privesc cerul.
Apar lumini misterioase.
Guvernul ascunde ceva.
Universul este minunat.
Extratereștrii sunt probabil mai înțelepți decât noi.
Cineva plânge privind un fenomen luminos.
John Williams ridică orchestra cu încă două octave.
La acest punct nu mai vorbim despre teme recurente.
Vorbim despre liturghie.
Partea fascinantă este că filmul pare perfect conștient de propriul reciclaj.
Spielberg nu-și mai citează filmele.
Le cântă la karaoke.
Fiecare scenă pare o amintire pe care regizorul o vizitează pentru a doua, a treia sau a zecea oară.
Privirea spectatorului se transformă într-un tur ghidat prin Muzeul Steven Spielberg.
„Ah, da”, pare să spună autorul.
„Momentul ăsta a funcționat extraordinar în 1977.”
„Hai să-l facem din nou.”
Și partea enervantă este că funcționează.
Funcționează mult mai des decât ar avea dreptul.
Pentru că nimeni nu regizează uimirea ca Spielberg.
Nimeni.
Când transformă o revelație cosmică într-o operă emoțională de proporții wagneriene, spectatorii aplaudă chiar dacă o parte din creierul lor știe foarte bine că au mai văzut exact aceeași magie acum douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani.
Ultimul act împinge această contradicție până la limita dintre sublim și absurd.
Spielberg deschide un cufăr gigantic cu amintiri cinematografice și începe să scoată din el toate obiectele pe care le-a colecționat în ultimele cinci decenii.
Mister.
Lumini cerești.
Câmpii americane infinite.
Revelații metafizice.
Priviri pline de uimire.
Chipuri luminate de surse imposibile.
Muzică atât de emoțională încât amenință să ridice spectatorii din scaune prin simpla forță a nostalgiei.
Este grandios.
Este excesiv.
Este superb.
Este complet demodat.
Este ridicol din când în când.
Și este surprinzător de emoționant.
Acesta este paradoxul lui Disclosure Day.
Filmul seamănă mai puțin cu un blockbuster SF din 2026 și mai mult cu un mesaj transmis dintr-o realitate alternativă în care anii '90 nu s-au terminat niciodată, iar Spielberg a fost încoronat pe viață împărat al culturii populare.
Avem în față opera unui maestru care refuză categoric să devină modern.
Sau, poate, și aceasta este ipoteza mai amuzantă, Spielberg consideră că problema nu este el.
Problema este că lumea modernă nu este suficient de spielbergiană.
În esență, Disclosure Day este un exercițiu de manierism aproape pur.
Spielberg nu mai inventează mituri.
Le restaurează.
Ca un pictor renascentist care se întoarce după cincizeci de ani să retușeze aceeași frescă, el lustruiește imaginile, emoțiile și obsesiile care l-au făcut celebru.
Uneori pare o repetiție.
Uneori pare o autoparodie.
Uneori pare o demonstrație de vanitate.
Uneori pare un concert „Best Of”.
Iar alteori pare exact ceea ce este:
Unul dintre cei mai mari povestitori din istoria cinematografului care își reface propriile vise pentru că nimeni altcineva nu știe să le viseze la fel de bine.
Iar lucrul cel mai surprinzător este că îl urmăm în continuare.
Pentru că atunci când extratereștrii vor să contacteze omenirea, nu sună la NASA.
Nu sună la Pentagon.
Nu sună nici măcar la Casa Albă.
Îl sună pe Spielberg.
Iar Spielberg, inexplicabil, răspunde întotdeauna.
P.S. Mare fan Interstelar, Alien, Prometeus ssmd. Efectiv regizorul ne a luat de prost. Un scenariu atat de prost, atat de pueril executat. Atat de prost au jucat aia, bine, cu asa scenariu nici nu puteai altfel. Probabil raportat la asteptari, cea mai mare mizerie cinematografica din ultimii 20 ani.