Excelent! Profund, violent, coerent, macabru. O fabulă în care inocența câinilor se opune brutalității omului. Iar Marcello? Tandrețe, naiviate, bunătate. Un actor genial - Marcello Fonte - premiat la Cannes. Orașul delabrat e un personaj premonitoriu, în acord cu pesimismul tulburător.
El_KaPpa
pe 27 August 2019 12:59
"Everyone has a breaking point."
Filmul lui Garrone si-a castigat un loc in memoria mea pentru mult timp printr-o poveste pe cat de simpla pe atat de plina de semnificatii si cu un mesaj puternic. Transformarea personajului Marcello este una a oricarui om ajuns la capatul rabdarii si un exemplu de cum involutia in unele cazuri este singura sansa.
andystarx
pe 27 Martie 2019 14:36
Rar mi a fost vazut sa vad un film atat de bine evaluat si foarte foarte slab,nu are cum sa te atraga acest film,poti sa fii tu cel mai mare cinefil,un film sec ,lung si plictisitor !
alali
pe 10 Martie 2019 16:07
Lui Roberto Benigni i-a fost solicitata sa joace rolul lui Marcelo din acest film. A refuzat. Jumatate de an mai tarziu, Marcello Fonte primeste Palm d'Or-ul pentru interpretare din mana inegalabilului comediant. De aia Cannes-ul ramane, probabil, festivalul de film cel mai important din toate cate exista. Multitudinea de optiuni, calitatea lor si reprezentarea intregului mapamond in acest festival international ce nu include filmele din afara Frantei la categoria "film strain", ii aduce prestigiul mult meritat. In 2018, promovat prin sus-numitul festival, am facut cunostinta si cu Dogman, un tarziu continuator al neorealismului italian. Afisul cu care s-a prezentat la proiectia de deschidere, artwork-ul minimalist dar patrunzator, iti lasa gustul melancolic al filmelor unui De Sica, printre altii.
Pelicula in sine nu isi are scanteia de viata pe care reprezentantele noului val ce cucereau candva cinemaul din cizma si nu numai, o aprindeau in privirile patrunzator de limpezi ale protagonistilor lor chiar inainte de a se asterne cortina. In mai toate acele filme, ultimul prim-plan era orbitor datorita luminii datatoare de speranta din ochii celor oropsiti. Matteo Garrone procedeaza exact pe dos, stingand acea palpaiala de emotie umana, o licarire ce pana atunci i-a calauzit personajul principal pe parcursul intregii naratiuni. Rezultatul este unul deprimant, trist sau fatalist, depinde cat de impovarat se simte privitorul. Un pesimist ca mine este damnat sa sufere o pierdere tot atat de personala, comparabila ca intensitate cu suferinta resimtita atunci cand a trait evenimentul cel mai dureros din viata sa.
Stand si analizand, pe langa detaliile tehnico-cineastice, gandind stric din punct de vedere al mesajelor rezultate din simbolistica scenelor acestui film, singurul plus, adica unicul element pozitiv, ramane demnitatea. Un orgoliu si o mandrie specifica numai mediteraneenilor. Saracia ori talpa sociala joasa din care fac parte protagonistii istoriei in care tocmai ai intrat, nu are nicio importanta atunci cand demnitatea e luata in discutie. Conflictul lui Marcelo, mic negustor interesat de integrarea sa ca cetatean intre oamenii ce alcatuiesc lumea in care traieste e legat strict de aceste remuscari. Si-a tradat tagma, le-a inselat asteptarile oamenilor cu care a convietuit atata timp. O rusine mai mare nici ca exista.
Animalele, martore omniprezente la evenimentele reprobabile ce se petrec sub ochii lor, inlocuiesc actorii si publicul deopotriva intr-o maniera sincera si simtitoare. Unul chiar lupta cu atacatorul, pentru a-l proteja pe ingrijitorul pe care il iubeste cu loialitatea de care doar un caine e capabil. Pentru acest gest de bravura primeste o lovitura de picior ce il reduce la tacere. Mai e si scena dementei in care Marcelo se reintoarce la locuinta ce tocmai fusese pradata doar pentru a salva din frigider un catel inchis acolo de spargatori. Nebunie aidoma inconstientei sau dragoste totala pentru animale; un inteles ce depinde de capabilitatea ta de a empatiza cu necuvantatoarele. Insa oricum ai simti sau oricat de nesimtitor te-ai gasi fata de patrupede, gestul riscant te pedepseste aspru prin insasi simplitatea momentului si a lipsei atat de temutelor consecinte, pentru care tu, privitor, te-ai gandit sa pui in primul rand persoana lui Marcelo si abia apoi la viata amaratului acompaniant al omului. Dogman, ca despre el e vorba in istoria noastra, nu ar fi avut voie sa procedeze altfel. Era de datoria lui sa mearga si sa il salveze pe animalul al carui prieten se declara.
Concluzie: Manifest politic subtil, filmul lui Garrone nu discuta ci prezinta inegalitatile sociale evidente cu ochiul liber. Vieti insignifiante, cu un univers paralele cu cel al categoriilor instarite, cartiere cumva specifice europei vestice se regasesc chiar in inima bunastarii si a civilizatiei. O lume despre care nu vrei sa stii ca exista, cu care nu vrei sa ai tangenta dar in care tatii incearca sa le indeplineasca visele propriilor copii. Acest micro-univers exista langa noi, indiferent daca ne place sau nu. Desi puteam sa il vad pe Begnini in rolul lui Marcelo, acum ca filmul a fost deja realizat, sa spunem ca nimeni altul nu era mai potrivit pentru a fi Dogman in aceasta pelicula de autor. Atat de potrivit incat actorul principal isi pastreaza numele real si in interiorul proiectiei. Nota 7,70!
Sorin87
pe 12 Februarie 2019 22:40
Un film cu o poveste zdruncinata pana la final, mi-a placut, merita vazut
user-5c557e39b0bfc
pe 05 Februarie 2019 19:25
Asa ajungea Nelson Mondialul in Italia daca nu avea femeie alias Simoncino la aparate ca la carte
Laurul
pe 01 Februarie 2019 12:56
Nu stiu cu ce sa incep insa as putea aduce cateva comentarii la acest film bun de altfel !
Dupa un inceput promitator cu faze si replici bune, peisaje , sumbre de altfel, insa atent filmate si scoase in evidenta arata o imagine a Italiei mai putin cunoscuta in special de cei ce o viziteaza in vacante !
Un personaj principal care pe tot parcursul filmului te conduce prin toate starile posibile: admiratie, mila, ura ,revolta, indignare , incapabil sa renunte la viciurile vechi sa sa se tina de business ul lui prin care este totusi integrat in comunitatea locala!
Cum zicea si cineva mai sus la un moment dat filmul ajunge la scene din ce in ce mai putin digerabile, mai putin placute !
Concluzie: un film de vazut dar nu la mall si de dezbatut intrucat sunt sigur ca este perceput diferit de cinefili ! Vizionare placuta !!
Nyghty
pe 28 Ianuarie 2019 22:35
** ATENȚIE, poate conține foarte mici urme de spoilere **
Dogman, acest ”Pororoca” al italienilor, este un film numai bun de văzut undeva lejer în București, precum Union sau MȚR. În nici într-un caz nu e de mers la mall, căci la final o să mai rămână maximum 30% din oameni, iar foiala din sală ar putea să vă enerveze. La fel și ecranele de telefon mobil aprinse frenetic.
Plusuri și minusuri:
+ puțin psycho și curajos pe alocuri
+ evoluția și distrugerea lui Marcello este una credibilă
+ BICEP | GLUE este una din piesele care alcătuiesc soundtrack-ul filmului (vă recomand să o ascultați, să urmăriți clipul și să citiți și descrierea - s-a potrivit minunat cu momentul în care apare în film)
+ viața ca o pradă, la propriu
+ atenție la oamenii care spun ”amore” câinilor, pot deveni periculoși
+ nici italienii nu iartă și nu uită
- Simone, personajul din opoziție, bătuse doi români
- parcă am revăzut ”Pororoca”
- am impresia că i-am adus și pe alții la nivelul nostru / stilul filmului românesc
- te poate lăsa cu un bad vibe, deci să nu-l vedeți duminică, înainte de o nouă săptămână de muncă
stricted
pe 27 Ianuarie 2019 21:09
Consider ca e un film bun, care merita vazut. .
lili22
pe 16 Decembrie 2018 11:14
Un film bun si foarte bine interpretat.Mi-a placut actorul din rolul pŕincipal.
Horatiucrisan
pe 11 Decembrie 2018 14:40
Italia săracă, Italia prea puțin cunoscută de turiștii care vizitează în numar de peste 40 milioane anual frumusețile naturale, bogățiile istorice, arta si arhitectura concentrată în majoritatea metropolelor sau luxul statiunilor de ski sau destinațiile de vară ale turiștilor. Filmul reprezintă o poveste emoționantă legată de sărăcie și de consecințele unor alegeri greșite rezultate tot din sărăcie, respectiv prietenia cu un interlop periculos. Un film emoționant fara artificii hollywoodiene, un film din care se pot trage învățăminte.
cristianboia
pe 23 Octombrie 2018 02:30
Îmi a plăcut filmul... Este foarte bine jucat și povestea este inspirată de la un fapt real. Er Canaro (așa poreclit personajul principal)... Mai este un film pe aceeași poveste... Se cheamă Rabbia Furiosa - Er Canaro
sabinalin
pe 20 Octombrie 2018 06:56
Bine ati venit in lumea lui Matteo Garrone, unul dintre cei mai admirati regizori italieni ai generatiei sale, filmeaza rar dar puternic, n-am vazut inca "Gomorrah", filmul considerat capodopera sa de pana acum, in "Dogman" avem de-a face cu Italia profunda, departe de ceea ce stim din circuitele turistice sau din fotografiile cu San Pietro si Colosseum, o Italie pe care o cunosc bine emigrantii nostri, omul e acelasi oriunde, lupta pentru existenta e intotdeauna la fel de dura, o poveste simpla dar plina de semnificatii, nu-i trebuie foarte mult omului ca sa se transforme in animal si sa apeleze la instinctele primare, e despre o prietenie ciudata, aproape imposibila, e despre o societate in care nu se poate face ordine din afara, igienizarea nu poate veni decat dinauntru, impresionanta interpretarea actoriceasca a celor doi din rolurile principale, premiu de interpretare la Cannes pentru Marcello Fonte, forta bruta nu inseamna totul, te poate conduce pana la un punct insa in cele din urma mintea e aceea care conteaza.
Filmul lui Garrone si-a castigat un loc in memoria mea pentru mult timp printr-o poveste pe cat de simpla pe atat de plina de semnificatii si cu un mesaj puternic. Transformarea personajului Marcello este una a oricarui om ajuns la capatul rabdarii si un exemplu de cum involutia in unele cazuri este singura sansa.
Pelicula in sine nu isi are scanteia de viata pe care reprezentantele noului val ce cucereau candva cinemaul din cizma si nu numai, o aprindeau in privirile patrunzator de limpezi ale protagonistilor lor chiar inainte de a se asterne cortina. In mai toate acele filme, ultimul prim-plan era orbitor datorita luminii datatoare de speranta din ochii celor oropsiti. Matteo Garrone procedeaza exact pe dos, stingand acea palpaiala de emotie umana, o licarire ce pana atunci i-a calauzit personajul principal pe parcursul intregii naratiuni. Rezultatul este unul deprimant, trist sau fatalist, depinde cat de impovarat se simte privitorul. Un pesimist ca mine este damnat sa sufere o pierdere tot atat de personala, comparabila ca intensitate cu suferinta resimtita atunci cand a trait evenimentul cel mai dureros din viata sa.
Stand si analizand, pe langa detaliile tehnico-cineastice, gandind stric din punct de vedere al mesajelor rezultate din simbolistica scenelor acestui film, singurul plus, adica unicul element pozitiv, ramane demnitatea. Un orgoliu si o mandrie specifica numai mediteraneenilor. Saracia ori talpa sociala joasa din care fac parte protagonistii istoriei in care tocmai ai intrat, nu are nicio importanta atunci cand demnitatea e luata in discutie. Conflictul lui Marcelo, mic negustor interesat de integrarea sa ca cetatean intre oamenii ce alcatuiesc lumea in care traieste e legat strict de aceste remuscari. Si-a tradat tagma, le-a inselat asteptarile oamenilor cu care a convietuit atata timp. O rusine mai mare nici ca exista.
Animalele, martore omniprezente la evenimentele reprobabile ce se petrec sub ochii lor, inlocuiesc actorii si publicul deopotriva intr-o maniera sincera si simtitoare. Unul chiar lupta cu atacatorul, pentru a-l proteja pe ingrijitorul pe care il iubeste cu loialitatea de care doar un caine e capabil. Pentru acest gest de bravura primeste o lovitura de picior ce il reduce la tacere. Mai e si scena dementei in care Marcelo se reintoarce la locuinta ce tocmai fusese pradata doar pentru a salva din frigider un catel inchis acolo de spargatori. Nebunie aidoma inconstientei sau dragoste totala pentru animale; un inteles ce depinde de capabilitatea ta de a empatiza cu necuvantatoarele. Insa oricum ai simti sau oricat de nesimtitor te-ai gasi fata de patrupede, gestul riscant te pedepseste aspru prin insasi simplitatea momentului si a lipsei atat de temutelor consecinte, pentru care tu, privitor, te-ai gandit sa pui in primul rand persoana lui Marcelo si abia apoi la viata amaratului acompaniant al omului. Dogman, ca despre el e vorba in istoria noastra, nu ar fi avut voie sa procedeze altfel. Era de datoria lui sa mearga si sa il salveze pe animalul al carui prieten se declara.
Concluzie: Manifest politic subtil, filmul lui Garrone nu discuta ci prezinta inegalitatile sociale evidente cu ochiul liber. Vieti insignifiante, cu un univers paralele cu cel al categoriilor instarite, cartiere cumva specifice europei vestice se regasesc chiar in inima bunastarii si a civilizatiei. O lume despre care nu vrei sa stii ca exista, cu care nu vrei sa ai tangenta dar in care tatii incearca sa le indeplineasca visele propriilor copii. Acest micro-univers exista langa noi, indiferent daca ne place sau nu. Desi puteam sa il vad pe Begnini in rolul lui Marcelo, acum ca filmul a fost deja realizat, sa spunem ca nimeni altul nu era mai potrivit pentru a fi Dogman in aceasta pelicula de autor. Atat de potrivit incat actorul principal isi pastreaza numele real si in interiorul proiectiei. Nota 7,70!
Dupa un inceput promitator cu faze si replici bune, peisaje , sumbre de altfel, insa atent filmate si scoase in evidenta arata o imagine a Italiei mai putin cunoscuta in special de cei ce o viziteaza in vacante !
Un personaj principal care pe tot parcursul filmului te conduce prin toate starile posibile: admiratie, mila, ura ,revolta, indignare , incapabil sa renunte la viciurile vechi sa sa se tina de business ul lui prin care este totusi integrat in comunitatea locala!
Cum zicea si cineva mai sus la un moment dat filmul ajunge la scene din ce in ce mai putin digerabile, mai putin placute !
Concluzie: un film de vazut dar nu la mall si de dezbatut intrucat sunt sigur ca este perceput diferit de cinefili ! Vizionare placuta !!
Dogman, acest ”Pororoca” al italienilor, este un film numai bun de văzut undeva lejer în București, precum Union sau MȚR. În nici într-un caz nu e de mers la mall, căci la final o să mai rămână maximum 30% din oameni, iar foiala din sală ar putea să vă enerveze. La fel și ecranele de telefon mobil aprinse frenetic.
Plusuri și minusuri:
+ puțin psycho și curajos pe alocuri
+ evoluția și distrugerea lui Marcello este una credibilă
+ BICEP | GLUE este una din piesele care alcătuiesc soundtrack-ul filmului (vă recomand să o ascultați, să urmăriți clipul și să citiți și descrierea - s-a potrivit minunat cu momentul în care apare în film)
+ viața ca o pradă, la propriu
+ atenție la oamenii care spun ”amore” câinilor, pot deveni periculoși
+ nici italienii nu iartă și nu uită
- Simone, personajul din opoziție, bătuse doi români
- parcă am revăzut ”Pororoca”
- am impresia că i-am adus și pe alții la nivelul nostru / stilul filmului românesc
- te poate lăsa cu un bad vibe, deci să nu-l vedeți duminică, înainte de o nouă săptămână de muncă