Părerea criticului
Continuarea animației pentru întreaga familie Prietenul meu, delfinul se întoarce cu mai multe aventuri subacvatice, ajutoare de nădejde și lecții despre natura umană.
Regizorul-scenarist Mohammad Kheirandish lansează partea a doua a filmului cu care și-a făcut debutul, o epopee despre o insulă salvată de un băiat crescut în adâncurile oceanului. Prietenul meu, delfinul 2 se deschide cu o scurtă recapitulare a evenimentelor anterioare, expunând povestea savantului care a creat magica licoare neagră, și a soției sale însărcinate. Realizând puterea distructivă a invenției sale, bărbatul a încercat să o distrugă, dar a fost prea târziu. A ajuns pe mâini greșite, fiind responsabilă pentru un monstru necruțător, iar avionul în care se afla iubirea lui a fost scufundat cu tot cu viitorul lor copil. El avea să fie băiatul-delfin.
După ce a înfrânt creatura odioasă, protagonistul a avut parte de recunoaștere, admirație și toate aspectele care vin odată cu statutul de erou. Din cauza fricii de uitare, el și Căpitanul, figura lui paternă, încearcă acum să prelungească gloria cât de mult se poate, înscenând atacuri în realitate inofensive cu ajutorul prietenilor marini – deși trebuie să recunosc că rechinul simpatic pare foarte înfiorător dacă vizionezi animația la o zi după Fălci / Jaws și Animale de pradă / Dangerous Animals, cum a fost cazul meu.
Totuși, ce îi lipsește cu adevărat băiatului sunt prietenii și șansa de a duce o viață normală. Să fie cunoscut după numele lui real – pe care oricum nu îl știe, încă – nu doar ca salvatorul „celor șapte mări și două insule”. Condiția blestemată a omului de geniu se aplică astfel și pentru eroi, fiind egali în instensitatea sentimentelor de izolare resimțite. Însă o nouă amenințare născută din dorințe puerile de răzbunare îl va ajuta pe protagonist să se reconecteze cu familia sa, să facă echipă cu aliați nebănuiți pentru a câștiga o luptă de tipul David vs Goliath, dar și să învețe câteva lecții importante în timp ce se auto-descoperă.
Cu o cromatică predominant albastră, Prietenul meu, delfinul 2 captivează prin peisajele exotice pe care le prezintă publicului, deopotrivă din adâncuri și de la suprafață. Animația 3D se folosește de culori vibrante și puterea detaliului pentru a imersa complet spectatorii în ținutul maritim, inserând secvențe 2D în culori șterse pentru poveștile din trecutul personajelor. Muzica instrumentală completează imaginea și îmbină chitara cu ritmurile orientale de tobe și cimpoi. Dansurile ocazionale ale locuitorilor insulei și îmbrăcămintea lor specifică facilitează explorarea culturii estice, prea puțin redată pe ecran în animații.
Mă bucură că tot mai multe producții pentru copii au ca principiu de bază diversitatea și incluziunea, fără a ascunde o agendă politică progresistă. Dacă Buffalo Kids avea ca personaj principal un băiat în scaun cu rotile, Prietenul meu, delfinul 2 o pune în lumina reflectoarelor pe Leila, o fetiță surdo-mută, care chiar dacă nu poate vorbi limba oamenilor, are un dar special: poate comunica tactil cu mamiferele oceanului. De altfel, ea este doar una dintre multele femei care se dovedesc mai curajoase decât majoritatea bărbaților când corăbiile pe care se află întâmpină probleme. Iar cea mai importantă concluzie a filmului spune chiar așa: oricine poate fi erou. Este de ajuns să facă fapte bune.
Regizorul-scenarist Mohammad Kheirandish lansează partea a doua a filmului cu care și-a făcut debutul, o epopee despre o insulă salvată de un băiat crescut în adâncurile oceanului. Prietenul meu, delfinul 2 se deschide cu o scurtă recapitulare a evenimentelor anterioare, expunând povestea savantului care a creat magica licoare neagră, și a soției sale însărcinate. Realizând puterea distructivă a invenției sale, bărbatul a încercat să o distrugă, dar a fost prea târziu. A ajuns pe mâini greșite, fiind responsabilă pentru un monstru necruțător, iar avionul în care se afla iubirea lui a fost scufundat cu tot cu viitorul lor copil. El avea să fie băiatul-delfin.
După ce a înfrânt creatura odioasă, protagonistul a avut parte de recunoaștere, admirație și toate aspectele care vin odată cu statutul de erou. Din cauza fricii de uitare, el și Căpitanul, figura lui paternă, încearcă acum să prelungească gloria cât de mult se poate, înscenând atacuri în realitate inofensive cu ajutorul prietenilor marini – deși trebuie să recunosc că rechinul simpatic pare foarte înfiorător dacă vizionezi animația la o zi după Fălci / Jaws și Animale de pradă / Dangerous Animals, cum a fost cazul meu.
Totuși, ce îi lipsește cu adevărat băiatului sunt prietenii și șansa de a duce o viață normală. Să fie cunoscut după numele lui real – pe care oricum nu îl știe, încă – nu doar ca salvatorul „celor șapte mări și două insule”. Condiția blestemată a omului de geniu se aplică astfel și pentru eroi, fiind egali în instensitatea sentimentelor de izolare resimțite. Însă o nouă amenințare născută din dorințe puerile de răzbunare îl va ajuta pe protagonist să se reconecteze cu familia sa, să facă echipă cu aliați nebănuiți pentru a câștiga o luptă de tipul David vs Goliath, dar și să învețe câteva lecții importante în timp ce se auto-descoperă.
Cu o cromatică predominant albastră, Prietenul meu, delfinul 2 captivează prin peisajele exotice pe care le prezintă publicului, deopotrivă din adâncuri și de la suprafață. Animația 3D se folosește de culori vibrante și puterea detaliului pentru a imersa complet spectatorii în ținutul maritim, inserând secvențe 2D în culori șterse pentru poveștile din trecutul personajelor. Muzica instrumentală completează imaginea și îmbină chitara cu ritmurile orientale de tobe și cimpoi. Dansurile ocazionale ale locuitorilor insulei și îmbrăcămintea lor specifică facilitează explorarea culturii estice, prea puțin redată pe ecran în animații.
Mă bucură că tot mai multe producții pentru copii au ca principiu de bază diversitatea și incluziunea, fără a ascunde o agendă politică progresistă. Dacă Buffalo Kids avea ca personaj principal un băiat în scaun cu rotile, Prietenul meu, delfinul 2 o pune în lumina reflectoarelor pe Leila, o fetiță surdo-mută, care chiar dacă nu poate vorbi limba oamenilor, are un dar special: poate comunica tactil cu mamiferele oceanului. De altfel, ea este doar una dintre multele femei care se dovedesc mai curajoase decât majoritatea bărbaților când corăbiile pe care se află întâmpină probleme. Iar cea mai importantă concluzie a filmului spune chiar așa: oricine poate fi erou. Este de ajuns să facă fapte bune.
