Există filme care vorbesc despre iubire și există filme care vorbesc despre libertate. ,,Disobedience" pare, la prima vedere, să aparțină primei categorii, însă adevărata sa miză este cu totul alta. Filmul lui Sebastián Lelio este, înainte de toate, o reflecție despre dreptul individului de a-și alege propriul drum, chiar și atunci când această alegere îl pune în conflict cu familia, credința și comunitatea din care provine.
Nu este o surpriză. Lelio și-a construit o bună parte a filmografiei în jurul unor personaje feminine aflate în confruntare cu normele sociale, iar aici revine la aceeași preocupare: prețul autenticității într-o lume care preferă conformarea.
Povestea o urmărește pe Ronit Krushka, fotograf stabilit la New York, care revine în comunitatea evreiască ultraortodoxă din nordul Londrei după moartea tatălui său, un rabin respectat și influent. Întoarcerea acasă înseamnă mai mult decât participarea la un ritual de rămas-bun. Ronit se vede obligată să înfrunte trecutul pe care l-a lăsat în urmă și sentimentele niciodată stinse pentru Esti Kuperman, acum căsătorită cu Dovid Kuperman. Încă din primele minute, filmul introduce discret tema centrală. Moartea rabinului survine în timpul unei predici despre libertatea de alegere, idee care va plana asupra întregii povești. Fiecare personaj este pus în situația de a decide dacă își urmează propriul adevăr sau regulile comunității care i-a definit existența.
Marele merit al filmului este că refuză să transforme acest conflict într-o confruntare simplistă între bine și rău. Comunitatea religioasă nu este demonizată, iar cei care aleg să rămână în interiorul ei nu sunt tratați ca victime lipsite de voință. În egală măsură, cei care aleg să plece nu sunt prezentați ca niște eroi eliberați de orice constrângere. Filmul privește toate aceste personaje cu empatie și înțelegere.De fapt, ,,Disobedience" nu este interesat să judece. Nu atacă religia și nu transformă sexualitatea într-un manifest ideologic. Este mai degrabă o observație atentă a modului în care credința, tradiția, dorințele și responsabilitățile personale pot intra în coliziune. Din acest motiv, povestea depășește cu mult cadrul comunității evreiești ortodoxe și capătă o dimensiune universală.
Interpretările reprezintă fără îndoială cel mai mare atu al producției. Rachel Weisz construiește un personaj aparent sigur pe sine, dar măcinat de răni vechi și resentimente niciodată vindecate. Prezența sa transmite permanent senzația unei femei care a plecat fizic dintr-un loc, fără să reușească vreodată să se desprindă complet de el. Însă adevărata revelație este Rachel McAdams. Departe de rolurile care au consacrat-o publicului larg, actrița oferă aici una dintre cele mai mature și mai nuanțate interpretări ale carierei sale. Esti este un personaj construit din tăceri, priviri și compromisuri, iar McAdams reușește să transmită cu o remarcabilă economie de mijloace întreaga luptă interioară dintre conformare și autenticitate. La fel de important este și jocul lui Alessandro Nivola. În multe filme similare, personajul său ar fi devenit antagonistul convențional. Aici însă este portretizat ca un om prins între credință, responsabilitate și iubire. Nivola îi oferă suficientă umanitate încât să trezească poate cea mai profundă compasiune dintre toate personajele.
Un alt aspect care merită remarcat este imaginea semnată de Danny Cohen. Paleta cromatică dominată de griuri, umbre și tonuri reci contribuie decisiv la atmosfera apăsătoare a filmului. Spațiile par închise, restrictive, iar această alegere vizuală reflectă perfect sentimentul de captivitate resimțit de personaje.
În același timp, filmul impresionează prin reținere. Nu caută scandalul, nu urmărește să șocheze și nu transformă conflictul într-o melodramă excesivă. Ritmul este lent, contemplativ și construit cu răbdare. Pentru unii spectatori aceasta va fi o calitate; pentru alții, o sursă de frustrare. Există momente în care povestea pare să înainteze cu dificultate, iar durata celor aproape două ore se simte uneori mai apăsător decât ar fi fost necesar.
Aici apare și principala mea rezervă. Deși temele sunt puternice, iar interpretările excelente, filmul nu reușește întotdeauna să transforme profunzimea ideilor în emoție autentică. Există secvențe în care discursul despre libertate, identitate și apartenență devine mai interesant intelectual decât cinematografic. Admir ceea ce filmul își propune să spună mai mult decât ceea ce reușește să mă facă să simt.
Finalul este însă unul dintre punctele sale forte. În locul unor răspunsuri facile, alege maturitatea și ambiguitatea. Nu vorbește despre învingători și învinși, ci despre curajul de a-ți asuma propriile alegeri și consecințele lor. Iar când genericul începe să curgă, rămâne senzația că am urmărit mai puțin o poveste de dragoste și mai mult o meditație despre libertatea de a fi tu însuți.
,,Disobedience" este un film inteligent, elegant și foarte bine interpretat, care abordează cu maturitate un subiect ce putea aluneca ușor în tezism sau senzaționalism. Forța sa stă în nuanțe, în personajele complexe și în refuzul de a oferi judecăți simple. Totuși, ritmul lent și o anumită răceală emoțională îl împiedică să atingă cu adevărat nivelul marilor drame contemporane.
Rating By Laura Hărăbor
⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐☆☆
7/10 – Bun
Un film matur, sensibil și excelent jucat, care pune întrebări importante despre libertate, credință și identitate. Merită văzut pentru interpretări și pentru finețea observației psihologice, chiar dacă nu reușește întotdeauna să transforme reflecția intelectuală în emoție profundă.
user-65593fd231fdd
pe 15 Noiembrie 2024 13:42
@nictud
Libertatea de care spui pana unde merge si unde se opreste? In Canada se primoveaza si chiar urmeaza sa se legifereze eliminarea cuvintelor el/ea, ei/ele etc si eliminarea SEXULUI, sa nu mai existe notiunea esentiala a existentei in viata noastra. Despre care LIBERTATE a ta vorbesti, libertare care imi cauzeaza mie sensul vietii? Sensul vietii este de a iti construi viata sub forma unei FAMILII, sa PROCREEZI, asta face natura, asta fac animalele, inclusiv animalul numit omul.
In homosexualitate, CE procreezi?
Nu poti sa faci tot ce te taie capul in acest realm creat de o divinitate pe care il numim viata. Si chiar daca ai putea, UNDE este bariera care sa te opreasca in a nu comite fapte si mai rele cum ar fi ... pedofilia? Sau crima?
Plantele au doua sexe si nu exista homosexualitate.
Aninalele au doua sexe si nu exista homosexualitate.
Fiinta umana are doua sexe. Si exista homosexualitate prin PERVERTIRE.
Multi barbati ling fundul femeii si il penetreaza. Multe femei isi introruc obiecte sau penisuri in anus. Toti acesti oameni sunt homosexuali?
Homosexualitatea nu este despre un sarut sau un act sexual, o partida de sex cu un om de acelasi sex nu te face homosexual/(ă), ci dorinta sa iti traiesti viata alaturi de un alt om de acelasi sex cu tine, asta este homosexualitatea, fapta negativa care nu este nimic altceva decat un construct social satanic promovat pe toate partile, in special in filme nevinovate precum acest film propagandistic gay.
Homosexualitatea = viata RATATA.
Homosexualitatea este o arma indreptata fix catre om, il dezbina, ii distruge sensul vietii pentru a fi un obedient pasiv in fata sistemului.
Dezbina si cucereste.
nictud
pe 30 Decembrie 2023 18:00
Doar trei păreri:
Ce bine-ar fi să putem alege toți ce viață vrem să trăim, chiar dacă aceasta ar deranja existențial pe unii din cei de lângă noi printre care încercam sa supravietuim.
Filmul analizează și evocă trăirile pe care sunt obligați sa le aibă aceia care nu vor sa respecte cutumele societății in care trăiesc.
Cred că notele acordate pe diverse site-uri de specialitate sunt oarecum prea mici pentru cât merita dar na, e dreptul și libertatea (????) fiecăruia să decidă.
jokeru28
pe 29 Septembrie 2022 12:04
La inceput ma gândeam sa îl opresc. Apoi a apărut Rachel Weisz și mi-am zis sa îl mai las.
Prima parte a filmului e greu de înțeles, și trebuie abvuta răbdare pentru a înțelege ce se întâmplă. Nu m-am gândit deloc ca Ronit și Esti simt ceva una pentru alta și așteptăm să aflu motivul pentru care Ronit a părăsit comunitatea, deranjandu-i pe toți!
Apoi primul sărut al celor doua... A început sa dea sens filmului. Am început sa înțeleg ce se întâmplă în spatele scenei. Nesupunerea creează deranj celorlalți. Și majoritatii nu ii place asta, nu fiindcă neapărat se incalcă niște reguli, ci pentru ca apare invidia majorității pentru ca ei nu au putut face asta.
Suntem liberi sa alegem, dar de multe ori ranim prin alegerile noastre. Altfel nu s-ar mai numi nesupunerea nesupunere și indiferenta ar fi la tot pasul.
Filmul scoate în evidenta nu doar regulile evreilor dar și faptul ca mai exista astfel de comunități, în care ne naștem și ne creștem copiii. Iar majoritatea dintre noi vom lua deciziile in funcție de cum am fost învățați și obișnuiți. Cei care nu fac asta..., ei bine sunt nesupusi!
Finalul scoate în evidenta un lucru foarte important, zic eu. Și anume acceptul. Acceptul alegerii făcute de celalalt. Chiar dacă e durere în suflet, noi nu trebuie sa ne impunem durerea noastră mai presus de alegerea celuilalt, ci doar sa o folosim arătând-o, și astfel, prin ea, sa influentam alegerea celuilalt. Însă trebuie acceptata și iertata în același timp decizia celuilalt. Iar dacă celalalt decide sa continue ca și înainte, ca on cazul lui Ești, atunci sa fim recunoscători.
Scena, deja celebra, as zice, al celor doua la hotel... E o descătușare. Părerea mea ca exista astfel de scene de sute de ani. Doar ca întotdeauna pe ascuns. În zilele noastre e altfel. Nu ma așteptam însă de la cele doua actrițe sa accepte astfel de roluri.Eu sa fi fost actor as fi refuzat. Scena e bine pusa în evidenta, singurul lucru neplăcut și chiar grețos, mi s-a părut scena cu saliva! Nu mi se pare erotic deloc.
borisvultur
pe 30 Aprilie 2020 21:01
Nu e o capodoperă, desigur, însă punctează furcile caudine în cazul unei alegeri sexuale minoritare. Jocul celor două actrițe e fără cusur, dezinvolt, fără exagerări pripite. Se naște tensiune din priviri, din nerostit , iar finalul e credibil. Regizorul a adaptat un roman de Naomi Alderman, la sugestia actriței Rachel Weisz.
gbanescu
pe 22 Februarie 2020 18:31
Ambele actrite joaca foarte bine; un plus pentru Rachel Weisz.
Filmul nu e rau, insa, in ansamblu (dar mai ales finalul) te lasa cu un sentiment de inconsistenta, cu impresia ca regizorul nu a reusit sa ridice filmul la inaltimea prestatiei celor doua actrite.
Scena erotica dintre cele doua este foarte intensa si, poate, introducerea ei intr-un astfel de film este sau ar putea fi considerata cam „prea mult” pentru un film artistic. Cred insa ca regizorul a vrut sa șocheze, sa zdruncine atentia privitorului si sa rupa ritmul destul de molcom al filmului, tocmai pentru a marca esenta mesajului acestui film: cat de intense pot fi sentimentele, trairile, atractia si pasiunea dintre cele doua, in pofida SUPUNERII pe care comunitatea din care faceau parte se astepta ca ele sa o manifeste fata de preceptele si regulile stricte ale acesteia. Socanta scena. Oare chiar au jucat ele, simultan, acea secventa ? Sau au avut, pe rand, dubluri ?
Coloana sonora, de nota 10: The Cure – Lovesong.
Aishor
pe 29 Ianuarie 2020 09:50
Nu e un film chiar plictisitor, dar deja subiectul tabu cu dragoste intre tineri (tinere) de acelasi sex ma cam pune pe ganduri. Chiar se doreste sa ni se impuna un alt mod de viata decat cel firesc? Dincolo de aceasta tema nu am putut remarca nimic. E un film static.
dannnnn
pe 11 Ianuarie 2019 12:09
Call me by your name and I ll call you by mine
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Filmul este destul de drăguț, multe aspecte religioase, cu un final cam nelalocul lui, dar care lasă loc de interpretări, depinde dacă ești pozitiv sau negativist.
Scena de amor dintre cele 2 Rachel, nu este pentru cei slabi de inimă, homofobi, încuiați :D
emy_sinaia
pe 11 Noiembrie 2018 21:17
Nimic deosebit, pentru mine e clar si nu ma feresc sa afirm ca nu mi-au placut niciodata jidanii si tot ce e legat de aceasta rasa. Momentul special l-a constituit scena de asa zisa dragoste dintre Esti si Ronit. Atat.
lili22
pe 27 August 2018 16:18
E un film obositor .Plin de ritualuri de neinteles pentru majoritatea privitorilor.Exista o poveste de dragoste in film , impinsa in plan secund de festivitati mortuare.
Nu ca as avea ceva cu comunitatea gay, sa fie clar.
DianaUta
pe 28 Iulie 2018 04:17
O odă a libertăţii de a alege si de a fi cine suntem cu adevarat
lavara_laiarna
pe 22 Iulie 2018 20:54
Nicio controversă deosebită legată de Dragostea cu pasiune..pentru ceva.
Există filme care vorbesc despre iubire și există filme care vorbesc despre libertate. ,,Disobedience" pare, la prima vedere, să aparțină primei categorii, însă adevărata sa miză este cu totul alta. Filmul lui Sebastián Lelio este, înainte de toate, o reflecție despre dreptul individului de a-și alege propriul drum, chiar și atunci când această alegere îl pune în conflict cu familia, credința și comunitatea din care provine.
Nu este o surpriză. Lelio și-a construit o bună parte a filmografiei în jurul unor personaje feminine aflate în confruntare cu normele sociale, iar aici revine la aceeași preocupare: prețul autenticității într-o lume care preferă conformarea.
Povestea o urmărește pe Ronit Krushka, fotograf stabilit la New York, care revine în comunitatea evreiască ultraortodoxă din nordul Londrei după moartea tatălui său, un rabin respectat și influent. Întoarcerea acasă înseamnă mai mult decât participarea la un ritual de rămas-bun. Ronit se vede obligată să înfrunte trecutul pe care l-a lăsat în urmă și sentimentele niciodată stinse pentru Esti Kuperman, acum căsătorită cu Dovid Kuperman. Încă din primele minute, filmul introduce discret tema centrală. Moartea rabinului survine în timpul unei predici despre libertatea de alegere, idee care va plana asupra întregii povești. Fiecare personaj este pus în situația de a decide dacă își urmează propriul adevăr sau regulile comunității care i-a definit existența.
Marele merit al filmului este că refuză să transforme acest conflict într-o confruntare simplistă între bine și rău. Comunitatea religioasă nu este demonizată, iar cei care aleg să rămână în interiorul ei nu sunt tratați ca victime lipsite de voință. În egală măsură, cei care aleg să plece nu sunt prezentați ca niște eroi eliberați de orice constrângere. Filmul privește toate aceste personaje cu empatie și înțelegere.De fapt, ,,Disobedience" nu este interesat să judece. Nu atacă religia și nu transformă sexualitatea într-un manifest ideologic. Este mai degrabă o observație atentă a modului în care credința, tradiția, dorințele și responsabilitățile personale pot intra în coliziune. Din acest motiv, povestea depășește cu mult cadrul comunității evreiești ortodoxe și capătă o dimensiune universală.
Interpretările reprezintă fără îndoială cel mai mare atu al producției. Rachel Weisz construiește un personaj aparent sigur pe sine, dar măcinat de răni vechi și resentimente niciodată vindecate. Prezența sa transmite permanent senzația unei femei care a plecat fizic dintr-un loc, fără să reușească vreodată să se desprindă complet de el. Însă adevărata revelație este Rachel McAdams. Departe de rolurile care au consacrat-o publicului larg, actrița oferă aici una dintre cele mai mature și mai nuanțate interpretări ale carierei sale. Esti este un personaj construit din tăceri, priviri și compromisuri, iar McAdams reușește să transmită cu o remarcabilă economie de mijloace întreaga luptă interioară dintre conformare și autenticitate. La fel de important este și jocul lui Alessandro Nivola. În multe filme similare, personajul său ar fi devenit antagonistul convențional. Aici însă este portretizat ca un om prins între credință, responsabilitate și iubire. Nivola îi oferă suficientă umanitate încât să trezească poate cea mai profundă compasiune dintre toate personajele.
Un alt aspect care merită remarcat este imaginea semnată de Danny Cohen. Paleta cromatică dominată de griuri, umbre și tonuri reci contribuie decisiv la atmosfera apăsătoare a filmului. Spațiile par închise, restrictive, iar această alegere vizuală reflectă perfect sentimentul de captivitate resimțit de personaje.
În același timp, filmul impresionează prin reținere. Nu caută scandalul, nu urmărește să șocheze și nu transformă conflictul într-o melodramă excesivă. Ritmul este lent, contemplativ și construit cu răbdare. Pentru unii spectatori aceasta va fi o calitate; pentru alții, o sursă de frustrare. Există momente în care povestea pare să înainteze cu dificultate, iar durata celor aproape două ore se simte uneori mai apăsător decât ar fi fost necesar.
Aici apare și principala mea rezervă. Deși temele sunt puternice, iar interpretările excelente, filmul nu reușește întotdeauna să transforme profunzimea ideilor în emoție autentică. Există secvențe în care discursul despre libertate, identitate și apartenență devine mai interesant intelectual decât cinematografic. Admir ceea ce filmul își propune să spună mai mult decât ceea ce reușește să mă facă să simt.
Finalul este însă unul dintre punctele sale forte. În locul unor răspunsuri facile, alege maturitatea și ambiguitatea. Nu vorbește despre învingători și învinși, ci despre curajul de a-ți asuma propriile alegeri și consecințele lor. Iar când genericul începe să curgă, rămâne senzația că am urmărit mai puțin o poveste de dragoste și mai mult o meditație despre libertatea de a fi tu însuți.
Interpretări:
⭐ Rachel McAdams – 9/10
⭐ Rachel Weisz – 8/10
⭐ Alessandro Nivola – 8/10
Verdict by Laura Hărăbor :
,,Disobedience" este un film inteligent, elegant și foarte bine interpretat, care abordează cu maturitate un subiect ce putea aluneca ușor în tezism sau senzaționalism. Forța sa stă în nuanțe, în personajele complexe și în refuzul de a oferi judecăți simple. Totuși, ritmul lent și o anumită răceală emoțională îl împiedică să atingă cu adevărat nivelul marilor drame contemporane.
Rating By Laura Hărăbor
⭐⭐⭐⭐⭐⭐⭐☆☆
7/10 – Bun
Un film matur, sensibil și excelent jucat, care pune întrebări importante despre libertate, credință și identitate. Merită văzut pentru interpretări și pentru finețea observației psihologice, chiar dacă nu reușește întotdeauna să transforme reflecția intelectuală în emoție profundă.
Libertatea de care spui pana unde merge si unde se opreste? In Canada se primoveaza si chiar urmeaza sa se legifereze eliminarea cuvintelor el/ea, ei/ele etc si eliminarea SEXULUI, sa nu mai existe notiunea esentiala a existentei in viata noastra. Despre care LIBERTATE a ta vorbesti, libertare care imi cauzeaza mie sensul vietii? Sensul vietii este de a iti construi viata sub forma unei FAMILII, sa PROCREEZI, asta face natura, asta fac animalele, inclusiv animalul numit omul.
In homosexualitate, CE procreezi?
Nu poti sa faci tot ce te taie capul in acest realm creat de o divinitate pe care il numim viata. Si chiar daca ai putea, UNDE este bariera care sa te opreasca in a nu comite fapte si mai rele cum ar fi ... pedofilia? Sau crima?
Plantele au doua sexe si nu exista homosexualitate.
Aninalele au doua sexe si nu exista homosexualitate.
Fiinta umana are doua sexe. Si exista homosexualitate prin PERVERTIRE.
Multi barbati ling fundul femeii si il penetreaza. Multe femei isi introruc obiecte sau penisuri in anus. Toti acesti oameni sunt homosexuali?
Homosexualitatea nu este despre un sarut sau un act sexual, o partida de sex cu un om de acelasi sex nu te face homosexual/(ă), ci dorinta sa iti traiesti viata alaturi de un alt om de acelasi sex cu tine, asta este homosexualitatea, fapta negativa care nu este nimic altceva decat un construct social satanic promovat pe toate partile, in special in filme nevinovate precum acest film propagandistic gay.
Homosexualitatea = viata RATATA.
Homosexualitatea este o arma indreptata fix catre om, il dezbina, ii distruge sensul vietii pentru a fi un obedient pasiv in fata sistemului.
Dezbina si cucereste.
Ce bine-ar fi să putem alege toți ce viață vrem să trăim, chiar dacă aceasta ar deranja existențial pe unii din cei de lângă noi printre care încercam sa supravietuim.
Filmul analizează și evocă trăirile pe care sunt obligați sa le aibă aceia care nu vor sa respecte cutumele societății in care trăiesc.
Cred că notele acordate pe diverse site-uri de specialitate sunt oarecum prea mici pentru cât merita dar na, e dreptul și libertatea (????) fiecăruia să decidă.
Prima parte a filmului e greu de înțeles, și trebuie abvuta răbdare pentru a înțelege ce se întâmplă. Nu m-am gândit deloc ca Ronit și Esti simt ceva una pentru alta și așteptăm să aflu motivul pentru care Ronit a părăsit comunitatea, deranjandu-i pe toți!
Apoi primul sărut al celor doua... A început sa dea sens filmului. Am început sa înțeleg ce se întâmplă în spatele scenei. Nesupunerea creează deranj celorlalți. Și majoritatii nu ii place asta, nu fiindcă neapărat se incalcă niște reguli, ci pentru ca apare invidia majorității pentru ca ei nu au putut face asta.
Suntem liberi sa alegem, dar de multe ori ranim prin alegerile noastre. Altfel nu s-ar mai numi nesupunerea nesupunere și indiferenta ar fi la tot pasul.
Filmul scoate în evidenta nu doar regulile evreilor dar și faptul ca mai exista astfel de comunități, în care ne naștem și ne creștem copiii. Iar majoritatea dintre noi vom lua deciziile in funcție de cum am fost învățați și obișnuiți. Cei care nu fac asta..., ei bine sunt nesupusi!
Finalul scoate în evidenta un lucru foarte important, zic eu. Și anume acceptul. Acceptul alegerii făcute de celalalt. Chiar dacă e durere în suflet, noi nu trebuie sa ne impunem durerea noastră mai presus de alegerea celuilalt, ci doar sa o folosim arătând-o, și astfel, prin ea, sa influentam alegerea celuilalt. Însă trebuie acceptata și iertata în același timp decizia celuilalt. Iar dacă celalalt decide sa continue ca și înainte, ca on cazul lui Ești, atunci sa fim recunoscători.
Scena, deja celebra, as zice, al celor doua la hotel... E o descătușare. Părerea mea ca exista astfel de scene de sute de ani. Doar ca întotdeauna pe ascuns. În zilele noastre e altfel. Nu ma așteptam însă de la cele doua actrițe sa accepte astfel de roluri.Eu sa fi fost actor as fi refuzat. Scena e bine pusa în evidenta, singurul lucru neplăcut și chiar grețos, mi s-a părut scena cu saliva! Nu mi se pare erotic deloc.
Filmul nu e rau, insa, in ansamblu (dar mai ales finalul) te lasa cu un sentiment de inconsistenta, cu impresia ca regizorul nu a reusit sa ridice filmul la inaltimea prestatiei celor doua actrite.
Scena erotica dintre cele doua este foarte intensa si, poate, introducerea ei intr-un astfel de film este sau ar putea fi considerata cam „prea mult” pentru un film artistic. Cred insa ca regizorul a vrut sa șocheze, sa zdruncine atentia privitorului si sa rupa ritmul destul de molcom al filmului, tocmai pentru a marca esenta mesajului acestui film: cat de intense pot fi sentimentele, trairile, atractia si pasiunea dintre cele doua, in pofida SUPUNERII pe care comunitatea din care faceau parte se astepta ca ele sa o manifeste fata de preceptele si regulile stricte ale acesteia. Socanta scena. Oare chiar au jucat ele, simultan, acea secventa ? Sau au avut, pe rand, dubluri ?
Coloana sonora, de nota 10: The Cure – Lovesong.
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Rachel: ''Rachel''
Filmul este destul de drăguț, multe aspecte religioase, cu un final cam nelalocul lui, dar care lasă loc de interpretări, depinde dacă ești pozitiv sau negativist.
Scena de amor dintre cele 2 Rachel, nu este pentru cei slabi de inimă, homofobi, încuiați :D
Nu ca as avea ceva cu comunitatea gay, sa fie clar.