Dolor y gloria (2019)

Almodovar nostalgic... Mama și filmele în aer liber, peretele pe care se proiecta, mirosea în jur „a pipi și a iosomie” - dincolo de care se derulează temele dragi regizorului. Există multă senzualitate și sensibilitate. Corpul declanșator al acelui tânăr nu are vreun accent de vulgaritate. Almodovar e sincer în autoportretul filmic, iar Banderas devine un alter-ego copleșitor ca interpretare.

Nostalgia este cuvântul care poate defini cel mai bine acest film. Banderas este excelent, povestea este foarte captivantă si are destule asemănări cu "La Mala Educacion", dar în același timp parcă te lasă să-ți dorești mai mult și ca durată și ca intensitate.
Directorul de imagine preferat de Almodovar de la Volver încoace își face din nou treaba excelent.
Nu m-a lovit mai tare decât "Carne Tremula" și nici nu mi s-a părut atât de ofertant precum "Hable con Ella", dar are momentele sale în care nu te lasă indiferent și per total sigur e printre cele mai bune 4-5 filme ale sale și clar un must see al lui 2019.

Ca de obicei Almodovar tinteste in inima. Emoționanta si răscolitoare această evocare (auto)biografica a unui mare regizor ajuns in impas si in criza de inspirație secundare unei degradări fizico-mentale plus datorită unei decepții amoroase. Ce urmează este un continuum despre rolul artistului ,căutarea lui permanentă în procesul creator,devenirea lui si bineinteles iubirile lui ,obiceiurile lui. Iti aluneca gândul desigur la 8 si 1/2 si la Birdman de ce nu si iata un triunghi de giganți ai cinematografului..... O mențiune specială pt Banderas impecabilă interpretare extrem de expresiv exact tipul de îmbătrânit depresiv inutil artrozic defetist formidabil ....film de clasa

Nicidecum film de premiat! Mie nu mi-a transmis nimic. Banderas- un actor obosit... Ca si filmul, de altfel...

Un film splendid, cu o scenografie remarcabila. Bun Banderas, dar nu chiar de Oscar.

Un film jucat de actorii cunoscuti spanioli deci foarte slabi.

Foarte-foarte bun Antonio Banderas in rol, degajat si natural, iar filmul merita vazut, iar pentru detalii cititi ce au scris - caci au zis bine - cei de mai sus sau jos.

Antonio Banderas a fost magnific! Niciodată nu l-am privit ca pe un actor cu greutate, dar in acest film mi s-a infirmat această părere. Rolul lui de compoziție a fost magistral interpretat. Almodovar si-a adjudecat demult locul in panoplia regizorilor de top și orice comentariu este de prisos. Filmul nu trebuie ratat și il recomand cu căldură tuturor celor ce gândesc și simt frumos.

Pedro Almodovar, "the most acclaimed spanish filmmaker since Luis Bunuel",intotdeauna i-am privit filmele cu incantare desi temele abordate nu mi s-au parut mereu cele mai potrivite, ce repede a trecut timpul, a ajuns deja la saptezeci, a venit vremea nostalgiei, vremea cand se poate deja trage linia, poate ca totusi sfarsitul nu-i aici, n-a fost sa fie Palme d'Or nici de asta data pentru un film al maestrului, ar fi fost un gest reparator precum a fost Oscarul la Scorsese pentru "The departed", la don Pedro nu s-au aliniat inca planetele, poate va veni momentul sau poate ca nu, daca nu nu-i bai, nici O'Toole n-a primit Oscarul, nimeni n-ar fi fost mai potrivit decat Banderas pentru acest rol principal, un Banderas ale carui probleme fizice le-am aflat deja acum, atat de departe de machoman din filmele hollywoodiene, Banderas intors la origini, o placere sa-l privesti, nu putea lipsi nici Penelope Cruz, mi-am amintit cu nostalgie de fabulosul "Volver", Antonio si Penelope alaturi de marele artist in momentul bilantului, si totusi "tine minte, sfarsitul nu-i aici"...

Banderas este imens, dar minuscul. Interpretarea sa este plictisită și deprimată, încercând să se împace cu trecutul în timp ce nu are puterea să facă față prezentului. Este un actor dispus să împărtășească îndoieli și să expună slăbiciuni, fără pic de ostentație. Salvador este un realizator de film istovit de viață și cinema, Almodóvar este exact opusul. Durere și glorie împletește iscusit trecutul și prezentul și ajunge într-un loc personal, în care cineastul n-a mai fost niciodată. Citeste mai mult:
https://filmserial.home.blog/2019/10/18/la-ce-film-mergem-azi-durere-si-glorie/

Este un film care te duce intr-o anumita stare, pentru care insa trebuie sa fii dispus sa ti-o si interiorizezi. E o poveste cu care poti sa nu rezonezi.

Mi-a placut, viata este un amestec de voit si intamplator,filmul este fictiune si non-fictiune.

Un silm autobiografic bine jucat, dar nu e vreo capodopera.Interesant pentru cei care vor sa vada toate filmele lui Almodovar.

M-a impresionat filmul lui Almodóvar.. Se poarta nostalgia si filmul autobiografic. Si pentru ca este prea autobiografic, nu cred sa ia nici un premiu. Este complicat sa te dezbraci in fata propriilor spectatori. Filmul are referiri la multe alte elemente biografice din alte filme. Madridul anilor 80, este „orasul pierzaniei” din Laberinto de pasiones. Drogurile „libertatii” din anii tineretii sunt acum „medicamente” ce ajuta sa suportam durerea prin rememorarea unor perioade in care nu exista durere ci doar dorinta de a trai. Antonio Banderas face un rol bun si vezi omul care datorita situatiei se izoleaza de toti si de toate. Mi-a plcut diferenta mamei si a copilului in a vedea noua locuinta, mi-a placut si „barbatia” femeii care-si consoleaza barbatul, „lasa ca o aranjez eu, de o sa para o casa”. Mi-a placut si ideea celor doua actrite care interpreteaza mama , dar la varste diferite. Poate sunt subiectiva- pentru ca mie-mi place Almodóvar- il consider unul din cele mai bune filme ale lui.

Dolor y gloria (2019)

– moshu si-a mai revenit
– sunt aceleasi motive vechi din filmele lui: copilaria, mama, homosexualitatea, actul creatiei intors pe dos ca introspectie egoista, film-in-film-in-film
– previzibil din parcurs: Penelope trece din amanta/sotie in rolul de mama. si nu o intersecteaza cu Banderas, nici pe cadru ala de final macar.
– misto Banderas, rol ofertant – dar n-a bubuit
– cult-phunny rol Cecilia Roth, care acum are grija de el ca de un bebelush
– baga si niste cu soft-pornashis gay
– sunt niste scene ‘grele’ cu mama (avand grija de mama pe ultimul drum, si discutand cu ea ca oamenii, si pus niste carti pe fatza). intentia este foarte onorabila acolo, dar totusi nu ies – pentru ca si-a propus foarte mult. daca o sa mai faca, poate in urmatoarele.
– foarte misto imaginea, avem un director de fotografie. si interioarele si mult cadru intimist, si destul de pe indelete. sunt placute astea.
– n-am inteles partea cu adictia de coca, mai bine-i baga pe un crosetat ceva

Totusi sunt niste chestii care se prea repeta.