Părerea criticului
Odată cu lansarea animației Dumbo, filmul Walt Disney din 1941 ce ecraniza povestirea omonimă de Helen Aberson și Harold Pearl, elefănțelul cu urechi uriașe devenea unul dintre cele mai iubite personaje din film și literatură. Generaţii succesive de mici cititori și spectatori l-au îndrăgit iar adulţilor le-a rămas în suflet acest elefănțel ce depășea obstacolele și strălucea în fața adversităților. Animația avea momente de inefabil și momente cu o încărcătură emoțională greu de egalat. Tim Burton a avut de lucrat cu această moștenire afectivă a generații de spectatori odată cu ecranizarea live-action Dumbo, ce rulează acum pe marile noastre ecrane.
Dumbo (2019) este filmul cu cei mai mulți spectatori ai weekendului trecut în România. Live-action-ul lui Tim Burton funcționează ca un remake la animația omonimă din 1941 și - totodată - ca un sequel prin introducerea episodului cu antreprenorul V.A. Vandevere (Michael Keaton) și „Dreamland”. Acest episod accentuează nota dramatică a poveștii, prin introducerea acestui villain, în condițiile în care animația avea doar un antagonist colectiv - lumea crudă a circului. În plus, Michael Keaton este unul dintre marile atuuri ale filmului: face un personaj carismatic, dar fără scrupule, condamnabil, dar cu o poveste din copilărie ce înmoaie inimi, totul în nota concepţiei caricaturale proprii genului.
A fost, de asemenea, o plăcere să-l vedem evoluând pe Danny DeVito. Eva Green și Colin Farrell, frumoși și potriviți în rol, în compoziții care nu le-au făcut niciun fel de probleme. Actorii copii, însă, nu au adus pe ecran emoția pe care așa o poveste o merita.
Tim Burton se concentrează pe narațiune în detrimentul momentelor cu încărcătură emoțională. E mai preocupat de a pune în mișcare acțiunea, de a elabora secvențele pentru a da spectaculozitate și anvergură filmului, pierzând din elementele de umanitate și din sufletul acestei povești sensibile.
Apoi, povestea nu mai este spusă din perspectiva lui Dumbo, ci din cea a oamenilor - în condițiile în care personajele umane sunt schițate. Elementul ludic e doar uneori atins, ca și aerul optimist (ce era caracteristic animației, în pofida injustițiilor la care era supus Dumbo) ori căldura personajelor.
Marele merit al filmului este incontestabil de ordin vizual - Dumbo este o reușită a departamentelor de efecte vizuale și speciale. Ochii expresivi, mimică aproape umană; îi înțelegem emoțiile, trăirile doar urmărindu-i expresia.
Pe de altă parte, povestea lui este semnificativă și poate fi folosită cu scop terapeutic pentru micii spectatori. De asemenea, filmul e un bun punct de plecare pentru discutarea cu cei mici pe marginea unor teme importante - ca bullying-ul, drepturile animalelor etc. Sunt câteva momente emoționante în film, care ne fac să lăcrimăm iar stare de spirit cu care veți ieși de la acest live-action va fi una pozitivă.
Dumbo (2019) este filmul cu cei mai mulți spectatori ai weekendului trecut în România. Live-action-ul lui Tim Burton funcționează ca un remake la animația omonimă din 1941 și - totodată - ca un sequel prin introducerea episodului cu antreprenorul V.A. Vandevere (Michael Keaton) și „Dreamland”. Acest episod accentuează nota dramatică a poveștii, prin introducerea acestui villain, în condițiile în care animația avea doar un antagonist colectiv - lumea crudă a circului. În plus, Michael Keaton este unul dintre marile atuuri ale filmului: face un personaj carismatic, dar fără scrupule, condamnabil, dar cu o poveste din copilărie ce înmoaie inimi, totul în nota concepţiei caricaturale proprii genului.
A fost, de asemenea, o plăcere să-l vedem evoluând pe Danny DeVito. Eva Green și Colin Farrell, frumoși și potriviți în rol, în compoziții care nu le-au făcut niciun fel de probleme. Actorii copii, însă, nu au adus pe ecran emoția pe care așa o poveste o merita.
Tim Burton se concentrează pe narațiune în detrimentul momentelor cu încărcătură emoțională. E mai preocupat de a pune în mișcare acțiunea, de a elabora secvențele pentru a da spectaculozitate și anvergură filmului, pierzând din elementele de umanitate și din sufletul acestei povești sensibile.
Apoi, povestea nu mai este spusă din perspectiva lui Dumbo, ci din cea a oamenilor - în condițiile în care personajele umane sunt schițate. Elementul ludic e doar uneori atins, ca și aerul optimist (ce era caracteristic animației, în pofida injustițiilor la care era supus Dumbo) ori căldura personajelor.
Marele merit al filmului este incontestabil de ordin vizual - Dumbo este o reușită a departamentelor de efecte vizuale și speciale. Ochii expresivi, mimică aproape umană; îi înțelegem emoțiile, trăirile doar urmărindu-i expresia.
Pe de altă parte, povestea lui este semnificativă și poate fi folosită cu scop terapeutic pentru micii spectatori. De asemenea, filmul e un bun punct de plecare pentru discutarea cu cei mici pe marginea unor teme importante - ca bullying-ul, drepturile animalelor etc. Sunt câteva momente emoționante în film, care ne fac să lăcrimăm iar stare de spirit cu care veți ieși de la acest live-action va fi una pozitivă.
