Părerea criticului
Bine jucat și scris la fel de bine, Doubles Vies îl surprinde pe scenaristul-regizor Olivier Assayas făcând comedie, una care demonstrează influențe clasice, dar și idei proaspete. Rezultatul este o comedie de moravuri, un film pentru publicul cult, care își înțeapă ușor însuși propriul public.
Assayas găsește miza filmului în mijlocul unui grup de sofisticați parizieni care excelează în cultivarea aparențelor, atât ca sursă de venit cât și (cu o excepție) ca mod personal de viață: scriitorul care își inventează biografia, editorul care inventează viața fără cărți, actrița care joacă un rol de polițist într-un serial polițist, asistenta unui politician. Plus alți oameni cu care aceștiaa au de-a face, inclusiv din punct de vedere sexual.
Filmul surprinde, așadar, viața a patru parizieni. Leonard (Vincent Macaigne) este un scriitor șleampăt și frondist, ale cărui cărți sunt rememorări evidente ale vieții și aventurilor acestuia.
Alain (Guillaume Canet) este editorul lui Leonard, aparent o minte limpede, în realitate ros de îndoieli cu privire la viitorul cărților în lume. Selena (Juliette Binoche) este actriță și soția lui Alain, renumită după un serial polițist, și a avut mai multe aventuri cu Leonard. Valerie (Nora Hamzawi) este iubita lui Leonard de multă vreme, asistenta unui politician de stânga și cea mai sinceră dintre toți. Ceea ce o face și cea mai naivă, dar și cea mai înțeleaptă.
Mai apar și personaje secundare, majoritatea în camere de ședințe, în budoare, sau la petreceri unde dialogurile sunt cinice și invitații concurează unii cu ceilalți.
Probabil cea mai respingătoare este Laure (Christa Teret), proaspăt-instalata „coordonatoare de trecere la digital” de la firma lui Alain - o persoană rece și promiscuă, una care anunță o nouă eră. Desigur, Alain are o aventură cu ea în timp ce dezbat dacă există cineva sub 25 de ani care să vrea să citească ceva mai lung decât o postare pe Tweeter...
Este o civilizație de mincinoși, toți nesinceri, toți vorbind fără rost: chiar și scenele de sex există mai degrabă pentru dialogurile de înainte și de după.
Estetică este foarte reușită și detașată, dar încetul cu încetul, emoțiile veritabile încep să se strecoare printre aparențe - ceea ce e poate chiar esența civilizației contemporane, ținând cont de cadrul și de situația alese de Assayas pentru încheierea filmului.
Assayas găsește miza filmului în mijlocul unui grup de sofisticați parizieni care excelează în cultivarea aparențelor, atât ca sursă de venit cât și (cu o excepție) ca mod personal de viață: scriitorul care își inventează biografia, editorul care inventează viața fără cărți, actrița care joacă un rol de polițist într-un serial polițist, asistenta unui politician. Plus alți oameni cu care aceștiaa au de-a face, inclusiv din punct de vedere sexual.
Filmul surprinde, așadar, viața a patru parizieni. Leonard (Vincent Macaigne) este un scriitor șleampăt și frondist, ale cărui cărți sunt rememorări evidente ale vieții și aventurilor acestuia.
Alain (Guillaume Canet) este editorul lui Leonard, aparent o minte limpede, în realitate ros de îndoieli cu privire la viitorul cărților în lume. Selena (Juliette Binoche) este actriță și soția lui Alain, renumită după un serial polițist, și a avut mai multe aventuri cu Leonard. Valerie (Nora Hamzawi) este iubita lui Leonard de multă vreme, asistenta unui politician de stânga și cea mai sinceră dintre toți. Ceea ce o face și cea mai naivă, dar și cea mai înțeleaptă.
Mai apar și personaje secundare, majoritatea în camere de ședințe, în budoare, sau la petreceri unde dialogurile sunt cinice și invitații concurează unii cu ceilalți.
Probabil cea mai respingătoare este Laure (Christa Teret), proaspăt-instalata „coordonatoare de trecere la digital” de la firma lui Alain - o persoană rece și promiscuă, una care anunță o nouă eră. Desigur, Alain are o aventură cu ea în timp ce dezbat dacă există cineva sub 25 de ani care să vrea să citească ceva mai lung decât o postare pe Tweeter...
Este o civilizație de mincinoși, toți nesinceri, toți vorbind fără rost: chiar și scenele de sex există mai degrabă pentru dialogurile de înainte și de după.
Estetică este foarte reușită și detașată, dar încetul cu încetul, emoțiile veritabile încep să se strecoare printre aparențe - ceea ce e poate chiar esența civilizației contemporane, ținând cont de cadrul și de situația alese de Assayas pentru încheierea filmului.
