FERESTE BILUȚELE!
Vă mai amintiți teama aceea din copilărie când, jucându-vă cu mingea pe terenul din cartier, vă era teamă să primiți o minge în cap? Sau dulcele gust al răzbunării atunci când îl nimereați cu mingea pe nesuferitul clasei? Da? Atunci pregătiți-vă să retrăiți aceste clipe unice la vârsta maturității!
Sportul numit "dodgeball" a devenit un adevărat fenomen cultural. În toate orașele mari americane au luat ființă echipe și asociații dedicate acestui sport, iar revistele Vanity Fair și The New York Times îi aduc din ce în ce mai multe elogii. A venit, deci, vremea să se facă și un film pe această temă.
Peter LaFleur (Vince Vaughn) este un individ neisprăvit, dar plin de șarm. El este proprietarul unui club sportiv, cu o sală de gimnastică amărâtă, a cărei clientelă este formată din câțiva ratați - un tip care se crede mare pirat, un individ jigărit care visează să cucerească o majoretă celebră, un obsedat de sporturi obscure, un tânăr cam sărac cu duhul și un smecher care se crede atotștiutor dar care, bineînțeles, habar n-are de nimic.
Dărăpănata sala a lui Peter atrage atenția lui White Goodman (Ben Stiller), proprietarul unei celebre săli de fitness numite Globo Gym, care intenționează să pună stăpânire pe sala lui Peter. Goodman apelează la avocata Kate Veatch (Christine Taylor) pentru a-i perfecta afacerea. Însă farmecul adolescetin al lui Peter o cucerește și Kate trece de partea cealaltă a baricadei, dispusă să îl ajute să își păstreze sala. Metoda propusă de Peter pentru a desemna câștigătorul este un meci de dodgeball între "echipa sa" și cea de la Globo Gym.