Părerea criticului
Jos cu dragostea! e cel mai aratos dintre toate filmele anilor ‘50-’60 care s-au facut de fapt in anul 2003.
Intr-o seara, Ewan McGregor si Renee Zellweger ies impreuna in oras (New York). Desi se plac, ei nu ajung la pat, dar asa e normal – anul e 1962, iar ei sunt la prima intalnire. In alta seara, McGregor si Zellweger ies impreuna in oras. Desi se plac tot mai mult, ei nu ajung la pat, dar asa e normal – anul e 1962, iar ei nu sunt decat la a 29-a intalnire. Aoleu! La a cata?
Explicatia este ca Zellweger e autoarea unui best-seller care le invata pe femei sa se foloseasca de sex pentru a se imuniza impotriva acelui groaznic virus din arsenalul terorismului masculin, cunoscut sub numele de dragoste; iar McGregor este un jurnalist-terorist care vrea sa-i saboteze munca, strecurand virusul chiar in inima ei si lasand-o sa se duca la culcare, seara de seara, fara antidot.
Filmul lucreaza in stilul personajului lui McGregor: te face sa mori de placere fara sa renunte la imbracaminte si fara sa-si deranjeze cararea. De fapt, chiar costumele si coafurile te fac sa mori de placere – Jos cu dragostea! (de Peyton Reed) s-a gatit in cinstea comediilor romantice cu Doris Day din anii ‘50-’60. Dar nu stiu cat de onorata s-ar simti Doris; poantele cu trimitere sexuala nu erau chiar hobbyul ei, iar Jos cu dragostea! e plin de ele.
Ba are chiar o secventa in care, printr-un truc regizoral, personajele sunt fortate sa faca sex fara sa stie ce fac. E ca si cum realizatorii s-au temut ca o comedie retro in care personajele fac totul in afara de sex s-ar dovedi prea socanta pentru publicul de azi. In felul lui lipsit de inocenta, filmul e mai conformist decat comediile cuminti de altadata.
Intr-o seara, Ewan McGregor si Renee Zellweger ies impreuna in oras (New York). Desi se plac, ei nu ajung la pat, dar asa e normal – anul e 1962, iar ei sunt la prima intalnire. In alta seara, McGregor si Zellweger ies impreuna in oras. Desi se plac tot mai mult, ei nu ajung la pat, dar asa e normal – anul e 1962, iar ei nu sunt decat la a 29-a intalnire. Aoleu! La a cata?
Explicatia este ca Zellweger e autoarea unui best-seller care le invata pe femei sa se foloseasca de sex pentru a se imuniza impotriva acelui groaznic virus din arsenalul terorismului masculin, cunoscut sub numele de dragoste; iar McGregor este un jurnalist-terorist care vrea sa-i saboteze munca, strecurand virusul chiar in inima ei si lasand-o sa se duca la culcare, seara de seara, fara antidot.
Filmul lucreaza in stilul personajului lui McGregor: te face sa mori de placere fara sa renunte la imbracaminte si fara sa-si deranjeze cararea. De fapt, chiar costumele si coafurile te fac sa mori de placere – Jos cu dragostea! (de Peyton Reed) s-a gatit in cinstea comediilor romantice cu Doris Day din anii ‘50-’60. Dar nu stiu cat de onorata s-ar simti Doris; poantele cu trimitere sexuala nu erau chiar hobbyul ei, iar Jos cu dragostea! e plin de ele.
Ba are chiar o secventa in care, printr-un truc regizoral, personajele sunt fortate sa faca sex fara sa stie ce fac. E ca si cum realizatorii s-au temut ca o comedie retro in care personajele fac totul in afara de sex s-ar dovedi prea socanta pentru publicul de azi. In felul lui lipsit de inocenta, filmul e mai conformist decat comediile cuminti de altadata.
