Părerea criticului
Ce-i lipseste filmului romanesc? Autorul patrunzatorului Terente vine cu un raspuns subtil: mai multe scene de lesbianism.
Dat fiind faptul ca, in filmografia lui Andrei Blaier, Dulcea sauna a mortii e precedat de Terente – regele baltilor (un film monstruos de bine dotat din punct de vedere intelectual, care viola multe prejudecati – mai ales pe cea care spune ca un film ar trebui sa aiba logica), ar trebui sa ne bucuram ca noua creatie a lui Blaier este, din cand in cand, coerenta. Din cand in cand.
Gheorghe Dinica este detinutul Lama, a carui existenta monotona e inviorata doar de sesiunile de masturbare in grup la care isi invita colocatarii si, mai rar, de crimele pe care le comite cu ordine de sus. (Dinica are aerul unui tigru satul sau al unui actor care a aflat de prea multe ori din presa ca tot ce face el este “magistral”.)
Atunci cand i se cere sa ucida un baiat orfan, inchis din motive misterioase (Florian Ghimpu), Lama ignora aceasta misiune si isi asuma una cu adevarat dificila: sa dezlege misterul. Oricat de mult l-as admira pe Lama, n-as vrea sa fiu in locul lui: Blaier si scenaristul Petre Salcudeanu nu-l ajuta, ci doar se prefac – ofera prea multe jumatati si sferturi de informatii, dintre care prea putine se leaga.
De fapt, ei nu dau prea multe semne ca ar intelege ce-i trebuie unui astfel de film; nu-mi place sa fac mare caz de reguli, dar as spune ca, de regula, unui astfel de film nu-i trebuie secvente onirice cu rochii de mireasa.
Insa adevaratul mister tine de conceptia personajelor feminine: judecand dupa acest film, locul femeii este la sauna, in haremul lui Shamir din Dubai. Alt mister: oare artistii chiar cred ca fanteziile lor sunt rafinate? Cred ca pe asta il pot dezlega si singur.
Dat fiind faptul ca, in filmografia lui Andrei Blaier, Dulcea sauna a mortii e precedat de Terente – regele baltilor (un film monstruos de bine dotat din punct de vedere intelectual, care viola multe prejudecati – mai ales pe cea care spune ca un film ar trebui sa aiba logica), ar trebui sa ne bucuram ca noua creatie a lui Blaier este, din cand in cand, coerenta. Din cand in cand.
Gheorghe Dinica este detinutul Lama, a carui existenta monotona e inviorata doar de sesiunile de masturbare in grup la care isi invita colocatarii si, mai rar, de crimele pe care le comite cu ordine de sus. (Dinica are aerul unui tigru satul sau al unui actor care a aflat de prea multe ori din presa ca tot ce face el este “magistral”.)
Atunci cand i se cere sa ucida un baiat orfan, inchis din motive misterioase (Florian Ghimpu), Lama ignora aceasta misiune si isi asuma una cu adevarat dificila: sa dezlege misterul. Oricat de mult l-as admira pe Lama, n-as vrea sa fiu in locul lui: Blaier si scenaristul Petre Salcudeanu nu-l ajuta, ci doar se prefac – ofera prea multe jumatati si sferturi de informatii, dintre care prea putine se leaga.
De fapt, ei nu dau prea multe semne ca ar intelege ce-i trebuie unui astfel de film; nu-mi place sa fac mare caz de reguli, dar as spune ca, de regula, unui astfel de film nu-i trebuie secvente onirice cu rochii de mireasa.
Insa adevaratul mister tine de conceptia personajelor feminine: judecand dupa acest film, locul femeii este la sauna, in haremul lui Shamir din Dubai. Alt mister: oare artistii chiar cred ca fanteziile lor sunt rafinate? Cred ca pe asta il pot dezlega si singur.
