Părerea criticului
Cu premiera mondială la festivalul de la Sundance, Don Jon a ajuns una dintre cele mai lăudate producţii ale anului, mulţi critici prevestindu-i lui Joseph Gordon-Levitt un viitor strălucit ca regizor. Don Jon are multe puncte tari, dar ne întrebăm cât se va plia el pe sensibilitatea românească şi cât de corectă este eticheta de comedie romantică.
În centrul atenţiei este Jon (Joseph Gordon-Levitt), un tânăr de vreo 30 de ani pe care prietenii la fel de petrecăreţi îl "onorează" cu apendicele "don" pentru talentul său la agăţat. Poate că trimiterea la Don Juan nu-i incorectă, dar problema eroului este că, oricât de frumoase îi sunt numeroasele partenere de sex ocazional, inima îi bate mai repede tot în faţa laptopului, în timp ce caută cele mai noi şi energice clipuri XXX. Dependenţa lui Jon de porno este evidentă, dar totul pare a se schimba când Jon o întâlneşte pe Barbara (Scarlett Johansson), mare amatoare de filme romantice şi cu o viziune de modă veche asupra relaţiei cu un bărbat.
Marea atracţie a unei comedii romantice este, credem noi, simpatia pentru personajele principale. Poate nu-ţi doreşti să fii unul dintre protagonişti, dar dacă ţi-ar face plăcere să stai măcar la o cafea cu ei, şansele ca povestea lor să te impresioneze sunt mult mai mari. Din păcate nu acelaşi lucru poate fi spus despre Jon, pe care spectatorii mai exigenţi îl vor considera echivalentul american al cocalarului de la noi: cu părul plin de gel, superficial şi hiper-energic, întotdeauna furios la volan şi extrem de deschis în a-i spune săptămânal confesorului său de câte ori s-a masturbat, Jon va trebui să aştepte finalul filmului pentru a smulge o fărâmă de simpatie de la spectatori, iar asta nu-i prea prieşte unei comedii romantice.
La fel stau lucrurile şi cu frumoasa Barbara, transformată cu aplomb de Scarlett Johansson într-o femeie manipulatoare, suspicioasă şi uneori pasiv-agresivă, bună de pus mai degrabă într-un horror, ca primă victimă, şi nu într-o comedie romantică.
Don Jon funcţionează mult mai bine ca satiră la adresa unei anumite mentalităţi. Aici Gordon-Levitt dă dovadă de o deosebită profunzime, subliniind că satisfacţia imediată (sau un şir de satisfacţii imediate) nu dau bine pe termen lung. Fără a da spoilere, protagonistul îşi va învăţa lecţia în cel mai fericit mod cu putinţă, iar asta salvează filmul de la asemănarea cu un documentar Discovery despre modul de viaţă al cine ştie cărei specii de animal gălăgios şi enervant.
Dar unul dintre aspectele cele mai supărătoare ale filmului este lipsa de subtilitate. Când s-a aflat că Don Jon va primi ratingul "Interzis minorilor" ne-am întrebat oare ce face Joseph Gordon-Levitt cu personajul său de nelinişteşte comisii de rating din întreaga lume. Ei bine, personal nu face mare lucru, dar ca regizor insistă să arunce pe ecran montaje semi-explicite din clipuri porno şi nu o face doar o dată. Chiar nu se găsea un însoţitor vizual mai potrivit pentru desele cugetări voice-over ale eroului său despre rolul femeilor în viaţa sa sexuală? Filmul mai supără şi din cauza unor alte repetiţii fără rost (secvenţele cu totul inutile cu urletele de la volan, de exemplu, sau prea multele confesiuni de la biserică, introducere pentru o glumă prea slabă pentru a le justifica numărul) şi a traiectoriei previzibile a eroului.
Numai de bine de spus despre interpretări. Gordon-Levitt este credibil în rolul imaturului Jon, iar Johansson extraordinară în cel al perfidei Barbara, obişnuită să învârtă bărbaţii pe degete pentru a obţine exact ce vrea de la ei. Don Jon prilejuieşte şi o reîntâlnire cu Tony Danza, aici în rolul tatălui eroului, supărător de direct şi zgomotos (o problemă de scenariu şi nu de interpretare), dar şi cu Julianne Moore, pe care o vom vedea luna aceasta şi în Carrie, într-un rol foarte diferit.
În centrul atenţiei este Jon (Joseph Gordon-Levitt), un tânăr de vreo 30 de ani pe care prietenii la fel de petrecăreţi îl "onorează" cu apendicele "don" pentru talentul său la agăţat. Poate că trimiterea la Don Juan nu-i incorectă, dar problema eroului este că, oricât de frumoase îi sunt numeroasele partenere de sex ocazional, inima îi bate mai repede tot în faţa laptopului, în timp ce caută cele mai noi şi energice clipuri XXX. Dependenţa lui Jon de porno este evidentă, dar totul pare a se schimba când Jon o întâlneşte pe Barbara (Scarlett Johansson), mare amatoare de filme romantice şi cu o viziune de modă veche asupra relaţiei cu un bărbat.
Marea atracţie a unei comedii romantice este, credem noi, simpatia pentru personajele principale. Poate nu-ţi doreşti să fii unul dintre protagonişti, dar dacă ţi-ar face plăcere să stai măcar la o cafea cu ei, şansele ca povestea lor să te impresioneze sunt mult mai mari. Din păcate nu acelaşi lucru poate fi spus despre Jon, pe care spectatorii mai exigenţi îl vor considera echivalentul american al cocalarului de la noi: cu părul plin de gel, superficial şi hiper-energic, întotdeauna furios la volan şi extrem de deschis în a-i spune săptămânal confesorului său de câte ori s-a masturbat, Jon va trebui să aştepte finalul filmului pentru a smulge o fărâmă de simpatie de la spectatori, iar asta nu-i prea prieşte unei comedii romantice.
La fel stau lucrurile şi cu frumoasa Barbara, transformată cu aplomb de Scarlett Johansson într-o femeie manipulatoare, suspicioasă şi uneori pasiv-agresivă, bună de pus mai degrabă într-un horror, ca primă victimă, şi nu într-o comedie romantică.
Don Jon funcţionează mult mai bine ca satiră la adresa unei anumite mentalităţi. Aici Gordon-Levitt dă dovadă de o deosebită profunzime, subliniind că satisfacţia imediată (sau un şir de satisfacţii imediate) nu dau bine pe termen lung. Fără a da spoilere, protagonistul îşi va învăţa lecţia în cel mai fericit mod cu putinţă, iar asta salvează filmul de la asemănarea cu un documentar Discovery despre modul de viaţă al cine ştie cărei specii de animal gălăgios şi enervant.
Dar unul dintre aspectele cele mai supărătoare ale filmului este lipsa de subtilitate. Când s-a aflat că Don Jon va primi ratingul "Interzis minorilor" ne-am întrebat oare ce face Joseph Gordon-Levitt cu personajul său de nelinişteşte comisii de rating din întreaga lume. Ei bine, personal nu face mare lucru, dar ca regizor insistă să arunce pe ecran montaje semi-explicite din clipuri porno şi nu o face doar o dată. Chiar nu se găsea un însoţitor vizual mai potrivit pentru desele cugetări voice-over ale eroului său despre rolul femeilor în viaţa sa sexuală? Filmul mai supără şi din cauza unor alte repetiţii fără rost (secvenţele cu totul inutile cu urletele de la volan, de exemplu, sau prea multele confesiuni de la biserică, introducere pentru o glumă prea slabă pentru a le justifica numărul) şi a traiectoriei previzibile a eroului.
Numai de bine de spus despre interpretări. Gordon-Levitt este credibil în rolul imaturului Jon, iar Johansson extraordinară în cel al perfidei Barbara, obişnuită să învârtă bărbaţii pe degete pentru a obţine exact ce vrea de la ei. Don Jon prilejuieşte şi o reîntâlnire cu Tony Danza, aici în rolul tatălui eroului, supărător de direct şi zgomotos (o problemă de scenariu şi nu de interpretare), dar şi cu Julianne Moore, pe care o vom vedea luna aceasta şi în Carrie, într-un rol foarte diferit.
