Părerea criticului
"Drive Angry" - Un ghiveci siNpatic
Da' eu cu cine votez...?
*** ATENŢIE!!! Conţine spoilere! ***
Mai ţineţi minte ce se zicea despre şoferiţe, în 1984, când iar i s-a pus lui Ceaşcă pe avorturi? Că acum ele nu mai "şofează", că "şoferesc"! Se cam leagă şi cu posibila traducere a dislexicului titlu de mai sus - cum să-i zicem? "Şofează furios"...? "Şofereşte cu draci"...? Pe lângă că-i şchiop gramatical şi logic, titlul are şi o motivaţie la fel de solidă - se trage de la numărul maşinii din film, pe care o cheamă ceva gen DRV ANGR... De ce? Nu contează. Care-i logica? Păi logica-i aia, că tărăboanţa nici nu-i aparţine eroului, ci fostului concubin al gagică-sii, care moare răstignit pe perete cu două măciuci - las' că vedeţi voi!
Altminteri, ne răcim gura de pomană. Cât e el de bun actor, dacă Năiţă Colivie s-a pus la ambâţ să nu-i scape nici unul dintre ştiftuleţele pe care i le permite timpul material, asta e. Las' să-şi ia băiatu' banii, şi să-şi ia şi vulgul porţia de şampon cerebelar.
Totuşi, ca să fim drepţi, noul său ştiftuleţ nu-i chiar atât de lepădabil ca recent văzutele "Next", "Bangkok Dangerous" sau "Season of the Witch". Pe undeva, ar cam sta pe-acelaşi palier cu "Ghost Rider" şi "Knowing", şi dacă se hotăra pe bune să se autoia la mişto cinstit, s-ar fi putut apropia chiar şi de convingător-băşcăliosul "Kick Ass" (de-al lui Herzog nu vorbim, că ăla era chiar film serios, nu hohă). Novicele Patrick Lussier, editor de film cu patalama la mână, care-n ultimii zece ani a făcut şi regia a trei filmuleţe video şi trei peliculuţe propriu-zise (cea mai recentă: "My Bloody Valentine", 2009) ştie să povestească zglobiu să filmeze sprinţar şi să monteze zburdalnic - aşa că-n prima parte, "Şoferul supărat" îţi cam ia ochii. Dac-ar fi fost pur şi simplu un action movie onest, cum promitea, mai-mai c-ar fi meritat banii pe popcorn. Maşinile se fugăresc meseriaş, dându-se de-a dura bâldâbâc-poc-buf unele peste altele, cotonogelile au ritm şi chiar stil (experienţa lui Lussier la masa de montaj învăţându-l când să încetinească şi când să accelereze, când să pună frână şi când să taie), 3D-ul abundă de chestii care vin învârtindu-se drept în ochelarii spectatorului, ba încă, lucru rar în filmele americane ale noului mileniu, e rost şi de niscaiva tipe goale destul de explicite (nu le putem numi "nuduri", că-i clar că-s puse acolo strict ca să mai scoale cifra de box-office spre un unghi mai aşa, mai asimptotic, dacă perpendicular nu se poate). Nu lipsesc nici poantele - deşi amarnic de nehotărâte: rar mi-a fost dat să mai văd un asemenea filon de umor despre care habar n-ai cu cine votează - se vrea inteligent, parodic, finuţ sau o fi pur şi simplu involuntar? De fapt, problema asta se aplică întregului produs, care face ghiveci din tot felul de ingrediente (thriller, acţiune, horror, apocalipsă, fantastic, mistic), malaxate omogen peste un blat total absent.
Căci povestea, să mă ierte Dumnezeu... Ete fleoşc, o sectă rea şi-a dracu' (la propriu, că-s satanişti, cu oarece filiaţii koreshiene şi bivolarice - nu "bovarice"!) vrea să aducă iadul pe pământ. Atât. Justificări, ciuciu. Aşa vrea muşchii lor. Şi pentru asta, ce trebuie să facă? Să-njunghie ritual o bebeluşă, într-o puşcărie abandonată. Da' staţi, cine-i prunca aia? Păi aici e-aici, că nu-i o odraslă oarecare - e tocmai progenitura fiicei personajului jucat de Nicolas Cage! Normal că dacă-i iei gâţii uneia ca ea, vine apocalipsa şi-am pus-o! (Toată această nulitate movitaţională e spoită cu puţină vorbăraie teologică ieftină, şi nimic mai mult.) Aşa că Nicolas Cage (pe care-n film îl cheamă John Milton, la fel ca pe Al Pacino-n "Devil's Advocate", şi pe Lance Henriksen în "Scream 3" - fără nici o altă legătură decât că ăstuia din urmă i-a făcut Patrick Lussier montajul), se ia după ei, să-şi salveze nepoţica - şi trece prin baraje rutiere, prin ziduri, prin foc şi pară, nimic nu iartă. Da' şi mai nimic nu iartă Contabilul (al cui? Al Infernului - pe bune!), pe care Sarsailă l-a trimis să-l aducă-napoi pe Milton - fiindcă Milton, staţi să vedeţi, de fapt era mort, da' a evadat din iad ca să rezolve problema. Numai că pe Ucigă-l Crucea îl enervează îngrozitor obiceiul unora de-a jertfi plozi în numele lui, aşa că l-a însărcinat pe Contabil să nu se repeadă ca-n brânză, ci să-l urmărească mai cu binişorul pe Milton, şi chiar să-l ajute să-i facă tocăniţă, musaca, papanaşi şi ce i-o mai face el acolo pe stricaţii ăia, şi abia apoi să-l ia de mânuţă şi hai-napoi pe lumea hailantă. Ceea ce se şi realizează, cu mult exces de adrenalină, maţe pe pereţi şi efecte speciale trase de păr de se-aude cum urlă din Louisiana şi pân-la Ciulniţa.
Dacă deja aţi pierdut firul, nu reveniţi să mai citiţi o dată paragraful de mai sus - adevărul e că povestea nu e doar greu de urmărit, ci şi complet lipsită de orice logică, aşa că nu pierdeţi nimic. E una dintre peliculele cele mai pline de treburi totalmente nemotivate şi absurde, puse numai ca să dea bine - de pildă, obiceiul Contabilului ca, ori de câte ori îl ia poliţia de stat la întrebări, să scoată o monedă, s-o arunce-n sus şi s-o prindă metamorfozată-n legitimaţie F.B.I. Ce-i drept, William Fichter arată bine şi se comportă credibil în rol, suportând chiar un fel de comparaţie foaaaaarte subţire cu Woland al lui Bulgakov - căruia-i ajunge aşa, cam până la vârful cozii lui Behemoth. Cum Nick Cage e his stereotypical self, Amber Heard e frumuşică, sexy şi atât, iar David Morse a fost adus doar de umplutură, cam Fichter e cel ce acoperă, de bine de rău, departamentul actorie - că restul, Dumnezeu cu mila (să nu uit: figuraţia, jalnic de neglijent folosită - inclusiv, foarte vizibil, un sectant la bustul gol fără pentagramă pe ţâţul stâng, cum era protocolul la ei; mai reuşit e trecătorul care-o pozează cu mobilul pe-aia goală, după ce-au lăsat-o snopită-n drum). Iar podul din final, când se duc ei cu maşina înapoi în infern, arată chiar drăgălaş de maiestuos - deşi, ajungi să te-ntrebi: chiar trebuie ca orice decor al Hadesului să arate în tonuri galben-portocalii-roşii pe fond negru? Păi trebuie - când nu te duce mintea la mai mult!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
24 februarie, 2011, h. 21:00-22:03
Bucureşti, România
Da' eu cu cine votez...?
*** ATENŢIE!!! Conţine spoilere! ***
Mai ţineţi minte ce se zicea despre şoferiţe, în 1984, când iar i s-a pus lui Ceaşcă pe avorturi? Că acum ele nu mai "şofează", că "şoferesc"! Se cam leagă şi cu posibila traducere a dislexicului titlu de mai sus - cum să-i zicem? "Şofează furios"...? "Şofereşte cu draci"...? Pe lângă că-i şchiop gramatical şi logic, titlul are şi o motivaţie la fel de solidă - se trage de la numărul maşinii din film, pe care o cheamă ceva gen DRV ANGR... De ce? Nu contează. Care-i logica? Păi logica-i aia, că tărăboanţa nici nu-i aparţine eroului, ci fostului concubin al gagică-sii, care moare răstignit pe perete cu două măciuci - las' că vedeţi voi!
Altminteri, ne răcim gura de pomană. Cât e el de bun actor, dacă Năiţă Colivie s-a pus la ambâţ să nu-i scape nici unul dintre ştiftuleţele pe care i le permite timpul material, asta e. Las' să-şi ia băiatu' banii, şi să-şi ia şi vulgul porţia de şampon cerebelar.
Totuşi, ca să fim drepţi, noul său ştiftuleţ nu-i chiar atât de lepădabil ca recent văzutele "Next", "Bangkok Dangerous" sau "Season of the Witch". Pe undeva, ar cam sta pe-acelaşi palier cu "Ghost Rider" şi "Knowing", şi dacă se hotăra pe bune să se autoia la mişto cinstit, s-ar fi putut apropia chiar şi de convingător-băşcăliosul "Kick Ass" (de-al lui Herzog nu vorbim, că ăla era chiar film serios, nu hohă). Novicele Patrick Lussier, editor de film cu patalama la mână, care-n ultimii zece ani a făcut şi regia a trei filmuleţe video şi trei peliculuţe propriu-zise (cea mai recentă: "My Bloody Valentine", 2009) ştie să povestească zglobiu să filmeze sprinţar şi să monteze zburdalnic - aşa că-n prima parte, "Şoferul supărat" îţi cam ia ochii. Dac-ar fi fost pur şi simplu un action movie onest, cum promitea, mai-mai c-ar fi meritat banii pe popcorn. Maşinile se fugăresc meseriaş, dându-se de-a dura bâldâbâc-poc-buf unele peste altele, cotonogelile au ritm şi chiar stil (experienţa lui Lussier la masa de montaj învăţându-l când să încetinească şi când să accelereze, când să pună frână şi când să taie), 3D-ul abundă de chestii care vin învârtindu-se drept în ochelarii spectatorului, ba încă, lucru rar în filmele americane ale noului mileniu, e rost şi de niscaiva tipe goale destul de explicite (nu le putem numi "nuduri", că-i clar că-s puse acolo strict ca să mai scoale cifra de box-office spre un unghi mai aşa, mai asimptotic, dacă perpendicular nu se poate). Nu lipsesc nici poantele - deşi amarnic de nehotărâte: rar mi-a fost dat să mai văd un asemenea filon de umor despre care habar n-ai cu cine votează - se vrea inteligent, parodic, finuţ sau o fi pur şi simplu involuntar? De fapt, problema asta se aplică întregului produs, care face ghiveci din tot felul de ingrediente (thriller, acţiune, horror, apocalipsă, fantastic, mistic), malaxate omogen peste un blat total absent.
Căci povestea, să mă ierte Dumnezeu... Ete fleoşc, o sectă rea şi-a dracu' (la propriu, că-s satanişti, cu oarece filiaţii koreshiene şi bivolarice - nu "bovarice"!) vrea să aducă iadul pe pământ. Atât. Justificări, ciuciu. Aşa vrea muşchii lor. Şi pentru asta, ce trebuie să facă? Să-njunghie ritual o bebeluşă, într-o puşcărie abandonată. Da' staţi, cine-i prunca aia? Păi aici e-aici, că nu-i o odraslă oarecare - e tocmai progenitura fiicei personajului jucat de Nicolas Cage! Normal că dacă-i iei gâţii uneia ca ea, vine apocalipsa şi-am pus-o! (Toată această nulitate movitaţională e spoită cu puţină vorbăraie teologică ieftină, şi nimic mai mult.) Aşa că Nicolas Cage (pe care-n film îl cheamă John Milton, la fel ca pe Al Pacino-n "Devil's Advocate", şi pe Lance Henriksen în "Scream 3" - fără nici o altă legătură decât că ăstuia din urmă i-a făcut Patrick Lussier montajul), se ia după ei, să-şi salveze nepoţica - şi trece prin baraje rutiere, prin ziduri, prin foc şi pară, nimic nu iartă. Da' şi mai nimic nu iartă Contabilul (al cui? Al Infernului - pe bune!), pe care Sarsailă l-a trimis să-l aducă-napoi pe Milton - fiindcă Milton, staţi să vedeţi, de fapt era mort, da' a evadat din iad ca să rezolve problema. Numai că pe Ucigă-l Crucea îl enervează îngrozitor obiceiul unora de-a jertfi plozi în numele lui, aşa că l-a însărcinat pe Contabil să nu se repeadă ca-n brânză, ci să-l urmărească mai cu binişorul pe Milton, şi chiar să-l ajute să-i facă tocăniţă, musaca, papanaşi şi ce i-o mai face el acolo pe stricaţii ăia, şi abia apoi să-l ia de mânuţă şi hai-napoi pe lumea hailantă. Ceea ce se şi realizează, cu mult exces de adrenalină, maţe pe pereţi şi efecte speciale trase de păr de se-aude cum urlă din Louisiana şi pân-la Ciulniţa.
Dacă deja aţi pierdut firul, nu reveniţi să mai citiţi o dată paragraful de mai sus - adevărul e că povestea nu e doar greu de urmărit, ci şi complet lipsită de orice logică, aşa că nu pierdeţi nimic. E una dintre peliculele cele mai pline de treburi totalmente nemotivate şi absurde, puse numai ca să dea bine - de pildă, obiceiul Contabilului ca, ori de câte ori îl ia poliţia de stat la întrebări, să scoată o monedă, s-o arunce-n sus şi s-o prindă metamorfozată-n legitimaţie F.B.I. Ce-i drept, William Fichter arată bine şi se comportă credibil în rol, suportând chiar un fel de comparaţie foaaaaarte subţire cu Woland al lui Bulgakov - căruia-i ajunge aşa, cam până la vârful cozii lui Behemoth. Cum Nick Cage e his stereotypical self, Amber Heard e frumuşică, sexy şi atât, iar David Morse a fost adus doar de umplutură, cam Fichter e cel ce acoperă, de bine de rău, departamentul actorie - că restul, Dumnezeu cu mila (să nu uit: figuraţia, jalnic de neglijent folosită - inclusiv, foarte vizibil, un sectant la bustul gol fără pentagramă pe ţâţul stâng, cum era protocolul la ei; mai reuşit e trecătorul care-o pozează cu mobilul pe-aia goală, după ce-au lăsat-o snopită-n drum). Iar podul din final, când se duc ei cu maşina înapoi în infern, arată chiar drăgălaş de maiestuos - deşi, ajungi să te-ntrebi: chiar trebuie ca orice decor al Hadesului să arate în tonuri galben-portocalii-roşii pe fond negru? Păi trebuie - când nu te duce mintea la mai mult!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
24 februarie, 2011, h. 21:00-22:03
Bucureşti, România
