Părerea criticului
Este absolut surprinzator si imbucurator, totodata, cand un distribuitor de film din Romania are curajul sa aduca in cinematografe o productie destinata in principal circuitului festivalier si sa o arate unui public larg, deloc obisnuit cu mofturi narative si estetice, precum cele ale regizorului Roy Andersson.
Iar "Voi, cei vii" poarta amprenta stilistica a acestuia, chiar de alegi sa te uiti numai la screen-shoturi din film si sa surprinzi un personaj, pus intr-un context scenografic si in relatie cu un obiect insufletit sau nu.
Povesti disparate, acelasi sentiment al insingurarii, al deznadejdii in fiecare, personaje cu vise kafkiene, situatii care se sustrag oricarei logici, intamplari banale, dar apasatoare ca incarcatura emotionala. Treci de la o dispozitie la alta, pe parcursul unei ore jumatate de film.
Regizorul insusi a simtit nevoia sa spuna despre ce este filmul sau, convins fiind ca privitorul grabit
va ramane la primul nivel de lectura al filmului: "Voi, ce vii este despre om, despre grandoarea lui si - in acelasi timp - despre suferinta, despre bucurie si tristete, despre increderea in sine si anxietate. Un Om de care am vrea sa radem si sa plangem in acelasi timp. Este o comedie tragica sau o tragedie comica pe seama noastra, a tuturor".
Iar regizorul suedez a ales sa prezinte aceasta poveste "despre om" surprinzand diferite nuante ale obsesiei umane: aceea de a nu fi placut de catre ceilalti (rockerita de varsta mijlocie se vaita pe parcursul intregului film ca nimeni nu o place, desi are un pretendent "ascuns" - si la propriu, dupa copacii din parcul pe care doamna il frecventeaza), cautarea obsesiva a partenerului de catre tanara care a decis a se casatori cu un star punk-rock, un vis kafkian apasator pe care un oarecare sofer de dubita ni-l povesteste privindu-ne direct din masina prinsa in trafic, repetitii la trombon reiterate la infinit... Si, pe langa astea, un psihiatru depresiv, o “vikinga” care face sex salbatic pe masura ce partenerul ii povesteste egal, fara inflexiuni ale vocii care ar putea trada disperarea, cum a pierdut toti banii investiti, o invatatoare care plange isteric, totul fiind in filmul lui Roy Andersson cand sub semnul ridicolului, cand sub cel al unei tristeti si frici de insingurare/ despartire. Mai mult, exista masti; unele personaje sunt fardate puternic cu alb, nu neaparat pentru a caricaturiza, ci - mai mult - cu sugestia extinctiei: moarte sociala (rockerita pe care "nimeni nu o intelege") sau afectiva (starul care alege sa dispara, iubita cautandu-l pe tot parcursul filmului).
In concluzie, un univers confuz, hilar pe alocuri, obsesiv, depresiv, suprarealist. Nu stim cu precizie motivatiile personajelor, ele insele nefiind atasante pentru ca nu le cunoastem povestea, dar sunt imaginea unor emotii care ni se transmit.
Indraznesc sa afirm ca filmul este o ilustrare metaforica a lumii suedeze actuale: neatrasa de o viata efervescent sociala, se complace intr-un univers distant, rece, alienant.
Speram ca initiativa distribuitorului GlobCom sa fie dusa pana la capat si acest film programat in luna mai sa fie, intr-adevar adus la noi. Norocosii l-au vazut in proiectie anul trecut la Festivalul de la Constanta sau cei care au fost la Festivalul de Film de la Cannes, l-au vazut in 2007 in sesiunea de proiectii paralela.
Nu ratati: Visul kafkian al soferului de dubita: acuzat pentru o “crima” ridicola (vedeti voi despre ce este vorba) isi gaseste un avocat care in loc sa pledeze, plange de mama focului, iar replica eroului nostru, atunci cand este condamnat la moarte, e "asta-i viata"...
Verdict: Descopera-l pe Roy Andersson incepand cu Songs from the Second Floor/ Sanger fran andra vaningen, filmul care in 2000 lua Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes. Iar daca esti amator de proza absurda ori pasionat de "experimente stilistice", mergi si la Du Levande
Iar "Voi, cei vii" poarta amprenta stilistica a acestuia, chiar de alegi sa te uiti numai la screen-shoturi din film si sa surprinzi un personaj, pus intr-un context scenografic si in relatie cu un obiect insufletit sau nu.
Povesti disparate, acelasi sentiment al insingurarii, al deznadejdii in fiecare, personaje cu vise kafkiene, situatii care se sustrag oricarei logici, intamplari banale, dar apasatoare ca incarcatura emotionala. Treci de la o dispozitie la alta, pe parcursul unei ore jumatate de film.
Regizorul insusi a simtit nevoia sa spuna despre ce este filmul sau, convins fiind ca privitorul grabit
va ramane la primul nivel de lectura al filmului: "Voi, ce vii este despre om, despre grandoarea lui si - in acelasi timp - despre suferinta, despre bucurie si tristete, despre increderea in sine si anxietate. Un Om de care am vrea sa radem si sa plangem in acelasi timp. Este o comedie tragica sau o tragedie comica pe seama noastra, a tuturor".
Iar regizorul suedez a ales sa prezinte aceasta poveste "despre om" surprinzand diferite nuante ale obsesiei umane: aceea de a nu fi placut de catre ceilalti (rockerita de varsta mijlocie se vaita pe parcursul intregului film ca nimeni nu o place, desi are un pretendent "ascuns" - si la propriu, dupa copacii din parcul pe care doamna il frecventeaza), cautarea obsesiva a partenerului de catre tanara care a decis a se casatori cu un star punk-rock, un vis kafkian apasator pe care un oarecare sofer de dubita ni-l povesteste privindu-ne direct din masina prinsa in trafic, repetitii la trombon reiterate la infinit... Si, pe langa astea, un psihiatru depresiv, o “vikinga” care face sex salbatic pe masura ce partenerul ii povesteste egal, fara inflexiuni ale vocii care ar putea trada disperarea, cum a pierdut toti banii investiti, o invatatoare care plange isteric, totul fiind in filmul lui Roy Andersson cand sub semnul ridicolului, cand sub cel al unei tristeti si frici de insingurare/ despartire. Mai mult, exista masti; unele personaje sunt fardate puternic cu alb, nu neaparat pentru a caricaturiza, ci - mai mult - cu sugestia extinctiei: moarte sociala (rockerita pe care "nimeni nu o intelege") sau afectiva (starul care alege sa dispara, iubita cautandu-l pe tot parcursul filmului).
In concluzie, un univers confuz, hilar pe alocuri, obsesiv, depresiv, suprarealist. Nu stim cu precizie motivatiile personajelor, ele insele nefiind atasante pentru ca nu le cunoastem povestea, dar sunt imaginea unor emotii care ni se transmit.
Indraznesc sa afirm ca filmul este o ilustrare metaforica a lumii suedeze actuale: neatrasa de o viata efervescent sociala, se complace intr-un univers distant, rece, alienant.
Speram ca initiativa distribuitorului GlobCom sa fie dusa pana la capat si acest film programat in luna mai sa fie, intr-adevar adus la noi. Norocosii l-au vazut in proiectie anul trecut la Festivalul de la Constanta sau cei care au fost la Festivalul de Film de la Cannes, l-au vazut in 2007 in sesiunea de proiectii paralela.
Nu ratati: Visul kafkian al soferului de dubita: acuzat pentru o “crima” ridicola (vedeti voi despre ce este vorba) isi gaseste un avocat care in loc sa pledeze, plange de mama focului, iar replica eroului nostru, atunci cand este condamnat la moarte, e "asta-i viata"...
Verdict: Descopera-l pe Roy Andersson incepand cu Songs from the Second Floor/ Sanger fran andra vaningen, filmul care in 2000 lua Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes. Iar daca esti amator de proza absurda ori pasionat de "experimente stilistice", mergi si la Du Levande
