Sinopsis
Film "amestec de eseu si cinema verite", facut intr-un camin de psihiatrie din Romania ("Centrul de Recuperare, Reabilitare si Reintegrare Profesionala pentru Bolnavi Neuro-Psihici Adulti Gura Ocnitei"), la Gura Ocnitei. Filmul prezinta "fragmente de viata" din aceasta institutie, in care pacientii formeaza "o micro-societate inchisa". Cei 300 de oameni, unii dintre ei locuind cate 12 in camera, leaga prietenii, se casatoresc, se cearta, se despart. Cafeaua si tigarile sunt valuta forte. Mancatul, dormitul si impartirea medicamentelor sunt activitatile care dau ritm unei vieti monotone. Filmul este "o marturisire impresionanta a instinctului de supravietuire al omului".
"Pe mine ma interesau tacticile de supravietuire ale oamenilor aflati practic in detentie pe viata. In momentul de fata, oamenii nu parasesc o astfel de institutie decat pe drumul spre cimitir. Cu ce gand te trezesti de dimineata, cand zilele se aseamana atat de tare, incat timpul pare sa stea pe loc. Spatiul privat si notiunea de individ par sa se fi sters, si totusi oamenii gasesc o ratiune pentru a lupta mai departe. Am cautat sa arat normalitatea locuitorilor caminului in contrast cu anomalia sistemului. Titlul este un citat dintr-un cantec compus de Popescu- matematicianul, un locuitor al spitalului. Lumea vazuta ca o orchestra, in care Dumnezeu si Dracu fac parte din aceeasi trupa si se joaca cu soarta oamenilor. Aparatul adopta pozitia unui locuitor al azilului si povesteste din interior monotonia cotidiana, societatea paralela care s-a format, cu prieteni si sefi, dragoste si ura, o lume identica cu cea din afara" (Alexandra Gulea).
"Pe mine ma interesau tacticile de supravietuire ale oamenilor aflati practic in detentie pe viata. In momentul de fata, oamenii nu parasesc o astfel de institutie decat pe drumul spre cimitir. Cu ce gand te trezesti de dimineata, cand zilele se aseamana atat de tare, incat timpul pare sa stea pe loc. Spatiul privat si notiunea de individ par sa se fi sters, si totusi oamenii gasesc o ratiune pentru a lupta mai departe. Am cautat sa arat normalitatea locuitorilor caminului in contrast cu anomalia sistemului. Titlul este un citat dintr-un cantec compus de Popescu- matematicianul, un locuitor al spitalului. Lumea vazuta ca o orchestra, in care Dumnezeu si Dracu fac parte din aceeasi trupa si se joaca cu soarta oamenilor. Aparatul adopta pozitia unui locuitor al azilului si povesteste din interior monotonia cotidiana, societatea paralela care s-a format, cu prieteni si sefi, dragoste si ura, o lume identica cu cea din afara" (Alexandra Gulea).
