L-am vazut cu ani in urma cand imi placeau mai mult filmele lui Kusturica.
FunnyX
pe 06 Octombrie 2017 23:54
Am vazut filmul atras fiind de videoclipul melodiei Ederlezi. Mi-am zis sa vad care-i treaba cu toti oamenii si luminile acelea in apa. Actiunea este construita in jurul lui Perhan si este insotita in permanenta de muzica lui Bregovic. Cred ca e primul film pe care-l vad exclusiv despre tigani. Si mi-a placut cum i-a prezentat regizorul: sunt si ei oameni, au sentimente, trairi, ambitii... Un sincer bravo maestrului Kusturica. Rusine sa imi fie ca am vazut acest film de-abia acum! :(((
balta67verde
pe 23 Octombrie 2016 19:00
Un film excelent, cu un personaj principal (Perhan) intr-un rol tragicomic. El e baiatul indragostit dar totusi nefericit care nu prea se potriveste deloc in lumea etniei lui. O lume dura care te obliga sa furi si sa cersesti ca sa fi vazut de neamul tau ca barbat. Si la tiganii nostri e o vorba: "Nu esti barbat daca nu ai facut puscarie" .
kapkaunu
pe 03 Mai 2016 17:55
Cred ca e cel mai bun film al lui Emir Kusturica. Departe de a fi perfect, are totusi cateva replici memorabile, gen :perhan: "de cand am inceput sa mint, nu mai cred in nimeni", sau bunica " daca nu mai crezi in nimeni, Dumnezeu o sa-ti intoarca spatele", ceea ce s-a si intamplat...In filmul lui Emil, oamenii, chiar par oameni, cu patimi si idealuri, e superb, ce sa zic...
cezarika21
pe 02 Noiembrie 2015 11:54
„Când Dumnezeu a coborât pe Pământ n-a putut să se înțeleagă cu țiganii și a plecat”. Popor nestatornic și fără rădăcini, țiganii au supraviețuit migrând dintr-un loc în altul fără a-și găsi nicăieri locul. Vremea a trecut, iar migrația a continuat, locul corturilor fiind luat de rulote. Dorul lor de libertate i-a făcut să disprețuiască orice statornicire, nelegându-se de un anumit teritoriu, de un loc de muncă stabil sau de anumite bunuri materiale. Țiganii care fac rost de bani obișnuiesc și astăzi să-i arunce pe băutură, petreceri, jocuri de noroc sau femei, arătând astfel că sunt liberi și că nu își leagă traiul de ceva material.
„Dom za vesanje” prezintă o lume străveche, care se încăpățânează să nu piară și să-și transmită „valorile” și în timpurile noastre. Tradițiile păgâne (vrăjile, blestemele, animismul) au supraviețuit și astăzi, iar libertatea lor ia forme ciudate, neînțelese de popoarele așezate. Sărăcia și mizeria se combină cu un fel de trai boem, un târg pe care-l fac zi de zi cu Devla pentru ca apoi să treacă foarte ușor către Benga, ceea ce simbolizează nehotărârea sufletească ce îi domină.
Rapsod al sufletului, Emir Kusturica prezintă în „Dom za vesanje” o epopee tipică a poporului țigănesc sub forma unui carnaval magico-realist în stil fellinian. Parpanghel se numește aici Perhan și este un țigănuș cu puteri telekinetice, moștenite de la bunica vrăjitoare. Atras de dorul de ducă și de nevoia de a strânge bani pentru a-și cumpăra mireasa, Perhan se alătură de voie de nevoie trupei de ciudățenii strânse de Ahmed, „șeicul țiganilor”, și ajunge în Italia, unde avansează în ierarhie de la simplu hoț la barosan. El își pierde inocența încetul cu încetul, înlocuindu-l treptat pe Devla cu Benga și fiind împins către marginea prăpastiei.
Filmul are forma unei epopei, prin prezența elementelor fantastice, prin contemplarea destinului omenesc și prin viziunea lirică a evenimentelor. Imaginile sunt pitorești, limbajul este plin de savoare, iar muzica lui Goran Bregović aduce un aport dualist tragic și vesel ce ar putea simboliza o lipsă de noroc a protagoniștilor. Filmul impresionează și își încântă spectatorii prin stilul său narativ impregnat de un lirism vizual.
Iulidesprefilme
pe 31 Ianuarie 2013 20:56
Deşi povesteşte tradiţional, regizorul este original rămânând mereu el însuşi.
Sergiu.Lobont
pe 03 Septembrie 2011 19:38
Un tablou care pentru români ar trece neobservat, doar suntem una din ţările cu cele mai mari populaţii de ţigani dacă nu chiar prima, un tablou a cărui scene puse cap la cap nu oferă vreo brazdă de un metru pătrat în care să calci şi să nu te umpli de noroi până la genunchi, este unul din cele mai inestetice filme din punct de vedere vizual din toate câte a făcut Kusturica. Acţiunea se petrece undeva într-o mahala ţigănească a Iugoslaviei, mahala în care singura soluţie era „munca” în străinătate, muncă ce consta în activităţi din cauza cărora sunt expulzaţi anual sute de rromi înapoi la România.
Filmul de faţă pune în scenă o comunitate de ţigani, cu un protagonist în rol principal pe nume Perhan a cărui singure rudenii erau bunica, un fel de ghicitoare în argint viu, sora suferindă de osteomielită (afecţiune a piciorului) şi unchiul, amator de jocuri de noroc şi femei pe care l-am apreciat iniţial având în vedere că avea reuşite în domeniu în ciuda unui aspect nu tocma tras prin inel dar mi-am revenit când am dat de aspectul „reuşitelor” sale a căror dinţi asigurau aerisirea constantă a cavităţii bucale, unu da, unu ba. Mânat de lipsa banilor care să îi deschidă uşa spre fata visurilor dar şi de necesitatea unei operaţii pentru sora sa, Perhan ia drumul Italiei şi totodată drumul confraţilor făcându-şi astfel debutul în lumea găinăriilor.
Specific regizorului cu origini balcanice, Emir Kusturica, şi „Vremea ţiganilor” cuprinde cele trei momente majore ale vieţii: botezul, nunta şi înmormântarea şi în general personajul principal este protagonist la toate. Acum nu îmi mai amintesc dacă este cazul şi în filmul de faţă… S-au întâmplat prea multe în film şi am uitat… cel puţin jumătate din ce am zis este adevărat şi anume partea cu „prea multe”.
Dacă aş vrea să pedepsesc pe cineva l-aş pune să se uite la un film de-al lui Kusturica şi mai apoi să mi-l povestească… să vedeţi acolo distracţie. Uneori, scenariile lui Kusturica conţin atât de multe încât de cele mai multe ori s-ar putea să le uiţi şirul şi asta nu ştiu dacă este un aspect chiar pozitiv. De asemenea mai conţine şi coloana sonoră specifice filmelor lui şi eventual umorul balcanic. Ţin minte scena în care Perhan vrea să se spânzure la care replica primită este „Ce faci prostule? Doar politicienii ar trebui să se spânzure”
Începutul este un mozaic de motive care s-ar putea transforma într-o temă centrală. Este boala surorii, este abilitatea lui de muta obiecte de metal fără să le atingă, este dorinţa lui de a se căsători cu Azra ca până la urmă nici unul din ele să nu constituie tema centrală ci eventual să contribuie la ea ca intrigi. De ce pleacă Perhan în Italia? Ca să-şi facă un statut social la el în sat care să-i permită să se însoare cu Azra, ca să poată plăti operaţia surorii sale sau pentru că nu are nici o altă abilitate în afara aceleia de a muta obiecte care oricât ar părea de spectaculoasă nu ţine printre ţigani.
Mi s-ar sparge toate oalele în cap dacă aş recomanda filmul cuiva şi nu neapărat din lipsă de valoare. Protagoniştii principali sunt ţigani în cel mai pur sens al cuvântului, deja avem parte de un aspect nu foarte comercial, ca mai apoi să dăm de aspectul inestetic al filmului şi greu de digerat pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu viziunea lui Kusturica. Culorile lipsesc cu desăvârşire, singura care predomină este maroul care se întinde de pe feţele protagoniştilor până în noroaiele Iugoslaviei. Pe urmă avem parte de un scenariu care se întinde pe durata a 140 de minute în varianta editată şi 270 varianta integrală şi problema e că filmul conţine aspecte care să ocupe toate minutele respective. Altă problemă constă în metaforele presărate în majoritatea filmelor lui Kusturica pe care cu greu poţi să le deduci fără ajutor. Uneori apelul la Wikipedia după câte un film de-al lui Kusturica e parte integrantă a farmecului… asta în cazul în care ştii şi ai răbdare să apreciezi un film care începe după ce se termină.
mvmismetoo
pe 20 Ianuarie 2011 20:35
Cu tot respectul pentru talentul incontestabil al lui Kusturica, imi rezerv dreptul de a nu considera acest film ca fiind cel mai bun realizat de cunoscutul regizor. Cu o tema oarecum asemanatoare, Pisica... a fost mult mai reusit. Are Vremea tiganilor un ceva al lui care aduce cu cinematograful romanesc, oarecum prea balcanic si prea banal...!
aayana
pe 23 Martie 2010 14:09
Vremea Tiganilor este alături de Underground şi Arizona Dream unul dintre filmele de referinţă ale lui Kusturica. Toate temele fundamentale ale unei viziuni cinematografice de excepţie sunt prezente pentru a da naştere unui spectacol imagistic unic.
Concetrat asupra vieţii lui Perhan şi a iubirii lui pentru Azra, filmul are ceva din simbolismul abstract al lui Ingmar Bergman şi din imprevizibilul lui Javier Gonzalo Innaritu.
De la o existenţă animată doar de talentul de a muta linguri şi furculiţe până la acela al unui capo dei tutti capi ţigănesc în Italia Mafiei, destinul lui Perhan intrigă. Relaţia sa complicată cu Ahmed, bulibaşa ţiganilor cerşetori din Milano, dar şi cu bunica sa sunt coordonatele care oferă filmului acea savoare balcanică caracteristică filmelor lui Kusturica.
Dialogul animat de acel firesc nedeterminat de zgura discuţiilor sociale desprinse dintr-un Occident mult prea obişnuit cu politeţea conformistă asigură filmului o vitalitate şi o savoare rar întâlnită.
Ideea de rezistenţă a filmului este aceea că fiecare om, indiferent de libertatea lui personală, trebuie să fie foarte atent la consecinţele acestei libertăţi şi la compromisurile ce decurg din ea.
Perhan devine dintr-un adolescent model un mafiot rrom a cărui putere financiară depăşeşte chiar şi cele mai optimiste aşteptări.
Copilul renegat, nunta de formă cu Azra, moartea acesteia recuperează destinul lui Perhan, el însuşi un bastard al unui soldat sloven.
Filmul este construit pe baza acestei traume a copilăriei lui Perhan pe care personajul personal nu pare a fi capabil să o depăşească chiar şi atunci când decizia se află în mâinile lui.
Preferinţa lui Kusturica pentru ţigani în filmele sale vine dintr-o preocupare ce ţine de a înfăţişa omul liber – le bon sauvage, cum spunea Rousseau – de orice determinare socială.
Ţiganul este acel om care tratează numai cu Dumnezeu destinul său propriu. Scena din finalul filmului în care Merdzan, unchiul lui Perhan, se târguieşte cu Dumnezeu pentru zaruri este grăitoare.
Realizat la intersecţia profundă dintre destin şi opţiune personală, filmului lui Kusturica re-amplifică pentru o lume secularizată sensul unei sensibilităţi tradiţional balcanice în care omul indiferent de etnia căreia îi aparţine se poate simţi liber.
Vremea ţiganilor este unul dintre puţinele filmele program care te poate învăţa ceva esenţial: umanitatea inocentă poate la fel de uşor să fie pervertită precum poate fi şi răscumpărată.
FaraCorabie
pe 10 Februarie 2010 00:04
Am ramas fara cuvinte la final. Genial !!! Geniala viziune, genial regizor!
„Dom za vesanje” prezintă o lume străveche, care se încăpățânează să nu piară și să-și transmită „valorile” și în timpurile noastre. Tradițiile păgâne (vrăjile, blestemele, animismul) au supraviețuit și astăzi, iar libertatea lor ia forme ciudate, neînțelese de popoarele așezate. Sărăcia și mizeria se combină cu un fel de trai boem, un târg pe care-l fac zi de zi cu Devla pentru ca apoi să treacă foarte ușor către Benga, ceea ce simbolizează nehotărârea sufletească ce îi domină.
Rapsod al sufletului, Emir Kusturica prezintă în „Dom za vesanje” o epopee tipică a poporului țigănesc sub forma unui carnaval magico-realist în stil fellinian. Parpanghel se numește aici Perhan și este un țigănuș cu puteri telekinetice, moștenite de la bunica vrăjitoare. Atras de dorul de ducă și de nevoia de a strânge bani pentru a-și cumpăra mireasa, Perhan se alătură de voie de nevoie trupei de ciudățenii strânse de Ahmed, „șeicul țiganilor”, și ajunge în Italia, unde avansează în ierarhie de la simplu hoț la barosan. El își pierde inocența încetul cu încetul, înlocuindu-l treptat pe Devla cu Benga și fiind împins către marginea prăpastiei.
Filmul are forma unei epopei, prin prezența elementelor fantastice, prin contemplarea destinului omenesc și prin viziunea lirică a evenimentelor. Imaginile sunt pitorești, limbajul este plin de savoare, iar muzica lui Goran Bregović aduce un aport dualist tragic și vesel ce ar putea simboliza o lipsă de noroc a protagoniștilor. Filmul impresionează și își încântă spectatorii prin stilul său narativ impregnat de un lirism vizual.
Filmul de faţă pune în scenă o comunitate de ţigani, cu un protagonist în rol principal pe nume Perhan a cărui singure rudenii erau bunica, un fel de ghicitoare în argint viu, sora suferindă de osteomielită (afecţiune a piciorului) şi unchiul, amator de jocuri de noroc şi femei pe care l-am apreciat iniţial având în vedere că avea reuşite în domeniu în ciuda unui aspect nu tocma tras prin inel dar mi-am revenit când am dat de aspectul „reuşitelor” sale a căror dinţi asigurau aerisirea constantă a cavităţii bucale, unu da, unu ba. Mânat de lipsa banilor care să îi deschidă uşa spre fata visurilor dar şi de necesitatea unei operaţii pentru sora sa, Perhan ia drumul Italiei şi totodată drumul confraţilor făcându-şi astfel debutul în lumea găinăriilor.
Specific regizorului cu origini balcanice, Emir Kusturica, şi „Vremea ţiganilor” cuprinde cele trei momente majore ale vieţii: botezul, nunta şi înmormântarea şi în general personajul principal este protagonist la toate. Acum nu îmi mai amintesc dacă este cazul şi în filmul de faţă… S-au întâmplat prea multe în film şi am uitat… cel puţin jumătate din ce am zis este adevărat şi anume partea cu „prea multe”.
Dacă aş vrea să pedepsesc pe cineva l-aş pune să se uite la un film de-al lui Kusturica şi mai apoi să mi-l povestească… să vedeţi acolo distracţie. Uneori, scenariile lui Kusturica conţin atât de multe încât de cele mai multe ori s-ar putea să le uiţi şirul şi asta nu ştiu dacă este un aspect chiar pozitiv. De asemenea mai conţine şi coloana sonoră specifice filmelor lui şi eventual umorul balcanic. Ţin minte scena în care Perhan vrea să se spânzure la care replica primită este „Ce faci prostule? Doar politicienii ar trebui să se spânzure”
Începutul este un mozaic de motive care s-ar putea transforma într-o temă centrală. Este boala surorii, este abilitatea lui de muta obiecte de metal fără să le atingă, este dorinţa lui de a se căsători cu Azra ca până la urmă nici unul din ele să nu constituie tema centrală ci eventual să contribuie la ea ca intrigi. De ce pleacă Perhan în Italia? Ca să-şi facă un statut social la el în sat care să-i permită să se însoare cu Azra, ca să poată plăti operaţia surorii sale sau pentru că nu are nici o altă abilitate în afara aceleia de a muta obiecte care oricât ar părea de spectaculoasă nu ţine printre ţigani.
Mi s-ar sparge toate oalele în cap dacă aş recomanda filmul cuiva şi nu neapărat din lipsă de valoare. Protagoniştii principali sunt ţigani în cel mai pur sens al cuvântului, deja avem parte de un aspect nu foarte comercial, ca mai apoi să dăm de aspectul inestetic al filmului şi greu de digerat pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu viziunea lui Kusturica. Culorile lipsesc cu desăvârşire, singura care predomină este maroul care se întinde de pe feţele protagoniştilor până în noroaiele Iugoslaviei. Pe urmă avem parte de un scenariu care se întinde pe durata a 140 de minute în varianta editată şi 270 varianta integrală şi problema e că filmul conţine aspecte care să ocupe toate minutele respective. Altă problemă constă în metaforele presărate în majoritatea filmelor lui Kusturica pe care cu greu poţi să le deduci fără ajutor. Uneori apelul la Wikipedia după câte un film de-al lui Kusturica e parte integrantă a farmecului… asta în cazul în care ştii şi ai răbdare să apreciezi un film care începe după ce se termină.
Concetrat asupra vieţii lui Perhan şi a iubirii lui pentru Azra, filmul are ceva din simbolismul abstract al lui Ingmar Bergman şi din imprevizibilul lui Javier Gonzalo Innaritu.
De la o existenţă animată doar de talentul de a muta linguri şi furculiţe până la acela al unui capo dei tutti capi ţigănesc în Italia Mafiei, destinul lui Perhan intrigă. Relaţia sa complicată cu Ahmed, bulibaşa ţiganilor cerşetori din Milano, dar şi cu bunica sa sunt coordonatele care oferă filmului acea savoare balcanică caracteristică filmelor lui Kusturica.
Dialogul animat de acel firesc nedeterminat de zgura discuţiilor sociale desprinse dintr-un Occident mult prea obişnuit cu politeţea conformistă asigură filmului o vitalitate şi o savoare rar întâlnită.
Ideea de rezistenţă a filmului este aceea că fiecare om, indiferent de libertatea lui personală, trebuie să fie foarte atent la consecinţele acestei libertăţi şi la compromisurile ce decurg din ea.
Perhan devine dintr-un adolescent model un mafiot rrom a cărui putere financiară depăşeşte chiar şi cele mai optimiste aşteptări.
Copilul renegat, nunta de formă cu Azra, moartea acesteia recuperează destinul lui Perhan, el însuşi un bastard al unui soldat sloven.
Filmul este construit pe baza acestei traume a copilăriei lui Perhan pe care personajul personal nu pare a fi capabil să o depăşească chiar şi atunci când decizia se află în mâinile lui.
Preferinţa lui Kusturica pentru ţigani în filmele sale vine dintr-o preocupare ce ţine de a înfăţişa omul liber – le bon sauvage, cum spunea Rousseau – de orice determinare socială.
Ţiganul este acel om care tratează numai cu Dumnezeu destinul său propriu. Scena din finalul filmului în care Merdzan, unchiul lui Perhan, se târguieşte cu Dumnezeu pentru zaruri este grăitoare.
Realizat la intersecţia profundă dintre destin şi opţiune personală, filmului lui Kusturica re-amplifică pentru o lume secularizată sensul unei sensibilităţi tradiţional balcanice în care omul indiferent de etnia căreia îi aparţine se poate simţi liber.
Vremea ţiganilor este unul dintre puţinele filmele program care te poate învăţa ceva esenţial: umanitatea inocentă poate la fel de uşor să fie pervertită precum poate fi şi răscumpărată.